Plângere contravenţională. Sentința nr. 4581/2013. Judecătoria FETEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4581/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 9348/212/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FETEȘTI- JUDEȚUL IALOMIȚA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4581
Ședința publică din data de 20 noiembrie 2013
Instanța constituită din :
Președinte – M. M. V.
Grefier – D. A. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petenta B. P., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA BUCUREȘTI, având ca obiect „plângere contravențională”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că intimata a depus la dosarul cauzei actele care au stat la baza emiterii procesului verbal de constare a contravenției . 12 nr._ încheiat la data de 21.03.2012, precum și dovada comunicării acestuia către petentă.
Instanța, în temeiul art. 159 1 alin. 4 Cod procedură civilă, se declară competentă să soluționeze cauza dedusă judecății conform art.1 alin.1 C proc. civ raportat la art. 32 alin.2 OG nr. 2/2001, luând act că intimata a depus actele care au stat la baza emiterii procesului verbal R 12 nr._ încheiat la data de 21.03.2012, precum și dovada comunicării acestuia către petentă.
Apreciind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, în temeiul art. 167 C proc. civ, instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ /17 04 2012 petenta B. P. domiciliată în mun. C., ., județul C., CNP_, a chemat în judecată pe intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică București cu sediul în mun. Bucuresti, Bulevardul I. M., nr. 401 A, Sector 6, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție ., nr._, întocmit la data de 21.03.2012, de CESTRIN București.
În motivarea plângerii, petenta a precizat că procesul-verbal contestat nu este semnat de agentul constatator și nu i s-a acordat posibilitatea să formuleze obiecțiuni, fiind astfel lovit de nulitate absolută.
Prin sentința civilă nr._/05 06 2012 a Judecătoriei C. s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fetești.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /11 07 2012.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal ., nr._, întocmit la data de 21.03.2012 de CESTRIN București, petenta B. P. a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, reținându-se că vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentei a circulat la data de 07.10.2011, pe A2 km 144+100 m Fetești, fără a deține rovinietă valabilă.
La data de 05.06.2012 intimata a înaintat proba foto, obținută prin sistemul SIEGMCR, acte recomunicate si in fata Judecătoriei Fetesti.
În urma verificării potrivit art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului verbal de constatare a contravenției.
Cu privire la legalitatea procesului - verbal contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Referitor la nulitatea absolută a procesului verbal reclamată de petentă, motivat de faptul că actul sancționator nu poartă semnătura agentului constatator, instanța o consideră drept apărare de fond, urmând a se pronunța în consecință.
Astfel, instanța reține că procesele - verbale de contravenție întemeiate pe dispozițiile OG nr.15/2002 sunt întocmite în regim derogatoriu de la dreptul comun, respectiv OG nr. 2/2001, prin mijloace tehnice, iar nu ca urmare constatărilor directe, personale ale agentului constatator.
Sub acest aspect instanța apreciază ca neîntemeiate susținerile potrivit cărora lipsește semnătura organului constatator. Conform art. 9 alin. 2 din OG nr.15/2002, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Analizând procesul verbal contestat, instanța reține că acesta a fost generat electronic potrivit prevederilor legale mai sus menționate și are atașată semnătura electronică a agentului constatator, realizată în baza certificatului calificat de semnătură electronică aflat la dosar, certificat care atestă legătura dintre semnătura electronică atașată procesului verbal contestat și semnatar, confirmând identitatea acestuia din urmă.
