Plângere contravenţională. Sentința nr. 2489/2013. Judecătoria FETEŞTI

Sentința nr. 2489/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 20-05-2013 în dosarul nr. 5849/229/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FETEȘTI JUDEȚUL IALOMIȚA

Sentința civilă nr. 2489

Ședința publică din data de 20 mai 2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :

PREȘEDINTE: I. G. C.

GREFIER: S. N. E.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea . SRL în contradictoriu cu intimata Compania Națională de autostrăzi și drumuri naționale din România, având ca obiect „plângere contravențională”.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință.

Se ia act că prin serviciul de registratură, părțile s-au conformat dispozițiilor instanței de a depune înscrisuri.

Verificându-și competența în temeiul art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă să soluționeze prezenta cauză, din punct de vedere general și material în baza art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, și teritorial, în condițiile art. 32 alin. 2 din OG 2/2001.

Față de înscrisurile depuse la dosar de ambele părți încuviințează acestora proba cu înscrisuri, în temeiul art. 167 Cod procedură civilă, apreciind-o pertinentă, concludentă și utilă cauzei .

În raport de actele și lucrările dosarului, reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.06.2012 sub numărul_, petentul . SRL cu sediul în București, bld. T. Palladz, nr. 47, ., sector 3 și sediul procesual ales în oraș Otopeni, jud. Ilfov Drumul Gării Odai, nr. 1A, camerele 206, 2016 ale Clădirii de Birouri AIRPORT PLAZA, scara A, . cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA a solicitat anularea procesului - verbal . nr._ încheiat la data de 15.05.2012.

În motivare, petentul a menționat că nu se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa prin procesul verbal contestat întrucât, la data constatării contravenției, autovehiculul mai sus menționat nu se mai afla în proprietatea sa ca efect al contractului de vânzare cumpărare A mai arătat că procesul-verbal este nul pentru lipsa semnăturii agentului constatator.

În drept, petentul și-a întemeiat pretențiile pe OG 15/2002, OG 2/2001, OUG 195/2002.

La dosarul cauzei au fost depuse în dovedire, în copie, următoarele acte: procesul verbal de contravenție contestat, dovada de comuicare a procesului-verbal contestat, factură fiscală, certificat de atestare fiscală cu privire la auto cu nr._, alte înscrisuri.

Cererea a fost scutită de timbraj.

Deși legal citată, intimata nu a depus întâmpinare în care să arate excepțiile, apărările și dovezile pe care înțelege să le invoce, dar a depus proba foto, generată prin sistem SIEGMR, autorizație de control, certificat calificat agent constatator și dovada comunicării.

Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în prezenta cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 15.05.2012, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei și obligat la plata unui tarif de despăgubire în cuantum de 28 Euro, reținându-se în sarcina sa că autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ a circulat in data de_, pe A2 Km 144+100m, Fetești, Jud. Ialomița, fără a deține rovinietă valabilă.

În urma verificării potrivit de art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului verbal de constatare a contravenției.

Cu privire la legalitatea procesului verbal contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, cu privire la amenda aplicată.

In ceea ce privește lipsa semnăturii, instanța constată că procesul verbal de contravenție a fost generat și semnat electronic.

Potrivit art.9 alineatul 2 din OG nr.15/2002 așa cum aceasta a fost introdus prin OG nr.8/2010 (termenul de 01 august 2010 prevăzut inițial fiind prorogat prin OG nr.17/2010 la data de 01 octombrie 2010) începând cu data de 1 august 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.

Prin urmare generarea procesului verbal de contravenție s-a făcut electronic, potrivit prevederilor legale menționate. Procesul verbal fiind generat electronic are și semnătura electronică atașată. De altfel, în procesul verbal se menționează faptul că documentul a fost generat și semnat electronic, indicându-se numele agentului constatator și numărul certificatului acestuia. F. de lipsa semnăturii pe fiecare pagina a procesului verbal, instanța constata ca procesul verbal are o singura pagina.

În ceea ce privește susținerile cu privire la faptul ca semnătura electrica nu corespunde prevederilor in vigoare, nefiind o semnătura olografa, instanța constată că, potrivit art.7 din Legea 455/2001 în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazata pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. Interpretând dispozițiile legale mai sus menționate, instanța constată că ori de câte ori legea prevede forma scrisă pentru dovedirea întocmirii unui înscris electronic, acesta poate fi generat pe suport de hârtie, semnătura electronică ce îi este atașată fiind valabilă dacă este bazata pe un certificat calificat si este generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. Pe cale de consecință, semnătura electronică atașată unui înscris electronic generat pe suport de hârtie în scopul dovedirii existenței acestuia –cum este cazul proceselor verbale contestate -,este valabilă dacă înscrisului în cauză i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. Instanța reține de asemenea că prin dispozițiile art. 25 din OG nr.2/2001, care completează dispozițiile OG 15/2002, legiuitorul a instituit necesitatea comunicării procesului verbal de constatare a contravenției în formă scrisă, prevăzând că procesul-verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie, contravenientului.

