Plângere contravenţională. Sentința nr. 277/2013. Judecătoria FETEŞTI

Sentința nr. 277/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 21-01-2013 în dosarul nr. 1402/202/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FETEȘTI JUDEȚUL IALOMIȚA

SENTINȚA CIVILĂ NR.277

Ședința publică din data de 21 ianuarie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - R. I.

GREFIER - Z. F.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul I. A. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., având ca obiect „plângere contravențională”.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se ia act că prin serviciul registratură, la data de 18.12.2012 intimatul a depus un set de înscrisuri solicitând judecarea cauzei și în lipsă.

Instanța ia act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată în temeiul art. 1591 alin.4 Cod procedură civilă că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății conform art.1 alin.1 Cod proc. civ. raportat la art. 32 alin.2 OG 2/2001, în temeiul art.167 Cod procedură civilă încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri, ca fiind utilă, concludentă și pertinentă soluționării cauzei, constată procedura probatorie închisă și rămâne în pronunțare pe actele și lucrările dosarului.

După deliberare,

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași sub nr._ /13.03.2012, contestatorul I. A. (cu domiciliul în mun. Călărași, .. D 2, ..6, jud. Călărași) în contradictoriu cu intimata C. Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România SA (cu sediul în București, ..401 A, sector 6), a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal . nr._/22.02.2012 solicitând anularea acestuia, exonerarea sa de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei și de la plata contravalorii tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro.

În motivarea plângerii, scutita de la plata taxelor judiciare, petentul susține că la data de 12.03.2012 i-a fost comunicat procesul verbal de sancționare . 12 nr._/22.02.2012 prin care s-a dispus amendarea cu suma de 250 lei întrucât autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ a circulat fără a deține rovinietă valabiă, fiind obligat și la achitarea tarifului de despăgubire în sumă de 28 euro.

Petentul invocă nulitatea procesului verbal de contravenție față de lipsa semnăturii agentului constatator, conform art. 17 din OG 2/2001.

A mai invocat încălcarea prevederilor art.19 din OG 2/2001 în privința încheierii procesului verbal în lips aunui martor . Alt motiv care atrage nulitatea procesului verbal, arată pârâtul, este legat de situația aparatului cu care s-a realizat constatarea contravenției deoarece în conținutul procesului verbal nu rezultă nici o mențiune cu privire la acest aparat astfel încât să poată fi identificat, ceea ce determină nulitatea absolută a procesului verbal.

Petentul arată că măsura stabilirii tarifului de utilizare este nulă absolut pentru că nu au fost respectate dispozițiile art.8 alin. 3 indice 1 din OG 15/2002 în sensul că această măsură se stabilește prin procesul verbal în cadrul căruia agentul constatator este obligat să menționeze cuantumul acestei despăgubiri. Plângerea a fost întemeiată în drept pe prevederile OG 2/2001.

Conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă se solicită judecarea cauzei în lipsă.

În susținere se solicită și se depun la dosar înscrisuri: procesul verbal de constatare a contravenției . 12 nr._/22.02.2012, copia cărții de identitate a petentului, copie de pe certificatul de înmatriculare al vehiculului, rovinieta seria_ pentru auto_ aferentă perioadei 12.11.2011 – 11.11.2012.

Prin sentința civilă nr. 1242/04 aprilie 2012 Judecătoria Călărași a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fetești.

Pe rolul acestei instanțe cauza a fost înregistrată la data de 19.04.2012.

Intimata,legal citată, nu a depus întâmpinare, iar la data 18 decembrie 2012 a atașat proba foto obținută prin sistemul SIEGMCR (fila 9), copie dovadă comunicare proces verbal contestat- fila 8, autorizația de control și certificatul calificat privind agentul constatator (fila 7), adresa nr. 6633/21.06.2010 emisă de Biroul Român de Metrologie Legală ( fila7).

Sub aspect probator a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._/22.02.2012 contestatorul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei potrivit art. 8 alin. 2 din OG 15/2002 și obligat să achite contravaloarea tarifului de despăgubire potrivit art. 8 alin. 3 din OG 15/2002 în cuantum de 28 euro, deoarece s-a constatat că vehiculul categoria A cu nr. de înmatriculare_ care îi aparține a circulat la data de 03.09.2011 ora 09.42 pe A2 km 144+100 m,Fetești, jud. Ialomița, fără a deține rovinietă valabilă.

