Plângere contravenţională. Sentința nr. 4784/2013. Judecătoria FETEŞTI

Sentința nr. 4784/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 02-12-2013 în dosarul nr. 6410/229/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FETEȘTI JUDEȚUL IALOMIȚA

SENTINȚA CIVILĂ NR.4784

Ședința publică din data de 02 decembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - R. I.

GREFIER - C. STELUȚA

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul S. G. în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA având ca obiect „plângere contravențională”.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier,după care:

Se ia act că intimata a depus înscrisuri în cauză.

Instanța ia act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare pe actele și lucrările dosarului.

După deliberare,

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /02.07.2012, contestatorul S. G., domiciliat în loc.Ceamurlia de Jos, jud. Tulcea, în contradictoriu cu intimata Compania Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România SA ,cu sediul în București, ..401 A, sector 6, a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal . nr._/12.06.2012 solicitând anularea acestuia și a măsurii amenzii în cuantum de 250 lei ca netemeinic și nelegal.

În motivarea plângerii, scutită la plata taxelor judiciare de timbru, petentul arată că prin procesul verbal se reține în sarcina sa că la data de 24.05.2012 ora 02.08 a circulat pe DN 2A km 113+500 m, Giurgeni, jud. Ialomița, cu auto cu nr. de înmatriculare_ care îi aparține fără a deține rovinietă valabilă. Motivele pentru care înțelege să invoce nulitatea sunt următoarele:

  1. Nu sunt respectate prevederile art. 16 alin. 7 din OG 2/2001 în sensul că procesul verbal este încheiat fără a i se aduce la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni;
  2. Procesul verbal nu este semnat personal de agentul constatator ci poartă semnătură electronică, situație neprevăzută în OG 2/2001 ;
  3. Există posibilitatea erorii de interpretare a agentului constatator, având în vedere ora constatării, vizibilitatea redusă, în sensul că a fost surprins circulând alt vehicul, respectiv_ și nu_ .

Plângerea este întemeiată în drept pe prevederile OG 2/2001 și Legea 415/2004.

Se solicită judecarea cauzei în lipsă.

În susținere se depun înscrisuri: proces verbal . 12 nr._/12.06.2012.

Intimata,legal citată, nu a depus întâmpinare, iar la data 13 noiembrie 2013 a atașat proba foto obținută prin sistemul SIEGMCR (fila 20),autorizația de control și certificatul calificat privind agentul constatator (fila 19 ), confirmarea de primire a procesului verbal . 12 nr._ din data de 12.06.2012– fila 14.

Sub aspect probator a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._/12.06.2012 contestatorul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei potrivit art. 8 alin. 2 din OG 15/2002 și obligat să achite contravaloarea tarifului de despăgubire potrivit art. 8 alin. 3 din OG 15/2002 în cuantum de 28 euro, deoarece s-a constatat că vehiculul categoria A cu nr. de înmatriculare_ care îi aparține a circulat la data de 24.05.2012 ora 02.08 pe DN2A km 113+500 m, Giurgeni, jud. Ialomița, fără a deține rovinietă valabilă.

În urma verificării prevăzute de art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost depusă prin poștă la data de 26.06.2012 – fila 5, în termenul legal de 15 zile de la data comunicării 18.06.2012 – fila 14 procesului verbal de constatare a contravenției

Verificând procesul - verbal contestat sub aspect formal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

În ceea ce privește primul motiv invocat de petent, instanța constată că dreptul comun în materie (art.16 alin.7 din OG 2/2001) prevede obligația agentului constatator să aducă la cunoștința contravenientului „… dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare”.

Având în vedere că procesul verbal în discuție a fost întocmit în lipsa petentului, contravenția fiind constatată prin mijloace tehnice conform dispozițiilor art.9 alin.2 și 3 din OG nr.15/2002, nu i se putea aduce la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni, o astfel de obligație incumbând agentului constatator în cazul în care procesul verbal se încheie în prezența contravenientului.

Cu toate acestea, petentul nu poate susține că i s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului contravențional atâta timp cât dreptul de a formula obiecțiuni și de a fi ascultat a fost exercitat tocmai prin plângerea dedusă judecății în conținutul căreia aceasta a formulat obiecțiuni în privința procesului verbal a cărui anulare o solicită.

Procesul verbal de contravenție a fost încheiat în baza OG 15/2002 iar agentul constatator din cadrul intimatei este îndreptățit să constate contravenția și să aplice sancțiunea în baza art.9 alin.1 lit.a din OG15/2002.

Instanța apreciază ca neîntemeiate susținerile petentului potrivit cărora lipsește semnătura organului constatator.

Potrivit art.9 alineatul 2 din OG nr.15/2002, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.

