Pensie întreţinere. Sentința nr. 5414/2013. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 5414/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 23-12-2013 în dosarul nr. 12041/231/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

Judecătoria Focșani – Județul V.

SECȚIA CIVILĂ

Sentinta civila nr. 5414

Ședința publică din data de 23 decembrie 2013

Instanța constituită din:

Președinte – M. P.-judecator

Grefier – N. P.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul M. M., cu domiciliul in Focsani, ., ., ., in contradictoriu cu pârâtul M. A., cu domiciliul in Focsani, ., ., având ca obiect pensie intretinere.

Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 18.12.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța in vederea deliberarii, a amânat pronunțarea pentru astăzi 23.12.2013, cand,

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de fată, retine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instante la data de 28.09.2012 sub nr._, reclamantul M. M. a chemat în judecată pe pârâtul M. A., solicitând instantei ca, prin hotărârea ce va pronunta, să dispună obligarea majorarea pensiei de întretinere proportional cu veniturile obtinute de pârât în prezent, precum si obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, a arătat, în esentă, că prin Sentinta civilă nr. 414/01.02.2007 pronuntată de Judecătoria Focsani în dosarul nr._ pârâtul a fost obligat să plătească o pensie de întretinere în cuantum de 78 de lei. A mai arătat că este student la Universitate si cheltuielile pentru nevoile zilnice, haine, cărti de specialitate, taxe la Universitate, chirie din Italia sunt enorme si că pârâtul are venituri si din pensie si realizează si alte venituri.

În dovedirea cererii, a depus la dosar înscrisuri.

În drept, a invocat prev. art. 402 Cod civil.

Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru si timbru judiciar conform art. 15 lit.c din Legea nr.146/1997 si art. 1 alin.2 din O.G. nr.32/1995.

Pârâtul a formulat întâmpinare în cauză, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând, în esentă, că pensia de întretinere pe care a plătit-o reclamantului până la majoratul acestuia a fost în sumă de 100 lei lunar, stabilită prin Sentinta civilă nr. 3072/10.06.2009 pronuntată de Judecătoria Focsani în dosarul nr._, irevocabilă. A mai arătat că singurul său venit este pensia în sumă de 500 lei lunar, că este pensionat pe motiv de invaliditate, astfel încât nici nu are posibilitatea să realizeze alte venituri si că nu are cunostintă ca fiul său să fie student la Universitate în Italia.

În drept, a invocat prev. art. 115-118 Cod proc.civilă.

În probatiune, a depus la dosar înscrisuri.

La temenul de judecată de la data de 25.01.2013, în baza art.84 Cod proc.civilă, instanta a calificat cererea formulată de reclamant ca fiind stabilire pensie de întretinere major.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri si s-a efectuat comisie rogatorie în Italia pentru obtinerea de relatii privind institutia de învătământ frecventată de reclamant în Italia, relatiile comunicate de instanta din Italia fiind atasate la dosar.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanta retine că reclamantul este fiul pârâtului, iar prin Sentinta civilă nr. 3072/10.06.2009 pronntată de Judecătoria Focsani în dosar nr._ pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întretinere în favoarea reclamantului în cuantum de 100 lei până la majoratul acestuia.

La data de 20.10.2011 reclamantul a împlinit vârsta de 18 ani, devenind major, obligatia de plată a pensiei de întretinere stabilită prin Sentinta civilă nr. 3072/10.06.2009 a Judecătoriei Focsani încetând la această dată.

Conform art. 499 alin.3 din Codul civil, părintii sunt obligati să îl întretină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăsi vârsta de 26 de ani, legea nefăcând nicio distinctie în functie de tipul unitătii de învătămant frecventate, de stat sau particulară, acreditată sau neacreditată, obligatorie sau facultativă.

Prin urmare, raportându-se la aceste dispozitii legale si având în vedere că reclamantul, în prezent major, a făcut dovada că frecventează cursul de operator electric din cadrul Centrului de Formare Profesională ENAIP Veneto din Padova, autorizat si recunoscut de Ministerul Învătământului si de Regiunea Veneto – Directia Regională de Formare –f. 114-116, ceea ce presupune efectuarea unor cheltuieli pentru asigurarea întretinerii si a scolarizării, precum si faptul că în cauză nu s-a făcut dovada că reclamantul realizează venituri din muncă, instanta apreciază că reclamantul are dreptul să beneficieze de pensie de întretinere din partea tatălui său, pe perioada studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

Sub aspectul mijloacelor pârâtului, din adresa nr. 5211/26.03.2013 a Casei Judetene de Pensii V. rezultă că pârâtul figurează în evidente ca pensionar de invaliditate si cu un cuantum de 520 lei/lună.

Din adresa nr._/21.03.2013 a Administratiei Finantelor Publice a Mun. Focsani rezultă că în anul 2012 pârâtul figurează în evidente cu următoarele venituri: venituri din dividende în cuantum de 38.540 lei, impozit 6166 lei conform declaratiei 205 depusă de Fondul Proprietatea S.A. si venituri din dobânzi în cuantum de 3743 lei, impozit retinut 599 lei, conform declaratiei 205 depusă de Banca Comercială Carpatica S.A.

Instanta apreciază că aceste venituri au un caracter de continuitate, având în vedere sursa acestora si faptul că pârâtul poate beneficia anual de acestea cât timp detine actiuni la Fondul Proprietatea S.A. si sume purtătoare de dobânzi la o unitate bancară.

Prin urmare, la stabilirea cuantumului pensiei de întretinere, instanta are în vedere dispozitiile art. 529 alin.1 si alin.2 Cod civil, potrivit cărora, întretinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui care urmează a o plăti, iar când întretinerea este datorată de părinte, ea se stabileste până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil (...), venitul obtinut lunar din pensie în cuantum de 520 lei si veniturile nete obtinute de pârât în anul 2012 din dividende si dobânzi ( 32.374 lei + 3144 lei), necesitatea de a asigura reclamantului un nivel de trai corespunzător nevoilor acestuia, dar si obligatiile de plată ale pârâtului pentru asigurarea întretinerii proprii, urmând să stabilească o pensie de întretinere în cuantum de 400 lei lunar, ce urmează a fi plătită conform regulii înscrise în art. 532 alin.1 Cod civil.

În consecintă, instanta va admite cererea si va obliga pârâtul la plata unei pensii de întretinere în favoarea reclamantului în cuantum de 400 lei lunar, începând cu data introducerii actiunii – 28.09.2012 si până la terminarea studiilor de către reclamant, dar nu mai târziu de împlinirea de către acesta a vârstei de 26 de ani.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de chemare in judecata formulata de reclamantul M. M., cu domiciliul in Focsani, ., ., ., in contradictoriu cu pârâtul M. A., cu domiciliul in Focsani, ., ., jud. V., având ca obiect pensie intretinere.

Obligă pârâtul la plata unei pensii de întretinere în favoarea reclamantului în cuantum de 400 lei lunar, începând cu data introducerii actiunii – 28.09.2012 si până la terminarea studiilor de către reclamant, dar nu mai târziu de împlinirea de către acesta a vârstei de 26 de ani.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntată în sedintă publică, astăzi, 23.12.2013.

Președinte, Grefier,

M. P. N. P.

Red./dact. M.P.

5 EXP. -09.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 5414/2013. Judecătoria FOCŞANI