Validare poprire. Sentința nr. 1542/2015. Judecătoria FĂLTICENI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1542/2015 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 11-08-2015 în dosarul nr. 1639/227/2015
Dosar nr._
- menținere poprire -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA F.
Sentința civilă nr. 1542
Ședința publică din 11 august 2015
Instanța constituită din:
Președinte: P. M.
Grefier: B. lulia
Pe rol se află judecarea cererii de menținere poprire, formulată de creditorul M. F., prin primar, în contradictoriu cu debitorul C. I. și cu terțul poprit Întreprinderea Individuală C. A. I..
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care învederează că debitorul a depus la dosar o adresă emisă de Direcția Fiscală Locală Sibiu (fila32), după care,
În conformitate cu prevederile art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța verificând din oficiu competența, constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze cauza, conform art. 94 pct. 4, art. 651 și 790 Cod procedură civilă, raportate la art. 150 din O.G. nr. 92/2003, după care, considerând că proba cu înscrisurile atașate cererii de chemare în judecată este admisibilă și poate duce la soluționarea procesului, în temeiul art. 255 și art. 258 Cod procedură civilă, încuviințează această probă.
Instanța, constatând că nu mai sunt alte incidente de soluționat și că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, consideră că nu se mai impune estimarea duratei necesară pentru cercetarea procesului conform art. 238 Cod procedură civilă, astfel încât reține cauza spre soluționare.
După deliberare,
JUDECĂTORIA
Asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr._ din 19 mai 2015, creditorul M. F., prin primar, a solicitat, în contradictoriu cu debitorul C. I. și cu terțul poprit Întreprinderea Individuală C. A. I., menținerea popririi împotriva terțului poprit.
În fapt, arată că debitorul, salariat al terțului poprit, înregistrează debite restante către bugetul local în sumă de 180 lei, drept pentru care s-a procedat la începerea executării silite conform dispozițiilor Codului de procedură fiscală, formându-se dosarul de executare silită nr. 1692 din 27 noiembrie 2014.
În temeiul titlului executoriu nr. 1692 din 27 noiembrie 2014 întocmit în dosarul de executare nr. 1208 din 16 iulie 2012 a fost formulată și înaintată către terțul poprit adresa de înființare a popririi nr. 4868 din 2 martie 2015, în scopul recuperării sumelor datorate.
Deoarece terțul poprit nu a înțeles să respecte dispozițiile art. 149 alin. 9 din Codul de procedură fiscală, a procedat la formularea prezentei cereri în temeiul căreia să înceapă executarea silită a terțului poprit pentru recuperarea sumelor datorate către bugetul local.
În drept, a invocat dispozițiile art. 150 din Codul de procedură fiscală (O.G. nr. 92/2003).
În dovedire, a anexat înscrisuri.
În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a II-a Cod procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Potrivit dispozițiilor art. 201 Cod procedură civilă, cererea de chemare în judecată a fost comunicată debitorului și terțului poprit pentru a formula întâmpinări prin care să precizeze poziția față de această cerere, obligație pe care doar debitorul a îndeplinit-o.
Astfel, prin întâmpinarea depusă la fila 24 dosar, debitorul arată că, într-adevăr a fost sancționat contravențional cu suma de 180 lei, conform procesului-verbal . nr._ din 17 iulie 2014, pe raza localității Cornești, însă în termenul legal de 48 de ore a achitat jumătate din cuantumul amenzii, respectiv suma de 90 lei, la Primăria Municipiului Sibiu, motivat de faptul că se afla în concediu de odihnă și nu s-a putut deplasa la primăria de domiciliu în acest termen.
După ce a fost înștiințat despre debitul restant, a luat legătura cu salariații din cadrul Serviciului de Impozite și Taxe al Primăriei Municipiului F., aducându-le la cunoștință că a achitat amenda la Primăria Sibiu, urmând să facă verificări în acest sens, dar că aceștia
i-au comunicat că nu pot face asemenea verificări.
În acest sens, a solicitat instanței să emită o adresă la Primăria Municipiului Sibiu pentru a înainta copia chitanței de plată a amenzii.
Legal citați pentru termenul acordat, debitorul și terțul poprit nu s-au prezentat în instanță.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Întrucât debitorul C. I. figura în evidențele fiscale cu obligații de plată, reprezentând amenzi contravenționale în cuantum de 180 lei, s-a format dosarul de executare nr. 1692 din 27 noiembrie 2014, în cadrul căruia au fost emise titlul executoriu nr. 1692 din 27 noiembrie 2014 și somația de plată 4773 din aceeași dată.
Prin adresa nr. 4868 din 2 martie 2015 comunicată terțului poprit, creditorul a înființat poprirea asupra sumelor de bani datorate de acesta debitorului, urmând ca terțul poprit să rețină din veniturile debitorului suma de 180 lei.
Cum terțul poprit nu a înțeles să respecte dispozițiile art. 149 alin. 9 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, creditorul a formulat prezenta cerere prin care a solicitat menținerea popririi înființată prin adresa nr. 4868 din 2 martie 2015.
Instanța reține că obligația de plată privind creanța fiscală derivă din procesul-verbal de contravenție . nr._ din 17 iulie 2014, prin care debitorul C. I. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 180 lei.
Potrivit adresei nr._ din 22 iunie 2015 emisă de Direcția Fiscală Locală Sibiu, Serviciul Contabilitate, la data de 18 iulie 2014, debitorul a achitat suma de 90 lei, conform chitanței nr._, sumă ce reprezintă amendă de circulație (achitată în termen de 48 de ore), ce i-a fost aplicată prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 17 iulie 2014 încheiat pe raza localității Cornești.
După cum se poate observa, debitorul a achitat în termen de 48 ore de la încheierea procesului-verbal suma de 90 lei, reprezentând jumătate din cuantumul amenzii așa cum prevăd dispozițiile at. 28 din O.G. nr. 2/2001.
Cum debitorul a achitat amenda contravențională ce face obiectul executării silite, instanța va respinge cererea de menținere poprire.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de menținere poprire formulată de creditorul M. F., prin primar, în contradictoriu cu debitorul C. I., domiciliat în Mun. F., .. 39, ., jud. Suceava și cu terțul poprit Întreprinderea Individuală C. A. I., cu sediul în Mun. F., .. 39, ., jud. Suceava.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria F..
Pronunțată în ședința publică din 11 august 2015.
Președinte, Grefier,
P. M. B. I.
Red:P.M.
Tehnored: B.I.
5 ex/13 august 2015
← Fond funciar. Sentința nr. 1534/2015. Judecătoria FĂLTICENI | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1550/2015. Judecătoria... → |
---|