Plângere contravenţională. Sentința nr. 2225/2013. Judecătoria FETEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2225/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 29-04-2013 în dosarul nr. 3938/229/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FETEȘTI JUDEȚUL IALOMIȚA
SENTINȚA CIVILĂ NR.2225
Ședința publică din data de 29 aprilie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - R. I.
GREFIER - Z. F.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta . în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, având ca obiect „plângere contravențională”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se ia act că prin serviciul registratură, la data de 22.04.2013 intimata a depus un set de înscrisuri, ambele părți solicitând judecarea cauzei în lipsă.
Verificându-și competența, constată în temeiul art.1 alin.1 Cod proc. civ. raportat la art. 32 alin.2 OG 2/2007 că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, în temeiul art.167 Cod procedură civilă încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri ca fiind utilă, concludentă și pertinentă soluționării cauzei, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare pe actele și lucrările dosarului.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._/11.05.2012, contestatoarea S.C. RĂCHITIȘUL S.R.L.M. ( cu sediul în localitatea M., nr.502, județul Suceava) în contradictoriu cu intimata Compania Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România SA (cu sediul în București, ..401 A, sector 6), a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal . nr._/10.04.2012 solicitând anularea acestuia ca netemeinic și nelegal.
În motivarea plângerii, scutita de la plata taxelor judiciare, petenta arată că la data de 10.04.2012 în urma constatărilor din data de 17.12.2011, ora 01,37 i-a fost întocmit procesul verbal contestat reținându-se că a săvârșit contravenția prev.de art.8 alin.1 din OG 15/2002 cu modificările și completărilor ulterioare. A arătat că s-a reținut că autovehiculul aparținând petentei efectua un transport pe ruta M.(Suceava) – C., iar în localitatea Giurgeni județul Ialomița s-a constatat că nu deținea rovinietă valabilă.
Invocă nulitatea absolută a procesului verbal față de lipsa semnăturii agentului constatator, în raport de prevederile art.17 din OG 2/2001.
De asemenea solicită anularea procesului verbal pentru netemeinicie și nelegalitate cu privire la faptele incriminate în procesul verbal arătând că buna credință a petentei reiese din faptul că a achiziționat rovinietă din locurile special amenajate la data de 17.12.2011.
În subsidiar solicită înlocuirea amenzii cu avertisment.
Plângerea este motivată în drept pe dispozițiile OG 2/2001, modificată și completată prin Legea nr.180/2002, dispozițiile OG 15/2002 coroborate cu dispozițiile art.112 și 274 Cod procedură civilă.
Intimata,legal citată, nu a depus întâmpinare, iar la data 22 aprilie 2013 a atașat proba foto obținută prin sistemul SIEGMCR (fila 18-19),autorizația de control și certificatul calificat privind agentul constatator (fila 17), confirmare de primire.
Sub aspect probator a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/10.04.2012 contestatoarea a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 2.750 potrivit art. 8 alin. 2 din OG 15/2002 și obligată să achite contravaloarea tarifului de despăgubire potrivit art. 8 alin. 3 din OG 15/2002 în cuantum de 720 euro, deoarece s-a constatat că vehiculul categoria E cu nr. de înmatriculare_ care îi aparține a circulat la data de 17.12.2011 ora 01,37 pe DN 2A km 113+500 m,Giurgeni, jud. Ialomița, fără a deține rovinietă valabilă.
În urma verificării prevăzute de art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost depusă prin poștă la data de 07.05.2012 – fila 8, în termenul legal de 15 zile de la data comunicării - 23.04.2012 – fila 16, a procesului verbal de constatare a contravenției .
Verificând procesul - verbal contestat sub aspect formal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Instanța apreciază ca neîntemeiate susținerile petentei potrivit cărora lipsește semnătura organului constatator.
Potrivit art.9 alineatul 2 din OG nr.15/2002, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Potrivit art.7 din Legea 455/2001 în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. Interpretând dispozițiile legale mai sus menționate, instanța constată că ori de câte ori legea prevede forma scrisă pentru dovedirea întocmirii unui înscris electronic, acesta poate fi generat pe suport de hârtie, semnătura electronică ce îi este atașată fiind valabilă dacă este bazată pe un certificat calificat si este generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. Pe cale de consecință, semnătura electronică atașată unui înscris electronic generat pe suport de hârtie în scopul dovedirii existenței acestuia –cum este cazul procesului - verbal contestat, este valabilă dacă înscrisului în cauză i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.
