Plângere contravenţională. Sentința nr. 562/2013. Judecătoria FETEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 562/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 06-02-2013 în dosarul nr. 3557/229/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FETEȘTI JUDEȚUL IALOMIȚA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 562
Ședința publică din data de 06 februarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - A. C. D.
GREFIER - D. A. – M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petentul BERNEAGĂ B. - G. în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA BUCUREȘTI, având ca obiect „plângere contravențională”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că intimata a depus la dosarul cauzei actele care au stat la baza emiterii procesului verbal . 12, nr._, încheiat la data de10.04.2012.
Instanța, în temeiul art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă, se declară competentă să soluționeze cauza dedusă judecății conform art.1 alin.1 C proc. civ raportat la art. 32 alin.2 OG nr. 2/2001, luând act că intimata a depus la dosarul cauzei actele care au stat la baza emiterii procesului verbal . 12, nr._ încheiat la data de 10.04.2012.
Apreciind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, în temeiul art. 167 C proc. civ, instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /07 05 2012 petentul Berneagă B. – G. domiciliat în Municipiul București, ., nr. 71, sector 2, CNP_ a chemat în judecată pe intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică București cu sediul în Municipiul Bucuresti, Bulevardul I. M., nr. 401 A, Sector 6, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție ., nr._, întocmit la data de 10.04.2012, de C. București.
În motivarea plângerii, petentul arată că în perioada iunie-decembrie a anului anterior nu a achitat rovinieta, fiind amendat prin mai multe procese verbale de contraventie. Considera contraventiile care fiind continue.
Petentul arată că acuzatiile în materie contraventionala sunt încadrate in sfera acuzatiilor în materie penala, descrie definitia inscrisa in art.17 alin.1 din Codul penal, si face consideratii asupra infractiunii continue. în cauza de fata interventia fortei contrare este comunicarea de agentul constatator a procesului verbal aferent contraventiei initiale. Prin contraventia ulterioara i se creaza o situatie mai grea decat cea prevazuta in legea penala, fiind tinut la plata mai multor amenzi pentru aceiasi fapta. Invedereaza instantei ca dreptul penal romanesc nu prevede cumulul aritmetic al pedepselor decat in cazuri extreme.
Arata ca suma platita cu titlu de despagubire reprezinta valoarea unei roviniete pe 12 luni. Considera ca s-ar putea trage concluzia ca tariful de despagubire reprezinta contravaloarea rovinietei pe 12 luni si ca o data achitata rovinieta, utilizatorul drumului va fi absolvit de plata de doua ori a aceleasi taxe. Daca un vehicol tranziteaza drumurile nationale de mai multe ori fara a detine rovinieta valabila poate fi amendat de cateva zeci de ori si va trebui sa achite tot atatea tarife de despagubire cate presupuse contraventii a savarsit. Ori in acest sens ar lua nastere o situatie extrem de dificila fata de contravenient, disproportionata fata de pericolul social generat.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal ., nr._, întocmit la data de 10.04.2012, de C. București, petentul Berneagă B. – G. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 750 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, reținându-se că vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentului a circulat la data de 29 11 2011, orele 10:30, pe A2 km 144+100 m Fetești, fără a deține rovinietă valabilă.
La data de 28.11.2012 intimata a înaintat proba foto, obținută prin sistemul SIEGMCR.
În urma verificării potrivit art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului verbal de constatare a contravenției.
Cu privire la legalitatea procesului - verbal contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Cu privire la temeinicia procesului verbal legal întocmit, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 8 din OG nr.15/2002 fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă. Cuantumul amenzilor este prevăzut în Anexa 2 la OG nr.15/2002.
Potrivit art. 1 alin. 11 din O.G. nr. 15/2002 rovinieta valabilă este:
- rovinieta matcă-cupon, aplicată în partea stângă jos a parbrizului vehiculului, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde ziua în care se efectuează verificarea care asigură, prin tarifele plătite, dreptul de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, având înscris numărul de înmatriculare al vehiculului. În cazul deteriorării rovinietei matcă-cupon, dovada achitării tarifului de utilizare se face astfel:
- rovinieta electronică ce atestă existența în baza de date a SIEGMCR, denumită în continuare bază de date, a informațiilor privind achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru vehiculul în cauză, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde ziua în care se efectuează verificarea.
Susținerile petentului referitoare la împrejurarea că fapta contravențională reținută în sarcina sa prin procesul verbal contestat este aceeași cu cea reținută în sarcina sa printr-un alt procesul verbal de contravenție, astfel că activitatea sa îmbracă forma unei contravenții continue, fiind sancționat în mod repetat pentru săvâșirea aceleiași contravenții, sunt apreciate ca neîntemeiate de instanță.
