Plângere contravenţională. Sentința nr. 1010/2013. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1010/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 01-03-2013 în dosarul nr. 13101/231/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
Judecătoria Focșani – Județul V.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1010
Ședința publică din data de 01 Martie 2013
Instanța constituită din:
Președinte – A. M. -Judecător
Grefier – Anișoara G.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta . – B., cu sediul în B., ., ., în contradictoriu cu intimata I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER-ISCTR- BUCUREȘTI cu sediul în București, B.dul.D. G., nr.38, sect.1, având ca obiect plângere contravenționala.
La apelul nominal făcut cauzei în ședință publică, în ordinea de pe lista de ședință, au lipsit părțile.
Instanța, având în vedere că lipsesc părțile, în temeiul art.104 alin.13 din Hot. CSM nr.352/2005, lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare la apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns consilier juridic pentru petenta, T. M. E., care s-a legitimat cu CI . nr._, lipsă fiind intimatul și reprezentanții acestuia.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța constată că la termenul anterior i-a pus în vedere petentei să depună la dosar copie lizibilă de pe cartea de identitate a vehiculului.
Reprezentanta petentei arată că are asupra sa atat originalul cât și copie lizibiă de pe cartea de identitate a vehiculului și o depune la dosar.
Reprezentanta petentei arată că din cuprinsul cărții de identitate a vehiculului, rezultă faptul că viteza maxim constructivă a vehiculului este de 110 Km/h.
Instanța întreabă petenta care este semnificația mențiunii viteză maximă constructivă și a modului în care a fost completat certificatul de înmatriculare al autoutilarei.
Reprezentanta petentei arată că aceste autocamioane pot fi pe parcurs modificate, cu avizul RAR și în cauză autoutilara a fost modificată fapt atestat de RAR în urma verificării.
Instanța întreabă petenta dacă mai are alte cereri.
Petenta având cuvântul arată că nu mai are alte cereri.
Nemaifiind alte cereri, instanța acordă cuvântul pe fond.
Petenta pe fondul cauzei solicită anularea amenzii, întrucât nu se consideră vinovată. Lasă la aprecierea instanței să califice gravitatea faptei.
Nemaifiind alte cereri instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând, asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani la data de 23.10.2012 petenta . a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. de S. pentru Control în Transportul Rutier – I. Nord Est 3 anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 11.10.2012.
În motivare petenta a arătat că la data de 02.10.2012, ora 12.45, pe DN2 km 158, în localitatea Obrejița, județul V. autoutilitara cu numărul de înmatriculare_ a fost verificată de inspectorul M. D. din cadrul ISCTR care a constatat că autovehiculul nu era echipat cu limitator de viteză fapt ce rezultă din dovada de verificare . – nr.916 și a fost întocmit procesul-verbal contestat prin care petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 500 lei. Petenta a precizat că autoutilitara nu este echipată cu un asemenea dispozitiv întrucât potrivit prevederilor legale nici nu este necesar. Astfel, autoutilitara controlată are viteza maximă constructivă de 85 km/h astfel cum rezultă din certificatul de înmatriculare conform omologării RAR din 28.02.2007 astfel că nu poate atinge o viteză mai mare și nu trebuie limitat la 90 km/h. petenta a mai solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
În drept au fost invocate dispozițiile ale RNTR 11 privind reglementările controlului tehnic în trafic al vehiculelor rutiere.
În dovedire a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a depus la dosar procesul-verbal atacat (f.4-5), dovada de comunicare (f.6), anexă la certificatul de înmatriculare a autovehiculului_ (f.7), cartea de identitate vehicul (f.8).
Plângerea este scutită de plata taxelor de timbru și a timbrului judiciar.
Fiind legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal atacat.
În motivare intimatul a arătat că potrivit dispozițiilor art.4 alin.4 din RNTR 11 autovehiculele din categoriile N2 și N3 prevăzute la alin.1 pot circula pe drumurile publice numai dacă sunt echipate cu limitator de viteză reglat astfel încât viteza lor să nu depășescă 90 km/h și că petenta nu beneficiază de excepțiile prevăzute de art.5 alin.5. Astfel, autovehiculul petentei având 4 roți și o viteză minimă constructivă mai mare de 25 km/h trebuie echipat cu limitator de viteză potrivit art.4 alin.1 din RNTR 11. Totodată, intimatul a mai invocat faptul că procesul-verbal are valoare probatorie până la proba contrară și că a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale.
