Plângere contravenţională. Sentința nr. 4418/2013. Judecătoria FETEŞTI

Sentința nr. 4418/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 12-11-2013 în dosarul nr. 7111/229/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FETEȘTI JUDEȚUL IALOMIȚA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4418

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2013

Instanța constituită din:

Președinte: B. I. L.

Grefier: P. M.

Pe rol soluționarea acțiunii civile formulată de petenta . în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Instanța în temeiul art. 159 1alin.4 Cod procedură civilă se declară competentă să soluționeze cauza dedusă judecății conform art.1 alin.1 C.proc. civ. raportat la art. 32 alin.2 OG 2/2001.Ia act că intimata a depus la dosar actele care au stat la baza emiterii procesului verbal de contravenție contestat.

Apreciind pertinente, concludente și utile cauzei, în temeiul art.167 Cod proc. civ. instanța încuviințează ambelor părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

După deliberare,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Fetești la data de 30.07.2012 sub nr._, petentul . cu sediul ales la CABINET AVOCAT P. N. R. S. - B., .. 7, J. B. în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, cu sediul în București, ..401A, sector 6, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului - verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 22.02.2012, exonarea de la plata amenzii contraventionale, inlăturarea obligatiei de plată a tarifului de despăgubire.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că prin procesul verbal contestat s-a aplicat amenda contravenționala in sarcina sa, reținându-se prin procesul verbal de contravenție ca a circulat cu autoturismul fara a deține rovinieta valabila.

Arată că procesul verbal este lovit de nulitate deoarece nu este semnat de agentul constatator.

La dosarul cauzei petentul a depus în dovedire, în copie, procesul verbal contestat.

Cererea a fost scutită de timbraj.

Intimata a depus dovada de comunicare prin afișare a procesului verbal, certificatul calificat și autorizația de control aparținând agentului constatator și proba foto obținută prin sistemul SIEGMCR .

Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, conform art 167 C..

Analizând materialul probator administrat în prezenta cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 22.02.2012, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 750 lei și obligat la plata unui tarif de despăgubire în cuantum de 96 Euro, reținându-se în sarcina sa că, la data de 17.09.2011, vehiculul cu număr de înmatriculare_ a circulat pe DN2A, km. 113+500 m, Giurgeni, Județul Ialomița, fără a deține rovinietă valabilă.

În urma verificării potrivit de art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului verbal de constatare a contravenției, raportat la faptul că procesul verbal trebuia comunicat întâi de toate prin poștă, afișarea fiind o modalitate subsidiară de comunicare.

În acest sens s-a statuat prin Decizia nr. 10/10.06.2013 a ICCJ privind soluționarea recursului în interesul legii în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.27 alin.(1) teza I raportat la art.14 alin.(1), art.25 alin.(2) și art.31 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare. S-a statuat în acest sens că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.

Cu privire la legalitatea procesului - verbal contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

În ceea ce privește tariful de despăgubire în cuantum de 96 euro aplicat prin procesul verbal contestat, în temeiul art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002, instanța urmează să admită în parte plângerea contravențională, să anuleze în parte procesul verbal de constatare a contravenției contestat și să exonereze petentul de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 96 euro.

Cu privire la temeinicia procesului - verbal contestat, instanța constată că acesta este temeinic întocmit pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit art. 8 alin.1 din OG nr. 15/2002 fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.

Potrivit art. 1 alin. 11 din O.G. nr. 15/2002 rovinieta valabilă este:

- rovinieta matcă-cupon, aplicată în partea stângă jos a parbrizului vehiculului, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde ziua în care se efectuează verificarea care asigură, prin tarifele plătite, dreptul de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, având înscris numărul de înmatriculare al vehiculului.

- rovinieta electronică ce atestă existența în baza de date a SIEGMCR, denumită în continuare bază de date, a informațiilor privind achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru vehiculul în cauză, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde ziua în care se efectuează verificarea.

Instanța va avea în vedere la soluționarea prezentei cauze ca fapt necontestat că petentul este utilizator al autoturismului sanctionat in cauză.

Instanța reține că fapta contravențională imputată petentului prin procesul - verbal contestat nu a fost constatată personal de agentul constatator, în acest sens fiind procesată automat o planșă foto de camera foto amplasată pe DN2A, km. 113+500 m, Giurgeni pe care se susține că petentul ar fi săvârșit contravenția în discuție, astfel că sub aspect probator sarcina probei revine intimatei, orice dubiu profitând petentei.

