Pensie întreţinere. Sentința nr. 1693/2013. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 1693/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 05-04-2013 în dosarul nr. 11985/231/2012

Dosar nr._

ROMANIA

JUDECĂTORIA FOCȘANI JUDEȚUL V.

SENTINTA CIVILA NR. 1693

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 05.04.2013

PREȘEDINTE: M. G. PREȘEDINTE JUDECATORIE

GREFIER: ANIȘOARA I.

Pentru astazi fiind aminata pronuntarea asupra cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta C. G. I., prin reprezentant legal C. L. cu domiciliul in com Golesti, . jud V., in contradictoriu cu pârâtul A. M., având domiciliul in Odobesti, . nr 2, jud V., având ca obiect pensie intretinere.

Dezbaterile orale au avut loc in ședinta publica din data de 02.04.2013, cind s-au pus concluzii pe fondul cauzei, note consemnate in incheierea de sedinta din acea data care face parte integranta din prezenta, cind instanta in vederea deliberarii, a aminat pronuntarea cauzei pentru astazi 05.04.2013 cind:

I N S T A N T A

Asupra cauzei de fata.

Prin cererea inreg. la nr._ reclamantul C. G. I., prin reprezentant legal C. L., a chemat in judecata pârâtul A. M. pentru pensie de intretinere.

În motivarea actiunii, reclamanta a arătat că prin sent. civ. nr. 5518/2008 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._ pârâtul a fost obligat la plata unei pensii lunare de întreținere de 140 lei, pentru minorii C. G. I. și C. R. G., care a devenit major, dar este în continuarea studiilor, fiind elev în anul 4 la Liceul de Artă din Focsani.

Reclamanta si-a întemeiat în drept cererea.

In dovedire a depus la dosar sentinta civila nr. 5518/2008 a Judecatoriei Focsani.

Prin serviciul registratură al instanței, pârâtul a depus întâmpinare precizând că in principiu este de acord sa se majoreze suma datorata a minorei C. G. I., nascuta la 03.09.1995 incepind cu data pronuntarii sentintei pina la majorat. A solicitat insa ca majorarea prestatiei periodice sa se raporteze la salariul minim pe economie care in anul 2012 este de 700 lei conform HG 1225/14.12.2011 precum si fata de culpa victimei care este de ½.

A mai arătat piritul ca prin într-adevar prin sentinta civila nr. 5518/18.11.2008 a Judecatoriei Focsani a fost obligat la plata majorata a prestatiei periodice respectiv in cuantum de 140 lei pentru minorii C. G. I. și C. R. G., insa apreciaza ca majorarea prestatiei periodice trebuie facuta raportat la salariul minim pe economie si la starea de fapt si criteriile avute in vedere de instanta initial la stabilirea primei obligatii prin sentinta penala nr. 46/4998 a Tribunalului M. Iași.

De asemnea piritul a arata prin intimpinare ca mai are in intretinere doi copii minori A. G. C. și A. M. precum si alte obligatii fata de BRD si BCR sumele imprumutate fiind necesare traiului de zi cu zi.

A depus la dosar inscrisuri in sustinerea celor invocate.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

În fapt, prin sent. civ. nr. 5518/2008 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._ s-a dispus obligarea piritului la plata sumei de 140 lei pentru minora C. G. I., nascuta la 03.09.1995 cu titlu de prestatie lunara majorata.

Potrivit art. 531 C.civil, instanta judecatoreasca, poate mari sau micsora obligatia de intretinere, dupa cum se schimba mijloacele celui care da intretinerea sau nevoia celui ce o primeste.

La stabilirea posibilitatilor materiale ale prestatiei periodice de plata instanta retine ca acesta realizeaza venituri de natura salariala, media lunara fiind de 1750 lei, potrivit adeverintei nr._/11.12.2012 emisa de IJP V., urmind a retine si faptul ca, acesta mai are in intretinere doi copii minori, potrivit certificatelor de naștere depuse la dosarul cauzei.

La stabilirea cuantumului prestatiei de intretinere se vor avea in vedere si prevederile art. 529 Cod civila, potrrivit carora « cind intretinerea este datorata de parinte, ea se stabileste pina la o patrime din venitul net lunar pentru un copil, o treime pentru doi copii si o jumatate pentru trei sau mai multi copii ».

Cum nevoile minorei au sporit cu varsta, instanta in baza art. 527, 528, 529 (1) si 531 C.civil, va admite actiunea si va obliga pârâtul la plata sumei de 200 lei lunar către reclamanta minora C. G. I., cu titlu de prestatie periodica lunara, începind cu data introducerii actiunii respectiv 27.09.2013 si până la majoratul acesteia.

Instanta va mai avea in vedere si faptul ca piritul mai are alti copii in intretinere, astfel incit sa nu fie afectata suma necesara si pentru cresterea, educarea si cheltuielile de intretinere ale acestora.

Vazand actiunea scutită de taxa de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite actiunea civila de formulată de reclamanta C. G. I., prin reprezentant legal C. L. cu domiciliul in com Golesti, . jud V., in contradictoriu cu pârâtul A. M., având domiciliul in Odobesti, . nr 2, jud V., având ca obiect pensie intretinere.

Obligă pîrîtul sa plateasca minorei C. G. I. născuta la 03.09.1995 o prestatie periodica lunara majorata de la cite 140 lei lunar la câte 200 lei lunar incepind cu data introducerii actiunii 27.09.2012 si pina la majoratul minorei.

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 05.04.2013.

P., Grefier,

M. G. A. I.

Red./Dact.

6 ex. 22.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 1693/2013. Judecătoria FOCŞANI