Analizând actele depuse la dosarul cauzei, instanța reține că procesul verbal contestat a fost comunicate petentului în formă scrisă, pe suport de hârtie, formă care este impusă de dispozițiile art.25 din OG 2 /2001 tocmai pentru validitatea operațiunii de comunicare a proceselor verbale în discuție - și implicit pentru dovedirea existenței acestor acte, și că acestea poartă semnătura electronică extinsă a agentului constatator, bazata pe certificatul calificat, aceasta fiind generată de altfel prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.

Cu privire la temeinicia procesul verbal contestat, instanța constată că acesta nu este temeinic întocmit pentru următoarele considerente:

Conform art.8 din OG nr.15/2002, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.

De asemenea, potrivit art. 7 OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revine în exclusivitate utilizatorilor români, care sunt definiți de dispozițiile art.1 alin.1 lit.b din OG nr.15/2002, precum și de dispozițiile art.1 alin.6 lit.a din Ordinul nr. 769/2010 ca fiind persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România.

Analizând conținutul procesului verbal contestat și factura fiscală ., nr. 630 din 20.12.2010, certificat de atestare fiscală pentru persoanele juridice privind impozitele și taxele locale cu privire la auto cu nr._, instanța reține că petentul a fost sancționat contravențional, în calitate de utilizator al autovehiculului_, deși în momentul constatării contravenției:_, acesta nu deținea calitatea de utilizator al autovehiculului mai sus menționat, astfel cum această noțiune este definită prin dispozițiile legale mai sus menționate.

Astfel, prin factura fiscală ., nr. 630 din 20.12.2010, certificat de atestare fiscală pentru persoanele juridice privind impozitele și taxele locale cu privire la auto cu nr._, petentul în calitate de vânzător și Ungurițu A. G. în calitate de cumpărător au convenit ca dreptul de proprietate al autovehiculului înmatriculat sub numărul_, să se transmită către Ungurițu A. G..

Se reține că data convenției este 20.12.2010, iar pentru valabilitatea transferului dreptului de proprietate nu este instituită nicio altă condiție, fiind suficient acordul părților.

Având în vedere toate aceste elemente, instanța apreciază că la data constatării contravenției_, când Ungurițu A. G. era deja proprietar al autovehiculului cu număr de înmatriculare_, încă din data de 20.12.2010, petentul nu mai avea calitate de utilizator al vehiculului, motiv pentru care acestuia nu îi incumba obligația de plată a rovinietei prevăzute de art.7 din OG nr.15/2002.

Așadar, petentul nu mai deținea în proprietate și nici nu folosea acest autovehicul în baza unui drept legal, la data reținută in actul contravențional contestat, motiv pentru care nu avea calitatea de utilizator conform dispozițiilor legale în materie, văzând și certificat de atestare fiscală cu privire la auto cu nr._ .

De altfel, în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, devin incidente dispozițiile art. 11 alin 4 din OUG nr. 195/2002 care pun în sarcina noului proprietar îndeplinirea unor astfel de formalități. Pe cale de consecință, petentului nu i se poate imputa o culpă nici sub acest aspect.

Față de toate cele mai sus menționate, instanța constată lipsa calității de utilizator al petentului și, pe cale de consecință, imposibilitatea de a se atribui acesteia calitatea de subiect activ al contravenției în discuție apreciind, pe cale de consecință, întemeiată apărarea sa privind lipsa calității de contravenient.

Având în vedere toate aceste elemente, precum și faptul că singurul temei al răspunderii contravenționale este săvârșirea unei contravenții, raportat și la împrejurarea că la data constatării contravenției petentul nu avea calitatea de utilizator al autovehiculului cu număr de înmatriculare_ , instanța apreciază că nu poate fi angajată răspunderea contravențională a petentului conform art.8 din OG 15/2002, întrucât aceasta nu a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa.

Pe cale de consecință, instanța urmează să admită plângerea formulată și să dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 15.05.2012, înlăturând sancțiunile aplicate prin acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petentul . SRL cu sediul în București, bld. T. Palladz, nr. 47, ., sector 3 și sediul procesual ales în oraș Otopeni, jud. Ilfov Drumul Gării Odai, nr. 1A, camerele 206, 2016 ale Clădirii de Birouri AIRPORT PLAZA, scara A, . cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA (cu sediul în București, .. 401 A, sector 6).

Anulează procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/15.05.2012 și înlătură sancțiunile aplicate prin acesta.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 20.05.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. și Tehnored. IGC./SNE

Ex 4/26.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2489/2013. Judecătoria FETEŞTI