Plângere contravenţională. Sentința nr. 529/2013. Judecătoria FETEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 529/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 06-02-2013 în dosarul nr. 3451/229/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FETEȘTI JUDEȚUL IALOMIȚA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 529
Ședința publică din data de 06 februarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – M. M. V.
GREFIER – C. A. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul M. S. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA S. IALOMIȚA, având ca obiect „plângere contravențională”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns consilierul juridic al intimatei, dl. S. V., lipsind petentul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, constatând că plângerea contravențională nu este semnată, precum și faptul că, deși petentul a fost citat cu mențiunea de a se prezenta în vederea semnării sau să înainteze un exemplar semnat, sub sancțiunea anulării cererii ca nesemnată, nu s-a prezentat în fața instanței și nici nu a înaintat un exemplar semnat, invocă, din oficiu, excepția nulității cererii de chemare în judecată.
Consilierul juridic al intimatei pune concluzii de admitere a excepției nulității cererii de chemare în judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției nulității cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu.
După deliberare,
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Fetești, sub nr._ /04.05.2012, petentul M. S., cu domiciliul in ., a chemat în judecată pe intimata Direcția S. Ialomița, cu sediul în Slobozia, ..1, jud. Ialomița, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/11.04.2012, ca netemeinic.
În motivarea plângerii petentul a arătat că la data de 12.04.2012 a primit un proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției, ocazie cu care a aflat că a săvârșit o contravenție la Legea nr. 171/2010 și mi s-a aplicat și sancțiunea amenzii, reținându-se în mod eronat că a amplasat două rulote, în fond forestier.
Totodată, a arătat că se afla împreună cu C. Adișor, Calamfir T. pe malul Dunării, cu o rulotă, însă nu era pe un teren care să reprezinte fond forestier și nu a văzut vreun marcaj că ar fi teren forestier, astfel că nu putea nici măcar prezuma că se află pe un teren forestier, motiv pentru care apreciază că este lipsit de temeinicie să fie aplicate sancțiuni contravenționale pentru fapte prezumate.
În drept petentul a invocat disp. art. 33-34 din O.G. nr. 02/2001, Legea nr. 171/2010.
În dovedirea cererii, s-a solicitat proba cu înscrisuri și martori.
Intimata a depus întâmpinare prin care, in esență, a solicitat respingerea plângerii contraventionale, ca netemeinică și nelegală, cu obligarea petentului la repararea pagubei pricinuite fondului forestier național în cuantum de 67,80 lei.
La termenul de judecată din data de 06 februarie 2013, instanța a invocat din oficiu excepția nulității plângerii contravenționale pentru lipsa semnăturii, după ce s-a acordat termen expres pentru complinire lipsa semnătură..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a infracțiunii/contravenției silvice . nr._/10.04.2012, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 500 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art.8 din Legea nr. 171/2010 de tăiere ilegală de arbori.
D. fiind că până la primul termen de judecată, in fata Judecătoriei Fetesti, din data de 09.01.2013, petentul nu a semnat plângerea contraventională, petentul a fost citat pentru termenul următor, expres acordat in data de 06.02.2013 -fapt atestat de procesul verbal de îndeplinire a procedurii de citare (fila 20/ dosar Judecătoria Fetesti), cu mentiunea de a depune la dosar un exemplar semnat al plângerii contraventionale sau să se prezinte la instantă pentru semnarea plângerii contraventionale.
Desi a fost citat cu aceste mentiuni exprese, petentul nu a semnat plângerea contravențională, nu a comunicat exemplar semnat, iar procedura de citare a acestuia a fost legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 92 al. 3 și art. 100 C.proc.civ., la adresa indicată de acesta în cuprinsul cererii de chemare în judecată, instanta a invocat din oficiu excepția nulității plângerii contravenționale in sedinta din data de 13 iunie 2012 .
În drept, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 133 alin. 1 C.proc.civ., cererea de chemare in judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă. Aceste mențiuni reprezintă elemente esențiale ale cererii de chemare în judecată, iar sancțiunea prevăzută de lege pentru neîndeplinirea lor este nulitatea expresă, vătămarea pârâtului fiind prezumată în acest caz. Astfel, potrivit alin. 2 al aceluiași articol, lipsa semnăturii se poate împlini în tot cursul judecății, semnătura reprezentând un element de natură să înlăture orice incertitudine cu privire la manifestarea de voință a părții, de a sesiza instanța cu o anumită pretenție.
In cauză instanța a dispus citarea petentului cu mențiunea de a semna plângerea contravențională, invederându-i-se inclusiv sanctiunea anulării cererii ca nesemnată, iar procedura de citare a fost legal îndeplinită, astfel cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare, insă petentul nu a înțeles să complinească lipsa procedurală constatată si invederată acestuia.
În ceea ce privește respectarea dreptului contestatorului de acces la justiție instanța reține că potrivit jurisprudenței CEDO, acesta este conceput ca un drept al oricărei persoane de a se putea adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. Mijloacele concrete de asigurare a accesului liber la justiție, acestea sunt lăsate de Convenție la latitudinea statelor care au ratificat-o, devreme ce prin art. 6 pct. 1 nu s-au prevăzut expres alte asemenea mijloace. În hotărârea Golder c. Marii Britanii, Curtea a arătat că dreptul de acces liber la justiție nu este unul absolut, “putând fi aduse restricții exercițiului acestui drept întrucât dreptul de acces, prin chiar natura sa, cere o reglementare din partea statului, reglementare care poate varia în timp și spațiu în funcție de resursele comunității și de nevoile indivizilor” (Curtea EDO, Golder c. Marii Britanii, din 21 februarie 1975, . nr. 18, p. 19, par. 38), limitările astfel aduse trebuind să respecte principiile ce reies din jurisprudența Curții, respectiv ele trebuie să urmărească un scop legitim și să nu afecteze substanța însăși a dreptului. De asemenea, este necesară asigurarea unui raport rezonabil de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele alese.
În cauza de față, instanța apreciază că toate aceste principii au fost respectate, întrucât prin reglementarea sancțiunii anulării cererii pentru nesemnare, statul a urmărit un scop legitim, respectiv, înlăturarea oricăror incertitudini cu privire la intenția de a sesiza instanța cu o pretenție, iar prin citarea de două ori a contestatorului la adresa indicată în cererea de chemare în judecată, cu mențiunea de a semna cererea, sub sancțiunea anulării s-a asigurat raportul de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele alese.
In consecință, prin aplicarea dispozițiilor art. 137 C.proc.civ. care stabilesc regula potrivit căreia instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, instanța găsește întemeiată excepția nulității cererii invocată din oficiu la acest termen de judecată, motiv pentru care, în temeiul art. 133 alin. 1 C. proc. civ., va admite excepția nulității cererii și va anula plângerea contravențională ca nesemnată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 133 alin. 1 C. proc. civilă admite excepția nulității plângerii contravenționale, invocată de instanță din oficiu.
Anulează plângerea formulată de M. S., cu domiciliul in ., împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/11.04.2012 ca nesemnată.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată in ședință publică azi, 06 februarie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red/tehnored MVM/CCA
4 ex/ 13.02.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3481/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1547/2013.... → |
|---|








