Îmbogatirea fara justa cauza. Sentința nr. 2357/2013. Judecătoria GĂEŞTI

Sentința nr. 2357/2013 pronunțată de Judecătoria GĂEŞTI la data de 18-11-2013 în dosarul nr. 2806/232/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA GĂEȘTI

JUDEȚUL DÂMBOVIȚA

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR.2357

Ședința publică din data de 18.11.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. P.

Grefier G. D.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect îmbogățire fără justă cauză, formulată de reclamanta Agenția D. Statului cu sediul în București, ..43, sector 1 în contradictoriu cu pârâtul V. M. D., domiciliat în comuna Ludești, ., județul Dâmbovița.

Cererea de chemare în judecată este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dosarul se află la primul termen de judecată, după care;

După referatul grefierului, Președintele completului de judecată, potrivit prevederilor art.131 C.P.C. se declară competentă general, material și teritorial să judece pricina și din oficiu, verifică modul de îndeplinire a procedurii de citare, apreciind că este legal îndeplinită.

Potrivit dispozițiilor art.238 NCPC, instanța estimează durata cercetării procesului la o zi și potrivit art.244 NCPC, declară cercetarea procesului încheiată și fixează termen pentru dezbaterea fondului în ședință publică, azi 18.11.2013.

Nemaifiind cereri de formulat, instanța declară dezbaterile închise, conform art.394.C.P.C și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești sub nr._, reclamanta Agenția D. Statului, a chemat în judecată pe pârâtul V. M. D., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 652,61 lei reprezentând contravaloarea folosinței terenului pășune în suprafață de 3388 m.p. pășune exploatat fără acordul ADS și fără a deține titlu valabil, în perioada 01.07.2010 – 18.01.2013, teren proprietate a statului aflat în exploatarea S.C. Agromixt S.A. Leordeni, jud. Argeș.

În motivarea cererii reclamanta, invocând dispozițiile OUG nr.198/1999 și cele ale Legii nr. 268/2001, arată că a preluat în patrimoniu suprafața de teren cu destinație agricolă aflată în proprietatea statului de la S.C. Agromixt S.A. Leordeni, jud. Argeș, iar în exercitarea atribuțiilor legale, încheie contracte de exploatare eficientă a terenurilor cu destinație agricolă aflate în patrimoniul propriu, persoanele fizice sau juridice dobândind dreptul de exploatare a terenului în schimbul plății unui preț.

Pârâtul a exploatat suprafața de 3388 m.p. teren pășune în perioada 01.01._13, fără a deține un contract prin care să dobândească dreptul de exploatare a terenului aflat în proprietatea statului, prețul folosinței acestui teren fiind calculat la suma de 652,61 lei.

Întrucât pârâtul a exploatat terenul proprietate a statului, rezultă în opinia reclamantei o mărire injustă a patrimoniului pârâtului și o diminuare a veniturilor pe care ADS trebuia să le încaseze.

Mai arată reclamanta că pârâtul nu a dat curs invitației pentru efectuarea concilierii.

Reclamanta susține că sunt îndeplinite condițiile pentru formularea actio de in rem verso.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.192 Cod proc. civilă..

Analizând actele si lucrările dosarului retine următoarele:

Reclamanta Administrația D. Statului a preluat in patrimoniul sau suprafața cu destinație agricola, de la ., Jud. Argeș, conform prevederilor OUG nr.198/1999 si ale Legii nr.268/2001.

In exercitarea atribuțiilor sale, ADS încheie contracte de exploatare eficienta a terenurilor cu destinație agricola aflate in patrimoniul propriu, persoanele fizice sau juridice dobândind dreptul de exploatare a terenului agricol, in schimbul plătii unui preț (redeventa, arenda, etc.).

Încasările făcute de ADS din aceste activități se fac venituri la bugetul de stat, conform art.7, alin.3 din OUG nr.147/2002.

Pârâtul Treipari C. a exploatat suprafața de 3388 mp, pășune, aparținând ADS, fără a avea consimțământul acesteia si fără a deține un contract prin care sa dobândească dreptul de exploatare a terenului, aspect ce rezulta din procesul verbal nr.259/10.10.2012.

Patrimoniul ADS a fost micșorat cu suma pe care ar fi putut s-o obțină ca preț al exploatării terenului.

Paratul nu a depus întâmpinare si nici nu s-a prezentat in instanța pentru a-si face vreo apărare, atitudinea sa pasiva putând fi interpretata ca o recunoaștere a pretențiilor reclamantei.

Fiind incidente dispozițiile Legii nr.268/2001, H.G nr.626/2011, principiul îmbogățirii fară justa cauza, Legea nr.268/2001, instanța va admite acțiunea si va obliga pe pârâtul M. C., sa plătească reclamantei, debitul, respectiv suma de 652,61 lei, ce se va actualiza la data plății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta Agenția D. Statului cu sediul în București, ..43, sector 1, în contradictoriu cu pârâtul V. M. D., domiciliat în comuna Ludești, ., județul Dâmbovița.

Obligă pe pârât să plătească reclamantei debitul, respectiv suma de 652,61 lei, ce se va actualiza la data plății.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 18.11.2013.

PREȘEDINTE,

M. P.

GREFIER,

G. D.

Red. P.M./Tehnored.B.M./Ex.4/ 10.12.2013/O.D.C.P.8528

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Îmbogatirea fara justa cauza. Sentința nr. 2357/2013. Judecătoria GĂEŞTI