Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 57/2013. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 57/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 14-01-2013 în dosarul nr. 12826/231/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
Judecătoria Focșani
Sentința civilă nr. 57
Ședința publică din data de 14.01.2013
Instanța constituită din:
Judecător – C. M.
Grefier – Mîrșolea A. R.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. L. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani.
Pe rol fiind judecarea cererii de chemare în judecată formulată de petentul I.P.J. V. cu sediul în Focșani, județul V. în contradictoriu cu intimatul Ș. D. cu domiciliul în ., având ca obiect reexaminare sancțiune contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, conform art. 104 alin. 13 din Hotărârea nr. 387 din 22 septembrie 2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioara al instanțelor judecătorești, au lipsit ambele părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, care învederează ca pricina ese la primul termen de judecata, după care:
Instanța reține că este competentă să soluționeze pricina în contextul prevederilor art. 21 din OG nr. 55/2002 raportate la art. 1 C.p.c
În temeiul art. 167 alin. 1 C.p.c. instanța încuviințează pentru petent proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind-o drept verosimilă, pertinentă, concludentă și utilă soluționării pricinii.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea cererii de chemare în judecată. Nemaifiind cereri de formulat, alte excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și, considerându-se lămurită asupra soluționării cauzei – în conformitate cu prevederile art. 150 C. p. c. –, constată încheiată faza de cercetare judecătorească și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Prin adresa înregistrată la nr._ emisă de Secția nr. 2 Poliție Rurală Gugești, s-a solicitat instanței de judecată, Judecătoria Focșani, înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității privindu-l pe contravenientul Ș. D..
Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Focșani sub nr._ .
În motivarea cererii petentul a precizat că nu există posibilitatea executării silite a contravenientului Ș. D., iar acesta nu achitată de bună voie amenda contravențională ce i-a fost aplicată prin procesul verbal de contravenție PA nr._/20.04.2012 emis de Secția nr. 2 Poliție Rurală Gugești.
În drept cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 9 alin. 3 și art. 39/1OG 2/2001 modificată.
In dovedirea cererii s-au depus acte respectiv notă de constatare înregistrată sub nr. 2603/15.06.2012, adresa Primăria Obrejița înregistrată sub nr. 140/21.05.2012, proces – verbal de contravenție PA nr._/20.04.2012, notă de plată, adresa emisă de Primăria Obrejița înregistrată sub nr. 2742/29.06.2012 însoțită de somație și titlu executoriu, răspuns adresă emisă de I.T.M. V., adeverința de venit pe anul 2011, răspuns adresa SPCLEP Dumbraveni .
Contravenientul legal citat cu mențiunea achitării debitului/depunerii intampinarii, nu s-a prezentat în instanță, nu a depus întâmpinare și nu a solicitat alte probe pentru a-și preciza poziția procesuală.
Din oficiu s-au solicitat relatii de la Primaria Obrejita si de la DGFP V. privind aspectul daca contravenientul figureaza cu bunuri mobile sau imobile,venituri agricole,cat si venituri impozabile sau urmăribile.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța reține în fapt următoarea situație:
Contravenția este o formă de ilicit mai ușoară decât infracțiunea, datorită criteriului sancțiunii, păstrându-și însă individualitatea proprie, care constă nu din elemente intrinseci sau extrinseci, ci din procedura aplicabilă pentru sancționarea ei, o procedură diferită de cea aplicabilă infracțiunilor.
Prin reglementarea actuală din legea cadru, contravenția apare ca o formă de ilicit clar conturată, care este stabilită și sancționată prin anumite categorii de acte normative, ilicit care se distinge prin anumite trăsături specifice și prin procedura aplicabilă atât de infracțiune cât și de alte fapte reprobabile care au un regim juridic diferit.
Chiar dacă, lato sensu, contravenția poate fi considerată o formă a ilicitului penal, cum pe bună dreptate s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în mai multe cauze (C. Ozturk c. Germania, C. Lutz c. Germania și C. A. c. România), aceasta are o gravitate pe care doar legiuitorul o poate aprecia prin sancțiunea aplicată.
