Fond funciar. Sentința nr. 4862/2013. Judecătoria FETEŞTI

Sentința nr. 4862/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 04-12-2013 în dosarul nr. 3476/312/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FETEȘTI JUDEȚUL IALOMIȚA

Sentința civilă nr. 4862

Ședința publică din data de 04 decembrie 2013

Instanța constituită din:

Președinte – M. M. V.

Grefier – D. A. – M.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta B. M. V., domiciliată în municipiul Ploiești, ., .. 29, județul Prahova în contradictoriu cu pârâtele C. LOCALĂ DE APLICARE A LEGII 18/1991 B., cu sediul în . și C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGII 18/1991 IALOMIȚA, cu sediul în municipiul Slobozia, județul Ialomița având ca obiect „ fond funciar – obligație de a face”.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța din oficiu dispune rectificarea citativului în sensul că pârâte în cauză sunt C. Locală de Fond Funciar pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Agricole și celor Forestiere B. și C. Județeană de Fond Funciar pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Agricole și celor Forestiere Ialomița.

Totodată ia act că prin întâmpinarea depusă la dosar C. Județeană de Fond Funciar pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Ialomița, raportat la disp. art. 53 și art. 54 din Legea nr. 18/1991 republicată, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Slobozia și declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Urziceni.

Instanța, verificându-și competența de soluționare a cauzei în temeiul disp. art. 53 și art.54 din Legea 18/1991 republicată, invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Fetești, văzând faptul că autorul de rol a avut inițial terenul pe raza administrativ teritorială a Comunei B., și rămâne în pronunțare pe excepția invocată.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față, constată că :

1.Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slobozia sub nr._, reclamanta B. M. V. a chemat în judecata pe pârâtele C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Ialomița si C. Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor B., solicitând obligarea pârâtelor la punerea sa in posesie si la emiterea titlului de proprietate de către C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Ialomița.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că i-a fost reconstituit dreptul de proprietate parțial, pentru 10 ha, la data de 17.08.2005 solicitând Comisiei Locale B. de fond funciar reconstituirea dreptului de proprietate si pentru diferența de 11 ha pădure deținuta de autorul sau in baza contractului de vânzare cumpărare nr. 594/04.05.1947, însa C. Județeană Ialomița i-a respins solicitarea.

În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1528 si art. 1075 Cod civil.

În scop probator a solicitat proba cu înscrisuri, expertiza și interogatoriu.

A depus în xerocopie un set de înscrisuri.

La data de 25.07.2013, C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor Ialomița a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Slobozia motivat de faptul că terenul pentru care se solicită reconstituirea dreptului de proprietate se află pe raza localității B., respective declinarea competentei de solutionare in favoarea Judecătoriei Urziceni, . in competenta administrative teritorială a acestei instante judecătoresti.

Pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiata.

La data de 25.09.2013, instanța a pus în discuția părților excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Slobozia invocată de pârâta C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor Ialomița. Analizând întregul material probator aflat la dosarul cauzei, Judecătoria Slobozia a retinut că potrivit art. 248 alin. 1 din noul Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și a celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Potrivit art. 117 alin. 1 din noul Cod de proc.civ. cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanta în a cărei circumscripție este situat imobilul. Ori, terenul pentru care se solicită reconstituirea dreptului de proprietate se află în raza teritorială a localitatii Bordusani, avand in vedere hotararea nr. 222/2006 prin care pentru reconstituirea/constituirea dreptului de proprietate . solicitase initial terenul) a fost arondata .> În cauză, s-a constat că este vorba de o normă legală imperativă ce reglementează un caz de competență teritoriala de la care nu sunt permise derogări, în speță fiind incidente dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 3 Cod procedură civilă, potrivit cărora necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Având în vedere că terenul pentru care se solicită punerea în posesie se află în raza teritorială a localității Bordușani, precum și dispozițiile legale mai sus menționate, Judecătoria Slobozia a apreciat întemeiată excepția, drept pentru care a admis-o și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fetești, căreia i se va înainta dosarul, conform disp. art. 132 alin. 3 C. proc. civ.

Cauza a fost declinată prin Sentinta civilă nr. 2198/25 septembrie 2013 Judecătoriei Fetesti, fiind inregistrată la data de 18 octombrie 2013, sub acelasi număr unic national.

2 Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma susținerilor partilor, in raport de exceptia invocata, dispozițiile legale incidente în cauză și probatoriul administrat, Judecătoria Fetesti reține următoarele:

Potrivit art. 248 alin. 1 din Noul Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și a celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cause.

In aceasta privinta, instanta retine ca in baza disp. art. 117 alin. 1 din noul Cod de proc.civ. cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanta în a cărei circumscripție este situat imobilul.

Art. 129 alin. 2 pct. 3 Cod procedură civilă, necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Rezulta asadar ca ori de cate ori este vorba de pricini privitoare la bunuri imobile, competenta este una exclusivă, astfel ca nici partile si nici instanta nu poate deroga de la regulile prevazute de codul de procedura civila.

Se retine că reclamanta s-a adresat Comisiei Locale B. de fond funciar pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafetei de 21ha teren forestier, de la autorul de rol defunct G. R., dreptul fiind reconstituit partial, prin înscriere cu 10 ha in Anexa 53 a Comisiei Locale B., prin Hotărârea Comisiei Județene I. de fond funciar-fila 20/ dosar Jud.Fetesti, finalmente fiind emis TP nr._/_/2003-fila 28/ dosar Jud.Fetesti . Cererea de reconstituire a fost admisă doar partial- fila 25/dosar Jud.Fetesti intrucât pădurea solicitată ca diferentă-11 ha a fost defrisată.

