Plângere contravenţională. Sentința nr. 1436/2013. Judecătoria FETEŞTI

Sentința nr. 1436/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 544/229/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FETEȘTI JUDEȚUL IALOMIȚA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1436

Ședința publică din data de 20 martie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - M. M. V.

GREFIER - D. M.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petenta ., cu sediul în C., ., ., ., cu sediul procesual ales la Cabinet de Avocat V. V. T., din mun. București, ., ., în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, cu sediul în București, ..401A, sector 6, având ca obiect „plângere contravențională”.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța ia act că petenta, deși a fost citată cu mențiunea de a preciza dacă insistă în contestarea actelor contravenționale și să le enumere, aceasta nu a dat curs solicitării instanței, nu le-a enumerat, va lua act că în cererea de chemare în judecată, petenta învederează în subsolul acesteia, că mai contestă procesul verbal . nr._/24.10.2011, instanța nu îl va avea în vedere, conform principiului disponibilității.

Instanța mai constată că intimata a depus la dosar înscrisurile astfel cum au fost solicitate, care au stat la baza emiterii procesele verbale de constatare a contravenției . nr._/2012, . nr._/2012, . nr._/2012, . nr._/2012, . 12 nr._/2012, . nr._/2012, . nr._/2012, . nr._ / 2012 și, nemaifiind alte cereri de formulat, declară dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare.

După deliberare,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prezenta este disjunsă din cauza civilă nr._ .

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Fetești la data de 24 aprilie 2012 sub nr._, petentul S.C. I. FLOWERS S.R.L. în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea proceselor verbale . nr._/21.03.2012; . nr._/21.03.2012; . nr._/21.03.2012, . 12 nr._/21.03.2012, in final plângerii invederând că solicită si anularea procesului verbal . 12 nr._/24.10.2011.

În motivarea plângerii, in esentă, petentul a arătat că actele contestate au fost săvârsite pe raza A2 km 144+100m / Fetesti, respectiv A2 km 12+450 m /Glina. S-a invederat că urmează ca păâînă la prima zi de judecată să facă dovada achitării Taxei, urmând in temeiul art. 132 punct 2 C. să-si precizeze actiunmea.

În drept petentul și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 31 din OG nr. 2/2001.

La plângere petentul a anexat, în copie, următoarele înscrisuri: patru din procesele verbale contestate . nr._/21.03.2012; . nr._/21.03.2012; . nr._/21.03.2012, . 12 nr._/21.03.2012, imputernicire avocat (fila 7-9).

Prin registratură, la data de 09 august 2012, petentul si-a precizat actiunea in sensul că a solicitat si anularea proceselor verbale . 12 nr._/10.04.2012, R12_/10.04.2012, . 12 nr._/10.04.2012, . nr._/ 10.04.2012, . 12 nr._/10.04.2012, . 12 nr._/10.04.2012, . 12 nr._ /10.04.2012

În motivarea plângerii petentul a arătat că nu a achitat rovinieta aferentă perioadei de utilizare a drumurilor publice, datorită unei neglijente de natură administrativă, nefiind fapt intentionat, sesizat si remediat la data de 05 aprilie 2012, când a achizitionat rovinietă.

De asemenea, invederează că a mai fost sanctionat contraventional pentru lipsa rovinietă valabilă, prin proces primit la data de 21 martie 2012-numită contraventie nr.1, pt. care a achitat amenda, ulterior fiind sanctionat pentru 7 contraventii similare, despre care a aflat in 26.04.2012, prin actul contraventional contestat - numită contraventii nr.2-8, iar actele contraventionale enumerate vizează, in esentă, aceeasi faptă contraventională, prin incidenta art. 17 alin. 1 Codul penal.

Se fac aprecieri raportat la incidenta in cauză a art.6 CEDO.

Se mai invocă faptul că intimata nu aduce la cunoștința contravenientului a contraventiei săvârsite, in timp rezonabil, pentru ca acesta să aibă posibilitatea concretă de a intra in legalitate. Mai mult se apreciază că tariful de despăgubire este nelegal atata timp cât contravaloarea unei roviniete, aferentă unei perioade de 12 luni se aplică la fiecare proces verbal de contraventie emis.

