Plângere contravenţională. Sentința nr. 1869/2013. Judecătoria FETEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1869/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 10-04-2013 în dosarul nr. 5644/229/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FETEȘTI - JUDEȚUL IALOMIȚA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1869
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 10 aprilie 2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE - A. C. D.
GREFIER - I. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petenta S.C. T. A. PRODCOM S.R.L. POȘTA CÎLNĂU, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. BUCUREȘTI, având ca obiect „plângere contravențională”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Se ia act că au fost depuse la dosar de către intimată actele care au stat la baza emiterii procesului verbal contestat.
Apreciind pertinente, concludente și utile cauzei, în temeiul art.167 Cod proc. civ, instanța încuviințează ambelor părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /07 06 2012 petenta .’’ SRL Poșta Cîlnău cu sediul în orașul Poșta Cîlnău, județul B., a chemat în judecată pe intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică București cu sediul în Municipiul Bucuresti, Bulevardul I. M., nr. 401 A, Sector 6, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție ., nr._, întocmit la data de 15.05.2012, de CESTRIN București.
În motivarea plângerii, petenta a precizat că regula este ca tariful de utilizare a rețelei naționale de drumuri să fie achitat de către petentă însă din eroare pentru data de 23.04.2012 nu a fost achitat acest tarif pentru unul dintre autovehicule.
În principal se solicită înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.
Petenta și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile OG nr. 2/2001 și OG nr. 15/2002.
Analizand actele si lucrările dosarului instanta retine următoarele:
Prin procesul-verbal ., nr._, întocmit la data de 15.05.2012, de CESTRIN București, petenta .’’ SRL Poșta Cîlnău a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 2750 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, reținându-se că autoturismul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentei a circulat la data de 23 04 2012, orele 17,05, pe A2 km 144+100 m Fetești, fără a deține rovinietă valabilă.
La data de 16.01.2012 intimata a înaintat proba foto, obținută prin sistemul SIEGMCR.
În urma verificării potrivit de art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului verbal de constatare a contravenției.
Cu privire la legalitatea procesului - verbal contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Cu privire la temeinicia procesului verbal legal întocmit, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 8 din OG nr.15/2002 fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă. Cuantumul amenzilor este prevăzut în Anexa 2 la OG nr.15/2002.
Potrivit art. 1 alin. 11 din O.G. nr. 15/2002 rovinieta valabilă este:
- rovinieta matcă-cupon, aplicată în partea stângă jos a parbrizului vehiculului, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde ziua în care se efectuează verificarea care asigură, prin tarifele plătite, dreptul de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, având înscris numărul de înmatriculare al vehiculului. În cazul deteriorării rovinietei matcă-cupon, dovada achitării tarifului de utilizare se face astfel:
- rovinieta electronică ce atestă existența în baza de date a SIEGMCR, denumită în continuare bază de date, a informațiilor privind achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru vehiculul în cauză, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde ziua în care se efectuează verificarea.
Instanța va avea în vedere la soluționarea prezentei cauze ca fapt necontestat că petenta este utilizator al autoturismului sanctionat in cauză.
Instanța reține că fapta contravențională imputată petentei prin procesul - verbal contestat nu a fost constatată personal de agentul constatator, în acest sens fiind procesată automat o planșă foto de camera foto amplasată pe A 2 km 144+100 m, Fetesti, județul I., pe care se susține că petenta ar fi săvârșit contravenția în discuție, astfel că sub aspect probator sarcina probei revine intimatei, orice dubiu profitând petentei.
Analizând planșa foto obținută prin sistemul SIEGMCR - fila 23, depusă de intimată în susținerea procesului - verbal contestat, în lipsa oricărui suport probator care să ateste plata rovinietei, instanța constată că vehiculul a cărui imagine a fost surprinsă data de 23 04 2012, pe A 2 km 144+100 m, pe raza localității Fetesti, județul Ialomița, circulând fără a deține rovinietă valabilă are numărul de înmatriculare_, același vehicul fiind menționat și în procesul - verbal contestat.
Față de împrejurarea că procesul - verbal contestat este susținut de dovezile în baza cărora a fost întocmit, raportat la faptul că în cauză petenta nu a făcut dovada contrară celor reținute în cuprinsul acestuia, instanța constată că actul contravențional în discuție este temeinic întocmit.
În consecință, instanța constată că fapta contravențională reținută în sarcina petentei prin procesul-verbal a fost probată, fiind dovedită vinovăția acesteia. Astfel, în mod temeinic s-a retinut in sarcina petentei savarsirea contraventiei prev. de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, motiv pentru care instanta aprteciează că procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei atacat este legal și temeinic încheiat.
Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța, după ce verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal, hotărăște asupra sancțiunii.
Potrivit art. 21 alin. 3 O.G. nr. 2/2001 „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”
Este adevărat că în speță petenta se face culpabilă de nerespectarea dispozițiilor legale în materie, însă instanța va avea în vedere faptul că orice sanctiune juridică, inclusiv cea contraventională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancțiunea amenzii. Sancțiunile juridice nu constituie mijloace de răzbunare a societatii, ci de prevenire a săvârșirii faptelor ilicite și de educare a persoanelor vinovate.
Reamintește instanța faptul că amenda contravențională aplicată trebuie să-l determine pe contravenient ca pe viitor să respecte dispozițiile legale în materie.
În aceste condiții, instanța va admite în parte plângerea contravențională, va dispune înlocuirea sancțiuniii amenzii în cuantum de 2750 lei cu sancțiunea avertisment, atrăgând atenția petentei ca pe viitor să respecte dispozițiile legale în materie.
Potrivit art. II din Legea nr.144/2012, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se anulează.
Având în vedere aceste dispoziții, instanța va dispune exonerarea petentei de la plata tarifului de despăgubire stabilit prin procesul verbal ., nr._, întocmit la data de 15.05.2012, de CESTRIN București.
Văzând si prevederile art. 34 alin. 2 din OG 2/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta .’’ SRL Poșta Cîlnău cu sediul în orașul Poșta Cîlnău, județul B., împotriva intimatei C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică București cu sediul în București, ..401 A, sector 6.
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 2750 lei aplicată petentei prin procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._, întocmit la data de 15.05.2012, de CESTRIN București, cu sancțiunea avertismentului.
Exonerează pe petentă de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 720 euro (3149,78 lei), stabilit prin procesul – verbal de contravenție ., nr._, întocmit la data de 15.05.2012, de CESTRIN București.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 04 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red./Tehnored. C.D.A./M.I.
Ex. 4/data: 28 06 2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1383/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 990/2013.... → |
|---|