Analizând planșa foto obținută prin sistemul SIEGMCR- fila 14-15 depusă de intimată în susținerea procesului - verbal contestat, în lipsa oricărui suport probator care să ateste plata rovinietei, instanța constată că vehiculul a cărui imagine a fost surprinsă data de 17.09.2011, pe DN2A, km. 113+500 m, Giurgeni, Județul Ialomița, circulând fără a deține rovinietă valabilă are numărul de înmatriculare_, același vehicul fiind menționat și în procesul - verbal contestat.

Față de împrejurarea că procesul - verbal contestat este susținut de dovezile în baza cărora a fost întocmit, raportat la faptul că în cauză petentul nu a făcut dovada contrară celor reținute în cuprinsul acestuia, instanța constată că actul contravențional în discuție este temeinic întocmit.

Având în vedere toate aceste elemente, precum și faptul că intimata a dovedit săvârșirea de către petent a contravenției reținute prin procesul - verbal contestat, instanța constată că raportat la sanctiunea amenzii contraventionale, actul contestat este temeinic emis.

Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța, după ce verifică legalitatea și temeinicia procesului - verbal, hotărăște asupra sancțiunii.

Instanța reține că pentru contravenția reținută în sarcina sa, petentul a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 750 lei, conform Anexei 2 respectiv, Anexei 4 din OG nr. 15/2002.

Instanța are în vedere și prevederile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001: „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”

Se va avea în vedere la individualizarea sancțiunii faptul că petentul fost sancționată cu foarte puțin timp înainte de împlinirea termenului de prescriere a amenzii.

În conformitate cu art.13 alin. 1 din OG nr.2/2001, termenul instituit este cel de 6 luni, ori in cauză acest termen a fost respectat la limită, procesul contestat fiind emis la data de 22.02.2012, raportat la data săvârșirii faptei, 17.09.2011. Este adevărat că în speță petentul se face culpabil de nerespectarea dispozițiilor legale în materie, însă, cu toate acestea, nici atitudinea intimatei nu a favorizat realizarea scopului preventiv-educativ al sancțiunii contravenționale.

Reamintește instanța faptul că amenda contravențională aplicată trebuie să-l determine pe contravenient ca pe viitor să respecte dispozițiile legale în materie.

Totodată, se va avea în vedere faptul că orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancțiunea amenzii. Sancțiunile juridice constituie mijloace de prevenire a săvârșirii faptelor ilicite și de educare a persoanelor vinovate, ori în cauză, nu se justifică modul în care s-a făcut prevenirea săvârșirii faptelor contravenționale ilicite în cazul concret al petentei.

Pentru cele expuse mai sus, se apreciază că scopul sancțiunilor contravenționale în cauza de față se poate realiza și prin aplicarea unei măsuri de atenționare a contravenientului-petent, fără aplicarea amenzilor contravenționale, ca sancțiune corelată unor contravenții cu un grad sporit de pericol social.

De asemenea, instanța mai are în vedere și faptul că prin Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002, s-a modificat procedura de întocmire și comunicare a proceselor verbale de contravenție, în sensul întocmirii și comunicării în termen de 30 zile de la data constatării contravenției, ceea ce relevă intenția legiuitorului de realizare a scopului preventiv - educativ al sancțiunii contravenționale.

În concluzie, se va admite în parte plângerea contravențională formulată de petentă și se va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 750 lei, aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenției R12 nr._ încheiat la data de 22.02.2012, cu sancțiunea „avertisment”, atrăgând atenția petentului să respecte pe viitor dispozițiile legale în materie.

Pentru cele retinute in precedent, în temeiul art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002, instanța urmează să anuleze în parte procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 22.02.2012 și să exonereze petentul de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 96 euro.

Va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecata în lipsa oricarei dovezi privind efectuarea acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul . cu sediul ales la CABINET AVOCAT P. N. R. S. - B., .. 7, J. B., în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA., cu sediul în București, .. 401 A, sector 6.

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 750 lei, aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 22.02.2012 cu sancțiunea „avertisment”.

Anulează în parte procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 22.02.2012, în ceea ce privește tariful de despăgubire.

Exonerează petentul, de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 96 euro aplicat prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 22.02.2012.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 12.11.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. BIL si Tehnored. B.I.L./P.M.

Ex 4/ 20.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4418/2013. Judecătoria FETEŞTI