Întoarcere executare. Sentința nr. 2851/2013. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2851/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 12-06-2013 în dosarul nr. 10193/231/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
Judecătoria FOCȘANI - Județul V.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2851
Ședința publică din data de 12.06.2013
Instanța constituită din:
Președinte – A. G. M.
Grefier – C. A.
Pe rol pronuntarea asupra cauzei civile privind pe reclamanta O. P. SA, cu sediul in Bucuresti ., sector 1 în contradictoriu cu paratul A. C., cu domiciliul in Sibiu, .> nr. 23, jud. Sibiu, B. B. C., cu sediul in Focșani .. V., având ca obiect- întoarcere executare.
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din 05.06.2013 si au fost consemnate in incheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta, cand avand nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amanat pronuntarea pentru astăzi 12.06.2013.
INSTANȚA,
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Focsani cu nr._ la data de 22.08.2012, cu completarile ulterioare formulate in scris prin cererea reclamantei, inregistrata la dosar la termenul din 14.11.2012, reclamanta O. P. S.A. a chemat in judecata pe paratii A. C. si Biroul Executorilor Judecatoresti Asociati B. C. si S. D., pentru intoarcerea executarii, in sensul restabilirii situatiei anterioare executarii sentintei civile nr.217/09.03.2009 pronuntata in dosarul nr._ de Tribunalul Sibiu, desfiintata prin decizia civila pronuntata in data de 21.01.2010 a Curtii de Apel A. I. si obligarea paratilor in solidar, la restituirea sumei de 6975,85 lei actualizata cu rata inflatiei de la data de 21.01.2010 si pana la data platii integrale.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca cererea este scutita de plata taxei de timbru deoarece are ca obiect restabilirea situatiei anterioare executarii unei hotarari judecatoresti pronuntate . munca si ca prin sentinta civila nr. 217/2009 pronuntata in dosarul nr._ de Tribunalul Sibiu, avand ca obiect drepturi salariale, a fost obligata la plata catre parat a unor sume de bani, sume care au fost achitate de reclamanta in urma declansarii procedurii de executare silita. Prin decizia civila a Curtii de Apel A. I. a fost admis recursul declarat de reclamanta O. P., a fost modificata sentinta recurata iar in rejudecare s-au respins pretentiile formulate impotriva sa. Astfel, reclamanta a solicitat admiterea cererii de intoarcere a executarii silite si restabilirea situatiei anterioare in sensul restituirii sumelor de bani achitate in baza dispozitiilor titlului desfiintat .
A mai aratat ca, in vederea repararii integrale a prejudiciului cauzat, solicita actualizarea sumei cu rata inflatiei incepand cu data pronuntarii deciziei de catre instanta de recurs (data de la care a luat nastere obligatia de restituire, cel care a primit plata, parata devenind accipiens de rea credinta) si pana la restituirea integrala a sumei de catre parate.
Cererea a fost motivata in drept pe disp.art .404 ind. 2 alin.3 C.pr.civ.
In dovedirea cererii, reclamanta a depus inscrisuri(f.5-22).
Cererea este legal scutita de la plata taxei de timbru potrivit.art. 15 lit.a din Lg.nr.146/1997.
Paratul A. C., legal citat in cauza, a formulat intampinare prin care a invocat exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Focsani solicitand declinarea competentei in favoarea Judecatoriei Sibiu, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea pentru netemeinicie si nelegalitate aratind ca in dosarul nr._ al Tibunalului Sibiu nu a avut calitate procesuala iar Sentinta 217/09.03.2009 nu este pronuntata in contradictoriu cu el, precum si faptul ca nu a solicitat executorului B. executarea silita, nu a incheiat contract de asistenta juridica cu av.G. Laurian sau cu altcineva, nu a mandatat pe nimeni sa puna in executare hotarari judecatoresti si nu a incasat suma de 6975,85 lei de la O. P..
Exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Focsani a fost unita cu fondul cauzei.
Paratul Biroul Executorului Judecatoresc B. C., legal citat in cauza, nu a formulat intampinare insa a depus la dosar inscrisuri (f.33-46.)
In cauza s-a administrat proba cu inscrisurile depuse de parti.
