Somaţie de plată. Sentința nr. 93/2013. Judecătoria FETEŞTI

Sentința nr. 93/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 10-01-2013 în dosarul nr. 8649/229/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FETEȘTI JUDEȚUL IALOMIȚA

Sentința civilă nr. 93

Ședința publică din data de 10 ianuarie 2013

Instanța constituită din :

Președinte – R. C.

Grefier – D. A. – M.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe creditoarea G. H. LTD, în contradictoriu cu debitorul C. V. P., având ca obiect „somație de plată”.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța, în temeiul art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă raportat la art. 2 alin. 1 din OG. 5/2001, se declară competentă material și teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății, luând act că s-a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar aferent.

Apreciind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, în temeiul art. 167 C proc. civ, instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta G. H. LTD în contradictoriu cu pârâtul C. V. P. a solicitat să se emită somație de plată împotriva acestuia pentru următoarele sume: 511,33 lei reprezentând prețul serviciilor prestate; 2735,90 lei penalități de întârziere; 1226 lei reprezentând costurile de încetare înainte de expirare perioadei inițiale, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în baza contractelor încheiate la data de 07.10.2008 și 13.06.2009 între . Telecommunications SA și pârât, s-a prestat servicii de telefonie mobilă către acesta din urmă, fiind emise facturi neachitate până în prezent.

S-au făcut referiri la clauzele contractuale privind plata serviciilor de telefonie, a penalităților și a taxei de încetare a raporturilor juridice înainte de termen, subliniindu-se caracterul cert, lichid și exigibil al creanței.

S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La dosarul cauzei au fost depuse în copie, următoarele înscrisuri: cerere contract de abonament pentru serviciile Cosmote, factura, contractele nr._/07.10.2008 și_/13.06.2009, act de identitate pârât, tabel daune interese, copii facturi emise în contul debitorului, notificarea cesiunii, detalii din arhiva electronică de garanții reale mobiliare, procură autentificată, împuternicire avocațială.

În drept invocă dispozițiile OG 5/2001.

Cererea a fost legal timbrată.

Pârâtul-debitor, deși legal citat, nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat la instanță pentru a-și exprima poziția față de acțiunea reclamantei.

Sub aspect probator au fost avute în vedere înscrisurile depuse de reclamantă.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, în baza contractelor de prestării servicii încheiate între părți nr._/07.10.2008 și_/13.06.2009, reclamanta-creditoare a prestat debitorului servicii de telefonie mobilă, pentru care s-au întocmit mai multe facturi fiscale, rezultând debitul restant de 511,33 lei, facturi ce nu au fost onorate la plată de către debitor.

În drept, potrivit art. 1 din O.G. nr. 5/2001, procedura somației de plată se desfășoară la cererea creditorului, în scopul realizării de bună voie sau prin executare silită a creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege și care atestă drepturi și obligații privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestații. Este o procedură specială ce presupune recunoașterea debitului de către pârât și/sau constatarea lui de către instanță pe baza înscrisurilor depuse de părți.

De asemenea, instanța mai reține că în conformitate cu prevederile art.9.5 și art. 10.13 din contractele încheiat între părți, pentru sumele neplătite la termen clientul va plăti penalități de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere.

În contract (art. 15, respectiv art. 17.1) este prevăzută obligația clientului de a plăti cu titlu de taxă o sumă de bani pentru încetarea contractului înainte de termen dacă încetarea are loc înainte de expirarea perioadei inițiale, clauză însușită de parte prin semnătură.

In caz de neplata, contractul poate fi reziliat de către . Telecommunications SA,.

Însă, aceste clauze trebuie interpretate în lumina dispozițiilor Legii nr.193/2000, privind clauzele abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori, în vigoare la momentul încheierii convenției între părțile în litigiu.

Astfel, potrivit art. 1 alin. 3 din acesta act normativ, se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în înțelegerile realizate cu consumatorii, iar în conformitate cu dispozițiile art. 4 clauza abuzivă este definită ca fiind orice prevedere contractuală care nu a fost negociată direct, nedând posibilitatea consumatorului de a influența natura ei și care creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în defavoarea consumatorului și care încălcă principiul bunei-credințe.

