Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 944/2015. Judecătoria FĂLTICENI
Comentarii |
|
Sentința nr. 944/2015 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 2024/227/2014
Dosar nr._ - constatarea vânzării-cumpărării -
(perimare)
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FĂLTICENI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 944
Ședința publică din data de 21 aprilie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. I.
Grefier: O. M.
Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect „constatarea vânzării-cumpărării”, formulată de reclamantul D. V., în contradictoriu cu pârâtul B. G..
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța constată că au trecut mai mult de șase luni de la ultimul act de procedură, procesul fiind suspendat pe data de 18 septembrie 2014 în temeiul art. 411 alin. 1 C.pr.civ. și, din oficiu, constată și pune în discuție excepția perimării cererii de chemare în judecată, reținând cauza spre soluționare.
După deliberare,
INSTANTA
Asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea introdusă la Judecătoria Fălticeni în data de 20.05.2014 si înregistrată sub nr._, D. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B. G., ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că a cumpărat de la pârât suprafața de 0,50 ha teren arabil extravilan ., situat la locul „Între Pâraie” cu vecinii: N-Islazul comunei Vulturesti, E- P. M., S- H. . E. iar hotărârea pronunțată să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
A precizat valoarea de circulație a celor 0,50 ha teren ca fiind de 2.000 lei.
In motivarea acțiunii reclamantul a arătat că la data de 03.04.2010 a cumpărat de la B. G. cu act sub semnătură privată intitulat „Proces verbal”, suprafața de 0,50 ha teren arabil extravilan ., situat la locul „Între Pâraie” cu vecinii: N- Islazul comunei Vulturesti, E- P. M., S- H. . E., pentru care a achitat suma de 2.000 lei.
Precizează că la data respectivă, a achitat pretul si a intrat în posesia terenului si deși au convenit cu vânzătorul să se prezinte ulterior în fața unui notar public, pentru a perfecta vânzarea-cumpărarea în formă autentică, acest lucru nu a mai fost posibil, timpul a tot trecut, fiind nevoit a promova actiunea prezentă în instantă.
Terenul ce face obiectul vânzării cumpărării este evidențiat in titlul de proprietate nr. 2151/23.03.2007 pe numele pârâtului B. G..
In dovedire a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri si martori.
In drept și-a întemeiat actiunea pe disp. art. 1669 cod civil Nou, 1073, 1077 Cod civil vechi.
A depus la dosar înscrisuri (f.7-9).
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 18.09.2014 de când cauza a fost suspendată și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de șase luni din vina părților.
Văzând că în conformitate cu disp. art. 416 noul Cod pr. civilă „Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță. Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată” iar potrivit art. 420 Cod pr. civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.
Având în vedere că în cauza de față nu s-a îndeplinit nici un act de procedură, în vederea judecării pricinii de mai mult de 6 luni de zile, instanta urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Constată perimată cererea formulată de reclamantul D. V. – cu domiciliul în satul Giurgesti, nr. 225,., în contradictoriu cu pârâtul B. G. - cu domiciliul în satul Giurgesti, nr. 225,..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din data de 21.04.2015.
P., Grefier,
Red.AI
Tehnored.PM
Ex.4
Data: 22.05.2015
← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|