Plângere contravenţională. Sentința nr. 2396/2013. Judecătoria FETEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2396/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 13-05-2013 în dosarul nr. 5713/229/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FETEȘTI, JUDEȚUL IALOMIȚA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2396
Ședința publică din data de 13 mai 2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – I. G. C.
GREFIER - S. N. E.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petenta . în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Față de lipsa părților, instanța lasă cauza la a doua strigare.
La reluarea cauzei, la cel de-al doilea apel nominal făcut în ședință, părțile nu s-au prezentat.
Instanța, în temeiul art. 1591 alin.4 Cod procedură civilă, constată că este competentă să soluționeze cauza dedusă judecății conform art.1 alin.1 Cod proc. civ. raportat la art. 32 alin.2 OG 2/2001 și ia act de înscrisurile de puse de către intimat.
În temeiul art.167 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri ca fiind utilă, concludentă și pertinentă soluționării cauzei, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare pe actele și lucrările dosarului.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.06.2012 sub numărul_, petentul . în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA a solicitat anularea procesului - verbal . nr._ încheiat la data de 15.05.2012.
În motivare, în esență, petentul a menționat că nu se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa prin procesul verbal contestat întrucât, la data constatării contravenției, autovehiculul mai sus menționat nu se mai afla în proprietatea sa ca efect al contractului de vânzare cumpărare.
În drept, petentul și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile OG 2/2001 și OG 15/2002.
La dosarul cauzei au fost depuse în dovedire, în copie, următoarele acte: procesul verbal de contravenție contestat și dovada de comunicare, factura din data de 12.07.2011, carte de identitate și certificat de înmatriculare autoturism, certificat de înregistrare.
Cererea a fost scutită de timbraj.
Deși legal citată, intimata nu a depus întâmpinare în care să arate excepțiile, apărările și dovezile pe care înțelege să le invoce, dar a depus proba foto, generată prin sistem SIEGMR, autorizație de control, certificat calificat agent constatator și dovada comunicării.
Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în prezenta cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 15.05.2012, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 750 lei și obligat la plata unui tarif de despăgubire în cuantum de 96 Euro, reținându-se în sarcina sa că autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ a circulat in data de_, pe DN 2A km113+500m, Giurgeni, Jud. Ialomița, fără a deține rovinietă valabilă.
În urma verificării potrivit de art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului verbal de constatare a contravenției.
Cu privire la legalitatea procesului verbal contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, cu privire la amenda aplicată.
Cu privire la temeinicia procesul verbal contestat, instanța constată că acesta nu este temeinic întocmit pentru următoarele considerente:
Conform art.8 din OG nr.15/2002, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.
De asemenea, potrivit art. 7 OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revine în exclusivitate utilizatorilor români, care sunt definiți de dispozițiile art.1 alin.1 lit.b din OG nr.15/2002, precum și de dispozițiile art.1 alin.6 lit.a din Ordinul nr. 769/2010 ca fiind persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România.
Analizând conținutul procesului verbal contestat și factura din data de 12.07.2011 cu privire la auto cu . VF7BZWJYB86286372, instanța reține că petentul a fost sancționat contravențional, în calitate de utilizator al autovehiculului_, deși în momentul constatării contravenției:_, acesta nu deținea calitatea de utilizator al autovehiculului mai sus menționat, astfel cum această noțiune este definită prin dispozițiile legale mai sus menționate.
Astfel, prin factura din data de 12.07.2011, petentul în calitate de vânzător și Evilcris . cumpărător au convenit ca dreptul de proprietate al autovehiculului înmatriculat sub numărul_, să se transmită către Evilcris . data convenției este 12.07.2011, iar pentru valabilitatea transferului dreptului de proprietate nu este instituită nicio altă condiție, fiind suficient acordul părților.
Având în vedere toate aceste elemente, instanța apreciază că la data constatării contravenției_, când Evilcris . al autovehiculului cu număr de înmatriculare_, încă din data de 12.07.2011, petentul nu mai avea calitate de utilizator al vehiculului, motiv pentru care acestuia nu îi incumba obligația de plată a rovinietei prevăzute de art.7 din OG nr.15/2002.
Așadar, petentul nu mai deținea în proprietate și nici nu folosea acest autovehicul în baza unui drept legal, la data reținută in actul contravențional contestat, motiv pentru care nu avea calitatea de utilizator conform dispozițiilor legale în materie, văzând și certificat de înmatriculare autoturism din care rezultă că a fost înstrăinat la data de 12.07.2011.
De altfel, în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, devin incidente dispozițiile art. 11 alin 4 din OUG nr. 195/2002 care pun în sarcina noului proprietar îndeplinirea unor astfel de formalități. Pe cale de consecință, petentului nu i se poate imputa o culpă nici sub acest aspect.
Față de toate cele mai sus menționate, instanța constată lipsa calității de utilizator al petentului și, pe cale de consecință, imposibilitatea de a se atribui acesteia calitatea de subiect activ al contravenției în discuție apreciind, pe cale de consecință, întemeiată apărarea sa privind lipsa calității de contravenient.
Având în vedere toate aceste elemente, precum și faptul că singurul temei al răspunderii contravenționale este săvârșirea unei contravenții, raportat și la împrejurarea că la data constatării contravenției petentul nu avea calitatea de utilizator al autovehiculului cu număr de înmatriculare_, instanța apreciază că nu poate fi angajată răspunderea contravențională a petentului conform art.8 din OG 15/2002, întrucât aceasta nu a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa.
Pe cale de consecință, instanța urmează să admită plângerea formulată și să dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 15.05.2012, înlăturând sancțiunile aplicate prin acesta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională introdusă de petentul .. SIBIU, cu sediul în Sibiu, .. 77, județul Sibiu, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, cu sediul în București, sector 6, ..401A.
Anulează procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/15.05.2012 și înlătură sancțiunile aplicate prin acesta.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.05.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red./tehnored IGC. și SNE.
4 ex./ 24.05.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 913/2013.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
|---|