Urmare a modificării OG 2/2001 prin L. 293/2009, a fost eliminată prevederea prin care se condiționa sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității de acordul contravenientului, prevedere care lipsea de finalitate o sancțiune aplicată pentru comiterea unei fapte antisociale, deoarece este greu de crezut că o persoană insolvabilă și-ar da acordul pentru a i se aplica această sancțiune. În prezent, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității este cea mai aspră sancțiune contravențională și poate fi aplicată în două moduri: fie direct în situația în care aceasta este prevăzută în actul normativ care sancționează contravenția, fie indirect în situația înlocuirii amenzii aplicate, regimul juridic al acesteia fiind stabilit de OG 55/2002, instanța de judecată deținând competența exclusivă în aplicarea acesteia.
Art. 391 OG 2/2001 prevede că în situația în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, va fi sesizată instanța care va proceda, în caz de neachitare a amenzii, la înlocuirea amenzii cu sancțiunea unei activități în folosul comunității.
Activitatea în folosul comunității se prestează în domeniul serviciilor publice, pentru întreținerea locurilor de agrement, a parcurilor drumurilor, păstrarea curățeniei și igienizarea localităților, desfășurarea de activități în folosul căminelor pentru copii și bătrâni, al orfelinatelor, creșelor, grădinițelor, spitalelor și al altor așezăminte social-culturale.
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/20.04.2012 emis de Secția nr. 2 Poliție Rurală Gugești, contravenientului Ș. D., domiciliat în ., i s-a aplicat o amendă contravențională de 600 lei în temeiul art. 3 pct. 24 din Lg. 61/1991 republicată, contravenție săvârșită pe raza localității Obrejita, jud. V..
Conform adresei 2718/28.06.2012 emisă de Primăria ., si adresei nr._ din 21.03.2012 emisă de DGFP V. contravenientul Ș. D. nu a achitat amenda și nici nu există posibilitatea executării silite, contravenientul nedeținând bunuri sau venituri urmăribile sau impozabile.
In ceea ce priveste amenda de 600 lei, instanta retine ca a fost emisa somatia si titlul executoriu cu nr. 2718/28.06.2012 emise de Primaria . de plata 2742/29.06.2012.
Având în vedere această imposibilitate de executare silită a amenzii, precum și refuzul evident al contravenientului de a plăti amenda, urmează ca instanța, în baza art. 8 alin. 5 lit. b OG 55/2002 și art. 13 din același act normativ, modificată prin L. 294/2009, coroborate cu dispozițiile. Art.39 indice 1 OG 2/2001 si art.18 OG 55/2002 să admită sesizarea și să dispună transformarea amenzii în ore în muncă în folosul comunității la Primăria Obrejița, jud. V., cu respectarea OG 55/2002 modificată și-n funcție de aptitudinile fizice și psihice precum și de nivelul de pregătire profesională a contravenientului.
Se va face aplicarea dispozițiilor art. 15, 17 OG 55/2002 modificată și o copie de pe hotărâre se va înainta la P. de pe lângă Judecătoria Focșani.
Urmează a se avea-n vedere și faptul că procesul verbal de contravenție nu a fost contestat dar și decizia Curții Constituționale 1354/10 decembrie 2008 ce vizează faptul că nu e necesar consimțământul contravenientului pentru a i se aplica sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
Văzând că sesizarea e scutită de taxă de timbru;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulata de petentul I.P.J. V. cu sediul în Focșani, județul V. în contradictoriu cu intimatul Ș. D. cu domiciliul în ..
Dispune transformarea amenzii de 600 lei conf. procesului verbal . nr._/2012 întocmit de Postul de politie Dumitresti, jud. Vn. în 60 ore muncă în folosul comunității, la Primăria ..
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14.01.2013. .
JudecătorGrefier
C. M. A. R. Mârșolea
Red./dact. C.M./MA
6. Ex Astăzi/31.01.2013
3 ex/primit si comunicat/
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2285/2013.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 381/2013.... → |
---|