Acţiune în constatare. Sentința nr. 217/2013. Judecătoria GĂEŞTI

Sentința nr. 217/2013 pronunțată de Judecătoria GĂEŞTI la data de 25-01-2013 în dosarul nr. 4036/232/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA GĂEȘTI – JUDEȚUL DÂMBOVIȚA

.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 217

Ședința publică de la 25 ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE N. M. E.

Grefier: C. M. M.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare privind pe reclamanta C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA S.A. PRIN DIRECTIA REGIONALĂ DE DRUMURI SI PODURI BUCURESTI, cu sediul în sector 6, București, .. 401A și pe pârâții P. O. GAESTI PRIN PRIMAR și C. L. AL ORAȘULUI GĂEȘTI, ambii cu sediul în Găești, județul Dâmbovița.

Mersul lucrărilor și dezbaterile au fost consemnate în încheierea de amânare inițială a pronunțării din data de 11.01.2013 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp, a amânat pronunțarea la data de 18.01.2013 și din aceleași motive la data de 25.01.2013.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești sub nr._, reclamanta C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, a chemat în judecată pe pârâții Primăria orașului Găești, prin primar și C. L. al Orașului Găești, ambii cu sediul în orașul Găești, județul Dâmbovița, solicitând să se constate dreptul de administrare și folosință pentru un teren în suprafață de 5.530,41 m.p., potrivit măsurătorilor topografice, amplasat pe DN 7 la km. 74+000 aferent Secției de Drumuri Naționale Târgoviște.

În motivarea acțiunii reclamanta arată că prin dispozițiile art. 1 alin. 3 din O.U.G. nr. 84/2003 pentru înființarea C.N.A.D.N.R. S.A., se precizează că aceasta are la înființare, în structura sa 7 subunități denumite direcții regionale de drumuri și poduri, iar pentru o mai bună desfășurare a activității și a realizării obiectului de activitate, aceste direcții sunt, de asemenea, structurate în alte sedii secundare, puncte de lucru, astfel cum este și Secția de Drumuri Naționale Târgoviște.

S.D.N. Târgoviște, se arată în continuare, este o subunitate a Direcției Regionale de Drumuri și Poduri București, implicit subordonată acesteia și are ca obiect de activitate, întreținerea și exploatarea drumurilor naționale pe raza județului Dâmbovița, atât pe timp de vară cât și pe timp de iarnă, având în administrare districte, formații, cantoane, pepiniere, pedele de protecție, alte terenuri.

În incinta Secției Drumuri Naționale Târgoviște se află sediul administrativ care cuprinde birouri, dormitoare pentru muncitori, care acționează la deszăpezire și combaterea formării poleiului pe timp de iarnă, grup sanitar, precum și magazii pentru materiale, depozit material antiderapant și platforme pentru parcarea autoutilajelor.

Invocă reclamanta dispozițiile art. 2 alin. 4 din O.G. nr.43/2007 privind regimul juridic al drumurilor, potrivit cărora fac parte din drum, clădirile de serviciu și orice alte construcții, amenajări sau instalații destinate apărării sau exploatării drumurilor, inclusiv terenurile aferente.

Reclamanta învederează că terenul care face obiectul prezentei solicitări se află în intravilanul localității Găești, pe DN 7 km 74+000, are o suprafață determinată de măsurătorile topografice de 5.530,41 m.p., aparține S.D.N. Târgoviște și mai mult decât atât, după aplicarea Legii nr. 10/2010, terenul nu a fost revendicat. De asemenea s-a învederat că pe toată perioada cât unitatea reclamantei și-a desfășurat activitatea, au fost onorate obligațiile de plată cu privire la toate taxele locale pentru acest teren utilizat ca platformă de depozitat materiale antiderapante.

Apreciind că nu are altă cale legală în ceea ce privește realizarea dreptului de administrare și folosință, reclamanta solicită admiterea acțiunii, în vederea obținerii certificatului de atestare conform HG nr. 834/1991.

