Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 385/2015. Judecătoria FĂUREI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 385/2015 pronunțată de Judecătoria FĂUREI la data de 26-03-2015 în dosarul nr. 1945/228/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FĂUREI JUDEȚUL B.
Operator de date cu caracter personal/Autorizatia nr 4903
SENTINȚA CIVILĂ NR. 385
Ședința camerei de consiliu din data de 26 martie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: C. M. F.
Grefier: V. M. T.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă formulată de reclamanta EOS KSI ROMÂNIA S.R.L., cu sediul în mun.București,..10 A,sector 2 în contradictoriu cu pârâta L. G. domiciliată în sat M. vodă, ., . B..
La apelul nominal făcut în camera de consiliu au lipsit părțile.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care arată că cererea se judecă fără citarea părților, acțiunea fiind timbrată cu suma de 200 lei, conform chitanței aflată la dosar, cauza fiind la primul termen de judecată .
În temeiul prevederilor art. 131 și 1027 Cod Procedură Civilă instanța constată că este competentă să judece prezenta cauză.
În temeiul prevederilor art. 238 din codul de procedură civilă estimează că prezenta cauză se poate soluționa într-un singur termen de judecată.
În temeiul prevederilor art. 258 și 1029 alin. 9 din Codul de Procedură Civilă încuviințează reclamantei proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare ;
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 19.12.2014 la această instanță sub nr._ reclamanta EOS KSI ROMÂNIA S.R.L a solicitat în contradictoriu cu pârâta L. G. în temeiul dispozițiilor art. 1025 și următoarele C.pr.civ. privind procedura cu privire la cererile de valoare redusă obligarea la plata sumei de 518,9 lei reprezentând debit principal (contravaloarea serviciilor prestate și neachitate), a sumei de 518,9 lei reprezentând penalități contractuale de întârziere, a sumei de 74,98 lei reprezentând dobânzi legale în conformitate cu dispozițiile legale în materie, și a sumei de 972,39 lei reprezentând taxă de reziliere a contractului, cu cheltuieli de judecată.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1025 și următoarele din Codul de Procedură Civilă, Titlul VI Capitolul I din Codul Civil în vigoare.
In fapt reclamanta a arătat că între ORANGE ROMÂNIA S.A.(fosta
S.C.MOBIL ROM S.A.) și pârâtă s-a încheiat contractul de servicii de telecomunicații integrate nr._ din data de 29.11.2011. În executarea acestui contract au fost emise către pârâtă facturi reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate care nu au fost achitate de pârâtă. S-a încercat soluționarea amiabilă a litigiului dar pârâta nu a răspuns la demersurile formulate de reclamantă, apreciindu-se că pârâtul datorează penalități de întârziere și dobânda legală la suma datorată conform dispozițiilor OG nr. 13/2011.
Reclamanta apreciază că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
In probațiune reclamanta a depus la dosar înscrisuri în copie.
Pârâta nu a formulat întâmpinare și nu a depus răspuns.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța reține că între
S.C. ORANGE ROMÂNIA S.A. și pârâtă s-a încheiat contractul pentru prestarea serviciilor de telecomunicații nr ._ din data de 29.11.2011. În baza acestui contract, reclamanta a prestat serviciile respective către pârâtă, fiind emise facturi fiscale în acest sens.
Pe parcursul derulării contractului, urmare a furnizării de servicii de
telefonie.mobilă.au.fost.emise.facturile.nr.JAF_/JAF_/3.01.2012,JAE_/JAE_/2.12.2011 care nu au fost achitate de pârâtă în totalitate, fiind înregistrat un debit principal restant de 518,9 lei.
Instanța reține că în materia raporturilor juridice obligaționale, creditorul care
invocă obligarea debitorului la îndeplinirea unei anume obligații are sarcina de a dovedi existența creanței, respectiv a raportului juridic care a dat naștere dreptului său subiectiv. Totodată, se reține că un contract valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.
În prezenta cauză se constată că reclamanta a făcut dovada prin administrarea
probei cu înscrisuri a existenței raportului juridic obligațional, având în vedere contractul menționat anterior și facturile emise în baza acestuia, urmând ca pârâta să fie obligată la plata sumei solicitate de 518,9 lei, reprezentând contravaloare servicii de telefonie mobilă.
În privința dobânzii legale cerută de reclamantă, instanța reține că, potrivit
prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din OG nr. 13/2011, dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare, iar prin dobândă se înțelege nu numai sumele socotite în bani cu acest titlu, ci și alte prestații, sub orice titlu sau denumire, la care debitorul se obligă.
Conform art. 2 din același act normativ, în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale
sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.
Având în vedere cele de mai sus, în condițiile în care clauzele contractuale
existente între părți prevăd obligativitatea plății de către client a penalităților de întârziere, fiind stipulat inclusiv nivelul acestora de 0,5% ( art.1.9 pct. 4 din Termeni și condiții generale aferente contractului), instanța constată ca fiind nefondat capătul de cerere de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale, această solicitare excedând cadrului normativ invocat anterior. În consecință, se va respinge acest capăt de cerere.
