Plângere contravenţională. Sentința nr. 3473/2013. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3473/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 06-09-2013 în dosarul nr. 4540/231/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
Judecătoria Focșani-Județul V.
SECTIA CIVILA
Sentința civilă nr. 3473
Ședința publică din data de 06. Septembrie. 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – M. N. -Judecător
GREFIER – Anișoara G.
Pe rol fiind soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de petentul M. I. cu domiciliul în Mun.Oradea, ., jud.Bihor, rezident în ., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ de POLIȚIE a Mun.BUCUREȘTI-B. RUTIERĂ, cu sediul in București, ..9-15, sect.3, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut cauzei în ședință publică, în ordinea de pe lista de ședință, au lipsit părțile.
Având în vedere lipsa părților, instanța lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare la apelul nominal făcut în ședință publică, părțile au lipsit.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată procedura de citare legal îndeplinită, iar prin întâmpinare intimatul DGP- B. MOBILĂ –București, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Conform verificărilor Sistemului Ecris cu privire la existența altor dosare formate ca urmare a unei cereri formulate de aceleași persoane, împotriva acelorași persoane și având același obiect potrivit art. 103 alin. 1/1 R.O.I. și dispozițiilor din Nota internă nr. 7/20.01.2012 a Judecătoriei Focșani, instanța constată că nu mai sunt înregistrate alte cauze având același obiect.
Fiind primul termen de judecată, cu procedura de citare legal îndeplinită, instanța fiind obligată să stabilească competența de soluționare a cauzei, reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale invocata de intimat prin întâmpinare, excepție absolută și dilatorie în materie contravențională.
INSTANȚA
Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul judecătoriei Focșani la data de 05.04.2013, sub nr._ petentul M. I. a solicitat în contradictoriu cu intimatul D.- B. Rutieră anularea procesului verbal . nr._/01.04.2013 prin care i s-a aplicat sancțiunea suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, iar procesul verbal nu i-a fost înmânat.
În motivare, petentul a arătat, în esență, că în data de 01.04.2013 a condus autoturismul pe șoseaua C. din Mun. București și a fost oprit de un echipaj al Poliției Rutiere, imputându-i-se că nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversare, motiv pentru care a fost sancționat. Fapta pentru care a fost sancționat nu corespunde realității, din zona în care se afla echipajul nu se poate observa vreo trecere de pietoni și mai mult decât atât, pietonul pe care l-a observat pe trecere se afla la o distanță de o bandă și jumătate față de autoturismul său . In subsidiar, a solicitat înlocuirea amenzii cu avertisment.
Petentul nu a indicat nici un temei de drept al plângerii
În dovedirea cererii a atașat plângerii copie de pe cartea de identitate și dovada de circulație .
Plângerea este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru și timbru judiciar.
Fiind legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Focșani în conformitate cu prevederile art. art. 118 alin 1 din OUg 195/2002, arătând că fapta a fost săvârșită pe . raza de competență teritorială a Judecătoriei sectorului 2 București De asemenea au fost formulate apărări cu privire la susținerile exprimate de petent prin plângere solicitând constatarea legalității și temeiniciei procesului verbal și respingerea plângerii ca neîntemeiate.
În drept au fost invocate dispozițiile OG 2/ 2001 și OUG 195/2002.
În dovedire, intimatul a depus raportul agentului constatator din data de 03.05.2013.
Analizând prioritar în baza art. 248 alin 1 C.p.c. coroborat cu art. 132 C.p.c., excepția necompetenței teritoriale exclusive invocată de intimat prin întâmpinare, excepție de procedură, dilatorie și absolută în materie contravențională, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/01.04.2013 întocmit de intimatul D. – B. Rutieră, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională pentru săvârșirea faptei de a nu ceda prioritate de trecere pietonilor aflați pe sensul său de mers, fapta fiind săvârșită pe . trecerii de pietoni de la intersecția cu .>
În drept, se constată incidența în cauză a prevederilor art.32 alin.1 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în baza cărora plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Prin textul de lege menționat se instituie o competență teritorială exclusivă de a soluționa cauza în favoarea instanței de la locul săvârșirii faptei contravenționale. Cum, în speță, fapta reținută în sarcina petentei a fost săvârșită și constatată pe . află în circumscripția teritorială a Judecătoriei sectorului 2 București în conformitate cu prevederile HG nr.337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor si parchetelor de pe lângă judecătorii, rezultă că această din urmă instanță este competentă teritorial să soluționeze prezenta plângere contravențională.
Față de aceste considerente, ținând cont și de prevederile art. 132 C.p.c. instanța va admite excepția necompetenței teritoriale invocată de intimat și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei București sector 2.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția invocată de intimat prin întâmpinare.
Declină competența de soluționare a plângerii contravenționale formulată de petentul M. I. cu domiciliul în Mun.Oradea, ., jud.Bihor, rezident în ., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ de POLIȚIE a Mun.BUCUREȘTI-B. RUTIERĂ, cu sediul in București, ..9-15, sect.3, în favoarea Judecătoriei sect.2 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică, astăzi data de 06. Septembrie.2013.
Președinte, Grefier,
M. N. Anișoara G.
Red. M.N. / Tehn. A.G.
Ex.3/ 10.09.2013
ROMÂNIA
Judecatoria Focsani - Județul V.
Dosar nr._
Data de 10. 09. 2013
CATRE,
Judecatoria sect.2 București.
Potrivit dispozitiilor acestei instanțe date prin sentința civila nr. 3473/06.09.2013 din dosarul cu numarul de mai sus, vă înaintam alăturat dosarul privind pe petentul M. I. cu domiciliul în Mun.Oradea, ., jud.Bihor, rezident în ., cusut si numerotat, avand un numar de pagini, spre competentă soluționare.
Va multumim pentru colaborare,
P., Grefier,
M. N. G. Anișoara
Numărul de înregistrare în registrul de evidență a prelucrării de date cu caracter personal este 5419.
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2429/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5229/2013.... → |
---|