Plângere contravenţională. Sentința nr. 3475/2013. Judecătoria FETEŞTI

Sentința nr. 3475/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 16-09-2013 în dosarul nr. 4005/229/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FETEȘTI JUDEȚUL IALOMIȚA

SENTINȚA CIVILĂ NR.3475

Ședința publică din data de 16 septembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - R. I.

GREFIER - Z. F.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul A. V. în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA având ca obiect „plângere contravențională”.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier,după care:

Se ia act că prin serviciul registratură petentul a depus cerere semnată.

Instanța în temeiul art. 159 1 alin.4 Cod procedură civilă se declară competentă să soluționeze cauza dedusă judecății conform art.1 alin.1 Cod proc. civ. raportat la art. 32 alin.2 O.G. nr. 2/2001.

În temeiul art.167 Cod procedură civilă încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri ca fiind utilă, concludentă și pertinentă soluționării cauzei, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare pe actele și lucrările dosarului.

După deliberare,

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ / 11.05.2012, contestatorul A. V., domiciliat în Cernavodă, .. 14, ., ., în contradictoriu cu intimata Compania Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România SA (cu sediul în București, ..401 A, sector 6) a formulat plângere contravențională împotriva proceselor verbale procesele verbale de contravenție . nr._, . nr._, . nr._, . nr._ și . nr._, solicitând anularea acestora, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment.

În motivarea plângerii, scutita de la plata taxelor judiciare, petentul a recunoscut că dintr-o neglijență administrativă a omis data expirării rovinietei, fapt ce a dus la sancționarea sa contravențională.

La data de 03.04.2012 a achitat amenda contravențională pentru procesul verbal . 12 nr._/21.03.2012 iar pentru anul în curs a achiziționat rovinietă.

Plângerea nu a fost motivată în drept și nu este semnată.

În susținere se depun înscrisuri: dovezi ale achitării amenzii, copia proceselor verbale de contravenție . 12 nr._/21.03.2012, . nr._/10.04.2012, . nr._/10.04.2012, . nr._/10.04.2012, . 12 nr._/10.04.2012, . nr._/10.04.2012, rovinieta seria_ pentru auto_ .

Intimata, legal citată, nu a depus întâmpinare, dar la data de 23.04.2013 a depus înscrisurile care au stat la baza emiterii proceselor verbale contestate.

Ulterior petentul a depus plângerea purtând semnătură precum și alte înscrisuri în susținere .

Sub aspect probator s-au administrat înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._/10.04.2012 contestatorul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei, potrivit art. 8 alin. 2 din OG 15/2002 și obligat să achite contravaloarea tarifului de despăgubire potrivit art. 8 alin. 3 din OG 15/2002 în cuantum de 28 euro, deoarece s-a constatat că vehiculul categoria A cu nr. de înmatriculare_ care îi aparține a circulat la data de 23.11.2011 ora 17,57 pe A2 km 144+100 m, Fetești, jud. Ialomița, fără a deține rovinietă valabilă.

Prin procesul-verbal . nr._/10.04.2012 contestatorul a fost sancționat în aceleași condiții deoarece s-a constatat că vehiculul categoria A cu nr. de înmatriculare_ care îi aparține a circulat la data de 09.12.2011 ora 16,14 pe A2 km 144+100 m, Fetești, jud. Ialomița, fără a deține rovinietă valabilă.

Prin procesul-verbal . nr._/10.04.2012 contestatorul a fost sancționat contravențional cu amendă și obligat să achite contravaloarea tarifului de despăgubire deoarece s-a constatat că vehiculul categoria A cu nr. de înmatriculare_ care îi aparține a circulat la data de 20.12.2011 ora 23,22 pe A2 km 144+100 m, Fetești, jud. Ialomița, fără a deține rovinietă valabilă.

Prin procesul-verbal . nr._/10.04.2012 contestatorul a fost sancționat contravențional în aceleași condiții deoarece s-a constatat că vehiculul categoria A cu nr. de înmatriculare_ care îi aparține a circulat la data de 26.12.2011 ora 13,01 pe A2 km 144+100 m, Fetești, jud. Ialomița, fără a deține rovinietă valabilă.

