Plângere contravenţională. Sentința nr. 3585/2013. Judecătoria FETEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3585/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 6117/229/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FETEȘTI JUDEȚUL IALOMIȚA
SENTINȚA CIVILĂ NR.3585
Ședința publică din data de 19 septembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - R. I.
GREFIER - S. N. E.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petenta . SRL în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., având ca obiect „plângere contravențională”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier,după care:
Instanța, în verificarea competenței, constată că procesele verbale de contravenție .>R12 nr._/02.05.2012, . nr._/02.05.2012, . nr._/15.05.2012, . nr._/15.05.2012 și . nr._/15.05.2012 au fost încheiate pentru fapte săvârșite pe DN 1, Romanești, județul Prahova; procesul verbal de contravenție .>R12 nr._/15.05.2012 a fost încheiat pentru o faptă săvârșită pe DN 5 km 28+120 m, Călugăreni, județul G.; procesele verbale de contravenție .>R12 nr._/15.05.2012 și . nr._/02.05.2012 vizează săvârșirea unei fapte petrecute pe A2 km 12+450 m, Glina, județul Ilfov.
Constatându-se că prin aceeași acțiune sunt formulate plângeri împotriva unor acte administrative diferite, pentru fapte comise în locații diferite, apreciază că se impune disjungerea cererilor.
Prin urmare, în temeiul art.165 Cod procedură civilă, va disjunge capătul de cerere privind plângerea formulată de petentă împotriva celor cinci procese verbale de contravenție menționate mai sus, respectiv procesele verbale de contravenție . nr._/02.05.2012, . nr._/02.05.2012, . nr._/15.05.2012, . nr._/15.05.2012 și . nr._/15.05.2012, pentru care va dispune formarea unui nou dosar, cu atașarea înscrisurilor corespunzătoare referitoare la procesele verbale menționate, cu termen de judecată la data de 14 octombrie 2013, Complet 6, cu citarea părților.
De asemenea, va disjunge capătul de cerere privind plângerea formulată de petentă împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/15.05.2012, dispunându-se formarea unui nou dosar care să conțină înscrisurile referitoare la procesul verbal menționat, cu termen de judecată la data de 14 octombrie 2013, Complet 6, cu citarea părților.
În final și pentru procesele verbal de contravenție . nr._/15.05.2012 și . nr._/02.05.2012 va disjunge capătul de cerere privind plângerea formulată de petentă împotriva acestora și va dispune formarea unui nou dosar cu atașarea înscrisurilor corespunzătoare referitoare la procesele verbale menționate, cu termen de judecată la data de 14 octombrie 2013, Complet 6, cu citarea părților.
Apoi, în ceea ce privește procesul verbal de contravenție . nr._/21.05.2012, verificându-și competența, în temeiul art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă, se declară competentă să soluționeze prezenta cauza dedusă judecății conform art.1 alin.1 Cod proc. civ raportat la art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001.
Se ia act că au fost depuse la dosar de către intimată actele care au stat la baza emiterii procesului verbal amintit.
Apreciind pertinente, concludente și utile cauzei, în temeiul art.167 Cod proc. civ, instanța încuviințează ambelor părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
După deliberare,
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.06.2012 sub nr. _, contestatoarea S.C. A. T. Romania S.R.L. (cu sediul în București, ..9, ., sector 4 și sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, ., nr.8, .) în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA (cu sediul în București, ..401A, sector 6) a solicitat anularea proceselor verbale . nr._/02.05.2012, . 12 nr._/02.05.2012, . 12 nr._/15.05.2012, . 12 nr._/15.05.2012, . 12 nr._/15.05.2012, . 12 nr._/15.05.2012, . 12 nr._/15.05.2012,. 12 nr._/15.05.2012 și . 12 nr._/21.05.2012 cu consecința anulării măsurii de sancționare, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunilor contravenționale cu avertisment.
În motivarea plângerii, scutită la plata taxelor judiciare de timbru, petenta recunoaște că în cursul anului 2012 nu a achitat rovinieta aferentă perioadei de utilizare a drumurilor publice conform dispozițiilor legale dintr-o eroare administrativă, acest fapt nu a fost unul intenționat ci s-a datorat unei neglijențe sesizată și remediată prin achitarea unei roviniete pentru o perioadă de 12 luni.
Prin intermediul proceselor verbale i se aducea la cunoștință că a fost înregistrată la data de 12.04.2012, ora 06.26, pe DN 5 km 28+120, Călugăreni, jud. G., în data de 23.03.2012 și 27.04.2012 pe A 2 km 12 pe raza loc. Glina, jud. Ilfov, în data de 21.03.2012, 22.04.2012, 19.04.2012, 10.05.2012, 21.04.2012, 10.05.2012, pe raza loc. Românești, jud. Prahova DN 1, în data de 07.05.2012 pe A 2 km 144+100m, circulând cu vehiculul cu nr. de înmatriculare_ fără a avea achitată rovinietă valabilă.