Întrucât pe raza comunei B. nu ar mai fi teren forestier disponibil, reclamanta invederează că a primit propunerea ca diferenta de 11 ha pădure să fie atribuită pe raza Comunei Bordusani, Județul I., insă nu s-a emis proces verbal de punere in poesies au titlu de proprietate pentru suprafața diferentă de 11 ha.

Potrivit dispozițiilor art. 53 din Legea nr. 18/1991:

„(1) Hotărârile comisiei județene asupra contestațiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, conform dispozițiilor cuprinse în cap. II, și cele asupra măsurilor stabilite de comisiile locale se comunică celor interesați prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. (2) Împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare.”

Prin urmare, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a plângerilor împotriva hotărârii comisiei județeneasupra contestațiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, aceasta este una speciala reglementata de textul de lege citat mai sus in favoarea judecătoriei „în a cărei rază teritorială este situat terenul”.

Expresia „judecătoria in a cărei rază teritorială este situat terenul” trebuie interpretată in sensul ca se referă la terenul care a fost solicitat de către reclamantă prin cererea adresata comisiei locale, unde autorul de rol a avut terenul a cărui reconstituire se solicită, respectiv unde s-au efectuat actele de reconstituire primară.

Atât timp cât litigiul este unul de fond funciar, iar terenul solicitat inițial de către reclamantă, asupra căruia I s-a reconstituit partial dreptul de proprietate, s-a aflat pe raza comunei B., . Judecătoriei Slobozia, potrivit H.G. nr.337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, aceasta atrage competenta teritoriala a tuturor litigiilor de fond funciar subsecvente reconstituirii dreptului de proprietate.

Pe de alta parte, art. 54 din Legea nr. 18/1991 prevede că: „ dispozițiile art. 53 alin. (1) se aplică și în cazul în care plângerea este îndreptată împotriva ordinului prefectului sau oricărui act administrativ al unui organ administrativ care a refuzat atribuirea terenului sau propunerile de atribuire a terenului, în condițiile prevăzute în cap. III. (2) Dispozițiile art. 53 alin. (2) rămân aplicabile."

Normele Noului Cod procedura civila sunt norme de competenta generala, or prin art. 51, art.53 si art. 54 din Legea nr. 18/1991, republicata, s-a prevazut, în materia stabilirii dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, prin reconstituirea sau constituirea acestuia, precum si în legatura cu atribuirea efectiva a terenurilor celor îndreptatiti si eliberarea titlurilor de proprietate, o alta procedura derogatorie, care stabileste competenta materiala a judecatoriilor în a caror raza teritoriala se află terenurile asupra cărora se reconstituie dreptul de proprietate.

Asadar nu pot fi solutionate conform normelor de competenta generala prevazuta de codul nou de procedura civila actiunile în materie de fond funciar pentru care se prevede, prin lege speciala, o alta procedura judiciara, derogatory si, implicit, o competentă materială si teritorială specială.

În speta, litigiul este unul de fond funciar, terenul solicitat initial de catre reclamantă se afla pe raza comunei B. si reconstituirea dreptului de proprietate s-a facut partial pentru teren forestier aflat pe raza comunei B., judetul I., cu inscriere in anexele de validare ale acestei comisii, finalmente fiind emis titlu de proprietate pentru 10 ha din cele 21 ha solicitate.

Această împrejurare atrage competenta teritoriala a Judecatoriei Urziceni pentru toate litigiile de fond funciar, inclusiv pentru cele subsecvente reconstituirii dreptului de proprietate în baza Legii 18/1991-republicată.

F. de obiectul si cauza juridica a actiunii formulate de reclamantă se constata ca sunt incidente in speta normele de competenta mentionate mai sus, astfel incat Judecatoria Urziceni este competentă teritorial să soluționeze prezentul dosar, aspect solicitat si de către Institutia Prefectului-Județul I.-C. Judeteană I. pentru stabilirea dreptului de proprietate private prin intâmpinarea depusă la dosarul cauzei.

Se va avea în vedere și faptul că, instanța superioară, Tribunalul I., desființând sentințe pronunțate in material fondului funciar, in cauze similare prezentei, a trimis spre rejudecare instanței in a cărei rază administrativ teritorială se află terenul asupra căruia s-a operat reconstituirea primară, pronunțându-se și asupra competenței teritoriale, prin regulator de competentă (s.c 96 F/2011) .

În raport de aceste considerente, instanța apreciază ca întemeiată excepția de necompetentă teritorială a Judecătoriei Fetesti, invocată din oficiu, astfel că o va admite și va declina competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Urziceni, jud. Ialomița .

Văzând și dispozițiile art. 158 alin. 3 Cod procedură civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Fetesti, invocată din oficiu de către instanța de judecată.

Declină competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta B. M. V., în contradictoriu cu pârâtele C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Arabile si Forestiere Ialomița, cu sediul in Municipiul Slobozia, județul I. si C. Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Arabile si Forestiere B., cu sediul în . , în favoarea Judecătoriei Urziceni.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 04 decembrie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.MVM/tehnored.DAM

3 ex./13.13.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 4862/2013. Judecătoria FETEŞTI