Întoarcere executare. Sentința nr. 3317/2013. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3317/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 10-07-2013 în dosarul nr. 10155/231/2012
Dosar nr._
ROMANIA
JUDECATORIA FOCȘANI – JUDETUL V.
Sentința civilă Nr. 3317
Sedința publică din 10.07.2013
Instanța constituită din:
P.: A. G. M.
GREFIER: C. A.
Pe rol pronuntarea asupra cauzei civile privind pe reclamanta O. P. SA cu sediul in Bucuresti, ., sector 1 ,, P. City,, in contradictoriu cu parata M. I. cu domiciliul in Sibiu, ., jud. Sibiu, si B. B. C. cu sediul in Focsani, ., jud. V., având ca obiect intoarcere executare.
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din 26.06.2013 si au fost consemnate in incheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta, cand avand nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amanat suucesiv pronuntarea pentru 03.07.2013 și respectiv astăzi 10.07.2013.
INSTANȚA
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Focsani cu nr. _ la data de 22.08.2012, cu completarile ulterioare formulate in scris prin cererea reclamantei, inregistrata la dosar la termenul din 31.10.2012, reclamanta O. P. S.A. a chemat in judecata pe paratii M. D. I. si Biroul Executorului Judecatoresc B. C., pentru intoarcerea executarii, in sensul restabilirii situatiei anterioare executarii sentintei civile nr.217/09.03.2009 pronuntata in dosarul nr._ de Tribunalul Sibiu, desfiintata prin decizia civila pronuntata in data de 21.01.2010 a Curtii de Apel A. I. si obligarea paratilor, in solidar, la restituirea sumei de_,65 actualizata cu rata inflatiei de la data de 21.01.2010 si pana la data platii integrale.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca cererea este scutita de plata taxei de timbru deoarece are ca obiect restabilirea situatiei anterioare executarii unei hotarari judecatoresti pronuntate . munca si ca prin sentinta civila nr. 217/2009 pronuntata in dosarul nr._ de Tribunalul Sibiu, avand ca obiect drepturi salariale, a fost obligata la plata catre parat a unor sume de bani, sume care au fost achitate de reclamanta in urma declansarii procedurii de executare silita. Prin decizia civila a Curtii de Apel A. I. a fost admis recursul declarat de reclamanta O. P., a fost modificata sentinta recurata iar in rejudecare s-au respins pretentiile formulate impotriva sa. Astfel, reclamanta a solicitat admiterea cererii de intoarcere a executarii silite si restabilirea situatiei anterioare in sensul restituirii sumelor de bani achitate in baza dispozitiilor titlului desfiintat .
A mai aratat ca, in vederea repararii integrale a prejudiciului cauzat, solicita actualizarea sumei cu rata inflatiei incepand cu data pronuntarii deciziei de catre instanta de recurs (data de la care a luat nastere obligatia de restituire, cel care a primit plata, parata devenind accipiens de rea credinta) si pana la restituirea integrala a sumei de catre parate.
Cererea a fost motivata in drept pe disp.art .404 ind. 2 alin.3 C.pr.civ.
In dovedirea cererii, reclamanta a depus inscrisuri (f.5-23).
Cererea este legal scutita de la plata taxei de timbru potrivit.art. 15 lit.a din Lg.nr.146/1997.
Parata M. D. I., legal citata in cauza, a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea ca nelegala si netemeinica a actiunii motivat de faptul ca nu are calitate procesuala in acest dosar intrucat nu a facut cerere de executare silita si nici nu a imputernicit pe nimeni in acest sens; de asemenea, a mai precizat ca nu a primit nicio suma de bani de la reclamanta, suma fiind in conturile B. B. C. si nu recunoaste semnatura de pe cererea de executare silita facuta in numele sau.
Instanta a unit cu fondul exceptia lipsei calitatii procesual pasive invocata de parata M. D. I..
In drept au fost invocate disp.art.115-118 si urmat. C.pr.civ.
Biroul Executorului Judecatoresc B. C., legal citat in cauza, nu a formulat intampinare insa a depus la dosar inscrisuri (f.36-54.)
In cauza s-a administrat proba cu inscrisurile depuse de parti.
