Plângere contravenţională. Sentința nr. 315/2013. Judecătoria FETEŞTI

Sentința nr. 315/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 2983/229/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FETEȘTI, JUDEȚUL IALOMIȚA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 315

Ședința publică din data de 23 IANUARIE 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - M. M. V.

GREFIER - C. A. C.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petentul G. I. Ladislau I. în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. având ca obiect "plângere contravențională".

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța în temeiul art. 1591 alin.4 Cod procedură civilă se declară competentă să soluționeze cauza dedusă judecății conform art.1 alin.1 C proc. civ raportat la art. 32 alin.2 OG nr. 2/2001 și ia act că intimata a depus la dosar actele care au stat la baza emiterii procesului verbal contestat.

Instanta ia act că numele si prenumele petentului, astfel cum rezultă din inscrisurile aflate la dosar, inclusiv act contraventional si plic, sunt G. I., iar nu G. I. Ladislau I., dispunând rectificare in consecință.

Apreciind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, în temeiul art.167 Cod proc. civ, instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, după care, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

După deliberare,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /19 aprilie 2012, petentul G. I., cu domiciliul în Municipiul București, ., . 6, . a solicitat în contradictoriu cu intimata Compania N. de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania SA cu sediul în Bucuresti, ..401 A, sector 6, anularea procesului verbal . nr._/21.03.2012 si, in subsidiar, inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu sanctiunea avertisment.

În motivarea plângerii, petentul a aratat ca prin procesul verbal contestat s-a aplicat amenda contraventionala pentru faptul ca a circulat fara rovinieta valabila.

Petentul arata ca actul contraventional contestat, in esență, este lovit de nulitate intrucât a actionat fară intentie, până la data retinută in actul contraventional având rovinietă valabil achizitionată; iar CNADNR nu are pus la punct un sistem de avertizare a participantilor la trafic, in timp reala pentru anuntarea lipsei rovinietei, perioada de timp scursă intre data săvârsirii si data emiterii actului contraventional fiind de aprox. 5 luni.

Cererea a fost motivată in drept pe dispozitiile OG nr.15 /2002.

La dosarul cauzei au fost depuse în dovedire, in copie, urmatoarele acte: proces verbal contestat, dovezi de achitare alte amenzi contraventionale si tarife de despăgubire din acte contraventionale similare celui contestat.

Intimata Compania N. de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania SA cu sediul în Bucuresti a depus la dosar adresa BRML nr.6633/21.06.2010 (fila 11), certificat calificat si autorizatie de cotrol (fila 12), fotografia obtinuta cu ajutorul SIEGMCR (fila 14), dovada comunicării actului contraventiponal contestat către petent.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin Procesul-verbal . nr._/21.03.2012, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei si obligat la plata unui tarif de despagubire, constatându-se că autoturismul cu nr. de înmatriculare_, apartinand acestuia a circulat in data de 10.10.2011, pe Autostrada A2 km 144+100 m, Fetesti, Jud.I., fără a deține rovinietă valabilă.

În urma verificării potrivit de art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului verbal de constatare a contravenției.

Cu privire la legalitatea procesului verbal instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Se retine că, in conformitate cu prevederile art 13 alin.1 din OG nr.2/2001: Aplicarea sanctiunii amenzii contraventionale se prescrie in termen de 6 luni de la data savarsirii faptei contraventionale, ori in cauză acest termen a fost respectat, procesul contestat fiind emis la data de 21.03.2012, anterior implinirii termenului de 6 luni instituit de legiuitor, raportat la data săvârsirii faptei: 10.10.2011,motiv pentru care constată că nu s-a prescris aplicarea sanctiunii amenzii, termenul calculându-se pe zile libere, fără a lua in calcul prima zi, respectiv ziua de implinire cronologică a termenului respectiv.

Mai mult, verificând, de asemenea, din oficiu, instanta constată că, in cauză, nu s-a prescris nici executarea sancțiunii contravenționale, raportat la data emiterii: 21.03.2012 si la data comunicării actului contraventional: 03.04.2012-dovada fila 15.

Potrivit art. 14 din OG nr. 2/2002 executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.

Astfel, întrucât procesul verbal de constatare a contravenției a fost întocmit la data de 21.03.2012 și comunicat petentului la data de 03.04.2012, după cum reiese din dovada aflată la fila 15, instanța reține că termenul de o lună de la data aplicării sancțiunii a fost, de asemenea, respectat.

În ceea ce privește tariful de despăgubire în cuantum de 28 euro, aplicat prin procesul verbal contestat, în temeiul art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002, instanța urmează să admită în parte plângerea contravențională, să anuleze în parte procesul verbal de constatare a contravenției contestat, încheiat la data de 21.03.2012 și să exonereze petentul de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro, tarif aplicat .