In subsidiar, raportat la pericolul social redus al faptei contraventionale retinute in sarcina sa petentul solicită inlocuirea sanctiunii aplicate cu măsura avertismentului.

Cererea a fost motivată in drept pe dispozitiile OG nr.2/2001 si OG nr.15/2002.

La dosarul cauzei au fost depuse în dovedire, in copie procesele verbale contestate . 12 nr._/10.04.2012, R12_/10.04.2012, . 12 nr._/10.04.2012, . nr._/ 10.04.2012, . 12 nr._/10.04.2012, . 12 nr._/10.04.2012, . 12 nr._ /10.04.2012-.

Legal citat, intimatul nu a depus intampinare, anexând documentele ce au stat la baza intocmirii doar a patru din procesele verbale contestate . nr._/21.03.2012; . nr._/21.03.2012; . nr._/21.03.2012, . 12 nr._/21.03.2012

1.Instanța, in cauza nr._ in sedinta publică din data de 13 februarie 2013, a constatat că, raportat la referatul de grefă întocmit de grefierul de ședință, sunt contestate în prezenta cauză, prin plângerea initială și precizată ulterior mai multe acte contravenționale, iar anularea primelor trei acte contravenționale, respectiv a proceselor verbale . nr._//21.03.2012, . nr._//21.03.2012 și . nr._/21.03.2012 au făcut obiectul dosarului atașat prezentei cauze (_, solutionat definitiv si irevocabil), motiv pentru care, a invocat din oficiu, excepția autorității de lucru judecat raportat la cele trei acte contravenționale contestate menționate; R12 nr._/21.03.2012, nr._/ 21.03.2012 și nr._/ 21.03.2012. S- au avut in vedere dispozitiile din sentința civilă nr. 4766/12.12.2012, rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare.

Raportat la aceste trei acte contraventionale contestate, nemaifiind alte cereri și exceptii prealabile de solutionat, a rămas in pronuntare pe exceptia autorității de lucru judecat, pe care a admis-o prin Sentinta civilă nr.673/13 februarie 2013 si a respins plângerea contravențională formulată de petentul S.C. I. FLOWERS S.R.L. în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, cu sediul în Municipiul București, .. 401 A, sector 6, impotriva proceselor verbale R12 nr._/21.03.2012, nr._/21.03.2012 și nr._/ 21.03.2012, ca inadmisibilă.

2. De asemenea, in cauza nr._, în sedinta publică din data de 13 februarie 2013, instanta a luat act de faptul că prin completarea obiectului cererii de chemare în judecată, aflată la fila 12 din dosar initial, petentul a contestat alte șapte procese verbale de contravenție, din care, potrivit referatului de grefă, șase dintre acestea fac si obiectul cauzei nr._ cu termen de judecată la data de 20.11.2013, respectiv .>R12 nr. _/2012, .>R12 nr._/2012, .>R12 nr._/2012, .>R12 nr._/2012, .>R 12 nr._/2012, . nr._/2012, .>R12 nr._/10.04.2012.

A constatat că prin aceeași acțiune sunt formulate mai multe capete de cerere . contraventională împotriva unor acte administrative diferite.

Prin urmare, conform art. 165 Cod de procedură civilă, constatând că actiunea raportat la aceste acte contraventionle anterior precizate și pt. procesul verbal de contraventie . nr._/24.10.2011, . nr._/21.03.2012 nu se află in stare de judecată, a disjuns capătul de cerere privind plângerea formulată de petentă împotriva proceselor verbale . nr._/2012, . nr._/2012, . nr._/2012, . nr._/2012, . 12 nr._/2012, . nr._/2012, . nr._/10.04.2012, precum și pentru procesele verbale indicate în cererea inițială - . nr._/24.10.2011, . nr._/21.03.2012, formând prezentul dosar.

