Plângere contravenţională. Sentința nr. 4242/2013. Judecătoria FETEŞTI

Sentința nr. 4242/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 28-10-2013 în dosarul nr. 6874/229/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FETEȘTI JUDEȚUL IALOMIȚA

SENTINȚA CIVILĂ NR.4242

Ședința publică din data de 28 octombrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - R. I.

GREFIER - C. STELUȚA

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul . SA in în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA având ca obiect „plângere contravențională”.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier,după care:

Se ia act că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Instanța în temeiul art. 159 1 alin.4 Cod procedură civilă se declară competentă să soluționeze cauza dedusă judecății conform art.1 alin.1 Cod proc. civ. raportat la art. 32 alin.2 O.G. nr. 2/2001.

În temeiul art.167 Cod procedură civilă încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri ca fiind utilă, concludentă și pertinentă soluționării cauzei, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare pe actele și lucrările dosarului.

După deliberare,

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 17.07.2012, contestatoarea S.C. JT I. M. S.A. (cu sediul în București, sector 2, ..9-9A) în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. (cu sediul în București, .. 401A, sector 6), a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 26.06.2012.

În motivarea plângerii, scutită de la plata taxelor judiciare, a arătat că agentul constatator a constatat că la data de 12.06.2012 autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ a circulat fără a deține rovinietă valabilă pe A2 km 144+100m, Fetești, Jud.Ialomița, reținându-se în sarcină contravenția prevăzută la art.8 alin.1 din OG 15/2002.

Solicită să se constate că s-a reținut în sarcina petentei o faptă pe care nu a săvârșit-o deoarece a deținut vehiculul susmenționat pe care l-a vândut către ., conform facturii nr._/25/08.2011.

Operațiunea de înstrăinare a fost menționată și pe certificatul de înmatriculare, astfel că la data de 12.06.2012 nu deținea calitatea de utilizator.

În susținere anexează înscrisuri.

Se invocă în drept art.112 C., art.31 din OG 2/2001, art.1 alin.1 și art.10 din OG 15/2002.

În dovedire se solicită proba cu acte și judecarea cauzei în lipsă.

Intimata, legal citată, nu a depus întâmpinare, dar a depus un set de înscrisuri în susținerea procesului verbal: proba foto obținută prin sistemul SIEGMCR (fila 14), certificatul de calificat și autorizația de control a agentului constatator – fila 12 dosar, confirmarea de primire a procesului verbal de constatare a contravenției . 12 nr._/26.06.2012- fila 13.

Sub aspect probator a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._/26.06.2012 contestatoarea a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei, potrivit art. 8 alin. 2 din OG 15/2002 și obligată să achite contravaloarea tarifului de despăgubire potrivit art. 8 alin. 3 din OG 15/2002 în cuantum de 28 euro, deoarece s-a constatat că vehiculul categoria A cu nr. de înmatriculare_ care îi aparține, a circulat la data de 12.06.2012 ora 08,32 pe A2 km 144+100 m, Fetești, jud. Ialomița, fără a deține rovinietă valabilă.

În urma verificării prevăzute de art. 34 din O.G. 2/2001, se constată că plângerea a fost depusă prin poștă la data de 13.07.2012, în termenul legal de 15 zile de la data comunicării (05.07.2012) procesului verbal de constatare a contravenției

Verificând procesul - verbal contestat sub aspect formal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța constată că potrivit dispozițiilor art.8 alin.1 din OG nr.15/2002 fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă. Cuantumul amenzilor este prevăzut în Anexa 2 la OG nr.15/2002.

Potrivit dispozițiilor art. 7 OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.

Conform dispozițiilor art.1 alin. 1 lit. b din același act normativ, utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini;

În speță, potrivit facturii nr._/25.08.2011 (fila 7), contestatoarea a înstrăinat persoanei juridice ..R.L. vehiculul marca Ford Focus cu . WFOSXXGCDSAY46484 corespunzător autoturismului cu număr de înmatriculare_, potrivit certificatului de înmatriculare depus la fila 9 .

