Plângere contravenţională. Sentința nr. 206/2013. Judecătoria GĂEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 206/2013 pronunțată de Judecătoria GĂEŞTI la data de 24-01-2013 în dosarul nr. 8636/280/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA GĂEȘTI
JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 206
Ședința publică de la 24 Ianuarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. M.
Grefier: M. – A. C.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul G. R. I., cu domiciliul în Pitești, Aleea Pieței P., ., ., jud. Argeș, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA - CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.
Mersul lucrărilor și dezbaterile au fost consemnate în încheierea de amânare inițială a pronunțării din data de 10.01.2013 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp, a amânat pronunțarea la data de 17.01.2013 și din aceleași motive la data de 24.01.2013, când a pronunțat următoarea sentință civilă:
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr. 7882 din data de 26.09.2012, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe petentul G. R. I. și pe intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. CESTRIN în favoarea Judecătoriei Găești, județul Dâmbovița.
Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Găești la data de 12.10.2012 sub nr. de dosar_ .
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 25.04.2012, petentul G. R. I. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. CESTRIN, a formulat plângere contravențională prin care a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 21.03.2012.
În motivarea cererii sale, petentul a arătat că procesul verbal contestat este lovit de nulitate absolută, deoarece lipsește semnătura olografă a agentului constatator, așa cum impun dispozițiile art. 17 din O.G. 2/2001, semnătura electronică fiind valabilă numai pe înscrisurile în format electronic, acestea fiind destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic.
Plângerea a fost motivată în drept.
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
În susținerea cererii sale, petentul a depus, în copie, un set de înscrisuri (f. 3-4).
Intimata, legal citată, nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri (adresa Biroul Român de Metrologie Legală, certificat calificat și autorizație de control, planșa foto, dovada comunicării procesului verbal contestat) și a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Analizând actele dosarului, reține următoarele:
La data de 28.09.2011, vehiculul categoria A, cu număr de înmatriculare_ a circulat pe autostrada A1, km 70+460m, pe raza localității P., județul Dâmbovița. În urma verificărilor în baza de date a intimatei nu a fost identificată rovinietă valabilă pentru categoria respectivă de vehicul și numărul de înmatriculare menționat.
A fost întocmit procesul verbal contestat . nr._ din data de 21.03.2012, prin care a fost constatată săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, fiind sancționat petentul cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei.
De asemenea, în temeiul art. 8 alin. 3 din O.G. 15/2002, a fost obligată petentul la plata sumei de 28 euro, în echivalent lei, reprezentând tariful de despăgubire.
Situația de fapt reținută rezultă din coroborarea procesului verbal contestat cu planșa foto depusă la dosarul cauzei.
Petentul a formulat plângere în termenul prevăzut de dispozițiile art. 31 alin. 1 din O.G. 2/2001.
Examinând cuprinsul procesului verbal contestat, cu prioritate sub aspectul legalității sale, conform prevederilor art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001, instanța constată că acesta nu a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001. Astfel, procesul verbal trebuie să cuprindă mențiuni privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator. Lipsa acestor mențiuni se sancționează cu nulitatea absolută a procesului verbal, care se poate constata și din oficiu.
Instanța remarcă faptul că procesul verbal contestat a fost comunicat petentului în formă tipărită și nu poartă semnătura olografă a agentului constatator, semnătura electronică fiind valabilă numai pe înscrisurile în format electronic.
Procesul verbal încheiat de intimată poartă mențiunea că documentul a fost generat și semnat electronic de agentul constatator, potrivit prevederilor Legii 455/2001 și H.G. 1259/2001, însă din interpretarea dispozițiilor art. 5 din Legea 455/2001 rezultă că înscrisurile electronice cărora le este atașată semnătura electronică sunt asimilate în privința condițiilor și efectelor lor înscrisurilor sub semnătură privată, procesul verbal de contravenție având natura juridică a unui act administrativ, deci de drept public, fiind un act autentic, neputând fi un înscris sub semnătură privată, fiind emis de un agent constatator în exercitarea atribuțiilor sale.
De asemenea, procesul verbal contestat are o formă electronică, deși nu este destinat a fi citit în formă electronică, fapt ce contravine prevederilor art. 4 pct. 2 din Legea 455/2001, care definește înscrisul electronic ca fiind o colecție de date în formă electronică în care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar, de unde rezultă că un înscris semnat electronic nu poate avea decât efectele unui înscris sub semnătură privată.
Având în vedere această situație, precum și faptul că nicio dispoziție din O.G. 2/2001 nu prevede posibilitatea substituirii semnăturii agentului constatator cu semnătura sa electronică, cu atât mai puțin posibilitatea ca procesul verbal să fie încheiat în formă electronică, instanța apreciază că procesul verbal de contravenție contestat de petent este lovit de nulitate absolută, fiind încheiat cu nerespectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001, de pe acesta lipsind semnătura agentului constatator.
Față de aceste aspecte, instanța nu consideră necesar a mai analiza temeinicia procesul verbal contestat.
Cu privire la tarifele de despăgubire, instanța reține că:
Prin Legea 144/23.07.2012 a fostmodificată O.G. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România. Astfel, art. I pct. 2 din Legea 144/2012 a statuat că: la articolul 8 din O.G. 15/2002, alineatele 3, 3 indice 1 și 6 se abrogă, iar prin art. II din Legea 144/2012 s-a stabilit că tarifele de despăgubire prevăzute de O.G. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România (…), aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
Pentru toate aceste considerente, instanța va admite plângerea formulată de petent și va anula procesul verbal contestat, exonerând petentul de la plata amenzii contravenționale aplicate prin acest proces verbal și de la plata tarifului de despăgubire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul G. R. I., cu domiciliul în Pitești, Aleea Pieței P., ., ., jud. Argeș, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA - CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.
Anulează procesul verbal contestat . nr._ din data de 21.03.2012.
Exonerează petentul de la plata amenzii contravenționale aplicate prin procesul verbal contestat și de la plata tarifului de despăgubire stabilit prin procesul verbal contestat.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, 24 Ianuarie 2013.
Președinte, Grefier,
M. M. C. M. - A.
Red. M.M. / Tehn. M.M.
EX. 4 / 20.12.2012
O.D.C.P. 8528
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1979/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 202/2013.... → |
---|