Plângere contravenţională. Sentința nr. 2986/2013. Judecătoria FETEŞTI

Sentința nr. 2986/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 4246/229/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FETEȘTI JUDEȚUL IALOMIȚA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2986

Ședința publică din data de 25 iunie 2013

Instanța constituită din:

Președinte: B. I. L.

Grefier: P. M.

Pe rol soluționarea acțiunii civile formulată de petentul S. C. în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Instanța în temeiul art. 159 1alin.4 Cod procedură civilă se declară competentă să soluționeze cauza dedusă judecății conform art.1 alin.1 C.proc. civ. raportat la art. 32 alin.2 OG 2/2001 și ia act că intimata a depus la dosar actele care au stat la baza emiterii procesului verbal de contravenție contestat, iar petentul a depus un set de înscrisuri

Apreciind pertinente, concludente și utile cauzei, în temeiul art.167 Cod proc. civ. instanța încuviințează ambelor părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

După deliberare,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Fetești la data de 15.05.2012 sub nr._, petentul S. C. cu domiciliul în Eforie Nord, .. 44, J. C., în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului - verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 10.04.2012 și exonerarea de la plata sancțiunilor stabilite, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.

În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esență, că procesul verbal nu este temeinic întocmit deoarece a fost sancționat anterior pentru aceiași faptă și a achitat amenda și tariful de despăgubire ceea ce echivalează cu achitarea rovinietei pe 1 an.

Solicită înlocuirea amenzii cu avertisment.

Petentul și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile OG 2/2001.

La plângere, petentul a anexat, în copie, procesul verbal contestat fila 6, dovada comunicării acestuia. Ulterior a depus copii ale altor procese verbale prin care a a fost sancționat anterior și dovada achitării amenzilor și tarifelor de despăgubire.

Cererea a fost scutită de timbraj.

Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare, în care solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată și a depus la dosarul cauzei certificatul calificat, autorizația de control aparținând agentului constatator, dovada de comunicare și proba foto obținută prin sistemul SIEGMCR.

Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri și a respins proba cu interogatoriu solicitată de către petent ca nefiind utilă soluționării cauzei.

Analizând materialul probator administrat în prezenta cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 10.04.2012, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei și obligat la plata unui tarif de despăgubire în cuantum de 28 Euro, reținându-se în sarcina sa că, la data de 11.11.2011, vehiculul cu număr de înmatriculare_ a circulat pe A2 km 144+100 m, Fetești, Județul Ialomița, fără a deține rovinietă valabilă.

În drept, în urma verificării potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că plângerea dedusă judecății a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului - verbal de constatare a contravenției.

Cu privire la legalitatea procesului - verbal contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, în ceea ce privește sancțiunea amenzii.

Susținerile petentului privitoare la împrejurarea că fapta contravențională reținută în sarcina sa prin procesul verbal contestat este aceeași cu cea reținută în sarcina sa și anterior, prin alte procese verbale, astfel că activitatea sa îmbracă forma unei contravenții continue, fiind sancționat de mai multe ori pentru aceeași faptă, sunt apreciate ca neîntemeiate de instanță.

Astfel, potrivit art.13 din OG nr.2/2001 contravenția este continuă în situația în care încălcarea obligației durează în timp.

Pe cale de consecință, instanța constată ca elementul material al contravenției reglementate de art.8 din OG nr.15/2002, presupune o prelungire în chip natural a acțiunii interzise de actul normativ mai sus menționat, fiind caracteristic unei contravenții continue, contravenție care însă s-a epuizat prin manifestarea de voință a contravenientei, neputându-se susține că acesta ar fi circulat fără întrerupere de la data de 17.08.2011 până la data de 03.12.2011, date la care s-au constat contravențiile reținute în sarcina acesteia.

Prin urmare, la data când petentul, prin manifestarea sa de voință a încetat activitatea de conducere a autoturismului în cauză, prima contravenție reținută în sarcina acesteia s-a epuizat, iar continuarea unei astfel de activități, cu alte ocazii, a realizat conținutul altor contravenții continue, pentru care de altfel a și fost sancționată prin procesele verbale contestate.

Instanța nu poate avea în vedere susținerile petentului potrivit cărora fapta reținută în sarcina sa privește toată perioada în care a utilizat drumurile publice, astfel că înregistrarea ulterioară a autovehiculului fără rovinietă, în același loc, la scurte intervale de timp, reprezintă o prelungire în timp a faptei unice având în vedere că prima fapta contravențională în discuție s-a epuizat la data când petentul a încetat activitatea de conducere ca rezultat al manifestării sale de voință, fiind urmată de săvârșirea altor două contravenții cu conținut constitutiv identic, săvârșite la intervale de timp diferite .

Prin urmare, instanța apreciază că petentul a fost în mod corect sancționat separat pentru săvârșirea a trei contravenții continue care de altfel au fost reținute în sarcina acesteia, nefiind nesocotit principiul unicității sancțiunii.

În ceea ce privește tariful de despăgubire în cuantum de 28 euro aplicat prin procesul verbal contestat, în temeiul art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002, instanța urmează să admită în parte plângerea contravențională și să anuleze în parte procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 10.04.2012, urmând a exonera petentul de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro.

Cu privire la temeinicia procesului - verbal contestat, instanța constată că acesta este temeinic întocmit pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit art. 8 alin.1 din OG nr. 15/2002 fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.