Prin procesul-verbal . nr._/10.04.2012 contestatorul a fost sancționat contravențional cu amendă și obligat să achite contravaloarea tarifului de despăgubire deoarece s-a constatat că vehiculul categoria A cu nr. de înmatriculare_ care îi aparține a circulat la data de 30.12.2011 ora 15,36 pe A2 km 144+100 m, Fetești, jud. Ialomița, fără a deține rovinietă valabilă.

În urma verificării prevăzute de art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost depusă prin poștă la data de 09.05.2012 – fila 18, în termenul legal de 15 zile de la data comunicării 26.04.2012 proceselor verbale de constatare a contravenției .

Verificând procesele - verbale contestate sub aspect formal, instanța reține că acestea au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Instanța va proceda la analiza proceselor verbale sub aspectul temeiniciei întocmirii având în vedere principiul aplicării legii mai favorabile, ținând cont de modificările aduse OG nr.15/2012 prin Legea nr.144/2012.

Potrivit dispozițiilor art.8 alin.1, 2 și 3 din OG nr.15/2002 în forma în vigoare la data încheierii actului administrativ (10.04.2012) „Fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.

Cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) este prevăzut în anexa nr. 2.

Contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4”.

Potrivit dispozițiilor art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.

Prin Art.I din Legea nr.144/2012 au fost modificate mai multe dispoziții prevăzute în Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, astfel încât art.8 alin.1, după modificări, are următoarea redactare „Fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă”.

De asemenea, conform articolul 9, alineatul (3) din OG 15/2002, după modificări, stipulează că „În cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)”.

În fine, potrivit Art. II din Legea nr.144/2012 tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.

Potrivit art.15 alin.2 din Constituție legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

În determinarea legii mai favorabile, instanța are în vedere condițiile în care fapta este considerată contravenție prin actul normativ care stabilește și sancționează contravențiile.

Prin urmare, dispozițiile art. 8 alin. 1 așa cum au fost modificate ulterior cuprind dispoziții mai favorabile prin raportare la prevederile din OG nr.15/2002 de la data săvârșirii contravenției ori încheierii procesului verbal.

Instanța constată că OG nr.15/2002 în forma actuală reglementează ca și contravenție continuă fapta de a circula fără a deține rovinieta, iar contravenientul nu poate fi sancționat de mai multe ori într-un interval de 30 de zile.

Petentului i-au fost întocmite mai multe procese verbale de contravenție pentru același vehicul.

Instanța va reține că petentul a fost sancționat printr-un proces verbal de contravenție – respectiv . 12 nr._ încheiat la data de 21.03.2012 ora 12.04 – fila 48.

Contestatorul nu mai putea fi sancționat din nou într-un interval de 30 de zile, prin alte procese verbale încheiate la data de 10.04.2012, respectiv procesele verbale . nr._, . nr._, . nr._, . nr._ și . nr._, în raport de prevederile mai favorabile ale art.9 alin.3 din ordonanță, modificat prin Legea nr.144/2012 .

Așa fiind, pentru procesele verbale . nr._, . nr._, . nr._, . nr._ și . nr._, încheiate de reprezentantul intimatei la data de 10.04.2012, petentul beneficiază de legea contravențională mai favorabilă, în raport de prevederile art.9 alin.3 din ordonanță cu modificările aduse prin Legea nr.144/2012, astfel că acestea sunt nule pentru încălcarea acestor dispoziții.

Prin urmare, instanța va admite plângerea contravențională formulată de contestatorul A. V. în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. împotriva proceselor verbale de contravenție . nr._, . nr._, . nr._, . nr._ și . nr._, încheiate de reprezentantul intimatei la data de 10.04.2012, pe care le va anula în totalitate și va înlătura sancțiunile dispuse prin acestea .

Văzând și dispozițiile art.34 alin.2 din OG nr.2/2001

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de contestatorul A. V., domiciliat în Cernavodă, ..14, ., ., în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., cu sediul în București, sector 6, ..401A.

Anulează procesele verbale de contravenție . nr._, . nr._, . nr._, . nr._ și . nr._ încheiate de reprezentantul intimatei la data de 10.04.2012 și înlătură sancțiunile aplicate prin acestea .

Cu recurs în 15 zile de la comunicare .

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 septembrie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.:tehnored.:R.I./F.Z.

Ex.:4/17.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3475/2013. Judecătoria FETEŞTI