Contestaţie la executare. Sentința nr. 3747/2013. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 3747/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 25-09-2013 în dosarul nr. 5673/231/2013

Dosar nr._

ROMANIA

JUDECATORIA FOCȘANI – JUDETUL V.

SENTINTA CIVILĂ NR. 3747

Sedința publică din 25.09.2013

Instanta constituită din:

P.: A. G. M.

GREFIER: C. A.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe contestatorul C. M. C. cu domiciliul in Focsani, ., ., . împotriva intimatei D.G.F.P. V. cu sediul in FOCȘANI, ., J. V., având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din 18.09.2013 si au fost consemnate in incheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta, cand, pentru ca contestatorul să facă dovada achitării ambelor sume din titlurile executorii, instanța a amanat pronuntarea pentru astăzi 25.09.2013.

INSTANȚA

Cu nr._ a fost inregistrată contestatia la executare formulata de C. M. C. in contradictoriu cu D.G.F.P.V. prin care a solicitat anularea titlului executoriu nr._ emis de D.G.F.P.V., A.F.P. Focșani.

In motivare contestatorul a arătat că a achitat prejudiciul către . în dosarul_/231/2011 si nu se mai impunea emiterea titlului executoriu nr._.

In dovedirea cererii a atașat adresa nr. 53/30.04.2013 prin care . aducea la cunoștință Tribunalului V. faptul că numitul C. M. C. și-a achitat prejudiciul de 1.000 lei în dosar nr._/231/2011, titlul executoriu nr._ și adresa de inființare a popririi.

Legal citată intimata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea contestatiei la executare ca neintemeiată, arătand ca sustinerile facute de contestator sunt eronate.

Astfel, a arătat intimata, prin sentinta penala nr. 417/29.02.2012, pronuntata de Judecatoria Focșani in dosarul penal_/231/2011 contestatorul a fost obligat la plata sumei de 550 lei cheltuieli judiciare către stat si la plata sumei de 500 lei reprezentand confiscari.

Sentinta 417 a fost comunicată către AFP care a procedat la emiterea actelor de executare silită pentru suma de 1.050 lei.

Așadar, a arătat intimata, suma de 1.050 lei pentru care s-a dispus inceperea executarii silite nu are nici o legatură cu suma despre care contestatorul face vorbire in acțiune si care a fost achitată către .> In dovedirea intampinării intimata a depus la dosar inscrisuri: situatia analitică debite plăti solduri, adresă de infiintare poprire, instiintare poprire, somatie, titlu executoriu.

Din actele și lucrarile dosarului instanta retine urmatoarea situatie:

Prin sentința civilă nr. 417/29.02.2012 pronuntata in dosar penal nr._/231/2011 C. M. C. a fost condamnat pentru savarsirea infractiunii de furt calificat. Intre altele, în baza art. 118 lit.d Cod penal, s-a dispus confiscarea de la inculpat, in folosul statului, a sumei de 500 lei și, totodată, inculpatul a fost obligat și la plata sumei de 550 lei cheltuieli judiciare către stat.

Aceste două dispozitii stabilite de Judecătoria Focșani nu au fost modificate prin decizia penală nr. 1163/R/4.09.2012 pronuntată de Curtea de Apel G., astfel incat hotărarea ramanand definitivă.

Din intampinarea depusa de D.G.F.P V. rezultă că această institutie a primit scrisoare de debitare de la Judecatoria Focșani cu privire la această sumă, context in care a demarat procedura executarii silite prin emiterea titlului executoriu nr._.

Analizand titlul executoriu contestat de C. M. C. si emis de intimata D.G.F.P V. pentru executarea debitului in valoare de 1.050 lei, depus la fila 4 dosar, instanta retine că in cuprinsul acestuia s-a consemnat că documentul prin care s-a evidentiat suma de plată ar fi dosar nr._/231/201 din 10.09.2012 emitent Judecatoria Focșani.

Or, din analiza sentinței civile 217 depusă la fila 29-32 dosar rezultă că dosarul Judecătoriei Focșlani in care s-a stabilit in sarcina contestatorului debitul in valoare de 1.050 lei (500 lei confiscări si 550 lei cheltuieli judiciare) este dosar_/231/2011 și nu cel trecut în titlul executoriu.

Potrivit disp. art. 711 N.C.p.c. “Împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare”.

Apreciind că prin prezenta executare a fost vătămat C. M. C. a formulat contestație sub motivul că suma stabilită prin titlul executoriu în sarcina sa a fost achitată către ..

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că titlul executoriu contestat a fost emis pentru o altă sumă decat cea plătită de C. M. C. in favoarea . insă in mod gresit in titlul executoriu a fost trecut ca document prin care s-a evidentiat suma de plată cel cu nr._/231/201 din 10.09.2012 in loc de dosar nr._/231/2011.

In acest context instanta apreciază că este intemeiată contestația si ca indicarea unui alt document prin care s-a evidentiat suma de plata decat cel corect reprezintă o vătămare pentru debitor, motiv pentru care urmează a fi admisă contestația formulată si va fi anulat titlul executoriu nr._ emis de D.G.F.P.V., A.F.P. Focsani .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTARASTE:

Admite contestatia la executare formulata de C. M. C. cu domiciliul in Focsani, ., ., . in contradictoriu cu D.G.F.P. cu sediul in Focșani, ., J. V. si anuleaza titlul executoriu nr._ emis de D.G.F.P.V., A.F.P. Focsani .

Cu drept de a formula apel in 30 de zile de la comunicarea hotararii.

Cererea de apel se depune la Judecatoria Focsani.

Pronuntata in sedinta publica de azi, 25.09.2013.

Președinte, Grefier,

A. G. M. C. A.

Red.AGM/04.10.2013

Tehnored. AC/04.10.2013

5 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 3747/2013. Judecătoria FOCŞANI