Plângere contravenţională. Sentința nr. 1702/2013. Judecătoria FETEŞTI

Sentința nr. 1702/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 03-04-2013 în dosarul nr. 1333/312/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FETEȘTI, JUDEȚUL IALOMIȚA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1702

Ședința publică din data de 03 aprilie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - A. C. D.

GREFIER - D. A. - M.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petenta . SLOBOZIA în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. BUCUREȘTI având ca obiect ,,plângere contravențională".

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reprezentantul convențional al petentei, avocat N. G., lipsind reprezentantul intimatei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că intimata a depus la dosarul cauzei, în copie, dovada comunicării procesului verbal de constatare a contravenției . 11, nr._ încheiat la data de 16.08.2011.

Instanța ia act că intimata a depus la dosarul cauzei copia dovezii de comunicare a procesului verbal de constatare a contravenție . 11, nr._ încheiat la data de 16.08.2011, după care acordă cuvântul asupra cererilor noi.

Reprezentantul convențional al petentei, având cuvântul, învederează instanței faptul că, în raport de dispoziția instanței, respectiv de a se depune la dosarul cauzei de către intimată înscrisul defăimat, ori de a se prezenta personal petenta prin reprezentant pentru a se prevala de acest act, solicită să se constate că aceasta nu s-a conformat.

Față de cererea de înscriere în fals, cerere susținută printr-o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, solicită să se observe că procedura de înscriere în fals este prevăzută de Codul Civil, și vizează atât falsul material cât și falsul intelectual.

Astfel, având în vedere disp. art. 182 alin 2 C. și lipsa reprezentantului intimatei pentru a menționa dacă susține actul de comunicare, solicită instanței înlăturarea dovezii de comunicare a procesului verbal, act prin care se susține că procesul verbal contestat ar fi fost comunicat la data de 31.08.2011, data reală a comunicării procesului verbal fiind 14.02.2012, fapt rezultat din adresa prin care intimata a comunicat 18 procese verbale printre care și cel contestat în prezenta cauză, iar în raport de data de 14.02.2012, plângerea depusă prin poștă la data de 01.03.2012, dată ce rezultă de pe plicul existent la dosarul cauzei fiind depusă în termen.

Instanța ia act că în conformitatea cu disp. art. 180 și următoarele din Codul de Procedură Civilă, procedura înscrierii în fals se poate invoca atunci când se contestă modalitatea de scriere, scrisul actului defăimat sau contestat sau semnătura celui care a întocmit actul și având în vedere că petenta prin reprezentant convențional solicită să se facă aplicarea disp. art. 180 și următoarele cod procedură civilă privind procedura înscrierii în fals cu privire la conținutul procesului verbal de comunicare a actului sancționator aflat în copie la fila 56 din dosar, respectiv susținerea că nu a primit procesul verbal la data de 31.08.2012 așa cum rezultă din procesul verbal, ci la data de 14.02.2012, odată cu o adresă de comunicare a mai multor procese verbale, instanța apreciază că aceste dispoziții legale privind procedura înscrierii în fals nu sunt aplicabile în cauză și nu este obligatoriu ca intimata să depună în original la dosar procesul verbal de comunicare a actului sancționator, să se prezinte personal și să arate că înțelege să se prevaleze de el.

Pentru aceste motive respinge cererea petentei de urmare a procedurii înscrierii în fals și de înlăturare a procesului verbal de comunicare a actului sancționator.

Reprezentatul convențional al petentei, având cuvântul, învederează instanței faptul că înțelege să invoce excepția nulității procesului de afișare a actului sancționator, având în vedere disp. art. 100 punct. 4 rap. la disp. art. 105 alin. 3 cod procedură civilă.

