Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 3295/2013. Judecătoria FETEŞTI

Sentința nr. 3295/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 04-09-2013 în dosarul nr. 8747/229/2012

DOSAR Nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FETEȘTI JUDEȚUL IALOMIȚA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3295

Ședința publică din data de 4 septembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - A. C. D.

GREFIER - G. G.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. A. D. S.R.L. MOVILA, în contradictoriu cu pârâta P. C., având ca obiect „hotărâre care să țină loc de act autentic”.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns pentru reclamantă dl. av. S. M., lipsind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,

Dl. av. S. M., având cuvântul pentru reclamantă, arată că nu are cereri noi de formulat, ori probe de solicitat, apreciază cauza în stare de judecată.

Instanța ia act că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată procedura probatorie închisă, cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Dl. av. S. M., având cuvântul în dezbateri pentru reclamantă, solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată, în sensul de a se pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare privind terenul în suprafață de 10.000 m.p., evidențiat în titlul de proprietate nr._/_/25.02.1993, cu vecinătățile arătate în acțiune. Fără cheltuieli de judecată.

Instanța luând act de concluziile reclamantei prin apărător, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /13 12 2012 reclamanta . Movila cu sediul în ., a chemat în judecată pe pârâta P. C. cu domiciliul în ., solicitând să se pronunțe o hotărâre judecătorească care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare pentru terenul arabil în suprafață de 1 ha (_ mp) situat în extravilanul comunei Movila, județul Ialomița, evidențiat în titlul de proprietate nr._/_/25 02 1993.

În motivarea cererii, reclamanta arată că a încheiat cu pârâta un antecontract de vânzare-cumpărare pentru terenul arabil în suprafață de 1 ha (_ mp) situat în extravilanul comunei Movila, județul Ialomița, evidențiat în titlul de proprietate nr._/_/25 02 1993. Terenul a fost dobândit prin reconstituire de către pârâtă. Deși reclamanta a făcut demersuri pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, pârâta nu s-a conformat și nu a făcut demersurile necesare.

În drept își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 1270, art. 1528, art. 1669 cod civil și art. 111 cod procedură civilă.

Pârâta nu a depus întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Din titlul de proprietate nr._/_/25 02 1993 emis de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Ialomița rezultă că numitei P. C. i s-a constituit dreptul de proprietate asupra terenului arabil în suprafață de 1 ha (_ mp) situat în extravilanul comunei Movila, județul Ialomița.

Din antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 4070/20 12 2011 de BNP D. M. – L. din orașul Țăndărei, jud. Ialomița rezultă că pârâta P. C. i-a promis reclamantei . Movila că îi vinde terenul arabil în suprafață de 1 ha (_ mp) situat în extravilanul comunei Movila, județul Ialomița, evidențiat în titlul de proprietate nr._/_/25 02 1993. Cumpărătoarea a plătit integral prețul cuvenit în cuantum de 5000 lei.

Din certificatul de atestare fiscală nr. 4155/17.12.2012, emis de Primăria comunei Movila, jud. Ialomița rezultă că P. C. a achitat taxele și impozitele datorate pentru terenul în cauză.

Din adresa nr._/11 12 2012 a Oficiului de cadastru și Publicitate Ialomița rezultă că terenul arabil în suprafață de 1 ha (_ mp) situat în extravilanul comunei Movila, județul Ialomița, evidențiat în titlul de proprietate nr._/_/25 02 1993, nu este grevat de sarcini.

În soluționarea constatării ca valabil intervenită a unei vânzări cumpărări, instanta se va raporta la prevederile art. 6 alin. 1 si 2 din noul cod civil, conform cărora legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă. Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.

De asemenea potrivit art. 102 alin 1 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Noului cod civil contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.

În cauza de față antecontractul de vânzare - cumpărare a fost încheiat la 20 10 2011, așadar ulterior intrării în vigoare a Noului cod civil, și ca și consecință sunt aplicabile prevederile noului cod civil.

Potrivit art. 1516 cod civil creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației. Atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligației.

