Plângere contravenţională. Sentința nr. 2978/2013. Judecătoria FETEŞTI

Sentința nr. 2978/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 273/212/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FETEȘTI JUDEȚUL IALOMIȚA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2978

Ședința publică din data de 25 iunie 2013

Instanța constituită din:

Președinte: B. I. L.

Grefier: P. M.

Pe rol soluționarea acțiunii civile formulată de petenta . în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Instanța respinge excepția tardivității formulării plângerii, excepție invocată de intimată prin întâmpinare având în vedere că procesul verbal de contravenție a fost comunicat petentei în data de 27.12.2011, iar plângerea a fost depusă la data de 6.01.2012, în termen legal.

Instanța în temeiul art. 159 1alin.4 Cod procedură civilă se declară competentă să soluționeze cauza dedusă judecății conform art.1 alin.1 C.proc. civ. raportat la art. 32 alin.2 OG 2/2001 și ia act că intimata a depus la dosar actele care au stat la baza emiterii procesului verbal de contravenție contestat.

Apreciind pertinente, concludente și utile cauzei, în temeiul art.167 Cod proc. civ. instanța încuviințează ambelor părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

După deliberare,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 06.01.2012 sub nr._, petentul . cu sediul în CONSTANTA, T. B., nr. 38A, J. C., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, cu sediul în București, ..401A, sector 6, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului - verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 12.12.2011, exonerarea de la plata amenzii contraventionale, inlăturarea obligatiei de plată a tarifului de despăgubire.

În motivarea plângerii, petentul arată că procesul verbal este nelegal întrucât datele reținute sunt nereale..

Petenta și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile OG nr.2/2001, ale OG nr.15/2002.

La plângere, petentul a anexat, în copie, procesul - verbal contestat - fila 3.

Cererea a fost scutită de timbraj.

Intimata a depus la dosarul cauzei, dovada de comunicare a procesului verbal, certificatul calificat și autorizația de control aparținând agentului constatator și proba foto obținută prin sistemul SIEGMCR .

Prin sentinta civila nr. 5157 din data de 26.03.2012, Judecătoria C., a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Fetesti.

Cauza a fost inregistrata pe rolul Judecatoriei Fetesti sub nr._ din data de 15.05.2013, pendente fiind depuse dovada de comunicare a procesului verbal, certificatul calificat și autorizația de control aparținând agentului constatator și proba foto obținută prin sistemul SIEGMCR .

Intimata, a formulat întâmpinare în care a invocat excepția tardivității formulării plângerii contravenționale și a depus la dosarul cauzei, dovada de comunicare a procesului verbal, certificatul calificat și autorizația de control aparținând agentului constatator și proba foto obținută prin sistemul SIEGMCR .

Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, conform art 167 C...

Analizând materialul probator administrat în prezenta cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 12.12.2011, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 750 lei și obligat la plata unui tarif de despăgubire în cuantum de 96 Euro, reținându-se în sarcina sa că, la data de 27.06.2011, vehiculul cu număr de înmatriculare_ a circulat pe A2, km. 144+100, Fetești, Județul Ialomița, fără a deține rovinietă valabilă.

În urma verificării potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că plângerea dedusă judecății a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului - verbal de constatare a contravenției.

Astfel procesul verbal a fost comunicat la data de 27.12.2011 potrivit înscrisului de la fila 11 iar petentul a depus plângerea contravențională la registratura Judecătoriei C. la data de 06.01.2012 potrivit înscrisurilor de la filele 01-02, deci în termenul legal de 15 zile prevăzut de lege.

Pe aceste considerente excepția tardivității a fost respinsă ca neîntemeiată de către instanță.

Cu privire la legalitatea procesului - verbal contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

În ceea ce privește tariful de despăgubire în cuantum de 96 euro aplicat prin procesul verbal contestat, în temeiul art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002, instanța urmează să admită în parte plângerea contravențională, să anuleze în parte procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 12.12.2011 și să exonereze petentul de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 96 euro.

Cu privire la temeinicia procesului - verbal contestat, instanța constată că acesta este temeinic întocmit pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit art. 8 alin.1 din OG nr. 15/2002 fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.

Potrivit art. 1 alin. 11 din O.G. nr. 15/2002 rovinieta valabilă este:

- rovinieta matcă-cupon, aplicată în partea stângă jos a parbrizului vehiculului, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde ziua în care se efectuează verificarea care asigură, prin tarifele plătite, dreptul de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, având înscris numărul de înmatriculare al vehiculului.

- rovinieta electronică ce atestă existența în baza de date a SIEGMCR, denumită în continuare bază de date, a informațiilor privind achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru vehiculul în cauză, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde ziua în care se efectuează verificarea.

Instanța va avea în vedere la soluționarea prezentei cauze ca fapt necontestat că petentul este utilizator al autoturismului sancționat in cauză.

