Acţiune în constatare. Sentința nr. 3312/2013. Judecătoria GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3312/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 04-04-2013 în dosarul nr. 16730/233/2011
Dosar nr._
ROMANIA
JUDECATORIA GALATI
„Operator de date cu caracter personal nr.8637”
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3312/2013
SEDINTA PUBLICĂ DIN DATA DE 04.04.2013
P. – D. G. B.
GREFIER - M. R.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanții D. D. și D. S. domiciliați în G., .. 33, ., Cod poștal_ în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S.A. cu sediul in ., ȘOSEAUA P., nr. 42, . 10, având ca obiect „acțiune în constatare”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 20.03.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 28.03.2013 și la 04.04.2013, când a hotărât următoarele:
I N S T A N T A,
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei G., reclamanții D. D. și D. S. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta . – SUCURSALA G., să pronunțe o hotărâre prin care să constate caracterul abuziv al următoarelor clauze din Contractul de credit nr._/13.07.2007: pct. 3 lit. d din Condițiile speciale, pct. 3.10 D. din Secțiunea 3 Costuri a Condițiilor generale, pct. 5 lit. a din Condițiile speciale, pct. 3.5 din Condițiile generale, clauzele din Secțiunea ,pct. 8.1 lit.a liniuța 2 și 3, lit. b și c și d din Condițiile generale. Totodată au solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de administrare credit din Actul adițional la Convenția de credit, propus spre semnare de către pârâtă, desființarea scadențarului în ceea ce privește clauzele menționate, obligarea pârâtei la modificarea cuantumului D. menționat la pct. 3 lit. e din Condițiile speciale, în sensul reducerii acestuia, precum și obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând comisionul de risc și comisionul de administrare credit achitat de la data încheierii convenției la care să se adauge dobânda legală.
Cererea nu este motivată în fapt și în drept.
La termenul de judecată din data de 18.06.2012 reclamanții și-au modificat acțiunea și au solicitat constatarea nulității clauzei privind comisionul de administrare (comision de risc redenumit) prevăzut de art. 5 lit. a din actul adițional și art. 3.5 din condițiile generale ale contractului de credit privind comisionul de risc, precum și repunerea părților în situația anterioară.
Au mai solicitat reclamanții încetarea încasării comisionului de risc perceput abuziv, precum și restituirea sumelor de bani plătite cu titlu de comision de risc, respectiv 1677,82 euro, sumă calculată până la data de 23.08.2011, precum și dobânda legală calculată până la data plății efective.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat, în esență, că între părți s-a încheiat contractul de credit nr._/13.07.2007, privind acordarea unui credit de 29.000 Europe o durată de 240 luni, iar prin adresa nr._/03.09.2010 pârâta a transmis actul adițional la contractul de credit, însă reclamanții au refuzat semnarea acestuia întrucât conținea clauze abuzive.
Au mai precizat reclamanții că respectivul comision de risc a fost înlocuit în mod unilateral cu un comision de administrare, care nu a fost agreat de părți prin semnarea unui act adițional. Totodată nu se precizează ce riscuri acoperă comisionul de risc în condițiile în care banca încasează 2% penalități la valoarea sumelor datorate și neplătite la scadență, iar în cauză a fost încheiat și un contract de ipotecă, astfel încât, contractul de împrumut apare dublu garantat.
În continuare, reclamanții au arătat că, în cauză, clauzele contractului nu au fost negociate, iar la finalul creditării vor rambursa debitul de 29.000 Euro, dobânda în cuantum de_,64 Euro și un comision de risc de 5217 Euro, ceea ce este disproporționat pentru reclamanți în calitate de consumatori.
În drept, au invocat dispozițiile Legii nr. 193/2000 republicată, C.pr.civ., C.civ, OUG 50/2010, Legea nr. 135/1995, OG 21/1992.
În dovedirea pretențiilor, reclamanții au solicitat administrarea probei cu înscrisuri (filele 4-14).
Legal citată, pârâta a desemnat reprezentant în instanță și a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată.
În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că urmare a intrării în vigoare a OUG 50/2010 banca a propus clienților să modificarea pct. 4 lit. d din Condițiile Speciale ale convenției, precum și a Secțiunii 10 din Condițiile generale, iar actele adiționale propuse au fost considerate ca fiind acceptate tacit.
A mai precizat pârâta că, din interpretarea Directivei 93/13 rezultă că ceea ce justifică aplicarea regimului special de protecție,constă în situația de inferioritate ce se manifestă sub două aspecte cumulative: inferioritatea în ceea ce privește puterea de negociere și inferioritatea în ceea ce privește nivelul de informare. Or, în prezenta cauză, reclamanții nu îndeplinesc aceste criterii, întrucât au pregătire în domeniu juridic astfel încât nu pot fi considerați consumatori.
