Contestaţie la executare. Sentința nr. 210/2015. Judecătoria FĂLTICENI

Sentința nr. 210/2015 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 1033/86/2014

Dosar nr._ - contestație la executare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FĂLTICENI

Sentinta civilă nr.210

Ședința publică din 29 ianuarie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: G. I. M.

Grefier: P. D.

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect contestație la executare formulată de contestatorul A. A. C., în contradictoriu cu intimatele Serviciul Fiscal al Mun. Fălticeni și Direcția G. Regională a F. Publice Iași.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul, lipsă fiind reprezentanții legali ai celor două intimate.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Se constată depus la dosar prin serviciul registratură raportul de expertiză criminalistică nr. 214 întocmit de Laboratorul Interjudetean de expertize criminalistice Iași .

Contestatorul A. C. arată că nu a studiat raportul de expertiză comunicat.

Instanta aduce la cunostintă faptul că semnăturile de la pozitia „confirm primirea” de pe formularele „Confirmare de primire” datate 27.12.2012 respectiv 24.05.2013 expediate de Casa de Asigurări de Sănătate Suceava către destinatarul A. A. C. nu au fost executate de acesta și nici de numita A. S. conform concluziilor acestui raport.

În atare situație contestatorul prezent arată că nu mai are alte solicitări.

Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, în conformitate cu dispozițiile art. 392 C.pr.civ. deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, acordând cuvântul contestatorului.

Contestatorul A. C. solicită admiterea contestatiei ,în sensul anulării somatiei si a titlului executoriu, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru si contravaloarea expertizei grafologice.

După deliberare,

I N S T A N T A

Asupra cauzei de fată constată:

Prin cererea adresată initial Tribunalului Suceava si înregistrată sub nr._ /3.02.2014, contestatorul A. A. C. în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Fiscal al municipiului Fălticeni a formulat contestație împotriva titlului executoriu nr._ din 30.12.2013.

În motivare a arătat, în primul rând că, la data de 20 ianuarie 2014 a primit o somație de plată în baza titlului executoriu nr._ din 30.12.2013 emis de pârâtă, pentru suma de 3226 lei, sumă care s-ar datora neplății contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru activitatea desfășurată ca persoană fizică autorizată, conform unor acte care nu i-au fost necomunicate.

În al doilea rând, pe data de 29.01.2014 a solicitat pârâtei actele de provenință a acestei datorii, fiindu-i emisă o situație analitică a obligațiilor fiscale, în care apăreau alături de unele din sumele din titlul executoriu și alte sume cu aceiași origine și care totalizau 7444 lei, dar tot fără menționarea sursei obligației.

Întrucât nu a reușit să afle anul și baza de impozitare pentru aceste sume s-a adresat instanței de judecată, pentru a nu pierde termenul de contestație.

Menționează, de asemenea că în conformitate cu specificul profesiei pe care o desfășoară conform OG nr. 2/2000 care reglementează activitatea de expertiză judiciară, veniturile realizate nu se încasează direct, ci prin intermediul plătitorului, care conform prevederilor legale reține un procent de 10% din onorariu conform art. 25 din actul normativ menționat, ca taxă birou de expertiză și încă 10% din suma rămasă ca impozit reținut la sursă, pe acesta virându-l ulterior la ANAF.

Deoarece în decursul anilor plătitorul în condițiile legii, plătea din suma reținută și o cotă către CASS, atât el cât și ceilalți colegi știau că nu avea obligația de a plăti această contribuție.

Din luna iunie 2012 a fost înștiințat de plătitor că prin modificarea Codului fiscal, este obligat să-și plătească personal contribuțiile către CAS, prin intermediul agenției fiscale de care aparține.

Luând legătura cu aceștia alături de plata impozitului pe anul 2012 a făcut și plata contribuției CAS.

Ulterior a aflat că datorită încadrării experților ca persoane fizice autorizate și a transferării taxei biroului de expertiză la nivel central, plata CASS nu s-a făcut de către plătitor, rezultând în acest mod datorii..

Aceasta situație nu justifică însă pretinderea unor sume de valoarea celui din titlul executoriu, având în vedere și prevederile art. 131 din Codul de procedură fiscală.

Pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Suceava

Atât somația cât și titlul executoriu a cărui anulare se solicită sunt acte de executare și nu acte administrative fiscale, iar regimul de contestare a acestora este prevăzut de art. 172-173 din OG nr. 92/2003, competența de soluționare revenind Judecătoriei Fălticeni.