Prin urmare, la data comiterii contravenției, 12.06.2012, contestatoarea nu mai avea calitatea de proprietar al vehiculului cu numărul de înmatriculare_ deoarece dreptul de proprietate fusese transmis către . de utilizator întrucât vânzarea este perfectă și proprietatea de drept strămutată îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului, potrivit art.1295 cod civil (din 1864), aplicabil la data încheierii convenției. Pe de altă parte, potrivit art.46 din Codul comercial (în vigoare la data emiterii facturii) „Obligațiunile comerciale și liberațiunile se probează:

…………………………………………………………………………………..

Cu facturi acceptate;”

În aceeași măsură instanța reține că potrivit art. 11 alin 4 din OUG nr. 195/2002 în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidentele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că obligația de a efectua formalitățile de transcriere a transmiterii dreptului incumbă noului proprietar, iar nu celui ce a transmis dreptul de proprietate.

Pentru a putea fi antrenată răspunderea contravențională este necesar existența unui comportament ilicit care să aparțină contravenientului. Astfel, în măsura în care acțiunea sau inacțiunea sancționabilă nu îi aparține este exclusă răspunderea sa.

Petenta nu poate fi ținută a răspunde pentru fapta ilicită a altei persoane ( cumpărătorul) cât timp legea nu pune în sarcina sa efectuarea formalităților de publicitate respectiv radierea autovehiculului din evidențe.

Mai mult, este de notorietate că la vânzarea autovehiculelor vânzătorul remite cumpărătorului în original toate actele autovehiculului ( carte de identitate, certificat de înmatriculare), mergând pe ideea bunei credințe a acestuia în ceea ce privește înmatricularea ulterioară a autovehiculului, ceea ce determină imposibilitatea radierii ulterioare din evidențe a autovehiculului de către vânzător.

Din punct de vedere al elementelor constitutive, contravenției îi lipsește elementul subiectiv respectiv vinovăția, în oricare din formele sale.

Așa cum s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin mai multe decizii ( ex. Decizia nr. 670/2009, Decizia nr. 506/2010), nu se poate aplica o sancțiune contravențională în lipsa elementului vinovăției, care este de esența acestuia. Faptul că în evidențele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare figurează petenta nu poate constitui un argument pentru obligarea acesteia la plata tarifului de drum câtă vreme convenția de vânzare-cumpărare, valabil încheiată și opozabilă terților, consfințește transmiterea dreptului de proprietate asupra vehiculului de la momentul încheierii sale.

Neefectuarea demersurilor pentru emiterea unui nou certificat de înmatriculare nu poate fi imputată vânzătorului. Acesta nu poate anticipa că cel care a cumpărat autovehiculul nu îl va înmatricula și nu va achiziționa rovinietă . Reaua credință a cumpărătorului nu este un element care să atragă răspunderea vânzătorului. Răspunderea este personală în materie contravențională.

Față de aceste aspecte, fără a mai analiza celelalte aspecte ce țin de aplicabilitatea legii contravenționale mai favorabile, luând în considerare că nu a fost dovedită imputabilitatea faptei contravenționale în persoana contestatoarei, instanța urmează să admită plângerea formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata Compania Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România SA și în consecință va dispune anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat de reprezentantul intimatei la data de 26.06.2012 și a măsurilor luate prin acesta.

Văzând și dispozițiile art.34 alin.2 din OG nr.2/2001

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de contestatoarea S.C. JT I. M. S.A. (cu sediul în București, sector 2, ..9-9A) în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. (cu sediul în București, .. 401A, sector 6).

Anulează procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat de reprezentantul intimatei la data de 26.06.2012 și înlătură sancțiunile aplicate prin acesta .

Cu recurs în 15 zile de la comunicare .

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 octombrie 2013 .

PREȘEDINTE GREFIER

Red.:tehnored.:R.I.

Ex.:4/15.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4242/2013. Judecătoria FETEŞTI