Ori, atâta timp cât OG nr. 15/2002 - normă specială aplicabilă în materia contravențiilor privind rovinieta, derogatorie de la dreptul comun reglementat de OG nr. 2/2001, conferă o astfel de posibilitate prin dispozițiile art. 9 alin. 2, mai sus menționate, fiind vorba de o dispoziție specială care se aplică cu prioritate în raport de dispozițiile generale cuprinse în OG nr. 2/2001, instanța apreciază ca neîntemeiate susținerile petentei referitoare la faptul că lipsa semnăturii olografe din procesul verbal contestat eludează dispozițiile art. 19 din OG nr. 2/2001
Potrivit art. 7 din Legea 455/2001 în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. Interpretând dispozițiile legale mai sus menționate, instanța constată că ori de câte ori legea prevede forma scrisă pentru dovedirea întocmirii unui înscris electronic, acesta poate fi generat pe suport de hârtie, semnătura electronică ce îi este atașată fiind valabilă dacă este bazată pe un certificat calificat si este generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. Pe cale de consecință, semnătura electronică atașată unui înscris electronic generat pe suport de hârtie în scopul dovedirii existenței acestuia – cum este cazul procesului - verbal contestat, este valabilă dacă înscrisului în cauză i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.
Concluzionând, în raport de toate aceste elemente, instanța reține că procesul - verbal contestat a fost generat electronic, potrivit dispozițiilor Legii nr. 455/2001 și HG nr. 1259/2001, acesta având atașată semnătura electronică a agentului constatator, realizată în baza certificatului calificat de semnătură electronică aflat la dosar, semnătură care este valabilă în raport de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 455/2001.
Instanța apreciază de asemenea ca neîntemeiate și susținerile petentei privind faptul că agentul constatator nu i-a adus la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni, având în vedere că procesul verbal în discuție a fost întocmit în lipsa petentei, contravenția fiind constatată prin mijloace tehnice conform dispozițiilor art. 9 alin. 2 și 3 din OG nr.15/2002. Ori, în astfel de condiții petentei nu i se putea aduce la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni o astfel de obligație incumbând agentului constatator numai în cazul în care procesul verbal se încheie în prezența contravenientului.
Mai mult decât atât, petenta nu poate susține că i s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului contravențional atâta timp cât dreptul de a formula obiecțiuni a fost exercitat tocmai prin plângerea dedusă judecății în conținutul căreia aceasta a formulat obiecțiuni în privința procesului verbal a cărui anulare o solicită.
Însă, in temeiul art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002, instanța urmează să anuleze în parte procesul verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat la data de 21 martie 2012 și să exonereze petentul de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro.
Cu privire la temeinicia procesului verbal legal întocmit, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 8 din OG nr.15/2002 fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă. Cuantumul amenzilor este prevăzut în Anexa 2 la OG nr.15/2002.
Potrivit art. 1 alin. 11 din O.G. nr. 15/2002 rovinieta valabilă este:
- rovinieta matcă-cupon, aplicată în partea stângă jos a parbrizului vehiculului, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde ziua în care se efectuează verificarea care asigură, prin tarifele plătite, dreptul de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, având înscris numărul de înmatriculare al vehiculului. În cazul deteriorării rovinietei matcă-cupon, dovada achitării tarifului de utilizare se face astfel:
- rovinieta electronică ce atestă existența în baza de date a SIEGMCR, denumită în continuare bază de date, a informațiilor privind achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru vehiculul în cauză, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde ziua în care se efectuează verificarea.
Potrivit dispozițiilor art. 7 OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.
Astfel petenta nu a depus dovezi din care să rezulte că nu are calitatea de utilizator, iar din motivarea plângerii reiese că recunoaște că are calitatea de proprietară și totodată obligația de a achita rovinieta pentru autovehiculul în cauză.
În cauză se constată că petenta, în calitate de deținătoare a autovehiculului cu nr de înmatriculare_, la data controlului nu a avut achitată taxa de utilizare a drumurilor publice (rovinieta). Prin urmare, la data săvârșirii contravenției - 07.10.2011 – petenta nu deținea rovinietă valabilă pentru vehiculul menționat în procesul verbal.