În privința solicitării reclamantei de obligare a pârâtei la plata penalităților
contractuale de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere instanța constată că la art.1.9 pct. 4 din Termeni și condiții generale aferente contractului s-a menționat existența acestei clauze penale privind cuantumul penalităților de întârziere.
Se constată că pentru un an de zile aceste penalități sunt în cuantum de 182,5% din debitul datorat care contravene dispozițiilor imperative ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, modificată prin Legea nr. 65/2002.
Potrivit art. 4 din această lege, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Potrivit literei i) din anexă, este considerată clauză abuzivă clauza care obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant, ipoteză pe care instanța o apreciază îndeplinită în cauză.
Penalitatea impusă, echivalând cu o penalitate cumulată de 182,50 % pe an, se află într-o disproporție vădită cu orice prejudiciu ce ar putea fi în mod rezonabil presupus, incluzând cheltuielile pentru recuperarea creanței.
Această disproporție creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe și în detrimentul consumatorului.
Nerespectarea dispozițiilor imperative, de ordine publică, ale art. 4 din Legea nr. 193/2000, atrage nulitatea absolută parțială a clauzei penale abuzive, până la o limită ce poate fi apreciată ca rezonabilă în raport cu prejudiciul cauzat.
Sancțiunea nulității are caracter virtual, dar rezultă în mod neîndoielnic din modul în care este redactată dispoziția legală, ca și din rațiunea și scopul acesteia.
Având în vedere că legea a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern Directiva Comunității Europene nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, iar România și-a asumat obligația transpunerii și aplicării efective, în raporturile interindividuale, a legislației comunitare, numai o interpretare care să asigure eficacitatea reală a prohibiției stipulării unor clauze abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori poate asigura atingerea scopului urmărit de legiuitor, aceea de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori, în cuprinsul unor condiții generale impuse acestora.
Pentru aceste motive se apreciază că cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata penalităților contractuale de întârziere este nefondată.
În privința cererii de obligare a pârâtei la plata taxei de reziliere a contractului instanța constată că la art. 1.16 din Termeni și condiții generale aferente contractului s-a menționat existența acestei clauze penale conform căreia clientul este obligat la plata unor despăgubiri egale cu valoarea abonamentului înmulțit cu nr. de luni rămase până la expirarea perioadei minime contactuale.
Pentru aceleași motive referitoare la existența clauzelor abuzive menționate la paragraful anterior se apreciază că această clauză este un abuzivă, fiind de natură a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe și în detrimentul consumatorului. Prin această clauză consumatorul este pus în situația de a fi obligat la plata unor servicii pentru care nu a beneficiat doar prin simplul fapt că nu dorește să continue să beneficieze de un serviciu oferit de prestator, deși în concret nu a beneficiat de aceste servicii, aspect care nu poate fi în niciun caz apreciat ca fiind de natură a înlătura un eventual prejudiciu al prestatorului de servicii, din contră, este unul de natură prohibitiv, de a determina pe consumator să nu renunțe la serviciile oferite de teama unor eventuale consecințe financiare negative.
Nerespectarea dispozițiilor imperative, de ordine publică, ale art. 4 din Legea nr. 193/2000, atrage nulitatea absolută parțială a clauzei penale abuzive, până la o limită ce poate fi apreciată ca rezonabilă în raport cu prejudiciul cauzat.
Sancțiunea nulității are caracter virtual, dar rezultă în mod neîndoielnic din modul în care este redactată dispoziția legală, ca și din rațiunea și scopul acesteia.
Pentru aceste motive se apreciază că cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata taxei de reziliere a contractului este nefondată.
Se mai reține faptul că pârâta nu a formulat niciun fel de apărări în cauză.
Pentru aceste motive cererea reclamantei va fi admisă în parte.
Potrivit dispozițiilor art. 453 din Codul de Procedură Civilă pârâta va fi obligată la plata către reclamantă a sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în contravaloarea taxei de timbru achitată de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de reclamanta S.C. EOS KSI ROMÂNIA S.R.L., cu sediul în mun. București, .. 10 A, sector 2 înregistrată la Oficiul Comerțului sub nr. J40/_/2002, CUI_, cont bancar RO09BRDE445SV_ deschis la BRD-GSG D. în contradictoriu cu pârâta L. G. domiciliată în sat M. vodă, .,. B., CNP_..
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 518,9 lei reprezentând contravaloare servicii de telefonie mobilă.
Respinge ca nefondată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale, a penalităților contractuale de întârziere și a taxei de reziliere a contractului.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Executorie de drept.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Făurei.
Pronunțată în ședință publică azi 26 martie 2015.
P.,Grefier,
C. M. FlorentinVlad M. T.
red C.M.F.
dact.V.M.T.
ex.4/29.03.2015.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 248/2015. Judecătoria FĂUREI | Pretenţii. Sentința nr. 250/2015. Judecătoria FĂUREI → |
|---|
