Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 5134/2013. Judecătoria FETEŞTI

Sentința nr. 5134/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 17-12-2013 în dosarul nr. 2150/229/2013

DOSAR NR._

ROMANIA

JUDECĂTORIA FETEȘTI- JUDETUL IALOMIȚA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5134

Ședința publică din data de 17 decembrie 2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – B. I. L.

GREFIER – R. C.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul L. V. în contradictoriu cu pârâta BRATEȘ S. A., având ca obiect „ordonanță președințială – stabilire domiciliu minor.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamantul personal și asistat de d-na av. C. N., pârâta personal și asistată de d-na avocat T. S. V., lipsind reprezentanții autorităților tutelare.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța pune în vedere părților să precizeze dacă au cereri noi de formulat.

Reclamantul susține că în această săptămână din vacanța de iarnă a elevilor nu o poate convinge pe pârâtă să îi dea copilul pentru că acesta nu este elev și acest aspect ar însemna că nu respectă programul de vizită.

Instanța pune în vedere reclamantului că aspectele invocate nu vizează obiectul prezentului dosar care are ca obiect numai stabilire domiciliu minor.

Apărătorul pârâtei depune la dosar un înscris și menționează că l-a comunicat și părții adverse.

Instanța pune în vedere părților că excepția autorității de lucru judecat a fost unită cu fondul cauzei.

Apărătorii părților, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri noi de formulat și nici excepții de invocat.

Instanța, întrucât nu mai sunt cereri noi în cauză, acordă cuvântul pe excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă și pe fondul cauzei.

Apărătorul reclamantului solicită respingerea excepției autorității de lucru judecat întrucât nu există tripla identitate conform legii pentru a se vorbi de autoritate de lucru judecat în ceea ce privește dosarul în care s-a pronunțat ordonanța președințială din data de 11.09.2013, nu există identitate de cauză, nu este vorba de aceeași situație de fapt. În primul dosar la momentul soluționării cauzei, minorul se afla la tată, din data de 24.08.2013 până la data de 12.09.2013 minorul s-a aflat în Fetești, iar nu în Stelnica. Dosarul de față a fost introdus pentru că minorul a fost dus de tată. Conform referatului întocmit de Poliție aflat la fila 47 dosar – referat întocmit la data de 12.09.2013 la domiciliul pârâtei din . acelei hotărâri judecătorești. Apreciază că nu este vorba de autoritate de lucru judecată. Pe fondul cauzei solicită admiterea cererii, să se stabilească domiciliul minorului la tată pentru că există un dosar de fond în care abia s-au încuviințat probe. Să se stabilească domiciliul minorului la tată întrucât este în interesul superior al minorului. Solicită să se aibă în vedere că reclamantul promovează prezenta acțiune pentru că minorul se află într-o stare delicată locativă, nu are condiții bune la mamă. Conform referatului de evaluare psihologică rezultă că minorul are probleme de adaptabilitate cauzate de conflictul părintesc, mama fiind cea care neagă existența tatălui. Pârâta a împiedicat pe reclamant să-și exercite dreptul de a avea legături personale cu minorul, era firesc ca tatăl să se adreseze instanței pentru a-și vedea copilul . În domiciliul pârâtei există o atitudine necorespunzătoare a mamei față de copil. Există la dosar un înscris olograf al unui martor conform căruia mama și-a încuiat minorul în autoturism, i-a adresat injurii și a plecat la piață, deci o atitudine total necorespunzătoare. Demersul tatălui este cel corect și are în vedere interesul minorului . Conform raportului de expertiză psihologică minorul are nevoie de un mediu securizant. Decizia din 1969 a fostului Tribunal Suprem stabilește că trebuie să se aibă în vedere vârsta minorului, posibilitățile de dezvoltare fizică, morală. Reclamantul poate oferi aceste condiții. Solicită admiterea cererii.