Astfel, conform dispozițiilor arătate mai sus, legiuitorul a instituit, sub pedeapsa nulității, obligația agentului procedural de a menționa numărul, etajul, apartamentul sau camera, dacă cel căruia i s-a făcut comunicarea locuiește într-o clădire cu mai multe etaje sau apartamente, indicând totodată dacă actul procedural a fost înmânat ori a fost afișat, lucru nerealizat. Agentul procedural nu indică nici măcar locul unde a fost afișat procesul verbal, iar din actele depuse la dosarul cauzei reiese că societatea petentă își are sediul într-un imobil aflat în incinta unei alte societăți, iar o comunicare valabilă ar fi trebuit să indice corpul C18, sediul concret al societății petente aflându-se în acest în acest corp C18, din planul cadastral depus la dosarul cauzei reieșind cele susținute.

Pentru toate aceste motive solicită instanței înlăturarea procesului verbal, un act nul neputând produce efecte juridice.

Instanța, având în vedere că, din procesul verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a actului sancționator, reiese faptul că procesul verbal de contravenție a fost afișat la sediul petentei . Slobozia, respectiv, municipiul Slobozia, .- ral, nr. 73, județul Ialomița, instanța respinge excepția nulității absolute a procesului verbal de comunicare ca fiind neîntemeiată, după care,

Având în vedere că nu mai sunt alte cereri, instanța din oficiu, invocă excepția tardivității formulării plângerii contravenționale deoarece procesul verbal de constatare a contravenției a fost afișat la data de 31 august 2011 la sediul societății petente, iar petenta a înaintat plângerea la instanță la data de 01 martie 2012. Pune în discuția părților excepția invocată.

Reprezentantul convențional al petentei, având cuvântul, solicită instanței respingerea excepției ca nefondată, în susținerea soluției aflându-se argumentele expuse în fața instanței referitoare la vicierea procesului de comunicare de la data de 31 august 2011, comunicarea fiind făcută la data de 14.02.2012, iar în raport de data poștei plângerea contravențională fiind depusă în termenul legal.

În cazul respingerii excepției tardivității formulării plângerii contravenționale, pe fondul cauzei solicită instanței admiterea plângerii contravenționale, anularea procesului verbal de constatare a contravenției și exonerarea petentei de la plata amenzii și a tarifului de despăgubire, dezincriminat prin Legea 144/2012, lege ce a modificat OG 15/2002, fără cheltuieli de judecată.

Instanța ia act de concluziile reprezentantului convențional al petentei, și rămâne în pronunțare asupra excepției tardivității formulării plângerii contravenționale.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slobozia, jud. Ialomița sub nr._ /05 03 2012 petenta . Slobozia, cu sediul în municipiul Slobozia, ., ., județul Ialomița a chemat în judecată pe intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică București cu sediul în Municipiul Bucuresti, Bulevardul I. M., nr. 401 A, Sector 6, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție ., nr._, întocmit la data de 16.08.2011, de C. București.

În motivarea plângerii petenta arată că nu se face vinovată de savarsirea faptei retinută, deoarece autovehiculul cu numărul de identificare VF3GCWJYB96190713 avea achitată rovineta valabilă. Astfel petenta a cumpărat autovehiculul cu nr. de inmatriculare_ de la S.C. Fast D. S.R.L, care achiziționase taxa de drum seria_/27.07.2010, valabilă în perioada 27 06 2010 – 26 07 2011. La data de 07 10 2010 petenta a schimbat nr. de înmatriculare al autovehiculului, din_ în_ . A înștiințat-o pe intimată de schimbarea numărului de înmatriculare prin adresa nr. 17/12 04 2011, însă aceasta nu a luat în considerare acest fapt și a început să emită procese verbale de contravenție pentru neachitarea rovinetei.

Petenta a găsit mai multe procese verbale de constatare a contravenției pentru neplata rovinetei, aruncate peste gardul societății. Procesul verbal contestat a fost primit de petentă la data de 14.02.2012, ca urmare a solicitării efectuate în acest sens.

Tot în plângere petenta invocă nulitatea procesului verbal pentru lipsa reprezentantului legal al societății contraveniente la încheierea procesului verbal, lipsa martorilor asistenți, neacordarea dreptului de a face obiecțiuni și pentru lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.