În consecință, instanța constată că fapta contravențională reținută în sarcina petentei prin procesul-verbal a fost probată, fiind dovedită vinovăția acesteia. Astfel, în mod temeinic s-a retinut in sarcina petentei savarsirea contraventiei prev. de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, motiv pentru care instanta apreciează că procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei atacat este temeinic intocmit.
Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța, după ce verifică legalitatea și temeinicia procesului - verbal, hotărăște asupra sancțiunii.
Instanța reține că pentru contravenția reținută în sarcina sa, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei, conform Anexei 2 respectiv, Anexei 4 din OG nr. 15/2002.
Instanța are în vedere și prevederile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001: „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”
Se va avea în vedere la individualizarea sancțiunii faptul că petenta fost sancționată cu puțin timp înainte de împlinirea termenului de prescriere a amenzii.
În conformitate cu art.13 alin. 1 din OG nr.2/2001, termenul instituit este cel de 6 luni, ori in cauză acest termen a fost respectat la limită, procesul contestat fiind emis la data de 21 martie 2012, raportat la data săvârșirii faptei, 07 octombrie 2011. Este adevărat că în speță petenta se face culpabilă de nerespectarea dispozițiilor legale în materie, însă, cu toate acestea, nici atitudinea intimatei nu a favorizat realizarea scopului preventiv-educativ al sancțiunii contravenționale.
Prin modalitatea de emitere a actelor contravenționale, la limita celor 6 luni, este de notorietate că intimata a creat numeroase situații similare celei analizate, ignorând scopul preventiv si educativ vizat de legiuitor.
Reamintește instanța faptul că amenda contravențională aplicată trebuie să-l determine pe contravenient ca pe viitor să respecte dispozițiile legale în materie.
Totodată, se va avea în vedere faptul că orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancțiunea amenzii. Sancțiunile juridice constituie mijloace de prevenire a săvârșirii faptelor ilicite și de educare a persoanelor vinovate, ori în cauză, nu se justifică modul în care s-a făcut prevenirea săvârșirii faptelor contravenționale ilicite în cazul concret al petentei.
Pentru cele expuse mai sus, se apreciază că scopul sancțiunii contravenționale în cauza de față se poate realiza și prin aplicarea unei măsuri de atenționare a contravenientului-petent, fără aplicarea amenzilor contravenționale, ca sancțiune corelată unor contravenții cu un grad sporit de pericol social.
De asemenea, instanța mai are în vedere și faptul că prin Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002, s-a modificat procedura de întocmire și comunicare a proceselor verbale de contravenție, în sensul întocmirii și comunicării în termen de 30 zile de la data constatării contravenției, ceea ce relevă intenția legiuitorului de realizare cu celeritate a scopului preventiv - educativ al sancțiunii contravenționale.
În concluzie, se va admite în parte plângerea contravențională formulată de petentă și se va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 250 lei, aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenției R12 nr._, încheiat la data de 21 martie 2012, cu sancțiunea „avertisment”, atrăgând atenția petentului să respecte pe viitor dispozițiile legale în materie.
Pentru cele retinute in precedent, în temeiul art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002, instanța urmează să anuleze în parte procesul verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat la data de 21 martie 2012 și să exonereze petentul de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta B. P., domiciliată în mun. C., ., județul C., CNP_, împotriva intimatei C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică București cu sediul în mun. București, .. 401 A, sector 6.
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei, aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 21 martie 2012, cu sancțiunea „avertisment” atrăgând atenția petentei să respecte pe viitor dispozițiile legale în materie.
Anulează în parte procesul – verbal de contravenție ., nr._, întocmit la data de 21.03.2012, de CESTRIN București, în ceea ce privește tariful de despăgubire
Exonerează pe petentă de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro (echivalent 121,74 lei), stabilit prin procesul – verbal de contravenție ., nr._, întocmit la data de 21.03.2012, de CESTRIN București.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.11.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. / tehnored.MVM / D.A.M.
ex. 5/13 12 2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5057/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2638/2013.... → |
|---|