Motivul pentru care contestă procesele verbale este acela că nici unul nu poartă semnătura agentului constatator, conform prevederilor art. 17 din OG 2/2001, aspect ce atrage nulitatea.
A invocat faptul că toate contravențiile sunt identice, fiind incidente prevederile OG 2/2001, precum și prevederile CEDO și ale Codului penal românesc în ceea ce privește reglementarea faptelor săvârșite în formă continuă.
A mai arătat că suma primită de C.N.A.D.N.R. S.A. drept valoare de despăgubire reprezintă contravaloarea unei roviniete pe 12 luni.
Plângerea este motivată în drept pe prevederile art. 5 alin. 2, art. 17, art.20 alin. 2 din OG 2/2001, art. 8 alin. 3 din OG 15/2002.
În susținere se solicită și se depun înscrisuri: copii de pe procesele verbale contestate, copii de pe procesele verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a proceselor verbale contestate și copii de pe plicurile prin care au fost comunicate procesele verbale.
Intimata, legal citată, a depus la data de 13 iunie 2013 întâmpinare prin care solicitând respingerea ca nefondată și neîntemeiată a contestației întrucât procesele verbale de constatare a contravenției îndeplinesc condițiile prevăzute de OG 15/2002 coroborat cu OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, fiind întocmite cu respectarea prevederilor art. 9 alin. 2 și 3 din OG 15/2002 .
În susținerea întâmpinării intimata a depus procesele verbale de îndeplinire a procedurilor de comunicare a proceselor verbale contestate - filele 40-48, proba foto obținută prin sistemul SIEGMCR – filele 49-57, autorizația de control și certificatul calificat privind agentul constatator – filele 58-66.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :
Prin procesul verbal . 12 nr._/21.05.2012 contestatoarea S.C. A. T. Romania S.R.L. a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei potrivit art. 8 alin. 2 din OG 15/2002 și obligată să achite contravaloarea tarifului de despăgubire potrivit art. 8 alin. 3 din OG 15/2002 în cuantum de 28 euro, deoarece s-a constatat că vehiculul categoria A, cu nr. de înmatriculare_ care îi aparține a circulat la data de 07.05.2012 ora 22.36 pe A 2 km144+100m, Fetești, jud. Ialomița, fără a deține rovinietă valabilă.
În urma verificării prevăzute de art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată (depusă la poștă la data de 13.06.2012- fila 33) în termenul legal de 15 zile de la data comunicării (31.05.2012 - fila 17) procesului verbal de constatare a contravenției .
Verificând procesul - verbal contestat sub aspect formal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Instanța apreciază ca neîntemeiate susținerile petentei potrivit cărora lipsește semnătura organului constatator.
Potrivit art.9 alineatul 2 din OG nr.15/2002, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Potrivit art.7 din Legea 455/2001 în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. Interpretând dispozițiile legale mai sus menționate, instanța constată că ori de câte ori legea prevede forma scrisă pentru dovedirea întocmirii unui înscris electronic, acesta poate fi generat pe suport de hârtie, semnătura electronică ce îi este atașată fiind valabilă dacă este bazată pe un certificat calificat si este generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.
Intimata a depus certificatul calificat și autorizația de control aparținând agentului constatator C. D. P. – fila 66.
Pe cale de consecință, semnătura electronică atașată unui înscris electronic generat pe suport de hârtie în scopul dovedirii existenței acestuia –cum este cazul procesului - verbal contestat, este valabilă dacă înscrisului în cauză i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.
Concluzionând, în raport de toate aceste elemente, instanța reține că procesul - verbal contestat a fost generat electronic, potrivit dispozițiilor Legii nr. 455/2001 și HG nr. 1259/2001, acesta având atașată semnătura electronică a agentului constatator, realizată în baza certificatului calificat de semnătură electronică, semnătură care este valabilă în raport de dispozițiile art.7 din Legea nr.455/2001.
Instanța va proceda la analiza procesului verbal sub aspectul temeiniciei întocmirii lui având în vedere și principiul aplicării legii mai favorabile, ținând cont de modificările aduse OG nr.15/2012 prin Legea nr.144/2012.
Potrivit dispozițiilor art.8 alin.1, 2 și 3 din OG nr.15/2002 în forma în vigoare la data încheierii actului administrativ ( 21.05.2012 ) „Fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.
Cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) este prevăzut în anexa nr. 2.
Contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4”.
Potrivit dispozițiilor art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.
Prin Art.I din Legea nr.144/2012 au fost modificate mai multe dispoziții prevăzute în Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, astfel încât art.8 alin.1, după modificări, are următoarea redactare „Fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă”.
De asemenea, conform articolul 9, alineatul (3) din OG 15/2002, după modificări, stipulează că „În cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)”.