Cu privire la temeinicie, instanța constată că actul contravențional contestat este temeinic întocmit pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit art. 8 alin.1 din OG nr. 15/2002, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.

Instanța reține că fapta contravențională imputată petentului prin procesul - verbal contestat nu a fost constatată personal de agentul constatator, ci a fost procesată automat de camera foto amplasată pe sectorul de drum pe care se susține că petentul ar fi săvârșit contravenția în discuție, astfel că sub aspect probator sarcina probei revine agentului constatator, orice dubiu profitând petentului.

Prin urmare, intimatei îi revine obligația de a dovedi săvârșirea contravenției reținute în sarcina petentului.

Analizând planșa foto obținută prin sistemul SIEGMCR, depusă de intimată în susținerea actului contravențional contestat-fila 16, instanța constată că se poate stabili cu exactitate numărul autoturismului a cărui imagine a fost surprinsă la data de 10.10.2011, circulând fără a deține rovinietă valabilă, pe A2 km 144+100m.

Pe cale de consecință, instanța constată că autoturismul cu numărul de înmatriculare _ , care se va retine ca fapt necontestat că aparține petentului, a circulat la data de 10.10.2011, fără a deține rovinietă valabilă, pe A2 km 144+100 m, astfel cum s-a reținut în procesul - verbal contestat.

Având în vedere toate aceste elemente, precum și faptul că singurul temei al răspunderii contravenționale este săvârșirea unei contravenții, raportat la împrejurarea că se poate stabili autoturismul a cărui imagine a fost surprinsă ca a circulat fără a deține rovinietă valabilă, instanța apreciază că poate fi angajată răspunderea contravențională a petentului conform art.8 din OG nr.15/2002, întrucât acesta a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa prin fiecare proces - verbal contestat.

Potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal, hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.

Instanța observă că pentru săvârșirea faptei contravenționale petentul a fost sancționat cu suma de 250 lei.

Potrivit art. 21 alin. 3 O.G. nr. 2/2001 „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”

Se va avea în vedere la individualizarea sancțiunii si faptul că petentul fost sancționat cu foarte putin timp înainte de împlinirea termenului de prescriere a amenzii.

În conformitate cu art.13 alin. 1 din OG nr.2/2001, termenul instituit este cel de 6 luni, ori in cauză acest termen a fost respectat la limită, procesul contestat fiind emis la data de 21.03.2012, raportat la data săvârsirii faptei contraventionale contestate: 10.10.2011.

Este adevărat că, în speță, petentul se face culpabil de nerespectarea dispozițiilor legale în materie, însă, cu toate acestea, nici atitudinea intimatei nu a favorizat realizarea scopului preventiv-educativ al sancțiunii contravenționale.

Reamintește instanța faptul că amenda contravențională aplicată trebuie să-l determine pe contravenient ca pe viitor să respecte dispozițiile legale în materie.

Totodată, se va avea în vedere faptul că orice sanctiune juridică, inclusiv cea contraventională, nu reprezinta un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile sa se aplice sanctiunea amenzii. Sanctiunile juridice constituie mijloace de prevenire a savârsirii faptelor ilicite si de educare a persoanelor vinovate, ori in cauză, in perioada 10.10._12, nu se justifică modul in care s-a făcut, in spetă, prevenirea savârsirii faptelor contraventionale in cazul concret al petentului.

De asemenea, instanța mai are în vedere și faptul că prin Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002, s-a modificat procedura de întocmire și comunicare a proceselor verbale de contravenție, în sensul întocmirii și comunicării în termen de 30 zile de la data constatării contravenției, ceea ce relevă intenția legiuitorului de realizare cu celeritate a scopului preventiv - educativ al sancțiunii contravenționale.

Pentru toate aceste considerente, instanța va proceda la o reindividualizare a sancțiunii contraventionale aplicate, respectiv va face aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 și va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale aplicate prin procesul verbal contestate, cu sancțiunea „avertisment”, atrăgând atenția petentului ca, pe viitor, să respecte dispozițiile legale în materie si să circule cu rovinietă achizitionată.

Pentru cele retinute in precedent, în temeiul art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002, instanța urmează să anuleze în parte procesul verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat la data de 21.03.2012 și să exonereze petentul de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro stabilit prin procesul verbal contestat.

Văzând principiul disponibilității acțiunii civile, instanța va lua act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul G. I., cu domiciliul în Municipiul București, ., . 6, ., în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA., cu sediul în București, .. 401 A, sector 6.

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei, aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat la data de 21.03.2012, cu sancțiunea „avertisment”.

Anulează în parte procesul verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat la data de 21.03.2012, în ceea ce privește tariful de despăgubire.

Exonerează petentul de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro, aplicat prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat la data de 21.03.2012

Ia act de faptul că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.MVM/tehnored.MVV

4 ex/24.01.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 315/2013. Judecătoria FETEŞTI