În urma verificării prevăzute de art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost înregistrată la instanță la data de 13.03.2012 în termenul legal de 15 zile de la data comunicării (12.03.2012) procesului verbal de constatare a contravenției – fila 8.

Cu privire la legalitatea procesului - verbal contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Instanța apreciază ca neîntemeiate susținerile petentului potrivit cărora lipsește semnătura organului constatator, întrucât aceasta îndeplinește toate condițiile prevăzute de art.4 pct.4 din Legea nr.455/2001.

Conform art.9 alineatul 2 din OG nr.15/2002, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Analizând procesul verbal contestat, instanța reține că acesta a fost generat electronic potrivit prevederilor legale mai sus menționate și are atașată semnătura electronică a agentului constatator, realizată în baza certificatului calificat de semnătură electronică aflat la dosar, certificat care atestă legătura dintre semnătura electronică atașată procesului verbal contestat și semnatar, confirmând identitatea acestuia din urmă. Or, atâta timp cât OG nr.15/2002- normă specială aplicabilă în materia contravențiilor privind rovinieta, derogatorie de la dreptul comun reglementat de OG nr.2/2001, conferă o astfel de posibilitate prin dispozițiile art. 9 alin.2, mai sus menționate, fiind vorba de o dispoziție specială care se aplică cu prioritate în raport de dispozițiile generale cuprinse în OG nr.2/2001, instanța apreciază ca neîntemeiate susținerile petentului referitoare la faptul că lipsa semnăturii olografe din procesul verbal contestat eludează dispozițiile art.17 din OG nr.2/2001. Potrivit art.7 din Legea 455/2001 în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. Interpretând dispozițiile legale mai sus menționate, instanța constată că ori de câte ori legea prevede forma scrisă pentru dovedirea întocmirii unui înscris electronic, acesta poate fi generat pe suport de hârtie, semnătura electronică ce îi este atașată fiind valabilă dacă este bazată pe un certificat calificat si este generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. Pe cale de consecință, semnătura electronică atașată unui înscris electronic generat pe suport de hârtie în scopul dovedirii existenței acestuia –cum este cazul procesului - verbal contestat, este valabilă dacă înscrisului în cauză i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.

Neîntemeiate sunt criticile invocate de petent privind nulitatea procesului verbal pentru alte vicii de formă.

Este neîndoielnic faptul că încălcarea dispozițiilor imperative afectează legalitatea procesului verbal de constatare a contravenției, act administrativ de autoritate, unilateral, dar nulitatea absolută, care nu poate fi acoperită și poate fi constatată din oficiu, de către instanța de judecată intervine numai pentru omisiunile prevăzute expres și limitativ în articolul 17 din OG nr.2/2001.

În privința lipsei identificării unui martor instanța reține că procesele - verbale de contravenție întemeiate pe dispozițiile OG nr.15/2002 sunt întocmite în regim derogatoriu de la dreptul comun, respectiv OG nr.2/2001, prin mijloace tehnice, iar nu urmare constatărilor directe, personale ale agentului constatator.

Prin prisma acestui argument, instanța mai retine că este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 19 din O.G. nr. 2/2001 se impune semnarea procesului - verbal de constatare a contravenției de către un martor asistent care să confirme împrejurarea că petentul nu este de față la întocmirea procesului - verbal, refuză sau nu poate să-l semneze, iar în cazul lipsei unui asemenea martor, agentul constatator are obligația de a preciza motivele încheierii procesului - verbal în împrejurările menționate. Însă, în cauza de față, fapta contravențională reținută în sarcina petentului prin procesul - verbal atacat, a fost constatată prin mijloace tehnice, iar nu de către un agent constatator, astfel că nu era necesară prezența unor martori care să confirme lipsa petentului de la întocmirea procesului - verbal și, prin urmare, nu poate fi vorba de o vătămare care să ducă la anularea procesului - verbal.

Aceleași argumente susțin lipsa de fundament a criticilor petentului privind nemenționarea datelor privind identificarea aparatului cu care s-a realizat constatarea contravenției în condițiile în care intimata a depus autorizația de control și certificatul calificat privind agentul constatator.