Potrivit art. 1 alin. 11 din O.G. nr. 15/2002 rovinieta valabilă este:

- rovinieta matcă-cupon, aplicată în partea stângă jos a parbrizului vehiculului, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde ziua în care se efectuează verificarea care asigură, prin tarifele plătite, dreptul de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, având înscris numărul de înmatriculare al vehiculului.

- rovinieta electronică ce atestă existența în baza de date a SIEGMCR, denumită în continuare bază de date, a informațiilor privind achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru vehiculul în cauză, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde ziua în care se efectuează verificarea.

Instanța reține că fapta contravențională imputată petentului prin procesul verbal contestat nu a fost constatată personal de agentul constatator, fiind reținută în sarcina acesteia ca urmare a procesării automate a unor probe foto de camera foto amplasată pe A2 km 144+100 m, Fetești, Județul Ialomița, sector de drum pe care se susține că petentul ar fi săvârșit contravenția în discuție, astfel că sub aspect probator sarcina probei revine intimatei, orice dubiu profitând petentului.

Coroborând proba foto obținută prin sistemul SIEGMCR depusă de intimată în susținerea procesului verbal contestat cu faptul că petentul nu a depus nicio dovada a achitării rovinietei, instanța constată că autoturismul cu număr de înmatriculare_, a circulat la data de 11.11.2011, pe A2 km 144+100 m, Fetești, Județul Ialomița, fără a deține rovinietă valabilă.

Față de împrejurarea că procesul verbal contestat este susținut de dovezile în baza cărora a fost întocmit, raportat la faptul că, în cauză, petentul nu a făcut dovada contrară celor reținute în cuprinsul acestuia – nu deținea rovinietă valabilă la data constatării contravenției reținute în sarcina sa - instanța reține că actul contravențional în discuție este temeinic întocmit.

Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța, după ce verifică legalitatea și temeinicia procesului - verbal, hotărăște asupra sancțiunii.

Instanța reține că pentru contravenția reținută în sarcina sa, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei, conform Anexei 2 din OG nr. 15/2002.

Instanța are în vedere și prevederile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001: „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”

De asemenea, instanța urmează să țină cont la individualizarea sancțiunii de faptul că petentul fost sancționat cu puțin timp înainte de împlinirea termenului de prescriere a amenzii.

În conformitate cu art.13 alin. 1 din OG nr.2/2001, termenul instituit este cel de 6 luni, ori in cauză acest termen a fost respectat, însă procesul contestat a fost emis la data de 10.04.2012, raportat la data săvârșirii faptei, 11.11.2011. Este adevărat că în speță petentul se face culpabil de nerespectarea dispozițiilor legale în materie, însă, cu toate acestea, nici atitudinea intimatei nu a favorizat realizarea scopului preventiv-educativ al sancțiunii contravenționale.

Reamintește instanța faptul că amenda contravențională aplicată trebuie să-l determine pe contravenient ca pe viitor să respecte dispozițiile legale în materie.

Totodată, se va avea în vedere faptul că orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancțiunea amenzii. Sancțiunile juridice constituie nu mijloace de răzbunare ale societății, ci de prevenire a săvârșirii faptelor ilicite și de educare a persoanelor vinovate, ori în cauză, nu se justifică modul în care s-a făcut prevenirea săvârșirii faptelor contravenționale ilicite în cazul concret al petentului.

Pentru cele expuse mai sus, se apreciază că scopul sancțiunilor contravenționale în cauza de față se poate realiza și prin aplicarea unei măsuri de atenționare a contravenientului-petent, fără aplicarea amenzilor contravenționale, ca sancțiune corelată unor contravenții cu un grad sporit de pericol social.

De asemenea, instanța mai are în vedere și faptul că prin Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002, s-a modificat procedura de întocmire și comunicare a proceselor verbale de contravenție, în sensul întocmirii și comunicării în termen de 30 zile de la data constatării contravenției, ceea ce relevă intenția legiuitorului de realizare a scopului preventiv - educativ al sancțiunii contravenționale.

În acest sens, instanța apreciază că sancțiunea avertismentului este suficientă pentru ca petentul să înțeleagă să se conformeze prevederilor legale astfel încât aceasta să nu mai săvârșească asemenea fapte pe viitor și să circule pe drumurile naționale cu rovinietă valabil achiziționată, având în vedere gradul de pericol social al contravenției săvârșite, mai cu seamă că deja a achitat mai multe amenzi și tarife de despăgubire.

În concluzie, se va admite în parte plângerea contravențională formulată de petent și se va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 250 lei, aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 10.04.2012, cu sancțiunea „avertisment”, atrăgând atenția petentului să respecte pe viitor dispozițiile legale în materie.

Pentru cele reținute în precedent, în temeiul art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002, instanța urmează să anuleze în parte procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 10.04.2012, urmând a exonera petentul de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul S. C. cu domiciliul în Eforie Nord, .. 44, J. C., în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, cu sediul în București, .. 401 A, sector 6.

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 10.04.2012 cu sancțiunea „avertisment”.

Anulează în parte procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 10.04.2012 în ceea ce privește tariful de despăgubire.

Exonerează petentul de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro aplicat prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 10.04.2012.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 25.06.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red./tehnored. BIL/PM.

4 ex./ 04.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2986/2013. Judecătoria FETEŞTI