Examinand actele si lucrarile cauzei instanta retine urmatoarea situatie.
Avind in vedere disp.art.137 C.pr.civ., instanta va solutiona mai intai exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Focsani pe care o considera neintemeiata si o va respinge motivat de faptul ca Judecatoria Focsani este instanta de executare dat fiind faptul ca a incuviintat executarea silita a ..2009 a Tribunalului Sibiu solicitat de creditor A. C. prin avocat in dosar nr._/231/2009 iar B. B. C. si S. D., in cadrul caruia s-a declansat executarea silita, se afla in raza teritoriala de competenta a Judecatoriei Focsani.
Referitor la fondul cauzei, instanta retine ca, urmare a solicitarii creditorului initial, in persoana paratului A. C., inregistrata la Biroul Executorului Judecatoresc B. C., s-a incuviintat executarea silita impotriva debitoarei reclamante O. P. SA(fosta P. SA Bucuresti) in baza sentintei civile nr.217/2009 pronuntata in dosarul nr._ de Tribunalul Sibiu, prin care debitoarea .. a fost obligata la plata catre reclamantii din actiune (printre care si parata din prezenta cauza), a drepturilor salariale restante.
Prin procesul verbal de onorar nr.1835/2009 din 26.10.2009 s-a stabilit, in vederea recuperarii debitului in suma de 6234 lei datorat de reclamanta creditorului parat A. C., un onorar de executare in suma de 623,40 lei si suma de 118,45 lei reprezentand t.v.a. aferenta.
Potrivit procesului verbal privind cheltuielile de executare nr.1835-1884/2009 din 20.10.2009 s-au stabilit sumele ce urmeaza a fi platite de catre debitor, printre altele si sumele de 171,59 lei reprezentand cheltuieli de executare si suma de 14,3 lei reprezentind taxe de timbru, 400 lei reprezentind onorariu de expertiza, 500 lei sau 595 lei, onorariu de avocat.
Prin adresa de infiintare a popririi nr.1835-1884/2009 din 20.10.2009, inaintata catre Raiffeisen Bank S.A., s-a dispus de catre B.E.J. B. C., poprirea sumei de 243.788,78 lei, suma ce reprezinta drepturi salariale actualizate, din contul debitoarei . .
Prin decizia civila nr. 105/2010 pronuntata de Curtea de Apel Alba Iulia, in urma admiterii recursului impotrva titlului executoriu, sentinta civila nr.217/2009 pronuntata de Tribunalul Sibiu a fost modificata in parte si in rejudecare s-a respins ca nefondata actiunea formulata de reclamanti, calitate in care a figurat si parata din prezenta cauza.
Nu pot fi retinute apararile paratului in sensul ca nu a fost parte in dosar nr._ al Tribunalului Sibiu intrucat acesta figureaza ca reclamant in ..2009 a Tribunalului Sibiu(f.11-verso) si in decizia civila nr. 105/2010 pronuntata de Curtea de Apel Alba Iulia(f.19).
Asa cum rezulta din adresa inaintata in cauza de B. B. C.-f.33, ca urmare a infiintarii popririi asupra conturilor reclamantei, tertul poprit a virat suma pentru care s-a infiintat poprirea in contul B., dar eliberarea sumelor nu s-a facut paratului A. C., executarea silita fiind suspendata, suma poprita fiind si in prezent in conturile B.EJ., fara a ajunge in posesia creditorilor.
Potrivit dispozitiilor art .404 ind.1 C.Proc.Civ., in toate cazurile in care se desfiinteaza titlul executoriu sau insasi executarea silita, cel interesat are dreptul la intoarcerea executarii prin restabilirea situatiei anterioare acesteia. Bunurile asupra carora s-a facut executarea se vor restitui celui indreptatit. Potrivit disp.art. 404 ind.2 alin.1 si 3 C.Pr.Civ., instanta judecatoreasca care a desfiintat actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune prin aceeasi hotarare si asupra restabilirii situatiei anterioare executarii, iar in cazul in care nu s-a dispus in acest sens, cel indreptatit poate sa o solicite instantei judecatoresti competente potrivit legii.
