Pretenţii. Sentința nr. 4/2015. Judecătoria FĂLTICENI
Comentarii |
|
Sentința nr. 4/2015 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 19-01-2015 în dosarul nr. 4421/227/2014
Dosar nr._
- pretenții -
ROMANIA
JUDECĂTORIA FĂLTICENI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4
Ședința publică din 19.01.2015
Instanța constituită din:
Președinte: N. Șepelea
Grefier: P. D.
Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect pretenții formulată de reclamanta S.C. A. S.A. prin reprezentant G. Ș. în contradictoriu cu pârâta ..
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța constată depuse prin serviciul registratură, precizări din partea reclamantei S.C. A. S.A Suceava.
În conformitate cu disp. art. 131 alin. 1 C.pr.civ., instanța procedează la efectuarea de verificări asupra competenței generale, materiale și teritoriale a instanței, și având în vedere prevederile art. 107 C.pr.civ., instanța apreciază că este competentă să soluționeze cauza din punct de vedere general, material și teritorial, încuviințează probele cu înscrisurile solicitate și depuse de către reclamant și reține cauza spre soluționare.
După deliberare,
INSTANȚA:
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
P. cererea adresată instanței și înregistrată sub nr._ din 22.10.2014, reclamanta S.C. A. S.A. prin reprezentant G. Ș. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta .. obligarea acesteia la plata sumei de 1.892,97 lei, din care 1.809,82 lei reprezentând prețul serviciilor prestate și 83,15 lei cu titlu de penalități de întârziere, sume calculate conform contractului de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 45/26.08.2013, precum și cheltuieli de judecată.
In fapt, arată că în între societatea reclamantă și pârâtă s-a încheiat contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 45/26.08.2013, prin care pârâta s-a obligat să achite prețul serviciilor prestate, respectiv servicii de furnizare apă potabilă, preluare și epurare ape uzate, precum și preluare în rețeaua de canalizare a cantităților de ape meteorice și epurarea acestora, precum și în caz de neplata debitelor la termenele stipulate în contract, să suporte c/valoarea penalităților de întârziere, datorate conform prevederilor contractuale.
Societatea reclamantă, în calitate de operator de servicii de apă și de canalizare, a prestat toate serviciile menționate, a emis la termenele stabilite facturile și a respectat toate clauzele contractuale.
Pârâta nu și-a respectat obligațiile asumate, neachitând la termenele stabilite prin contract, care sunt totodată și termene legale, sumele datorate conform facturilor emise, respectiv: factura FL/_/31.12.2013- 189,69 lei-parțial; factura FL/_/31.01.2014-294,84 lei; factura FL/_/28.02.2014-288,01 lei; factura FL/_/31.03.2014-226,52 lei; factura FL/_/30.04.2014-226,52 lei; factura FL/_/30.05.2014-165,03 lei; factura FL/_/30.06.2014-62,54 lei; factura FL/_/31.07.2014-214,48 lei; factura FL/_/29.08.2014-142,19 lei; factura FL/_/19.09.2014-83,15-parțial.
Facturile emise la plată de către ASCET SA Suceava, trebuiau achitate în conf. cu disp. art. 12.1. din contractul semnat de părți, respectiv în termen de 15 zile de la emiterea acestora.
Astfel, pentru faptul că pârâta nu a achitat la scadență facturile emise la plată, reclamanta a procedat la aplicarea disp. art. 12.2 din contract, precum și a disp. art. 31 pct.7 din Legea 241/2006-legea serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare, emițând la plată factura nr. FL/_/19.09.2014, conținând penalități de întârziere în valoare de 83,15 lei.
In dovedire, reclamanta a invocat disp. contractului de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 45/26.08.2013, care la art. 31 pct. 6 prevede că „factura pentru furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare se emite, cel târziu, până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuata. P. derogare de la prevederile art. 42 alin. (9) din Legea nr. 51/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, utilizatorii sunt obligati sa achite facturile reprezentand contravaloarea serviciului de care au beneficiat, in termenul de scadenta de 15 zile de la data emiterii facturilor; data emiterii facturii si termenul de scadenta se înscriu pe factura.
(7) Neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadentei atrage după sine penalități de întârziere, după cum urmează: a) penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilite conform reglementarilor legale in vigoare;
b) penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadentei;
c) valoarea totala a penalităților nu poate depăși cuantumul debitului si se constituie venit al operatorului”.
Reclamanta precizează că a solicitat achitarea facturilor emise de către pârâtă, respectiv a sumei de 1.892,97 lei, însă aceasta nu a dat curs acestei solicitări.