În continuare, pârâta a arătat că, potrivit prevederilor comunitare, clauzele excluse de la aprecierea caracterului abuziv sunt cele care descriu obiectul principal, or, comisionul de risc face parte din prețul contractului. Perceperea comisionului de risc nu poate fi considerată abuzivă, chiar dacă în favoarea băncii reclamanții au constituit garanții imobiliare, întrucât creditul a fost acordat pentru o perioadă destul de mare, astfel încât trebuie luate în considerare toate aspectele care pot concura la expunerea băncii riscurilor devalorizării sau diminuării garanțiilor, riscului de a nu i se restitui integral suma acordată și de a nu încasa profitul preconizat.
În drept, a invocat dispozițiile OG 99/2006, Regulamentul 17/2003 al BNR, Legea 193/2000, Directiva 93/13/CEE, art.969 Cod civil.
În apărare, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri (filele 79-103).
Instanța a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri.
La termenul de judecată din data de 20.03.2013 pârâta a precizat că a achitat potrivit contractului de credit nr._/16.07.2007suma totală de 2236,84 Euro, reprezentând comision de risc și comision de administrare.
Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În data de 13.07.2007, între pârâta ., în calitate de împrumutător, și reclamanți, în calitate de împrumutați, a fost încheiat convenția de credit nr._, prin care reclamanții au fost împrumutați cu suma de_ Euro pe o perioadă de 240 luni. Înscrisul constatator al convenției (instrumentum) este compus din Condițiile Speciale, particularizate reclamanților și din Condițiile Generale, valabile pentru acest tip de contract (f. 4-14).
Ulterior, pârâta emite Actul adițional la contractul de credit nr._/2007. (f. 169-175)
Clauzele despre care reclamanții invocă că sunt abuzive, conform precizărilor de la termenul de judecată din data de 18.06.2012 sunt următoarele:
- art. 5 lit. a din Condițiile Speciale: „Comision de risc. 0,125% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit”;
- art. 3.5 din Condițiile generale: „Pentru punerea la dispoziție a creditului, Împrumutatul poate datora Băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența se plății acestuia se stabilesc în Condițiile Speciale”
- art. 5.1 lit. b din Actul Adițional: „Comision de administrare credit: 0,125% pe lună aplicat la soldul creditului, datorat și plătibil lunar, pe toată durata creditului, pentru administrarea de către Bancă a creditului din perspectiva riscurilor asumate de către aceasta prin punerea Sumei principale la dispoziția împrumutatului, în termenii și condițiile prevăzute de convenție.
În ceea ce privește admisibilitatea prezentei cereri, trebuie avute în vedere prevederile art. 17 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, republicată, conform cărora „prezenta lege transpune prevederile Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) nr. L 95 din 21 aprilie 1993”.
Curtea Europeană de Justiție a Comunităților Europene a arătat, într-o decizie cu valoare de principiu pronunțată în cauza Oceano Grupo Editorial SA c. Salvat Editores SA, răspunzând unor întrebări preliminare adresate de Juzgado de Primera Instancia (Judecătoria de primă instanță) 35 din Barcelona, înregistrate pe rolul Curții sub nr. C240/98, C241/1998, C242/1998, C243/1998 și C244/1998, că obiectivul urmărit prin art. 6 al Directivei, care impune statelor membre să prevadă că aceste clauze abuzive nu îi leagă pe consumatori, nu ar putea fi atins dacă aceștia din urmă ar trebui să se găsească în fața situației de a invoca ei înșiși caracterul abuziv al acestor clauze, în litigiile a căror valoare este deseori limitată, onorariile avocaților pot fi superioare sumei în discuție, ceea ce-l poate descuraja pe consumator de a se apăra împotriva aplicării unei clauze abuzive. Într-o astfel de situație protecția efectivă a consumatorului nu poate fi asigurată decât în măsura în care judecătorului național i se recunoaște posibilitatea de a aprecia din oficiu o asemenea clauză, instanța națională fiind ținută când aplică dispozițiile dreptului național anterioare sau posterioare directivei menționate să le interpreteze, pe cât posibil, în lumina textului și finalității acestei directive.
Exigențele unei interpretări conforme impune judecătorului național să refuze din oficiu competența care i s-a atribuit printr-o clauză abuzivă. A fortiori, judecătorul este îndreptățit să constate admisibilă și să examineze fondul unei cereri formulate de o parte dintr-un contract prin care se solicită constatarea caracterului abuziv al unora dintre clauze.