Potrivit art.379 ind.1 C.pr.civ. ”In cazul in care s-a desfiintat titlul executoriu, toate actele de executare efectuate in baza acestuia sunt desfiintate de drept .Dispozitiile art.404 ind.1 -404 ind.3 sunt aplicabile.”
F. de textul anterior mentionat si fata de cele expuse, conditiile de existenta a raportului juridic de drept material care impun admiterea cererii de intoarcere a executarii sunt urmatoarele: executarea de catre debitorul initial a obligatiei stabilite prin titlul executoriu si modificarea ulterioara platii efectuate de catre debitor, in parte, a titlului executoriu, in sensul respingerii actiunii civile pentru drepturi banesti in urma admiterii recursului impotriva hotararii ce constituie titlu executoriu, precum si a tuturor actelor de executare silita emise, astfel ca instanta retine ca cererea privind intoarcerea executarii silite este intemeiata.
Insa, in ce priveste conditia primirii efective de catre paratul A. C. a sumei de 6234 lei ce a facut obiectul executarii silite in dosarul de executare nr.1835/2009 al B. B. C., instanta retine ca aceasta nu este indeplinita. Pe cale de consecinta, acest parat nu va fi obligat decat la plata sumei de 741,85 lei catre reclamanta, reprezentand contravaloarea onorariului de executare (623,40 lei plus TVA de 118,45 lei), asa cum a fost solicitat de reclamanta in adresa depusa la f.65, intrucat paratul A. C., creditor intial al reclamantei, si-a asumat prin formularea cererii de executare silita a hotararii judecatoresti definitive si executorii, dar care nu devenise si irevocabila, riscul suportarii consecintelor ce ar putea fi generate de desfiintarea titlului executoriu, ca urmare a promovarii si admiterii recursului, astfel incat se impune a se retine ca acesta urmeaza sa suporte acea parte din cheltuielile generate de executarea silita déjà efectuate, dar numai in limita solicitarilor reclamantei(f.65), in situatia concreta a desfiintarii titlului executoriu in recurs.
Din cererea depusa la f.35 rezulta ca paratul a solicitat punerea in executare a . Tribunalului Sibiu prin avocat.
Aceste cheltuieli nu pot fi suportate de executorul judecatoresc, cu privire la care parata nu a facut dovada remunerarii sale pana in prezent, dovada care nu rezulta nici din cuprinsul dosarului de executare silita. Organul de executare silita nu are niciun interes propriu in cursul executarii silite si nu poate avea calitate de parte . raport juridic, astfel incat sa suporte cheltuielile de executare silita, atributiile sale fiind strict reglementate de dispozitiile Legii 188/2010, care prevede, potrivit disp.art.1 alin.2, ca executorii judecatoresti indeplinesc un serviciu de interes public remunerat de parti.
Facand aplicarea dispozitiilor art.379 ind.1 C.pr.civ. ”In cazul in care s-a desfiintat titlul executoriu, toate actele de executare efectuate in baza acestuia sunt desfiintate de drept .Dispozitiile art.404 ind.1 -404 ind.3 sunt aplicabile.”, rezulta ca si procesele verbale privind cheltuielile si onorariul de executare au fost desfiintate de drept, in puterea legii, ca urmare a desfiintarii titlului executoriu hotararii judecatoresti.
Reclamanta a facut dovada achitarii sumelor de bani datorate in calitatea sa de debitor al paratei, potrivit titlurilor executorii reprezentate de hotararea judecatoreasca pronuntata de Tribunalul Sibiu dar si de procesul verbal privind cheltuielile de executare silita, cheltuieli stabilite tot in sarcina debitoarei. Insa, se retine ca, intrucat paratul A. C. nu a primit efectiv suma urmarita la care era indreptatit initial, potrivit hotararii judecatoresti definitive, ulterior desfiintate, acesta aflandu-se in continuare la dispozitia B., in urma virarii in conturile acesteia de catre tertul poprit, paratul A. C. nu va fi obligat si la plata acestei sume.