La termenul din 23.01.2013 instanta a conexat la prezenta cauza dosarul inregistrat pe rolul instantei cu nr._/231/2013 avind ca obiect cererea reclamantei O. P. S.A., cu completarile ulterioare depuse la 13.11.2013, prin care aceasta a chemat in judecata pe paratii M. D. I. si Biroul Executorului Judecatoresc B. C., pentru intoarcerea executarii, in sensul restabilirii situatiei anterioare executarii sentintei civile nr.217/09.03.2009 pronuntata in dosarul nr._ de Tribunalul Sibiu, desfiintata prin decizia civila pronuntata in data de 21.01.2010 a Curtii de Apel A. I. si obligarea paratilor, in solidar, la restituirea sumei de_,75 actualizata cu rata inflatiei de la data de 21.01.2010 si pana la data platii integrale.
Pentru a dispune conexarea instanta a retinut ca in cele doua cauze este vorba despre aceleasi parti si acelasi titlu executroriu.
La acelasi termen instanta a suspendat in tem.art.155 ind.1 C.pr.civ. judecarea cauzei a carei repunere pe rol s-a solicitat la 21.05.2013.
Examinand actele si lucrarile cauzei instanta retine urmatoarea situatie.
Avind in vedere disp.art.137 C.pr.civ., instanta se va pronunta cu precadere asupra exceptiei lipsei calitatii sale procesual pasive invocata de parata M. D. I. prin intampinare, exceptie pe care o considera neintemeiata si urmeaza sa o respinga pentru considerentele ce vor fi aratate in continuare.
Prin ..2009 Tribunalul Sibiu a admis actiunea formulata de reclamanti, intre care si parata M. D. I., toti cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocatura „Stanisel S.” si a obligat parata sa plateasca reclamantilor drepturi salariale restante.
La 9.06.2009(f.39) M. D. I., prin reprezentant avocat Stanisel S., cu imputernicire avocatiala atasata cererii de executare silita, a solicitat B. B. C. punerea in executare a ..2009. Cererea este semnata si stampilata de avocat Stanisel S..
F. de aceste probe instanta contata ca exceptia invocata este neintemeiata si pe cale de consecinta o va respinge ca atare.
Referitor la fondul cauzei se retine ca, urmare a solicitarii creditorului initial, in persoana paratei M. D. I., inregistrata la Biroul Executorului Judecatoresc B. C., s-a incuviintat executarea silita impotriva debitoarei reclamante O. P. SA(fosta P. SA Bucuresti) in baza sentintei civile nr.217/2009 pronuntata in dosarul nr._ de Tribunalul Sibiu, prin care debitoarea .. a fost obligata la plata catre reclamantii din actiune(printre care si parata din prezenta cauza), a drepturilor salariale restante.
Pe rolul B. B. C. s-au format doua dosare de executare (nr.953/2009 si 1660/2009) referitoare la aceleasi parti si titlu executoriu, ceea ce a determinat si formarea a doua dosare pe rolul Judecatoriei Focsani, respectiv_ si_/231/2012, ambele din 22.08.2012, conexate sub nr._
Prin procesul verbal de onorar nr.953/2009 din 26.06.2009 s-a stabilit, in vederea recuperarii debitului in suma de 9729 lei datorat de reclamanta creditoarei parata, M. D. I., un onorar de executare in suma de 972,90 lei si suma de 184,85 lei reprezentand t.v.a. aferenta(f.44).
Potrivit procesului verbal privind cheltuielile de executare nr.823-1038/2009; 1711/2009, 1040-1104/2009; 1115/2009 din 26.06.2009 s-au stabilit sumele ce urmeaza a fi platite de catre debitor, printre altele si sumele de 171,59 lei reprezentand cheltuieli de executare si suma de 14,3 lei reprezentind taxe de timbru, 400 lei reprezentind onorariu de expertiza, 500 lei sau 595 lei onorariu de avocat (f.51).
Prin adresa de infiintare a popririi nr.823-1038/2009 din 26.06.2009, inaintata catre Raiffeisen Bank S.A., s-a dispus de catre B.E.J. B. C., poprirea sumei de 1.140.281,97 lei, suma ce reprezinta drepturi salariale actualizate, din contul debitoarei .(f.52) .
Prin decizia civila nr. 105/2010 pronuntata de Curtea de Apel Alba Iulia, in urma admiterii recursului impotrva titlului executoriu, sentinta civila nr.217/2009 pronuntata de Tribunalul Sibiu a fost modificata in parte si in rejudecare s-a respins ca nefondata actiunea formulata de reclamanti, calitate in care a figurat si paratul din prezenta cauza.
