Obligaţie de a face. Sentința nr. 2730/2013. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2730/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 06-06-2013 în dosarul nr. 14822/231/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FOCȘANI
SECTIA CIVILA
Sentinta civila nr. 2730
Ședința publică de la 06.06.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Grefier L. Vinjan
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul G. C., cu domiciliul în Odobesti, Cetatea Craciuna, nr. 10 B, jud. V., în contradictoriu cu pârâtul N. V. cu domiciliul în comuna Golesti, .. 44, jud. V., S. P. Comunitar Regim premise de Conducere și Înmatriculări Vehicole Prefectura V., cu sediul în Focșani, jud. V., având obligație de a face .
La apelul nominal făcut cauzei în ședință publică, a raspuns reclamantul G. C., martorul M. V. lipsa fiind paratul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Dezbaterile au avut loc in ședința publica din data de 31.05.2013 si au fost consemnate în încheierea de ședința de la termenul respectiv, care face parte integranta din prezenta hotarare, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 06.06. 2013.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de fată, retine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instante la data de 27.11.2012 sub nr._, reclamantul G. C. a chemat în judecată pe pârâtul N. V. si S. P. COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE SI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR – PREFECTURA V., solicitând instantei ca, prin hotărârea ce va pronunta, să dispună obligarea pârâtului să procedeze la înmatricularea pe numele său a autoturismului marca Alfa R. cu numărul de identificare ZAR162B_, de culoare rosie, concomitent cu radierea autoturismului de pe numele său, precum si obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, a arătat, în esentă, că la data de 15.08.2007 a înstrăinat autoturismul, vânzarea nematerializându-se printr-un înscris. A mai arătat că plăteste în continuare taxele si impozitele aferente autoturismului, iar pârâtul N. V., desi l-a solicitat de nenumărate rânduri, nu a înteles să se prezinte pentru a aduce la îndeplinire acest lucru, iar toate documentele originale ale masinii i-au fost înmânate acestuia cu ocazia achitării contravalorii autoturismului.
În drept, a invocat dispozitiile art. 1516 Cod civil, O.U.G. nr.195/2002 Rep.
În probatiune, a solicitat proba cu înscrisuri si martori si interogatoriul pârâtilor si a depus la dosar înscrisuri.
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 19 lei si timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
Pârâtii nu au formulat întâmpinare în cauză.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, în cadrul căreia s-au depus la dosar relatiile solicitate de la S. P. Comunitar Regim Permise de Conducere si Înmatriculare a Vehiculelor V., comunicate prin adresa nr._/22.03.2013 si nr._/29.04.2013, adeverinta emisă de Primăria Orasului Odobesti, jud V. nr.3/618/05.04.2013, precum si proba cu martorul M. V., declaratia acestuia fiind consemnată si atasată la dosar, iar pârâtul N. V. nu s-a prezentat pentru administrarea probei cu interogatoriu, desi a fost citat cu mentiunea de a se prezenta personal la instantă în aceste scop.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanta retine următoarele:
Din adresele nr._/22.03.2013 si nr._/29.04.2013 emise de S. P. Comunitar Regim Permise de Conducere si Înmatriculare a Vehiculelor V. rezultă că în evidenta informatizată autoturismul marca Alfa R. cu . ZAR162B_, ._, figurează ca fiind înmatriculat la data de 18.05.2005 cu nr. de înmatriculare_, detinător G. C.. Pe numele reclamantului figurează autoturismul si în evidentele fiscale, asa cum rezultă din adeverinta emisă de Primăria Orasului Odobesti, jud V. nr.3/618/05.04.2013.
Reclamantul a sustinut în cuprinsul cererii de chemare în judecată că a vândut acest autoturism la data de 15.08.2007, la dosar nefiind însă depus niciun înscris care să ateste că reclamantul a vândut autoturismul pârâtului N. V.. De altfel, reclamantul a arătat în cuprinsul cererii că vânzarea autoturismului nu s-a materializat printr-un înscris.
Cum sarcina probei revine reclamantului conform art.1169 Cod civil, în lipsa unui înscris constatator al operatiunii de vânzare-cumpărare, în cauză a fost administrată proba testimonială, fiind audiat martorul M. V..
Pe baza declaratiei acestui martor nu se poate retine însă cu certitudine că pârâtul a cumpărat autoturismul reclamantului. Aceasta deoarece martorul nu a fost de fată în momentul vânzării autovehiculului, stiind despre vânzare de la reclamant, martorul nu a stiut să precizeze numele băiatului care a cumpărat autoturismul, nici care a fost pretul vânzării si nici dacă aceasta s-a materializat în vreun înscris si nici dacă reclamantul a predat băiatului care a cumpărat masina actele originale ale masinii. Mai mult, martorul a arătat că l-a văzut pe acest băiat acum 5 sau 6 ani si că poate l-ar recunoaste pe acesta dacă l-ar vedea, având în vedere că la acel moment era putin băut.
În aceste împrejurări si în lipsa altor probe din care să rezulte că între reclamant si pârâtul N. V. s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare a autoturismului marca Alfa R. cu . ZAR162B_ si nr. de înmatriculare_, apreciind că reclamantul nu a făcut dovada pretentiilor sale, instanta va respinge ca neîntemeiată cererea acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Respinge ca neîntemeiată cererea formulata de catre reclamant G. C. domiciliat in Odobesti, .. 10 B, jud.V. in contradictoriu cu pârâtul N. V. domiciliat în comuna Golesti, .. 44, jud. V., S. P. Comunitar Regim premise de Conducere și Înmatriculări Vehicole Prefectura V., cu sediul în Focșani, jud. V..
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntată în sedintă publică, astăzi, 06.06.2013.
Președinte, Grefier, M. P. L. Vinjan
Red, jud. M.P.- 28.06.2013.
Comunicat 3 ex./01.07.2013.
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2710/2013.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 4556/2013. Judecătoria... → |
---|