Apărătorul pârâtei, pe excepția invocată, solicită admiterea acesteia pentru că prin Ordonanță președințială din 11.09.2013, iar la trei zile de la pronunțarea acestei ordonanțe s-a introdus prezenta ordonanță președințială. În acest interval de timp nu s-au modificat împrejurările ce au fost avute în vedere . Art. 1001 alin. 1 este aplicabil în cauză, motiv pentru care pune concluzii să se respingă acțiunea reclamantului pentru că nu sunt motive temeinice. Mama a refuzat să permită tatălui să aibă legături cu minorul pentru că tatăl luând copilul în vizită nu l-a mai restituit timp de 2 săptămâni. Tatăl are un loc de muncă stabil și nu ar putea sta cu minorul, mama este casnică, are condiții locative, simplele mesaje între părți dovedesc o nechibzuință a părinților, dar trebuie să primeze interesul minorului. Referitor la declarație extrajudiciară apreciază că aceasta nu are forță probantă și să fie tratată ca fiind subiectivă. Ambii psihologi menționează că minorul are nevoie de stabilitate și instanța să stabilească ca minorul să locuiască constant la un părinte. Nu sunt elemente de admitere a cererii.

Apărătorul reclamantului, având cuvântul în replică, arată că acea ordonanță s-a dat fără citarea părților și reclamantul s-a aflat în imposibilitate de a-și face apărarea. Nu se poate vorbi de un acord al acestuia cu privire la Ordonanța dată în cauză. Solicită să fie avute în vedere mesajele dintre părți. Referitor la aspectul invocat de apărătorul pârâtei în sensul că reclamantul ar avea un loc de muncă, apreciază că nu împiedică un părinte care are un loc de muncă să aibă grijă de un copil.Conform mesajelor pârâta arată că nu știe de copil și condiționează posibilitatea tatălui de a-și vedea minorul de o sumă de bani. Orice părinte responsabil dacă ar primi asemenea mesaje, ar fi introdus acțiunea.

Apărătorul pârâtei, cu privire la susținerea apărătorului reclamantului în sensul că acesta nu a avut cunoștință de acțiune, precizează că la data de 12.09.2013 a solicitat un certificat de grefă cu privire la soluția pronunțată și a adus la cunoștință reclamantului soluția. În concluzie, reclamantul a cunoscut soluția. Referitor la S.M.S.- urile dintre părți, arată încă o dată că aceștia în calitate de părinți trebuie să fie responsabili.

Instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare cu privire la excepția autorității de lucru judecat și pe fondul cauzei.

După deliberare,

I N S T A N T A

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.09.2013, sub nr._, reclamantul L. V. cu domiciliul in FETEȘTI, ..2PP, ., ., CNP_ a chemat in judecata pe pârâta BRATEȘ S. A. domiciliată in com. STELNICA, .. 21, J. IALOMIȚA, CNP_, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța pe cale de ordonanța președințiala sa dispună vremelnic stabilirea locuinței minorului L. G. Fabio, născut la data de 30.07.2011.

In motivarea cererii, reclamantul a arătat că a întreținut relații de concubinaj cu pârâta în urma căreia a rezultat minorul L. G. Fabio, născut la data de 30.07.2011.

Arată că pârâta este o femeie de moravuri ușoare și din acest motiv a încetat relația cu aceasta minorul rămânând cu mama.

Precizează că pârâta refuză să-i permită să ia legătura cu minorul și din acest motiv a obținut o hotărâre judecătorească cu privire la legăturile personale cu minorul pe care pârâta nu o respectă.

Arată că la ultima vizită copilul era neîngrijit plin de bube cu semne de violență și din acest motiv a păstrat copilul ocupându-se de sănătatea acestuia.

A efectuat o expertiză psihologică rezultând că minorul este atașat de tată.

Mai precizează reclamantul că pârâta nu are loc de muncă și nu are domiciliu proprietate personală.

La data de a promovat o cerere având același obiect în dosarul nr._ .