Instanța reține că fapta contravențională imputată petentului prin procesul - verbal contestat nu a fost constatată personal de agentul constatator, în acest sens fiind procesată automat o planșă foto de camera foto amplasată pe A2, km. 144+100, Fetești, Județul Ialomița pe care se susține că petenta ar fi săvârșit contravenția în discuție, astfel că sub aspect probator sarcina probei revine intimatei, orice dubiu profitând petentei.

Analizând planșa foto obținută prin sistemul SIEGMCR- fila 12, depusă de intimată în susținerea procesului - verbal contestat, în lipsa oricărui suport probator care să ateste plata rovinietei, instanța constată că vehiculul a cărui imagine a fost surprinsă data de 27.06.2011, pe A2, km. 144+100, Fetești, Județul Ialomița, circulând fără a deține rovinietă valabilă are numărul de înmatriculare_ , același vehicul fiind menționat și în procesul - verbal contestat.

Față de împrejurarea că procesul - verbal contestat este susținut de dovezile în baza cărora a fost întocmit, raportat la faptul că în cauză petenta nu a făcut dovada contrară celor reținute în cuprinsul acestuia, instanța constată că actul contravențional în discuție este temeinic întocmit.

Având în vedere toate aceste elemente, precum și faptul că intimata a dovedit săvârșirea de către petenta a contravenției reținute prin procesul - verbal contestat, instanța constată că raportat la sancțiunea amenzii contravenționale, actul contestat este temeinic emis.

Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța, după ce verifică legalitatea și temeinicia procesului - verbal, hotărăște asupra sancțiunii.

Instanța reține că pentru contravenția reținută în sarcina sa, petentul a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 750 lei, conform Anexei 2 respectiv, Anexei 4 din OG nr. 15/2002.

Instanța are în vedere și prevederile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001: „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”

Se va avea în vedere la individualizarea sancțiunii faptul că petentul fost sancționat cu foarte puțin timp înainte de împlinirea termenului de prescriere a amenzii.

În conformitate cu art.13 alin. 1 din OG nr.2/2001, termenul instituit este cel de 6 luni, ori in cauză acest termen a fost respectat la limită, procesul contestat fiind emis la data de 12.12.2011, raportat la data săvârșirii faptei, 27.06.2011. Este adevărat că în speță petentul se face culpabil de nerespectarea dispozițiilor legale în materie, însă, cu toate acestea, nici atitudinea intimatei nu a favorizat realizarea scopului preventiv-educativ al sancțiunii contravenționale.

Reamintește instanța faptul că amenda contravențională aplicată trebuie să-l determine pe contravenient ca pe viitor să respecte dispozițiile legale în materie.

Totodată, se va avea în vedere faptul că orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancțiunea amenzii. Sancțiunile juridice constituie mijloace de prevenire a săvârșirii faptelor ilicite și de educare a persoanelor vinovate, ori în cauză, nu se justifică modul în care s-a făcut prevenirea săvârșirii faptelor contravenționale ilicite în cazul concret al petentei.

Pentru cele expuse mai sus, se apreciază că scopul sancțiunilor contravenționale în cauza de față se poate realiza și prin aplicarea unei măsuri de atenționare a contravenientului-petent, fără aplicarea amenzilor contravenționale, ca sancțiune corelată unor contravenții cu un grad sporit de pericol social.

De asemenea, instanța mai are în vedere și faptul că prin Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002, s-a modificat procedura de întocmire și comunicare a proceselor verbale de contravenție, în sensul întocmirii și comunicării în termen de 30 zile de la data constatării contravenției, ceea ce relevă intenția legiuitorului de realizare a scopului preventiv - educativ al sancțiunii contravenționale

În concluzie, se va admite în parte plângerea contravențională formulată de petentă și se va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 750 lei, aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 12.12.2011, cu sancțiunea „avertisment”, atrăgând atenția petentei să respecte pe viitor dispozițiile legale în materie.

Pentru cele retinute in precedent, în temeiul art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002, instanța urmează să anuleze în parte procesul verbal de constatare a contravenției R11 nr._ încheiat la data de 12.12.2011 și să exonereze petentul de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 96 euro.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția tardivității formulării plângerii invocată de intimată prin întâmpinare ca neîntemeiată.

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul . cu sediul în CONSTANTA, T. B., nr. 38A, J. C. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA., cu sediul în București, .. 401 A, sector 6.

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 750 lei, aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 12.12.2011 cu sancțiunea „avertisment”.

Anulează în parte procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 12.12.2011, în ceea ce privește tariful de despăgubire.

Exonerează petenta, de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 96 euro aplicat prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 12.12.2011.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 25.06.2013.

Președinte, Grefier,

Red jud. BIL/ Tehnored BIL/PM

4 ex/04.07.2013.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2978/2013. Judecătoria FETEŞTI