Concluzionând, în raport de toate aceste elemente, instanța reține că procesul - verbal contestat a fost generat electronic, potrivit dispozițiilor Legii nr. 455/2001 și HG nr. 1259/2001, acesta având atașată semnătura electronică a agentului constatator, realizată în baza certificatului calificat de semnătură electronică, semnătură care este valabilă în raport de dispozițiile art.7 din Legea nr.455/2001.
Instanța va proceda la analiza procesului verbal sub aspectul temeiniciei întocmirii sale în raport de principiul aplicării legii mai favorabile, având în vedere modificările aduse OG nr.15/2012 prin Legea nr.144/2012.
Potrivit dispozițiilor art.8 alin.1, 2 și 3 din OG nr.15/2002 în forma în vigoare la data încheierii actului administrativ „Fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.
Cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) este prevăzut în anexa nr. 2.
Contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4”.
Potrivit dispozițiilor art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului. Conform dispozițiilor art.1 alin.1 lit.b din același act normativ, utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, ……….;
În cauză, intimata a depus la dosarul cauzei planșa foto ( filele 18-19) din care reiese faptul că la data de 17.12.2011, ora 01,37 vehiculul cu numărul de înmatriculare_ a circulat pe DN 2A, km 113+500, pe raza localității Giurgeni, județul Ialomița.
Potrivit aceluiași înscris, în urma interogării bazei de date a intimatei s-a constatat că la data și ora reținute în procesul - verbal, vehiculul cu numărul de înmatriculare_ aparținând petentei nu deținea rovinietă valabilă și, în raport de prevederile OG 15/2002, contestatoarea era obligată să achite rovinieta.
Instanța apreciază că în speță, intimata a prezentat dovezi în susținerea procesului - verbal, inversându-se astfel sarcina probei în prezenta cauză contestatorul era dator să facă dovada că avea plătită taxa de drum la momentul comiterii faptei, ceea ce nu s-a întâmplat.
Petenta nu a făcut dovada deținerii unei roviniete valabile, prin urmare, în mod corect intimata a întocmit procesul verbal de contravenție.
Susținerile petentei în sensul că deținea rovinietă pe care o achiziționase la data comiterii faptei, respectiv 17.12.2011, sunt pur formale devreme ce nu sunt susținute de probe, iar interogarea bazei de date a condus la concluzia că pentru vehiculul cu numărul de înmatriculare_ nu exista rovinietă.
În cauză petentei i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de cuantum de 2.750 lei și a fost obligată la plata unui tarif de despăgubire în cuantum de 720 Euro.
Potrivit art.II din Legea nr.144/2012 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
Având în vedere aceste dispoziții, faptul că plângerea a fost depusă la data de 07.05.2012 iar Legea nr.144/2012 a fost publicată în M.O. nr.509/24.07.2012, instanța va face aplicarea legii contravenționale mai favorabile și va anula tariful de despăgubire pentru acest considerent.
Instanța constată că fapta reținută în sarcina petentei prevăzută în OG 15/2002 prezintă gradul de pericol social abstract al unei contravenții.
Plata tarifului conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România iar scopul instituirii acestei obligații îl reprezintă asigurarea recuperării costurilor de construcție, de operare și de întreținere a rețelei.
Cât privește amenda aplicată prin acest proces verbal, se reține că au fost respectate prevederile art.21 alin.3 din OG 2/2001 iar petenta se afla in situația oricărui contravenient care nu a achiziționat rovinieta, din datele existente la dosar nerezultând o situație care să ducă la concluzia aprecierii de instanță a unei fapte având o gravitate redusa.
În concluzie, va admite în parte plângerea formulată de contestatoarea S.C. RĂCHITIȘUL S.R.L. și va anula în parte procesul verbal de contravenție . 12 nr._/10.04.2012, exonerând petenta de la plata tarifului de despăgubire în valoarea de 720 euro (adică 3.152,74 lei) .
Va menține celelalte dispoziții ale procesului verbal de contravenție privind amenda.
Văzând și dispozițiile art.34 alin.2 din OG nr.2/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de contestatoarea S.C. RĂCHITIȘUL S.R.L., cu sediul în localitatea M., nr.502, județul Suceava, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., cu sediul în București, sector 6, ..401A.
Anulează în parte procesul verbal de contravenție . nr._ din 10.04.2012 și exonerează petenta de la plata tarifului de despăgubire în valoare de 720 euro (adică 3.152,74 lei) .
Menține celelalte dispoziții ale procesului verbal de contravenție privind amenda .
Cu recurs în 15 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 aprilie 2013 .
PREȘEDINTE GREFIER
Jud.R. I. Z. F.
Red. I.R.
Tehnored. I.R. / F.Z.
Ex.4/01.07.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1733/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2709/2013.... → |
|---|