In drept acțiunea este întemeiata pe prevederile art. 996 și următoarele din Cod pr. civilă, art. 400 Cod. civil.

In dovedire, a fost depuse la dosar, in copie, copie a actului de identitate referat de evaluare psihologică a minorului, copie certificat de naștere minor, sentința civilă nr. 1035/04.03.2013 a Judecătoriei Fetești.

Cererea a fost legal timbrata.

La data de 23.09.2013 pârâta a depus întâmpinare în care solicită respingerea ca neîntemeiată a cererii și a invocat excepția autorității de lucru judecat.

Se arată că pe rolul Judecătoriei Fetești a mai existat un dosar cu nr._ între aceleași părți, cu același obiect, respectiv ordonanță președințială – stabilire locuință minor, acțiunea fiind promovată de BRATEȘ S. A..

Dosarul a fost soluționat la data de 11.09.2013 fiind admisă cererea formulată de BRATEȘ S. A.

Arată că nu se poate înțelege amiabil cu reclamantul în ceea ce privește îngrijirea minorului.

Arată că într-adevăr s-a stabilit un program de vizitare minor dar reclamantul nu l-a respectat și la data de 14.08.2013 a refuzat să readucă minorul la domiciliul mamei.

Precizează că dată fiind vârsta minorului, respectiv 2 ani acesta este afecta emoțional de conflictul dintre părinți.

Se precizează că pe rolul instanței se află și o acțiune de drept comun ce urmează a fi soluționată.

Indică pârâta că este casnică și se ocupă de creșterea și îngrijirea minorului . Pârâta este angajat și nu are timp să îngrijească copilul lăsându-l în grija unor persoane străine.

Arată că reclamantul este cercetat penal pentru fapte de corupție.

În final apreciază că dată fiind vârsta minorului acesta este grav afectat de emoțional de desele schimbări de locuință.

În probațiune depune înscrisuri respectiv certificat de grefă, extras cu articole din presa locală.

La data de 30.09.3013 reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare în care reiterează refuzul pârâtei de a-i încredința minorul conform programului de vizită încuviințat de instanță și opinează că afirmațiile făcute de pârâtă în întâmpinare sunt denigratoare la adresa sa.

Mai precizează că pârâta are un comportament violent fiind condamnată penal pentru fapte cu violență.

Arată că pârâta consumă alcool adresează injurii minorului iar copilul este foarte atașat de tată.

În final face referire la pregătirea profesională a sa și a pârâtei.

A atașat și un referat de evaluare psihologică, copii ale unor mesaje telefonice trimise și primite de la pârâtă, articole din presa scrisă.

Ulterior au fost depuse înscrisuri ce privesc proceduri judiciare ce privesc nerespectarea programului de vizită minor stabilit de instanță.

De asemenea reclamantul a depus o declarație olografă a unui martor cu privire la comportamentul pârâtei vis a vis de minor, respectiv abandonarea minorului într-un autovehicul.

La solicitarea ambelor părți, instanța a încuviințat si administrat proba cu înscrisuri in cadrul căreia au fost depuse la dosar actele sus enumerate.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine:

Pârâta a invocat prin întâmpinare invocat excepția autorității de lucru judecat în baza art. 1001 ncpc .

Potrivit art. 248 alin. 1 Noul cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură.

Astfel potrivit art. 1001 alin. 1 NCPC Ordonanța președințială are autoritate de lucru judecat față de o altă cerere de ordonanță președințială, numai dacă nu s-au modificat împrejurările de fapt care au justificat-o.

Instanța reține că într-adevăr prin sentința civilă nr. 3399/11.09.2013 pronunțată de Judecătoria Fetești în dosarul cu nr._ a fost soluționată o cerere asemănătoare formulată de pârâtă având același obiect.

Totuși instanța observă că dosarul cu nr._ a fost soluționat fără citarea părților, iar situația de fapt a fost stabilită extrem de sumar și doar în baza celor relatate de BRATEȘ S. A..