Mai mult, pârâta nu a contestat facturile emise în termenul de 5 zile prev. la art. 6.2 din contract, motiv pentru care acestea sunt considerate acceptate la plată, de asemenea nu a făcut uz de prev. art. 15 din contract, respectiv nu a comunicat în scris refuzul total sau parțial, de a achita facturile emise, precum și motivul refuzului.
In drept, și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 1270 Cod civil, art. 31(6) din Legea 241/2006 și contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 45/26.08.2013.
In dovedire, înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri (f. 12-41 dosar).
In temeiul art. 223 alin. 3 Cod proc.civ. solicită judecarea cauzei în lipsă.
Se constată depuse prin serviciul registratură, precizări din partea reclamantei S.C. A. S.A Suceava, prin care solicită ca procedura de citare să se facă la imobilul unde locuiește administratorul .- d-l P. V.-I., împreună cu tatăl acestuia, în com. Fântîna M., .. Suceava, Cod poștal-_ (f. 54 dosar).
Deși legal citată, pârâta nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanta reține următoarele:
În fapt, între cele două părți s-au desfășurat raporturi contractuale fiind încheiat contractul de prestare serviciu de alimentare cu apă nr. 45/26.08.2013 în temeiul căruia creditoarea a prestat servicii de alimentare cu apă, în valoare totală 1809,82 lei.
În urma desfășurării acestor raporturi contractuale, debitoarea nu și-a îndeplinit obligația de plată a serviciilor prestate conform contractului, creditoarea emițând în acest sens un număr de 9 facturi filele 21-40 din dosar.
Pe fondul cauzei, se apreciază că reclamanta a dovedit existența creanței principale, în valoare de 1809,82 lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale menționate anterior.
Ca atare, ținând cont de regula potrivit căreia în materia răspunderii civile contractuale, pârâtului îi incumbă sarcina dovedirii îndeplinirii obligației, iar acesta nu a dovedit stingerea ei prin plată sau altă modalitate prevăzută de lege, astfel încât atitudinea acestuia de a nu respecta obligația asumată, încalcă dispozițiile art. 1350 din Codul Civil, privind răspunderea contractuală, potrivit cărora orice persoană trebuie să-și execute obligațiile pe care le-a contractat, instanța apreciază ca întemeiate pretențiile reclamantei cu privire la debitul principal și le va admite în această formă.
În ceea ce privește accesoriile obligației principale, creditoarea a solicitat prin cererea de chemare în judecată obligarea debitoarei la penalități de întârziere în cuantum 83,18 lei, calculate conform art. 12.2 din contract și legii 241/2006.
Potrivit dispozițiilor art. 1535 din C.civ., în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii de la scadență până în momentul plății în cuantumul prevăzut de părți sau cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.
Așa cum rezultă din contractele depuse, debitoarea și-a asumat penalități de întârziere în cazul neachitării facturii în termen de 30 de zile de la scadență.
In vederea recuperării integrale a prejudiciului cauzat creditoarei, instanța va obliga debitoarea și la plata penalităților de întârziere în cuantum 83,18 lei.
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă, având în vedere că pârâta urmează să cadă în pretenții, văzând dispozițiile art.453 alin.1 și următoarele Cod procedură civilă, instanța urmează să oblige pârâta să plătească reclamantei suma de 138 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru, conform chitanței de la fila 11 dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea având ca obiect pretenții formulată de reclamanta – .- pentru Agenția Fălticeni, cu sediul în mun. Suceava, .. 5, jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâta . Fălticeni, cu sediul în mun. Fălticeni, ., jud. Suceava; în mun. Fălticeni, .. 47, jud. Suceava; în mun. Fălticeni, .. 11, jud. Suceava; cu reședința în com. Fântîna M., .. Suceava, Cod poștal-_ ( administratorul .- d-l P. V.-I.).
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1892,97 lei, din care 1809,82 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, iar suma de 83,15 lei, reprezentând penalități de întârziere.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 138 lei, reprezentând cheltuieli de judecată – taxă de timbru.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Fălticeni.
Pronunțată în ședința publică, azi, 19.01.2015.
Președinte, Grefier,
Red. Ș.N.Tehnored. G.V. Ex.4/ 03.02.2015
← Fond funciar. Sentința nr. 184/2015. Judecătoria FĂLTICENI | Acţiune posesorie. Sentința nr. 31/2015. Judecătoria FĂLTICENI → |
---|