Conform art. 1522 cod civil debitorul poate fi pus în întârziere fie printr-o notificare scrisă prin care creditorul îi solicită executarea obligației, fie prin cererea de chemare în judecată. Cererea de chemare în judecată formulată de creditor, fără ca anterior debitorul să fi fost pus în întârziere, conferă debitorului dreptul de a executa obligația într-un termen rezonabil, calculat de la data când cererea i-a fost comunicată. Dacă obligația este executată în acest termen, cheltuielile de judecată rămân în sarcina creditorului.

Potrivit art. 1270 Cod civil contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante. Contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părților ori din cauze autorizate de lege.

Conform art. 1650 Cod civil, vânzarea este contractul prin care vânzătorul transmite sau, după caz, se obligă să transmită cumpărătorului proprietatea unui bun în schimbul unui preț pe care cumpărătorul se obligă să îl plătească.

Potrivit art. 1657 Cod civil orice bun poate fi vândut în mod liber, dacă vânzarea nu este interzisă ori limitată prin lege sau prin convenție ori testament.

Conform art. 1669 Cod civil când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite.

Conform art. 2 alin. 1 Titlul X din legea nr. 247/2005 terenurile cu sau fără construcții, situate în intravilan și extravilan, indiferent de destinația sau de întinderea lor, pot fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității.

Conform art. 5 alin. 2 titlul X din Legea nr. 247/2005 în situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una din părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract autentic.

În cauză se constată că pârâta i-a promis reclamantei că îi vinde terenul arabil în suprafață 1 ha (_ mp) situat în extravilanul comunei Movila, județul Ialomița, evidențiat în titlul de proprietate nr._/_/25 02 1993.

Pornind de la realitatea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamantă și pârâtă, instanța apreciază că se poate constata ca intervenită vânzarea–cumpărarea terenului arabil în suprafață 1 ha (_ mp) situat în extravilanul comunei Movila, județul Ialomița, evidențiat în titlul de proprietate nr._/_/25 02 1993, printr-o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare. Această soluție se impune în temeiul principiului îndeplinirii în natură a obligațiilor prevăzut de art. 1516 cod civil care permite creditorului să obțină îndeplinirea obligației asumate de către debitorul său, coroborat cu art. 1669 cod civil care permite ca atunci când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite.

În consecință, prin pronunțarea unei asemenea hotărâri, instanța suplinește consimțământul uneia dintre părți, verificând în prealabil ca toate celelalte condiții ale actului juridic civil să fie îndeplinite.

În aceste condiții cererea privind vânzarea-cumpărarea terenului apare ca întemeiată urmând a fi admisă și va constata că între pârâtă în calitate de vânzătoare și reclamantă în calitate de cumpărătoare a intervenit la data de 20 10 2011, ca valabilă vânzarea– cumpărarea terenului arabil în suprafață de 1 ha (_ mp) situat în extravilanul comunei Movila, județul Ialomița, evidențiat în titlul de proprietate nr._/_/25 02 1993.

Va lua act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Văzând și prevederile art. 299 raportat la art. 2821 cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta . Movila cu sediul în . împotriva pârâtei P. C. cu domiciliul în ..

Constată că între pârâta P. C. în calitate de vânzătoare și reclamanta . Movila în calitate de cumpărătoare a intervenit la data de 20 10 2011, ca valabilă vânzarea - cumpărarea terenului arabil în suprafață de 1 ha (_ mp) situat în extravilanul comunei Movila, județul Ialomița, evidențiat în titlul de proprietate nr._/_/25 02 1993, contra unui preț de 5000 lei și pronunță o hotărâre care ține loc de contract autentic.

Ia act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

În baza art. 35 alin. 5 din Legea nr. 7/1996 se va comunica Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ialomița prezenta hotărâre judecătorească după rămânerea definitivă și irevocabilă.

În baza art. 771 alin. 6 teza a–4–a din Legea 571/2003, republicată, dispune ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, un exemplar al acesteia să fie comunicat la organul fiscal competent în vederea calculării impozitului pe veniturile din transferul proprietății imobilului.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 04 09 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER

Red. A.C.D./Tehnored. G.G.

ex.6/30 01 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 3295/2013. Judecătoria FETEŞTI