Analizând actele dosarului prezent nr._, instanta retine:

Prin plângerea precizată ulterior, înregistrată pe rolul Judecătoriei Fetești, sub nr._ /2012 petentul S.C. I. FLOWERS S.R.L. în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea proceselor verbale . nr._/2012, . nr._/2012, . nr._/2012, . nr._/2012, . 12 nr._/2012, . nr._/2012, . nr._/10.04.2012, . nr._/21.03.2012, constatând că petentul, desi citat cu această mentiune, nu a invederat faptul că el contestă expres si procesul verbal . nr._/24.10.2011

În motivarea plângerii, in esentă, petentul a arătat că reprezentantul societății nu a condus autoturismul cu nr. de inmatriculare_, legea neprevăzând posibilitatea aplicării sanctiunii contraventionale reprezentantului entității căreia ii apartine autoturismul ci doar persoanei care săvârseste cu vinovăție o faptă care constituie contraventie, iar instituirea plătii tarifului de despăgubire corelativ cu o amenda, constituie două sanctiuni principale aplicate pentru aceeasi faptă, contrar legii, respectiv că faptele contraventionale sanctionate reprezintă, in fapt, o aceeasi faptă săvârsită in formă continuată

În drept petentul și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile OG nr. 15/2002, OUG nr. 195/2002, art. 6 CEDO.

La plângere petentul a anexat, în copie, următoarele înscrisuri: procesele verbale contestate

La data de 22.10.2012, intimata a depus la dosarul cauzei înscrisuri in susținerea actelor contravenționale contestate, respectiv Adresa BRML nr.6633/2010, poze cu imagine număr de înmatriculare auto, obținute prin sistemul SIEGMR, dovezile de comunicare, dovezile de comunicare ale actelor contraventionale către petent, Certificate calificate ale agentului constatator și autorizații de control (filele 15- 24).

La termenul din data de 12 dec. 2012, apreciind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, în temeiul art.167 C proc. civ, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, raportat la obiectul cauzei deduse judecății.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin procesele-verbale . nr._/2012, . nr._/2012, . nr._/2012, . nr._/2012, . 12 nr._/2012, . nr._/2012, . nr._/2012, . nr._/2012, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 750 lei și obligat la plata unui tarif de despăgubire in sumă de 96 euro, reținându-se că vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând acestuia a circulat repetat, pe A2 km 144+100 m, Fetești, fără a deține rovinietă valabilă.

În urma verificării potrivit de art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării fiecărui proces verbal de constatare a contravenției contestat.

Cu privire la legalitatea proceselor verbale, instanța reține că acestea au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor art.17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, în ceea ce privește sancțiunea amenzii.

În ceea ce privește tarifele de despăgubire în cuantum de 96 euro aplicate prin procesele verbale contestate, în temeiul art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002, instanța urmează să admită în parte plângerea contravențională și să anuleze în parte procesele verbale de constatare a contravenției, urmând a exonera petentul de la plata tarifelor de despăgubire în cuantum de 96 euro fiecare.

Cu privire la temeinicia proceselor verbale legal întocmite, instanța apreciază că acestea pot face dovada asupra situației de fapt reținute și asupra încadrării în drept a faptei, în condițiile în care cele constatate de către agentul de constatator sunt susținute cu mijloace de probă.

În drept, potrivit art. 8 alin.1 din OG nr. 15/2002 fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.

Potrivit art. 1 alin. 11 din O.G. nr. 15/2002 rovinieta valabilă este:

- rovinieta matcă-cupon, aplicată în partea stângă jos a parbrizului vehiculului, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde ziua în care se efectuează verificarea care asigură, prin tarifele plătite, dreptul de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, având înscris numărul de înmatriculare al vehiculului.

- rovinieta electronică ce atestă existența în baza de date a SIEGMCR, denumită în continuare bază de date, a informațiilor privind achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru vehiculul în cauză, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde ziua în care se efectuează verificarea.

Susținerile petentului că fapta contravențională reținută în sarcina sa prin fiecare proces verbal contestat este aceeași cu cea reținută în sarcina sa și anterior, astfel că activitatea sa îmbracă forma unei contravenții continue, fiind sancționat de trei ori pentru aceeași faptă, sunt apreciate ca neîntemeiate de instanță.

Astfel, potrivit art.13 din OG nr.2/2001 contravenția este continuă în situația în care încălcarea obligației durează în timp.

Pe cale de consecință, instanța constată ca elementul material al contravenției reglementate de art.8 din OG nr.15/2002, presupune o prelungire în chip natural a acțiunii interzise de actul normativ mai sus menționat, fiind caracteristic unei contravenții continue, contravenție care însă s-a epuizat prin manifestarea de voință a contravenientei, neputându-se susține că acesta ar fi circulat fără întrerupere intre, datele la care s-au constat contravențiile reținute în sarcina petentului.