Potrivit art. 13 din OG nr. 2/2001 contravenția este continuă în situația în care încălcarea obligației durează în timp. Pe cale de consecință, instanța constată ca elementul material al contravenției reglementate de art. 8 din OG nr. 15/2002, presupune o prelungire în chip natural a acțiunii interzise de actul normativ mai sus menționat, fiind caracteristic unei contravenții continue, contravenție care însă s-a epuizat prin manifestarea de voință a conducătorului autoturismului în cauză, neputându-se susține că acesta ar fi circulat fără întrerupere de la data săvârșirii primei contravenții până la data de 04 11 2011, interval de timp în care au fost constate contravențiile reținute în sarcina petentului.
Prin urmare, la data când conducătorul autoturismului în discuție, prin manifestarea sa de voință, a încetat activitatea de conducere a autoturismului în cauză, prima contravenție reținută în sarcina petentului s-a epuizat, iar continuarea unei astfel de activități, cu o alte ocazii, a realizat conținul altor contravenții continue, pentru care de altfel petentul a fost sancționat.
Pe cale de consecință, instanța apreciază că petentul a fost în mod legal sancționat separat pentru săvârșirea mai multor contravenții continue care de altfel au fost reținute în sarcina acestuia.
Potrivit dispozițiilor art. 7 OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.
Astfel petentul nu a depus dovezi din care să rezulte că nu are calitatea de utilizator, iar la data săvârșirii faptei autoturismul care îi aparține nu a circulat pe drumurile publice. Din motivarea plângerii reiese că recunoaște că are calitatea de proprietar și totodată obligația de a achita rovinieta pentru autovehiculul în cauză.
Instanța constată că obligația de a fi achitată rovinieta a fost instituită prin OG nr. 15/2002, deci în urmă cu 9 ani. Nu se poate invoca necunoașterea acestei obligații cât timp era de notorietate că este obligatorie achitarea taxei de drum.
De asemenena Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei care a fost dat în folosință la data de 01.10.2010, are rolul de a depista pe contravenienți mai eficient. Nu acest sistem a fost cel care a instituit obligația de achitare a taxei de utilizare a drumurilor publice, ea fiind instituită prin lege.
În cauză se constată că petentul, în calitate de deținător a autovehiculului cu nr. de înmatriculare_, la data controlului nu a avut achitată taxa de utilizare a drumurilor publice (rovineta). Prin urmare, la data și ora constatării contravenției -29 11 2011, orele 10:30 – petentul nu deținea rovinietă valabilă pentru vehiculul menționat în procesul verbal.
În consecință, instanța constată că fapta contravențională reținută în sarcina petentului prin procesul-verbal a fost probată, fiind dovedită vinovăția acesteia. Astfel, în mod temeinic s-a retinut in sarcina petentei savarsirea contraventiei prev. de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, motiv pentru care instanta aprteciează că procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei atacat este legal intocmit.
Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța, după ce verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal, hotărăște asupra sancțiunii.
Față de cele de mai sus se apreciază că, amenda aplicată este proporțională cu pericolul social al faptei care a fost reținută în sarcina acestuia.
În concluzie, instanța consideră că sancțiunea aplicată este corect individualizată atât din punctul de vedere al pericolului social abstract, cât și din punctul de vederea al pericolului social concret al faptei, fiind și necesară pentru a asigura finalitatea preventivă ce însoțește orice sancțiune. Pentru aceste motive, instanța va menține dispozițiile procesului verbal de contravenție cu privire la aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale.
Potrivit art. II din Legea nr.144/2012, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se anulează.
În aceste condiții, instanța va admite în parte plângerea contravențională, și va anula în parte procesul – verbal de contravenție ., nr._, întocmit la data de 10.04.2012, de C. București, doar în ceea ce privește tariful de despăgubire.
Astfel, instanța va dispune exonerarea petentului de la plata tarifului de despăgubire stabilit prin procesul verbal ., nr._, întocmit la data de 10.04.2012, de C. București.
Văzând si prevederile art. 34 alin. 2 din OG 2/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul Berneagă B. – G. domiciliat în Municipiul București, ., nr. 71, sector 2 împotriva intimatei Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică București cu sediul în Municipiul București, .. 401A, sector 6.
Anulează în parte procesul – verbal de contravenție ., nr._, întocmit la data de 10.04.2012, de C. București, în ceea ce privește tariful de despăgubire
Exonerează pe petent de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 96 euro (420,36 lei), stabilit prin procesul – verbal de contravenție ., nr._, întocmit la data de 10.04.2012, de C. București.
Menține celelalte dispoziții ale procesului verbal de contravenție arătat mai sus.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 06 02 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. / tehnored.A.C.D. / D.A.M.
ex. 5/07 05 2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 74/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 563/2013.... → |
|---|