În drept acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art. 82 coroborate cu art. 112 Cod procedură civilă, art. 111 Cod procedură civilă, OUG nr. 84/2003, OG nr. 43/1997.

Se solicită proba cu înscrisuri și judecarea cauzei în lipsă.

Anexat cererii de chemare în judecată s-au depus, în copie, următoarele înscrisuri: situația privind stabilirea terenurilor aflate în patrimoniul DRDP București pentru amplasamentul din jud. Dâmbovița, district Găești, DN 7 km 74+000 stg, evaluarea terenului, plan parcelar, proces verbal de vecinătate, schiță, decizie, adresa nr. 4152/20.04.2005 emisă de Primăria Găești, schiță, ordin.

Pârâții nu au formulat întâmpinare.

Analizând înscrisurile existente la dosar, instanța reține următoarele:

Prin prezenta acțiune, reclamanta solicită recunoașterea dreptului de administrare asupra unui teren de 5530,41 mp identificat în schița depusă la dosar (f 19), situat în intravilanul orașului Găești, DN 7 km 74+000, pe care sunt amplasate clădiri de serviciu, construcții, amenajări și instalații destinate apărării sau exploatării drumurilor, justificând acest demers cu intenția de a obține ulterior recunoașterea dreptului de proprietate asupra acestui teren prin obținerea certificatului de atestare conform HG nr. 834/1991.

Potrivit art. 2 alin. 4 din OG nr. 43/1997, invocat și de reclamantă în acțiune, se consideră ca făcând parte din drum clădirile de serviciu și orice alte construcții, amenajări sau instalații destinate apărării sau exploatării drumurilor, inclusiv terenurile aferente.

Mai reține instanța că potrivit art. 6 alin. 1 din același act normativ, drumurile de interes național aparțin proprietății publice a statului și cuprind drumurile naționale care asigură legăturile cu capitala țării, cu reședințele de județ, cu obiectivele de interes național, între ele, precum și cu țările vecine. În consecință, terenul pentru care reclamanta solicită a fi constatat dreptul de administrare și folosință, motivat de faptul că este inclus în noțiunea de „drum”, urmează regimul juridic al acestuia, respectiv urmează a fi proprietate publică a statului.

Așadar, având în vedere dispozițiile legale mai sus arătate, rezultă că dreptul de administrare și folosință solicitat de reclamantă a fi constatat prin prezenta acțiune, presupune existența dreptului de proprietate publică a statului asupra acestui teren.

Or, în cauză, nu s-a făcut această dovadă și mai mult, prin chemarea în judecată a pârâților Primăria orașului Găești și C. L. Găești, reclamanta susține că acest teren se află în proprietatea (publică sau privată) a unității administrativ teritoriale oraș Găești. În aceste condiții, ar fi necesară fie parcurgerea procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică prevăzută de Legea nr. 33/1994, cu declararea utilității publice conform art. 7 din același act normativ, fie procedura de trecere a unui bun din domeniul public al unității administrativ teritoriale, în domeniul public al statului, cu respectarea dispozițiilor art. 8 alin. 1 din Legea nr. 213/1998.

Față de acestea, nefiind făcută dovada dreptului de proprietate publică a statului asupra terenului în cauză, este inadmisibilă acțiunea de constatare a dreptului de administrare a terenului ce face parte din DN 7, căci recunoașterea dreptului solicitat de reclamantă ar echivala cu trecerea acestui teren din domeniul public sau privat al unității administrativ teritoriale, în domeniul public al statului, fără respectarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 33/1994 sau, după caz, cele ale art. 8 alin. 1 din Legea nr. 213/1998.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, în contradictoriu cu pârâții Primăria orașului Găești, prin primar și C. L. al Orașului Găești, ambii cu sediul în orașul Găești, județul Dâmbovița.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 25.01.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.N.M.E. Tehnored.N.L.D./N.M.E. 25.02.2013 Ex.5

ODCP 8528

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 217/2013. Judecătoria GĂEŞTI