Instanța apreciază că în dosarul cu nr._ nu a fost analizată suficient situația de fapt pentru ca în cauză să poată fi invocată și admisă excepția autorității de lucru judecat.

Mai mult, probele administrate în prezenta cauză conturează alte aspecte decât cele reținute în sentința civilă nr. 3399/11.09.2013 ceea ce poate fi apreciat ca o modificare a împrejurărilor reținute în această sentință.

Pe aceste considerente va respinge ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat.

Raportat la admisibilitatea cererii de stabilire locuință minor pe calea ordonanței președințiale, instanța constata următoarele:

Pe rolul Judecătoriei Fetești este înregistrată pendinte o acțiune, având ca obiect stabilire locuință minor și înregistrată sub nr._, la data introducerii cererii.

Potrivit art. 996 n.c.p.c instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizoriiîn cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Textul stabilește doua condiții de admisibilitate ale cererii de ordonanța președințială, respectiv urgenta si caracterul vremelnic al măsurii solicitate a se lua pe aceasta cale, din care rezulta, implicit, conform doctrinei și practicii judiciare, si a treia condiție: măsura luata sa nu prejudece fondul.

În justificare urgenței reclamantul invocă faptul că pârâta nu îngrijește corespunzător minorul, îi adresează cuvinte jignitoare refuză să permită vizitarea lui de către tată, nu are posibilități de a-i oferi condiții optime de creștere și educare.

Instanța constată că din evaluările psihologice ale minorului reiese că acesta este afectat de conflictul dintre părinți, instabilitatea locuinței și faptul că părinți să-i s-au despărțit neavând parte de prezența acestora un timp suficient pentru dezvoltarea sa armonioasă.

Într-adevăr probele administrate relevă anumite deficiențe în modul în care reclamanta ocrotește și îngrijește minorul însă aceste deficiențe sunt apreciate de instanță ca nefiind suficient de grave pentru a reclama urgența necesară modificării locuinței pe calea ordonanței președințiale.

Mai mult probele administrate au relevat și culpa ambilor părinți în crearea unei stări de instabilitate emoțională a minorului.

Atât tatăl cât și mama nu au respectat programul de vizită stabilit de instanță. Tatăl nu a readus minorul la locuința mamei iar mama a refuzat ulterior să permită vizitarea acestuia de către tată.

În ceea ce privește condițiile materiale de trai oferite de părinți instanța apreciază că acestea nu sunt fundamental diferite.

Nu în ultimul rând principiul interesului superior al minorului reclamă stabilitate și continuitate, mai cu seamă că minorul este deja afectat de conflictul dintre părinți.

Instanța apreciază că o schimbare a locuinței minorului în acest moment nu ar face decât să agraveze starea emoțională a minorului.

După ce litigiul va fi soluționat în dosarul de fond vor fi luate măsuri de natură a stabili o locuință pentru minor.

Așadar, față de cele expuse, instanța constată că cea dintâi condiție impusă de dispozițiile art. 996 C. p. c. – urgența – nu este îndeplinită în cauză.

In concluzie va respinge cererea ca neîntemeiată.

Vâzând și prevederile art. 999 n.c.p.c.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Respinge excepția autorității de lucru judecat formulată de pârâtă în întâmpinare, ca neîntemeiată.

Respinge ca neîntemeiată cererea având ca obiect ordonanță președințială – stabilire locuință minor formulata de reclamantul L. V. cu domiciliul in FETEȘTI, ..2PP, ., ., CNP_ în contradictoriu cu pârâta BRATEȘ S. A. domiciliată in com. STELNICA, .. 21, J. IALOMIȚA, CNP_.

Executorie

Cu apel in termen de 5 zile de la pronunțare.

Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Judecătoria Fetești.

Pronunțată in ședință publică, azi, 17.12.2013.

Președinte, Grefier,

Red. Jud. B.I.L.

Tehnored.B.I.L./RC.

Ex. 4/18.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 5134/2013. Judecătoria FETEŞTI