A invocat în drept dispozițiile art.115-118 C.p.c., OG nr.2/2001, HG nr.27/2011, ordinul MTI nr.980/2011.
În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri și a depus la dosar în copie: procesul-verbal atacat (f. 16-17), dovada de verificare . nr._/21.10.2011 eliberată de Total service tahograf SRL (f.18).
În temeiul prevederilor art.167 alin.1 C.p.c., apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri iar pentru dovedirea situației de fapt.
Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 11.10.2012 întocmit de agentul constatator M. D. din cadrul I. de S. pentru Control în Transportul Rutier – I. teritorial Nord Est 3 petenta . a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 500 de lei întrucât la data 02.10.2012, ora 12.45, pe DN2, km 158, localitatea Obrejița, a fost oprită și verificată autoutilitara cu număr de înmatriculare_ aparținând petentei iar în urma verificărilor s-a constatat că operatorul de transport utilizează autovehiculul fără a fi echipat cu limitator de viteză fapt ce rezultă din dovada de verificare . nr._/21.10.2011 eliberată de Total service tahograf SRL. Fapta reținută în sarcina petentei este prevăzută de art.12 lit.e din HG nr.899/2003. Procesul-verbal a fost întocmit în lipsa reprezentantului contravenientei și nu a fost semnat de un martor-asistent, agentul constatator menționând la rubrica motivul lipsei martorului faptul că nu a putut fi identificat niciun martor la fața locului decât un alt agent constatator care potrivit dispozițiilor OG nr.2/2001 nu poate semna. Procesul-verbal a fost comunicat contravenientei prin poștă la data de 12.10.2012, conform dovezii de comunicare (f.9).
Întrucât petenta a formulat cererea în termenul legal, în conformitate cu dispozițiile art.34 alin.1 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța va proceda la verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal atacat.
Sub aspectul legalității, instanța constată că procesul-verbal contravenției . nr._/11.10.2012 a fost întocmit cu respectarea prevederilor art.16 și 17 din OG nr.2/2001, cuprinzând mențiunile obligatoriii prevăzute sub sancțiunea nulității. Astfel, din conținutul actului de constatare reiese că acesta a fost întocmit de agentul constatator M. D. din cadrul I. de S. pentru Control în Transportul Rutier – I. Nord Est 3, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii acesteia precum și semnătura agentului constatator. Prin urmare, nu este incident nici unul dintre cazurile de nulitate expresă prevăzute de OG nr.2/2001.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal susmenționat, aceasta presupune că mențiunile din actul constatator privind existența faptei, persoana care a săvârșit-o și vinovăția acesteia sunt conforme cu realitatea precum și existența unui raport rezonabil de proporționalitate între scopul urmărit și sancțiunea aplicată.
Dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este însă unul absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, însă numai în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit dar și respectarea dreptului la apărare.
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată astfel la latitudinea fiecărui sistem de drept, statul fiind liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, iar instanțele au obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru a răsturna situația de fapt din procesul verbal, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de stat de a nu lăsa nesancționate fapte antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Astfel, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, în concordanță cu art. 34 din actul normativ anterior indicat, beneficiind de o prezumție relativă de veridicitate, permisă de Convenția Europeana a Drepturilor Omului cât timp petentului i se asigură condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului la un proces echitabil.
În drept, sunt aplicabile dispozițiile art.8 alin.1 din HG nr.899/2003 privind stabilirea conditiilor referitoare la aprobarea de model pentru aparatul de control in transporturile rutiere, la omologarea de tip a limitatoarelor de viteza, precum si a conditiilor de montare, reparare, reglare si verificare a aparatelor de control in transporturile rutiere si a limitatoarelor de viteza, în conformitate cu care vor fi echipate cu limitator de viteza autovehiculele care aparțin categoriilor M2, M3, N2 și N3, destinate circulației pe drumurile publice, care au cel puțin 4 roti și o viteza maxima constructivã mai mare de 25 km/h.