Prin sentința civilă nr. 1015/06 04 2012 a Judecătoriei Slobozia, jud. Ialomița s-a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Fetești.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /19 04 2012.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În ședința de judecată din 03 04 2013, instanța din oficiu a invocat excepția tardivității formulării plângerii pe motiv că petentul a înaintat plângerea contravențională la instanță la data de 01.03.2012.

Prin procesul-verbal ., nr._, întocmit la data de 16.08.2011 de C. București, petenta . Slobozia a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 750 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, reținându-se că autoturismul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentei a circulat la data de 26 02 2011, orele 10:51 pe DN 2A km 113+500 m Giurgeni, fără a deține rovinietă valabilă.

La data de 02.04.2012 intimata a înaintat proba foto, obținută prin sistemul SIEGMCR.

Conform art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

Din procesul verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare – fila 56, rezultă că procesul-verbal ., nr._, întocmit la data de 16.08.2011, de C. București a fost afișat la sediul . Slobozia, la data de 31 08 2011.

Instanța apreciază ca neîntemeiate susținerile petentei potrivit cărora nu a avut cunoștință de emiterea procesului verbal contestat. Analizând dovada de comunicare a procesului verbal contestat, instanța reține că într-adevăr actul sancționator nu a fost comunicat petentei prin poștă, ci prin afișare la sediul social al acesteia, modalitate de comunicare ce este prevăzută expres de art. 27 din OG nr. 2/2001 potrivit căruia comunicarea procesului verbal se poate face fie prin poștă cu aviz de primire, fie prin afișare la sediul contravenientului. Aceste modalități de comunicare ale procesului verbal fiind prevăzute alternativ de lege, au aceeași valoare și efect în privința comunicării procesului verbal de constatare a contravenției, astfel că agentul constatator, în aplicarea dispozițiilor art. 27 din OG nr. 2/2001, poate alege pe oricare din ele.

Instanța reține de asemenea ca neîntemeiate susținerile petentei potrivit cărora procesul verbal de contravenție se poate să fi fost aruncat peste gard de către agentul procedural al intimatei și nu a fost afișat, acestea fiind lipsite de orice suport probator și faptic în prezenta cauză.

Analizând procesul verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului verbal contestat -fila 56-, instanța constatată că în conținutul acestuia este indicat locul afișării, respectiv sediul social al petentei. Astfel, potrivit art. 27 din OG nr.2/2001, în cazul în care comunicarea procesului verbal se realizează prin afișare, cum este cazul în cauza dedusă judecății, această operațiune se consemnează într-un proces verbal semnat de cel puțin un martor . Ori, în cauza dedusă judecății, agentul constatator a procedat la comunicarea procesului verbal prin afișare, întocmind în acest sens procesul verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare în prezenta martorului asistent S. I., care a confirmat prin semnătură că operațiunea de afișare s-a îndeplinit potrivit celor indicate în procesul verbal de afisare în discuție, respectând pe cale de consecință dispozițiile art. 27 din OG nr. 2/2001.

Având în vedere dispozițiile legale, considerentele reținute mai sus, precum și faptul că petenta a înaintat plângerea la instanță la data de 01.03.2012 (așa cum arată ștampila poștală aplicată pe plicul de înnaintare a plângerii la instanță, aflat la dosar), deci după trecerea termenului legal de 15 zile de când aceasta a intrat în posesia procesului-verbal de contravenție contestat, instanța va respinge plângerea contravențională ca fiind tardiv formulată.

Văzând și prevederile art. 34 alin 2 din O.G. nr. 2/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petenta . Slobozia, cu sediul în municipiul Slobozia, ., ., județul Ialomița împotriva intimatei Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică București,cu sediul în municipiul București, .. 401 A, sector 6 ca fiind tardiv formulată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 03 04 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. A.C.D. /Tehnored. DAM

ex.5/28 06 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1702/2013. Judecătoria FETEŞTI