În fine, potrivit Art. II din Legea nr.144/2012 tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
Potrivit art.15 alin.2 din Constituție legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
În determinarea legii mai favorabile, instanța are în vedere condițiile în care fapta este considerată contravenție prin actul normativ care stabilește și sancționează contravențiile.
Prin urmare, dispozițiile art. 8 alin. 1 așa cum au fost modificate ulterior cuprind dispoziții mai favorabile prin raportare la prevederile din OG nr.15/2002 de la data săvârșirii contravenției ori încheierii procesului verbal.
Instanța constată că OG nr.15/2002 în forma actuală reglementează ca și contravenție continuă fapta de a circula fără a deține rovinieta, iar contravenientul nu poate fi sancționat de mai multe ori într-un interval de 30 de zile.
Petentei i-au fost întocmite mai multe procese verbale de contravenție pentru același vehicul.
Instanța va reține că petenta a fost sancționată printr-un proces verbal de contravenție – respectiv . 12 nr._ încheiat la data de 02.05.2012 ora 10.43 – fila 15.
Societatea nu mai putea fi sancționată din nou într-un interval de 30 de zile, printr-un alt proces verbal încheiat la data de 21.05.2012 ora 12.11, în raport de prevederile mai favorabile ale art.9 alin.3 din ordonanță, modificat prin Legea nr.144/2012 .
Așa fiind, pentru procesul verbal de contravenție . nr._/21.05.2012, petenta beneficiază de legea contravențională mai favorabilă, în raport de prevederile art.9 alin.3 din ordonanță cu modificările aduse prin Legea nr.144/2012, astfel că acesta este nul pentru încălcarea acestor dispoziții.
Având în vedere argumentele reținute în practicaua hotărârii, prevederile art.165 Cod proc. civilă, instanța va disjunge capătul de cerere privind plângerea contravențională formulată de contestatoare împotriva proceselor verbale de contravenție . nr._/02.05.2012, . nr._/15.05.2012, . nr._/15.05.2012, . nr._/15.05.2012 și . nr._/15.05.2012 în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., cu consecința formării unui nou dosar cu termen de judecată la 14.10.2013 complet 6, cu citarea părților.
De asemenea, instanța va disjunge capătul de cerere privind plângerea contravențională formulată de contestatoare împotriva proceselor verbale de contravenție . nr._/15.05.2012 și . nr._/02.05.2012 în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., cu consecința formării unui nou dosar cu termen de judecată la 14.10.2013 complet 6, cu citarea părților.
În fine, având în vedere prevederile art.165 Cod proc. civilă, instanța va disjunge capătul de cerere privind plângerea contravențională formulată de contestatoare împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/15.05.2012 în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., cu consecința formării unui nou dosar cu termen de judecată la 14.10.2013 complet 6, cu citarea părților.
Prin urmare, instanța va admite plângerea contravențională formulată de contestatoarea S.C. A. T. Romania S.R.L. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/21.05.2012 în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., va anula procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat de reprezentantul intimatei la data de 21.05.2012 și va înlătura sancțiunile aplicate prin acesta
Văzând și dispozițiile art.34 alin.2 din OG nr.2/2001
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Disjunge capătul de cerere privind plângerea contravențională formulată de contestatoarea S.C. A. T. Romania S.R.L. împotriva proceselor verbale de contravenție . nr._/02.05.2012, . nr._/15.05.2012, . nr._/15.05.2012, . nr._/15.05.2012 și . nr._/15.05.2012 în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. și dispune formarea unui nou dosar cu termen de judecată la 14.10.2013 complet 6, cu citarea părților .
Disjunge capătul de cerere privind plângerea contravențională formulată de contestatoare împotriva proceselor verbale de contravenție . nr._/15.05.2012 și . nr._/02.05.2012 în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. și dispune formarea unui nou dosar cu termen de judecată la 14.10.2013 complet 6, cu citarea părților .
Disjunge capătul de cerere privind plângerea contravențională formulată de contestatoare împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/15.05.2012 în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. și dispune formarea unui nou dosar cu termen de judecată la 14.10.2013 complet 6, cu citarea părților.
Admite plângerea contravențională formulată de contestatoarea S.C. A. T. Romania S.R.L. (cu sediul în București, ..9, ., . și sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, ., nr.8, .) împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/21.05.2012 în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. (cu sediul în București, ..401A, sector 6) .
Anulează procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat de reprezentantul intimatei la data de 21.05.2012 și înlătură sancțiunile aplicate prin acesta .
Cu recurs în 15 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 septembrie 2013 .
Președinte, Grefier,
Red.R.I
Tehnored. S.N.E.
Ex.4/09.10.2013
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2717/2013. Judecătoria FETEŞTI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4540/2013.... → |
|---|