Asa cum rezulta din adresa inaintata in cauza de B. B. C.-f.36, ca urmare a infiintarii popririi asupra conturilor reclamantei, tertul poprit a virat suma pentru care s-a infiintat poprirea in contul B., dar eliberarea sumelor nu s-a facut paratei M. D. I., executarea silita fiind suspendata, suma poprita fiind si in prezent in conturile B.EJ., fara a ajunge in posesia creditorilor.
Potrivit dispozitiilor art .404 ind.1 C.Proc.Civ., in toate cazurile in care se desfiinteaza titlul executoriu sau insasi executarea silita, cel interesat are dreptul la intoarcerea executarii prin restabilirea situatiei anterioare acesteia. Bunurile asupra carora s-a facut executarea se vor restitui celui indreptatit. Potrivit disp.art. 404 ind.2 alin.1 si 3 C.Pr.Civ., instanta judecatoreasca care a desfiintat actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune prin aceeasi hotarare si asupra restabilirii situatiei anterioare executarii, iar in cazul in care nu s-a dispus in acest sens, cel indreptatit poate sa o solicite instantei judecatoresti competente potrivit legii.
Potrivit art.379 ind.1 C.pr.civ. ”In cazul in care s-a desfiintat titlul executoriu, toate actele de executare efectuate in baza acestuia sunt desfiintate de drept .Dispozitiile art.404 ind.1 -404 ind.3 sunt aplicabile.”
F. de textul anterior mentionat si fata de cele expuse, conditiile de existenta a raportului juridic de drept material care impun admiterea cererii de intoarcere a executarii sunt urmatoarele: executarea de catre debitorul initial a obligatiei stabilite prin titlul executoriu si modificarea ulterioara platii efectuate de catre debitor, in parte, a titlului executoriu, in sensul respingerii actiunii civile pentru drepturi banesti in urma admiterii recursului impotriva hotararii ce constituie titlu executoriu, precum si a tuturor actelor de executare silita emise, astfel ca instanta retine ca cererea privind intoarcerea executarii silite este intemeiata.
Insa, in ce priveste conditia primirii efective de catre parata M. D. I. a sumei de 9729 lei ce a facut obiectul executarii silite in dosarul de executare nr.953/2009 al B. B. C., instanta retine ca aceasta nu este indeplinita si urmeaza ca, pe cale de consecinta, aceasta parata sa nu fie obligata decat la plata sumei de 2243,65 lei catre reclamanta, reprezentand contravalorarea onorariului de executare plus TVA, cheltuieli de executare si taxe de timbru, onorariu avocat si onorariu expertiza.
Reclamanta a facut dovada achitarii sumelor de bani datorate in calitatea sa de debitor al paratei, potrivit titlurilor executorii reprezentate de hotararea judecatoreasca pronuntata de Tribunalul Sibiu dar si de procesul verbal privind cheltuielile de executare silita, cheltuieli stabilite tot in sarcina debitoarei. Insa, se retine ca, intrucat parata M. D. I. nu a primit efectiv suma urmarita la care era indreptatita initial, potrivit hotararii judecatoresti definitive, ulterior desfiintate, aceasta aflandu-se in continuare la dispozitia B., parata M. D. I. nu va fi obligata si la plata acestei sume.
Se retine insa ca, in ce priveste cheltuielile de executare silita in suma de 2243,65 lei catre reclamanta, acestea sunt suportate de catre partea aflata in culpa, principiu similar celui aplicabil pentru a stabili cui incumba obligatia suportarii cheltuielilor de judecata in cursul judecatii, acesta fiind si reglementat de dispozitile art.371 ind.7 C.P.Civ.
Astfel, intrucat parata M. D. I., creditor intial al reclamantei, si-a asumat prin formularea cererii de executare silita a hotararii judecatoresti definitive si executorii, dar care nu devenise si irevocabila, riscul suportarii consecintelor ce ar putea fi generate de desfiintarea titlului executoriu, ca urmare a promovarii si admiterii recursului, se impune a se retine ca aceasta urmeaza sa suporte si cheltuielile generate de executarea silita déjà efectuate, in situatia concreta a desfiintarii titlului executoriu in recurs.
Aceste cheltuieli nu pot fi suportate de executorul judecatoresc, cu privire la care parata nu a facut dovada remunerarii sale pana in prezent, dovada care nu rezulta nici din cuprinsul dosarului de executare silita. Organul de executare silita nu are niciun interes propriu in cursul executarii silite si nu poate avea calitate de parte . raport juridic, astfel incat sa suporte cheltuielile de executare silita, atributiile sale fiind strict reglementate de dispozitiile Legii 188/2010, care prevede, potrivit disp.art.1 alin.2, ca executorii judecatoresti indeplinesc un serviciu de interes public remunerat de parti.