Potrivit art.7 din Legea 455/2001 în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. Interpretând dispozițiile legale mai sus menționate, instanța constată că ori de câte ori legea prevede forma scrisă pentru dovedirea întocmirii unui înscris electronic, acesta poate fi generat pe suport de hârtie, semnătura electronică ce îi este atașată fiind valabilă dacă este bazată pe un certificat calificat si este generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.

Intimata a depus certificatul calificat și autorizația de control aparținând agentului constatator A. A. M.– fila 19.

Pe cale de consecință, semnătura electronică atașată unui înscris electronic generat pe suport de hârtie în scopul dovedirii existenței acestuia –cum este cazul procesului - verbal contestat, este valabilă dacă înscrisului în cauză i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.

Concluzionând, în raport de toate aceste elemente, instanța reține că procesul - verbal contestat a fost generat electronic, potrivit dispozițiilor Legii nr. 455/2001 și HG nr. 1259/2001, acesta având atașată semnătura electronică a agentului constatator, realizată în baza certificatului calificat de semnătură electronică, semnătură care este valabilă în raport de dispozițiile art.7 din Legea nr.455/2001.

Instanța va proceda la analiza procesului verbal sub aspectul temeiniciei având în vedere celelalte critici și în raport de principiul aplicării legii mai favorabile, ținând cont de modificările aduse OG nr.15/2012 prin Legea nr.144/2012.

Potrivit dispozițiilor art.8 alin.1, 2 și 3 din OG nr.15/2002 în forma în vigoare la data încheierii actului administrativ (12.06.2012) „Fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.

Cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) este prevăzut în anexa nr. 2.

Contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4”.

Potrivit dispozițiilor art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.

Conform dispozițiilor art.1 alin.1 lit.b din același act normativ, utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, ……….;

În cauză, intimata a depus la dosarul cauzei planșa foto ( fila 20) din care reiese faptul că la data de 24.05.2012, ora 02.08 vehiculul cu numărul de înmatriculare_ a circulat pe DN2A, km 113+500, pe raza localității Giurgeni, județul Ialomița, fiind nefondată critica petentului potrivit căreia există posibilitatea unei erori cât privește identificarea vehiculului.

Potrivit aceluiași înscris, în urma interogării bazei de date a intimatei s-a constatat că la data și ora reținute în procesul - verbal, vehiculul cu numărul de înmatriculare_ aparținând petentului nu deținea rovinietă valabilă și, în raport de prevederile OG 15/2002, contestatorul era obligat să achite rovinieta.

Instanța apreciază că în speță, intimata a prezentat dovezi în susținerea procesului - verbal, inversându-se astfel sarcina probei în prezenta cauză contestatorul era dator să facă dovada că avea plătită taxa de drum la momentul comiterii faptei, ceea ce nu s-a întâmplat.

În cauză petentului i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de cuantum de 250 lei (limita minimă prevăzută de actul normativ sancționator) și a fost obligat la plata unui tarif de despăgubire în cuantum de 28 Euro.

Potrivit art.II din Legea nr.144/2012 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.

Având în vedere aceste dispoziții, faptul că plângerea a fost depusă la data de 26.06.2012 iar Legea nr.144/2012 a fost publicată în M.O. nr.509/24.07.2012, instanța va face aplicarea legii contravenționale mai favorabile și va anula tariful de despăgubire pentru acest considerent, orice alte critici legate de aplicarea tarifului rămânând fără conținut.

Cât privește amenda aplicată prin acest proces verbal, se reține că au fost respectate prevederile art.21 alin.3 din OG 2/2001, petentul se afla in situația oricărui contravenient care nu a achiziționat rovinieta, din datele existente la dosar nerezultând o situație care sa ducă la concluzia aprecierii de instanță a unei fapte având o gravitate redusa.

Prin urmare, instanța reține că sancțiunea amenzii aplicată este nu numai legală dar și temeinică, apreciind că numai astfel poate fi asigurată finalitatea preventivă ce însoțește orice sancțiune.

În concluzie, va admite în parte plângerea formulată de contestatorul S. G. și va anula în parte procesul verbal de contravenție . 12 nr._/12.06.2012, exonerând petentul de la plata tarifului de despăgubire în valoarea de 28 euro (adică 124,92lei) .

Va menține celelalte dispoziții ale procesului verbal de contravenție privind amenda.

Văzând și dispozițiile art.34 alin.2 din OG nr.2/2001

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de contestatorul S. G., domiciliat în ., județul Tulcea, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., cu sediul în București, .. 401 A, sector 6 .

Anulează în parte procesul verbal de contravenție . nr._ din 12.06.2012 și exonerează petentul de la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 euro (adică 124,92 lei) .

Menține celelalte dispoziții ale procesului verbal de contravenție privind amenda .

Cu recurs în 15 zile de la comunicare .

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 decembrie 2013.

Președinte, Grefier,

Red.:R.I.

Tehnored.:R.I./C.S.

Ex.:4/11.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4784/2013. Judecătoria FETEŞTI