Verificând prevederile contractuale din prisma acestor dispoziții legale, instanța apreciază că, în condițiile în care contractul încheiat între părți este unul de adeziune, care conține clauze prestabilite în mod unilateral de către creditoare și pe care debitoarea nu le-a putut negocia, și cum acesta stabilește o răspundere unilaterală în sarcina debitoarei, conținând doar obligația acestuia la plata de penalități disproporționat de mari în caz de neexecutare sau executare cu întârziere, denunțarea unilaterala a contractului de către creditoare cu plata de daune interese de către creditor această obligație nefiind stabilită și în sarcina creditoarei, față de aspectul că în contractul încheiat între părți perceperea penalităților nu este limitată în timp și nu este stabilit un plafon maximal al acestora, dând, astfel, posibilitatea creditoarei să rămână în pasivitate pana la împlinirea termenului de prescripție, iar creditoarea a solicitat plata de penalități de întârziere al căror cuantum depășește cu mult valoarea debitului ( cuantum ce nu este justificat de prejudiciul efectiv suferit de creditor, întrucât în perioada dintre data scadenței facturilor și data până la care s-au calculat penalități nu au intervenit grave instabilități monetare) reprezintă, o clauza abuzivă ce vatămă interesele consumatorului-debitor.

În același sens sunt și dispozițiile literei i din anexa nr 1 la Legea nr.193/2000, care enumeră ca fiind clauză abuzivă acea clauză prin care consumatorul este obligat la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant.

Aceleași argumente combat si cererea de a fi somat debitorul la plata taxei de reziliere a contractului.

Pentru aceste considerente, având în vedere și dispozițiile art.1066 Cod Civil, cât și practica constantă a instanței comunitare, va respinge capetele de cerere privind daunele interese rezultate din încetarea contractului, plata taxei de reziliere si plata contravalorii dobânzilor comerciale legale aferente prețului neachitat, pentru perioada cuprinsă între scadența fiecărei sume ce compune debitul principal și data plății integrale.

Creanța invocată îndeplinește condițiile art. 1 alin. 1 din O.G. 5/ 2001 fiind certă, lichidă și exigibilă, având ca obiect o sumă de bani ce rezultă dintr-un contract constatat printr-un înscris însușit de părți prin semnătură și care atestă o obligație privind executarea unor servicii.

În speță, față de înscrisurile anexate la dosar, se constată că datoria pârâtului către reclamantă este certă (existența acesteia rezultă din contractul părților), lichidă (cuantumul poate fi determinat) și exigibilă (datoria a ajuns la scadență), astfel că sunt aplicabile dispozițiile OG 5/2001.

Ca urmare, instanța va admite cererea și va obliga debitorul să achite creditoarei suma de 511,33 lei reprezentând prețul serviciilor de telefonie mobilă.

Față de prevederile art. 6 din O.G. nr. 5/2001, va obliga pârâtul să achite această sumă în termen de 20 de zile de la data comunicării prezentei ordonanțe.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va obliga pe pârât către reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv 39 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.

Văzând și dispozițiile art. 8 din O.G. nr. 5/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea formulată de creditoarea G. H. LTD, cu sediu ales pentru comunicarea actelor de procedură la mandatar ., cu sediul în Municipiul București, .. 21, ., în contradictoriu cu debitorul C. V. P., domiciliat în Municipiul București, ..

Somează debitorul să plătească creditoarei suma de 511,33 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate și neachitate, în termen de 20 de zile de la data comunicării.

Respinge capetele de cerere privind obligarea la plata penalităților de întârziere în cuantum de 2735,90 lei, precum și costurile de încetare înainte de expirare perioadei inițiale în cuantum de 1226 lei.

Obligă debitorul la plata către creditoare a sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv 39 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.

Cu drept de acțiune în anulare în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.01.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Red. / tehnored. R.C. / D.A.M.

ex.4 / 21.01.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 93/2013. Judecătoria FETEŞTI