Se retine ca, in ce priveste cererea reclamantei de actualizare a sumei ce face obiectul judecatii, in raport cu rata inflatiei si pana la data platii efective, aceasta cerere este intemeiata, astfel:
Actualizarea sumei se impune pentru acoperirea deprecierii monetare suferite ca urmare a procesului de inflatie, pentru perioada cuprinsa intre data scadentei obligatiei de plata, respectiv data de 22.08.2012, data introducerii prezentei cereri de chemare in judecata si pana la data achitarii integrale a debitului catre reclamanta.
Astfel, instanta urmeaza sa o oblige pe aceasta parata la plata catre reclamanta a sumei solicitate de 2243,65 lei, suma ce se va actualiza in raport cu rata inflatiei de la data de 22.08.2012 si pana la data achitarii integrale sumei catre reclamanta.
Instanta retine ca paratii nu pot fi obligati in solidar, conform cererii reclamantei la plata sumei totale solicitate, intrucat solidaritatea debitorilor trebuie sa fie prevazuta de lege sau de contract, potrivit disp.art 1041 C.civ. care prevad ca ”Obligatia solidara nu se prezuma, trebuie sa fie stipulata expres; aceasta regula nu inceteaza decat numai cand obligatia solidara are loc de drept, in virtutea legii.”, situatii care nu pot fi retinute in cauza
Astfel se retine, in ce priveste obligatia paratului B. B. C. de restituire a sumei ce a facut obiectul judecatii in litigiul dintre reclamanta O. P. SA si parata M. D. I., catre reclamanta ., ca sunt indeplinite conditiile privind temeinicia cererii pentru restituirea acestei sume in cuantum de 9729 lei(f.44), cu retinerea temeiului juridic al imbogatirii paratului B. fara a exista o justa cauza pentru aceasta. Altfel, s-ar putea retine marirea patrimoniului paratului B. B. (in concret, prin virarea sumelor indisponibilizate si existenta lor actuala in contul paratului, ca urmare a suspendarii executarii silite) pe seama patrimoniului reclamantei, marirea nefiind justificata de un temei legal sau de un titlu (avand in vedere ca titlul executoriu impotriva reclamantei a fost desfiintat de instanta de recurs), neexistand un alt mijloc juridic de recuperare a pierderii suferite de reclamanta (avand in vedere ca intre aceasta si Biroul Executorului Judecatoresc nu exista raporturi juridice de natura contractuala, iar aceasta suma nu a fost platita pana in prezent paratei M. D. I.).
Astfel, instanta urmeaza sa oblige pe paratul B. B. sa restituie reclamantei valoarea cu care a crescut patrimoniul paratului B. fara justa cauza, adica suma de 9729 lei. Suma se va actualiza in functie de rata inflatiei de la data de de 22.08.2012, data introducerii prezentei cereri de chemare in judecata si pana la data achitarii integrale a debitului catre reclamanta.
Intrucat reclamanta nu a facut dovada suportarii unor cheltuieli de judecata, instanta va respinge aceasta cerere ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neintemeiata exceptia lipsei calitatii procesual pasive a paratei M. D. I. invocata de aceasta prin intampinare.
Admite în parte cererea formulata de reclamanta O. P. SA cu sediul in Bucuresti, ., sector 1 ,, P. City,, in contradictoriu cu parata M. I. cu domiciliul in Sibiu, ., jud. Sibiu, si B. B. C. SI S. D. cu sediul in Focsani, ., jud. V., având ca obiect întoarcere executare.
Dispune restabilirea situației anterioare executării Sentinței civile nr. 217/09.03.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr._ și în consecință:
Obligă pe pârâta M. D. I. să plătească reclamantei suma de 2.243,65 lei, sumă ce va fi actualizată cu rata inflației de la data introducerii prezentei cereri de chemare in judecata, 22.08.2012, si până la data plății integrale.
Obligă pe pârâtul B. B. C. si S. D. să plătească reclamantei suma de 9729 lei, sumă ce va fi actualizată cu rata inflației de la data introducerii prezentei cereri de chemare in judecata, 22.08.2012, si până la data plății integrale.
Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtilor la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.07.2013.
P., Pentru grefier aflat in CO,
A. G. M. Grefier sef Sectie civilă,
L. V.
Red./AGM./26.07.2013
Tehnored. AC26.07.2013
7 ex
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3974/2013.... → |
---|