Instanța va proceda la analiza procesului verbal sub aspectul temeiniciei întocmirii sale precum și în raport de principiul aplicării legii mai favorabile, având în vedere modificările aduse OG nr.15/2012 prin Legea nr.144/2012.

Potrivit dispozițiilor art.8 alin.1, 2 și 3 din OG nr.15/2002 în forma în vigoare la data încheierii actului administrativ „Fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.

Cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) este prevăzut în anexa nr. 2.

Contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4”.

Potrivit dispozițiilor art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.

Conform dispozițiilor art.1 alin.1 lit.b din același act normativ, utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, ……….;

În cauză, intimata a depus la dosarul cauzei planșa foto ( fila 9) din care reiese faptul că la data de 03.09.2011, ora 09.42 vehiculul cu numărul de înmatriculare_ a circulat pe A2, km 144+100, pe raza localității Fetești, județul Ialomița.

Potrivit aceluiași înscris, în urma interogării bazei de date a intimatei s-a constatat că la data și ora reținute în procesul - verbal, vehiculul cu numărul de înmatriculare_ aparținând petentului nu deținea rovinietă valabilă.

În raport de copia de pe certificatul de înmatriculare al vehiculului_ potrivit căreia autovehiculul aparține din data de 14.12.2005 numitului I. A. și față de prevederile OG 15/2002, contestatorul era obligat să achite rovinieta.

Totuși, potrivit Art. II din Legea nr.144/2012 tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.

Potrivit art.15 alin.2 din Constituție legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

În determinarea legii mai favorabile, instanța are în vedere condițiile în care fapta este considerată contravenție prin actul normativ care stabilește și sancționează contravențiile.

Prin urmare, dispozițiile art. 8 alin. 1 și art.9 alin.3 așa cum au fost modificate ulterior cuprind dispoziții mai favorabile prin raportare la prevederile din OG nr.15/2002 de la data săvârșirii contravenției ori încheierii procesului verbal.

Având în vedere aceste dispoziții, faptul că plângerea a fost depusă la data de 13.03.2012 iar Legea nr.144/2012 a fost publicată în M.O. nr.509/24.07.2012, instanța va face aplicarea legii contravenționale mai favorabile .

În rest, procesul verbal este legal și temeinic deoarece petentul nu a făcut dovada că la data de 03.09.2011 avea rovinietă valabilă în pofida situației de fapt dedusă din actele depuse de intimată.

Potrivit disp. art 21 alin. 3 O.G. nr. 2/2001 „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”.

Având în vedere că petentul prin înscrisul aflat la fila 9 din dosarul Judecătoriei Călărași a dovedit că înainte de întocmirea și comunicarea procesului verbal și-a achiziționat rovinietă valabilă pentru un an de zile – rovinieta seria_ - cu începere de la 12.11.2011 ora 08.19 până la 11.11.2012 ora 23.59., instanța va proceda la o reindividualizare a sancțiunii prin înlocuirea amenzii cu avertisment.

În concluzie, va admite în parte plângerea formulată de contestatorul I. A. și va anula în parte procesul verbal de contravenție . 12 nr._/22.02.2012, exonerând petentul de la plata tarifului de despăgubire în valoarea de 28 euro (adică 122,35 lei) .

Va dispune înlocuirea amenzii de 250 lei aplicată contestatorului cu sancțiunea „avertisment”.

Va atrage atenția contestatorului asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi recomandă ca pe viitor să respecte dispozițiile legale în materie, în temeiul art.7 alin.1 din O.G. 2/2001 .

Văzând și dispozițiile art.34 alin.2 din OG nr.2/2001

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de contestatorul I. A. (domiciliat în Călărași, ..D.2, ., județul Călărași), în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.(cu sediul în București, sector 6, ..401A).

Anulează în parte procesul verbal de contravenție . nr._/22.02.2012, exonerează petentul de la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 euro (adică 121,35 lei) și înlocuiește amenda de 250 lei cu sancțiunea „avertisment” .

Atrage atenția contestatorului asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi recomandă ca pe viitor să respecte dispozițiile legale în materie, în temeiul art.7 alin.1 din O.G. 2/2001 .

Cu recurs în 15 zile de la comunicare .

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 ianuarie 2013 .

PREȘEDINTE GREFIER

Red. și tehnored.I.R/Z.F.

Ex.4/22.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 277/2013. Judecătoria FETEŞTI