Se retine ca, in ce priveste cererea reclamantei de actualizare a sumei ce face obiectul judecatii, in raport cu rata inflatiei si pana la data platii efective, aceasta cerere este intemeiata, astfel:
Actualizarea sumei se impune pentru acoperirea deprecierii monetare suferite ca urmare a procesului de inflatie, pentru perioada cuprinsa intre data scadentei obligatiei de plata, respectiv data de 22.08.2012, data introducerii prezentei cereri de chemare in judecata si pana la data achitarii integrale a debitului catre reclamanta.
Astfel, instanta urmeaza sa oblige pe acest parat la plata catre reclamanta a sumei solicitate de 741,85 lei, suma ce se va actualiza in raport cu rata inflatiei de la data de22.08.2012 si pana la data achitarii integrale sumei catre reclamanta.
Instanta retine ca paratii nu pot fi obligati in solidar, conform cererii reclamantei la plata sumei totale solicitate, intrucat solidaritatea debitorilor trebuie sa fie prevazuta de lege sau de contract, potrivit disp.art 1041 C.civ. care prevad ca ”Obligatia solidara nu se prezuma, trebuie sa fie stipulata expres; aceasta regula nu inceteaza decat numai cand obligatia solidara are loc de drept, in virtutea legii.”, situatii care nu pot fi retinute in cauza
Astfel se retine, in ce priveste obligatia paratului B. B. C. de restituire a sumei ce a facut obiectul judecatii in litigiul dintre reclamanta O. P. SA si paratul A. C., catre reclamanta ., ca sunt indeplinite conditiile privind temeinicia cererii pentru restituirea acestei sume in cuantum de 6234 lei, cu retinerea temeiului juridic al imbogatirii paratului B. fara a exista o justa cauza pentru aceasta. Altfel, s-ar putea retine marirea patrimoniului paratului B. B. (in concret, prin virarea sumelor indisponibilizate in urma popririi de tertul poprit si existenta lor actuala in contul paratului, ca urmare a suspendarii executarii silite) pe seama patrimoniului reclamantei, marirea nefiind justificata de un temei legal sau de un titlu (avand in vedere ca titlul executoriu impotriva reclamantei a fost desfiintat de instanta de recurs), neexistand un alt mijloc juridic de recuperare a pierderii suferite de reclamanta (avand in vedere ca intre aceasta si Biroul Executorului Judecatoresc nu exista raporturi juridice de natura contractuala, iar aceasta suma nu a fost platita pana in prezent paratului A. C.).
Astfel, instanta urmeaza sa oblige pe paratul B. B. sa restituie reclamantei valoarea cu care a crescut patrimoniul paratului B. fara justa cauza, adica suma de 6234 lei. Suma se va actualiza in functie de rata inflatiei de la data de de 22.08.2012, data introducerii prezentei cereri de chemare in judecata si pana la data achitarii integrale a debitului catre reclamanta.
Intrucat reclamanta nu a facut dovada suportarii unor cheltuieli de judecata, instanta va respinge aceasta cerere ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neintemeiata exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Focsani.
Admite în parte cererea formulata de reclamanta O. P. SA, cu sediul in Bucuresti ., sector 1 în contradictoriu cu paratul A. C., cu domiciliul in Sibiu, .> nr. 23, jud. Sibiu, B. B. C., cu sediul in Focșani .. V., având ca obiect întoarcere executare.
Dispune restabilirea situației anterioare executării Sentinței civile nr. 217/09.03.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr._ și în consecință:
Obligă pe pârâtul A. C. să plătească reclamantei suma de 741,85 lei, sumă ce va fi actualizată cu rata inflației de la data introducerii prezentei cereri de chemare in judecata, 22.08.2012, si până la data plății integrale.
Obligă pe pârâtul B. B. C. si S. D. să plătească reclamantei suma de 6234 lei, sumă ce va fi actualizată cu rata inflației de la data introducerii prezentei cereri de chemare in judecata, 22.08.2012, si până la data plății integrale.
Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtilor la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.06.2013.
Pentru grefier in CO
P., Grefier sef Secție civilă,
A. G. M. L. V.
Red. AGM/12.07.2013
Tehnored. AC/12.07.2013
5 ex
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4358/2013.... | Întoarcere executare. Sentința nr. 3592/2013. Judecătoria FOCŞANI → |
---|