Analizând excepția de necompetență materială, tribunalul apreciază că aceasta este întemeiată, astfel încât prin sentinta civilă nr.2237/08.05.2014 s-a admis exceptia declinându-se competenta de solutionare a cauzei în favoarea judecătoriei Fălticeni

Astfel cauza a fost reînregistrată pe rolul acestei instante sub nr._ /24.07.2014.

La primul termen de judecată când părtile au fost legal citate instanta a pus în discutie necesitatea introducerii în cauză în calitate de intimată a Direcției G. regională a F. Publice Iasi emitenta actelor fiscale atacate.

Această institutie a fost citată în cauză cu copie a cererii de chemare în judecată solicitându-se totodată documentația care a stat la baza emiterii titlului executoriu si a somatiei contestate.

Cu adresa nr._/27.08.2014 a fost comunicată întreaga documentatie care a stat la baza întocmirii somatiei nr._/30.12.2013 și a titlului executoriu nr._/30.12.2013, respectiv: decizii de impunere, precum si dovezile de comunicare ale acestor decizii către contestator.

Fiind înaintate instantei si originalele confirmărilor de primire prin care au fost comunicate deciziile de impunere contestate către contestator, acesta nu și-a recunoscut semnătura sa si nici a sotiei sale, motiv pentru care s-a solicitat efectuarea în cauză a unei expertize grafologice de către Institutul de Expertize criminalistice – Laboratorul Interjudetean de expertize Criminalistice Iași.

Concluziile raportului de expertiză au evidentiat faptul că semnăturile de la pozitia „confirm primirea” de pe formularele „Confirmare de primire” datate 27.12.2012 respectiv 24.05.2013 expediate de Casa de Asigurări de Sănătate Suceava către destinatarul A. A. C. nu au fost executate de acesta și nici de numita A. S..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanta retine următoarele:

Prin somația de plată și titlul executoriu nr._ din 30.12.2013 emis de intimată, i s-a comunicat contestatorului că trebuie să achite suma de 3226 lei, sumă ce reprezintă contribuția de asigurări sociale de sănătate pentru activitatea desfășurată ca persoană fizică autorizată – expert judiciar. Actele de executare i-au fost comunicate contestatorului la data de 20.01.2014.

Împotriva acestor acte, A. A. a formulat contestație la Tribunalul Suceava, solicitând anularea lor, iar prin Sentința nr. 2237/08.05.2014 Tribunalul a declinat competența de soluționare la Judecătoria Fălticeni.

La termenul din data de 07.08.2014 instanța a pus în discuția părților și a dispus introducerea în cauză a DGRFP Iași, ca instituție cu personalitate juridică față de care sunt subordonate celelalte intimate.

La solicitarea instanței au fost depuse la dosar actele ce au stat la baza emiterii actelor de executare contestate, respectiv: Decizia de impunere nr. 1228.2/20.05.2013 – pentru suma de 41 lei, Decizia de impunere nr. 1228.3/20.05.2013 – pentru suma de 3 lei, Decizia de impunere nr. 2256,1/19.12.2012 – pentru suma de 1699 lei, Decizia de impunere nr. 2256.3/19.12.2012 – pentru suma de 1157 lei, Decizie referitoare la obligațiile de plată accesorii din 09.04.2013 pentru suma de 47 lei, Decizie referitoare la obligațiile de plată accesorii din 05.07.2013 pentru suma de 227 lei, precum și dovezile de comunicare ale acestora, respectiv confirmări de primire și două anunțuri colective.

Analizand legalitatea actelor de executare silita, instanta retine ca executarea silita insasi pornita fata de contestator si actele de executare sunt nule absolut intrucat executarea a fost pornita in temeiul unui titlu de creanta care nu a devenit executoriu nefiind ajuns la scadenta.

In acest sens instanta retine ca potrivit art 141 cod procedura fiscala “(1) executarea silita a creantelor fiscale se efectueaza in temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de catre organul de executare competent in a carui raza teritoriala isi are domiciliul fiscal debitorul sau al unui inscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

(1^1) In titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare prevazut la alin. (1) se inscriu toate creantele fiscale neachitate la scadenta, reprezentand impozite, taxe, contributii si alte venituri ale bugetului general consolidat, precum si accesoriile aferente acestora, stabilite in conditiile legii.