Prin urmare, la data când, prin manifestarea sa de voință, soferul autoturismului in cauză a încetat activitatea de conducere a autoturismului în cauză, prima contravenție reținută în sarcina acesteia s-a epuizat, iar continuarea unei astfel de activități, cu alte ocazii, a realizat conținutul altor contravenții continue, pentru care de altfel a și fost sancționată prin procesele verbale contestate.

Instanța nu poate avea în vedere susținerile petentului potrivit cărora fapta reținută în sarcina sa privește perioada în care autoturismul a utilizat drumurile publice, astfel că înregistrarea ulterioară a autovehiculului fără rovinietă, în același loc, la scurte intervale de timp, reprezintă o prelungire în timp a faptei unice, având în vedere că prima fapta contravențională în discuție s-a epuizat la data când soferul autoturismului in cauză a încetat activitatea de conducere ca rezultat al manifestării sale de voință, fiind urmată de săvârșirea altor două contravenții cu conținut constitutiv identic, săvârșite la intervale de timp diferite .

Prin urmare, instanța apreciază că petentul a fost în mod corect sancționată separat pentru săvârșirea a trei contravenții continue, care de altfel au fost reținute în sarcina acesteia, nefiind nesocotit principiul unicității sancțiunii.

Lipsite de relevanță sunt și susținerile petentului potrivit cărora subiectul activ al contravenții este persoana care conduce autoturismul și nu proprietarul acestuia, respectiv că angajat al petentului nu a condus autoturismul cu nr. de inmatriculare_ in datele retinute in actele contraventionale contestate.

Astfel, potrivit art. 7 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revine în exclusivitate utilizatorilor români, care sunt definiți de dispozițiile art.1 alin.1 lit.b din OG nr.15/2002 precum și de dispozițiile art.1 alin.6 lit.a din Ordinul nr. 769/2010 ca fiind persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România.

În consecință, subiectul activ al contravenției în discuție nu poate fi decât utilizatorul, astfel cum acesta este definit de dispozițiile legale mai sus menționată, noțiune care nu cuprinde în sfera sa de aplicare și conducătorul auto.

Prin urmare petentul, în calitate de utilizator al autoturismului, calitate pe care nu a contestat-o în cauza dedusă judecății, deține calitatea de subiect activ al contravenției în discuție și, pe cale de consecință, acestuia îi incumba potrivit art. 7 din OG 15/2002 obligația de achiziționare a rovinietei pentru autoturismul_ , obligație a cărei executare nu a dovedit-o în prezenta cauză.

Având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate, instanța apreciază relevant pentru soluționarea cauzei deduse judecății, conform art.8 din OG 15/2002, doar ca vehiculul în cauză să circule fără rovinietă valabilă pe drumuri nationale, fiind indiferentă calitatea persoanei care îl conduce.

Instanța reține că faptele contravenționale imputate petentului prin procesele verbale contestate nu au fost constatate personal de agentul constatator, fiind reținute în sarcina acestuia ca urmare a procesării automate a unor probe foto de camera foto amplasată pe A2 km 144+100m, Fetești, Județul Ialomița, sector de drum pe care se susține că petentul ar fi săvârșit contravențiile în discuție, astfel că sub aspect probator sarcina probei revine intimatei, orice dubiu profitând petentului.

Coroborând probele foto obținute prin sistemul SIEGMCR depuse de intimată în susținerea proceselor verbale contestate cu lipsa unei roviniete valabile depuse de către petent, instanța constată că autoturismul cu număr de înmatriculare _ , care se va retine ca fapt necontestat ca aparținând acestuia, a circulat la datele retinute in actele contraventionale contestate, in lunile noiembrie-decembrie 2012, pe A2 km 144+100m/Fetești, fără a deține rovinietă valabilă.

Față de împrejurarea că procesele verbale contestate sunt susținute de dovezile în baza cărora au fost întocmite, raportat la faptul că, în cauză, petentul nu a făcut dovada contrară celor reținute în cuprinsul acestuia – nu deținea rovinietă valabilă la data constatării contravențiilor reținute în sarcina sa - instanța reține că actele contravenționale în discuție sunt temeinic întocmite.

Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța, după ce verifică legalitatea și temeinicia procesului - verbal, hotărăște asupra sancțiunii.

Instanța reține că pentru contravențiile reținute în sarcina sa, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de câte 750 lei, conform Anexei 2 din OG nr. 15/2002, aplicată prin fiecare proces verbal.

Instanța are în vedere și prevederile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001: „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”

Se va avea în vedere la individualizarea sancțiunii faptul că petentul fost sancționat cu puțin timp înainte de împlinirea termenului de prescriere a amenzii.

În conformitate cu art.13 alin. 1 din OG nr.2/2001, termenul instituit este cel de 6 luni, ori in cauză acest termen a fost respectat la limită, procesele contestate fiind sapte emise la data de 10.04.2012, respectiv unul in data de 21.03.2012, raportat la data săvârșirii faptelor in lunile noiembrie-decembrie 2012.

Este adevărat că, în speță, petentul se face culpabil de nerespectarea dispozițiilor legale în materie, însă, cu toate acestea, nici atitudinea intimatei nu a favorizat realizarea scopului preventiv-educativ al sancțiunii contravenționale.

Reamintește instanța faptul că amenda contravențională aplicată trebuie să-l determine pe contravenient ca pe viitor să respecte dispozițiile legale în materie.

Totodată, se va avea în vedere faptul că orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancțiunea amenzii. Sancțiunile juridice constituie nu mijloace de răzbunare ale societății, ci de prevenire a săvârșirii faptelor ilicite și de educare a persoanelor vinovate, ori în cauză, nu se justifică modul în care s-a făcut prevenirea săvârșirii faptelor contravenționale ilicite în cazul concret al petentului.

Pentru cele expuse mai sus, se apreciază că scopul sancțiunilor contravenționale în cauza de față se poate realiza și prin aplicarea unei măsuri de atenționare a contravenientului-petent,fără aplicarea amenzilor contravenționale, ca sancțiune corelată unor contravenții cu un grad sporit de pericol social.

De asemenea, instanța mai are în vedere și faptul că prin Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002, s-a modificat procedura de întocmire și comunicare a proceselor verbale de contravenție, în sensul întocmirii și comunicării în termen de 30 zile de la data constatării contravenției, ceea ce relevă intenția legiuitorului de realizare a scopului preventiv - educativ al sancțiunii contravenționale.

În concluzie, se va admite în parte plângerea contravențională formulată de petent și se va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii stabilită prin fiecare proces verbal în cuantum de câte 750 lei, cu sancțiunea „avertisment”, atrăgând atenția petentului să respecte pe viitor dispozițiile legale în materie.

Pentru cele reținute în precedent, în temeiul art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002, instanța urmează să anuleze în parte procesele verbale de constatare a contravențiilor, urmând a exonera petentul de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 96 euro, stabilit prin fiecare proces verbale.

Va lua act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul S.C. IOWA FLOWERS S.R.L. cu sediul în localitatea C., ., ., ., cu sediul procesual ales la Cabinet de Avocat V. V. T., in Municipiul Bucuresti, ., ., în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, cu sediul în Municipiul București, .. 401 A, sector 6.

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 750 lei aplicată prin fiecare din procesele verbale de constatare a contravenției . nr._/2012, . nr._/2012, . nr._/2012, . nr._/2012, . 12 nr._/2012, . nr._/2012, . nr._/2012, . nr._ /2012, cu sancțiunea „avertisment”.

Anulează în parte procesele verbale de constatare a contravenției . nr._/2012, . nr._/2012, . nr._/2012, . nr._/2012, . 12 nr._/2012, . nr._/2012, . nr._/2012, . nr._ / 2012, în ceea ce privește tariful de despăgubire.

Exonerează petentul de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 96 euro aplicat prin fiecare din procesele verbale de constatare a contravenției . nr._/2012, . nr._/2012, . nr._/2012, . nr._/2012, . 12 nr._/2012, . nr._/2012, . nr._/2012, . nr._ /2012.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Ia act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20 martie 2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Red.:tehnored.:MMV/MD

Ex.:5/12 aprilie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1436/2013. Judecătoria FETEŞTI