Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 3011/2013. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 3011/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 4008/231/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECATORIA FOCȘANI - SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA NR.3011

Ședința publica din 20.06. 2o13

Instanța constituita din:

Președinte – A. M. T. vicepreședinte judecătorie

Grefier – L. I.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulate de reclamanta D. F. cu domiciliul ales in Iasi . nr 8 . jud Iasi la Cabinet avocat C. P. in contradictoriu cu pârâtul G. M. V. domiciliat in Golești . 15 jud V., avand ca obiect ordonanță președintiala – perimare.

La apelul nominal făcut în ședință publică părțile au lipsit părtile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Instanța, din oficiu, pune in discuție excepția perimării cererii de chemare in judecata si rămâne in pronunțare.

INSTANȚA,

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanței în data de 2.04.2012 reclamanta D. F. in contradictoriu cu pârâtul G. M. V. a solicitat ca pe cale de ordonanta președintiala sa se dispună incredintarea minorei G. I. T..

Din înscrisurile aflate la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 12.04.2012, când judecata cauzei a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 155/1 cod.p.civ și că, potrivit referatului întocmit de grefă s-a dispus repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării.

În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 248 C.p.civ potrivit cărora orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, precum și dispozițiile art. 252 C.p.civ potrivit cărora perimarea se poate constata și din oficiu.

Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, instanța, în baza art.248 și urm Cpciv, urmează a constata perimată cererea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Constată perimată acțiunea formulată de reclamanta D. F. cu domiciliul ales in Iasi . nr 8 . jud Iasi la Cabinet avocat C. P. in contradictoriu cu pârâtul G. M. V. domiciliat in Golești . 15 jud V., având ca obiect ordonanță președințiala.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.06. 2o13.

Ptr.

PREȘEDINTE aflat Concediu studii

Semnează

Președinte Judecătorie

M. G.

Grefier,

Red. AMT la 2o.o6.2o13

Tehnored LI/2 ex/Astăzi, 16.07. 2o13

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 3011/2013. Judecătoria FOCŞANI