(2) Titlul de creanta devine titlu executoriu la data la care creanta fiscala este scadenta prin expirarea termenului de plata prevazut de lege sau stabilit de organul competent ori in alt mod prevazut de lege.”

Potrivit art 111 cod procedura fiscala “(1) Creantele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevazute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementeaza.

(2) Pentru diferentele de obligatii fiscale principale si pentru obligatiile fiscale accesorii, stabilite potrivit legii, termenul de plata se stabileste in functie de data comunicarii acestora, astfel:

a) daca data comunicarii este cuprinsa in intervalul 1 - 15 din luna, termenul de plata este pana la data de 5 a lunii urmatoare;

b) daca data comunicarii este cuprinsa in intervalul 16 - 31 din luna, termenul de plata este pana la data de 20 a lunii urmatoare.”

Cum în ceea ce privește confirmările de primire ale actelor de impunere s-a statuat prin raportul de expertiză grafologică faptul că semnătura nu aparține nici contestatorului și nici soției acestuia așa cum s-a menționat în respectivele înscrisuri, instanța urmează a considera aceste confirmări nule din punct de vedere al efectelor.

Prin urmare, rezultă că Decizia de impunere nr. 1228.2/20.05.2013, Decizia de impunere nr. 1228.3/20.05.2013, Decizia de impunere nr. 2256,1/19.12.2012, Decizia de impunere nr. 2256.3/19.12.2012, Decizie referitoare la obligațiile de plată accesorii din 09.04.2013,Decizie referitoare la obligațiile de plată accesorii din 05.07.2013 au fost comunicate exclusiv prin publicitate conform anunțurilor colective depuse în copie.

Or, potrivit Ordinului MF 94/2006 Anexa 1 pct 1 comunicarea prin publicitate se efectueaza in situatia in care actul administrativ fiscal ( in speta deciziile de impunere) nu au putut fi comunicate prin una din modalitatile de comunicare prevarute la art 44 alin 2 lit a,b,c, din OG 92/2003, respectiv

a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent si primirea actului administrativ fiscal de catre acesta sub semnatura, data comunicarii fiind data ridicarii sub semnatura a actului;

b) prin remiterea, sub semnatura, a actului administrativ fiscal de catre persoanele imputernicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicarii fiind data remiterii sub semnatura a actului;

c) prin posta, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire, precum si prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, daca se asigura transmiterea textului actului administrativ fiscal si confirmarea primirii acestuia;

Intimata nu a dovedit faptul ca aceasta comunicare a deciziei de impunere nu s-a putut realiza prin una din modalitatile enumerate la literele a, b, c, existenta unor costuri inerente efectuarii comunicarii prin aceste metode nefiind o justificare a efectuarii comunicarii prin publicitate (respectiv afisarea pe site-ul institutiei si la avizierul acesteia).

Ca atare, instanta fiind datoare a verifica existenta unui titlu executoriu in baza caruia a fost pornita executarea silita, constata ca deciziile de impunere ce au stat la baza emiterii actelor contestate nu au devenit scadente pentru a deveni titlu executoriu, intrucat cu privire la aceste acte administrativ fiscale nu a expirat termenul de plata (la momentul emiterii actelor contestate). Astfel, instanța reține că deciziile nu a fost comunicate valabil catre contestator, comunicarea acestui act prin publicitate facandu-se cu incalcarea procedurilor instituite prin OMF 94/2006, motiv pentru care este nulă.

Având în vedere cele arătate mai sus, instanța urmează a admite contestația și a anula Somația și Titlul Executoriu nr._/30.12.2013 emise de DGFP Iași- AJFP Suceava – Serviciul Fiscal Fălticeni.

În baza dispozițiilor art. 453 C. proc. Civ. va obliga intimatele la plata sumei de 990 cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloare raport expertiză.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestația la executare formulată de contestatorul A. A. C. domiciliat în mun.Fălticeni ..66 jud.Suceava în contradictoriu cu intimatele Serviciul Fiscal al Mun. Fălticeni și Direcția G. Regională a F. Publice Iași cu sediul în Iași ..26 jud.Iași.

Anulează Somația și Titlul Executoriu nr._/30.12.2013 emise de DGFP Iași- AJFP Suceava – Serviciul Fiscal Fălticeni

Obligă intimatele la plata sumei de 990 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Fălticeni.

Pronunțată în ședința publică din data de 29.01.2015.

P., Grefier,

Red.GI

Tehn.PD/5ex/

Data:17.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 210/2015. Judecătoria FĂLTICENI