Totodată, potrivit prevederilor art.12 lit.e din același act normativ constituie contravenție fapta de a utiliza autovehiculele prevãzute la art. 8, neechipate cu limitator de viteza sau echipate cu limitator de viteza care nu respecta reglementãrile specifice în vigoare și se sancționează conform art.13 lit.c cu amendă de la 500 la 1000 lei aplicabilã deținãtorului autovehiculului.
Rezultă așadar că potrivit acestor prevederi legale toate autovehiculele care aparțin categoriilor M2, M3, N2 și N3, destinate circulației pe drumurile publice, cu cel puțin 4 roti și o viteza maxima constructivã mai mare de 25 km/h, trebuie echipate cu limitator de viteză întrucât folosirea la efectuarea transportului rutier a unui vehicul neechipat cu un atare dispozitiv atrage răspunderea contravențională a deținătorului.
Cu toate acestea, dispozițiile de mai sus trebuie interpretate teleologic, în acord cu scopul lor și cu intenția legiuitorului care a stabilit în art.2 lit.b din HG nr.899/2011 că limitatorul de viteza reprezintă un dispozitiv care are rolul de a limita viteza maxima a unui autovehicul la o valoare prescrisã și care poate fi omologat ca entitate tehnica independenta. Sistemele de limitare constructivã a vitezei maxime a unui autovehicul și care sunt integrate în construcția autovehiculului din fabricație trebuie sa respecte aceleași condiții ca și limitatoarele de viteza.
Prin urmare, obligativitatea montării limitatoarelor de viteză nu subzistă în cazul vehiculelor care sunt dotate din fabricație cu sisteme de limitare a vitezei maxime integrate în construcția autovehiculului din fabricație. Însă, aceste sisteme vor fi supuse acelorași reglementări și condiții ca și limitatoarele.
Or, petenta a depus la dosar cartea de identitate a autoutilitarei cu număr de înmatriculare_ din cuprinsul căreia rezultă că la data de 28.02.2007 Registrul Auto Român a atestat că vehiculul corespunde reglementărilor privind admiterea în circulație pe drumurile publice, omologând sistemul integrat de limitare a vitezei constructive la 85 de km/h (rubrica 16 având denumirea de Viteza maximă constructivă).
Mai mult, din cuprinsul dovezii de verificare . nr._/21.10.2011 eliberată de Total Service Tahograf SRL, agent economic care are ca obiect de activitate montarea și verificarea periodică a tahografelor și limitatoarelor de viteză, autorizată de RAR, rezultă că vehiculul verificat nu este prevăzut cu limitator de viteză dar totodată la rubrica Obligația de limitare conform legislației în vigoare s-a completată că nu există această sarcină.
Așadar, rezultă că potrivit legislației în vigoare, deși autoutilitara folosită de petentă face parte din categoria N2, având cel puțin 4 roți și o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km și care potrivit legii trebuie să fie prevăzut cu un dispozitiv de limitare a vitezei la 90 km/h, totuși în concret acest vehicul este limitat constructiv la viteza de 85 km/h, fapt atestat de RAR astfel că obligația montării dispozitivului în cauză rămâne fără obiect.
Rezultă așadar că petenta a fost sancționată pentru o faptă care nu există, singurul remediu fiind în aceste condiții anularea procesului-verbal în cauză și exonerarea petentei de la plata amenzii contravenționale aplicate.
Prin urmare, instanța va admite plângerea formulată și va anula procesul-verbal de contravenție contestat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTORASTE
Admite plângerea formulată de petenta . – B., cu sediul în B., ., ., jud.B., în contradictoriu cu intimata I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER-ISCTR- BUCUREȘTI cu sediul în București, B.dul.D. G., nr.38, sect.1.
Anulează procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 11.10.2012 întocmit de agentul constatator M. D. din cadrul I. de S. pentru Control în Transportul Rutier – I. teritorial Nord Est 3 și în consecință exonerează petenta . de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 500 de lei.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 01 martie 2013.
Președinte, Grefier,
A. M. Anișoara G.
Red.M.A./ Tehnored. A.G.
Ex: 5 / 28.03.2013
← Pretenţii. Încheierea nr. 14/2013. Judecătoria FOCŞANI | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2710/2013.... → |
---|