Potrivit art. 1 alin. 3 Legea nr. 193/2000 republicată, se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Potrivit art. 4 alin. 6 Legea nr. 193/2000 republicată, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Pârâta interpretează această dispoziție legală, care o transpune pe cea din Directiva Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) nr. L 95 din 21 aprilie 1993, în sensul că un comision de risc face parte din prețul contractului și, în consecință, nu este susceptibil de a fi examinat prin prisma dispozițiilor acestui act normativ.
Instanța apreciază că textul de lege limitează intervenția instanței în definirea noțiunilor de obiect al contractului, de preț al contractului și de plată, însă nu interzice instanței să evalueze modul cum se calculează o parte din prețul contractului, în cazul în care criteriile de calcul sunt vagi și dificil de înțeles. Pentru exemplificare, instanța reține că nu ar putea examina caracterul abuziv al clauzei prin care s-a stabilit valoarea sumei împrumutate, însă ar putea examina modul de stabilire și de calcul al comisioanelor aferente.
Așadar, prin raportare la dispozițiile art. 44 alin. 6 din Legea 193/2000, clauza invocata de reclamanti poate fi analizata din perspectiva caracterului abuziv.
Potrivit art. 4 alin. 1 și 2 din aceeași Lege, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Contractul preformulat a fost definit de Ordinul Autoritatii nationale pentru Protectia Consumatorilor nr. 92/2007 ca fiind acel tip de contract redactat in intregime sau aproape in intregime de catre operatorul economic prestator de servicii, consumatorii neputand modifica sau interveni asupra clauzelor contractuale, ci avand doar posibilitatea de a le accepta sau nu.
Prin urmare, lipsa negocierii directe cu consumatorul este echivalenta cu stabilirea clauzei in mod unilateral de catre comerciant si imposibilitatea consumatorului de a influenta natura clauzei. Cu alte cuvinte, legislatia protectiei consumatorilor instituie o prezumtie relativa de lipsa a negocierii directe a clauzelor contractuale, daca suntem in prezenta unor contracte preformulate si/sau a unor conditii generale de vanzare.
Referitor la susținerea pârâtei conform căreia numai Condițiile Generale conțin clauzele preformulate, nenegociate ale contractului, Condițiile Speciale fiind expresia tratativelor purtate între părți, instanța apreciază că aceste Condiții Speciale reprezintă personalizarea contractului în raport cu o . criterii limitate ca număr și ca întindere.
Astfel, în Condițiile Speciale există mențiuni cu privire la suma împrumutată și durata împrumutului, care sunt introduse la cererea împrumutatului și se înscriu în anumite limite minime și maxime stabilite a priori de bancă. Împrumutatul nu realizează o veritabilă personalizare a produsului bancar, ci alege numai suma de care are nevoie, durata contractului și tipul de contract dintre produsele disponibile, restul condițiilor (inclusiv existența comisionului de risc) fiind impuse de bancă.
Față de aceste aspecte instanța reține că, în cauză, clauza ce face obiectul prezentei analize se circumscrie definiției date de Ordinul Autoritatii nationale pentru Protectia Consumatorilor nr. 92/2007, deoarece contractul in discutie face parte din categoria contractelor de adeziune, clauza fiind preformulata, iar reclamantii nu ar fi putut determina pe parata sa renunte la ea, ci ar fi putut negocia doar procentul si eventual scadenta.
În examinarea caracterului abuziv al clauzelor din contract, instanța va avea în vedere echilibrul care trebuie să existe între interesele economice ale împrumutaților, de o parte, și cele ale băncii, de cealaltă parte, înțelegând că scopul urmărit de fiecare parte este obținerea unui folos patrimonial maxim, fie prin obținerea de condiții de creditare cât mai puțin oneroase, fie prin asigurarea unei garantări cât mai bune a executării contractului și a unui profit cât mai ridicat. Echilibrul intereselor este unul aproximativ, fiind imposibilă realizarea unei egalități perfecte între pozițiile celor două părți.
În ce privește comisionul de risc de 0,125% din soldul creditului, prevăzut de art. 5 lit. a din Condițiile Speciale și art. 3.5 din Condițiile Generale, instanța reține că în contract nu se precizează care este riscul acoperit prin instituirea lui.
Riscul devalorizării monedei naționale este acoperit de reclamanți prin contractarea creditului în valută forte Euro, față de care moneda națională are un trend general de devalorizare, iar riscurile de nerambursare a creditului sunt majoritar acoperite prin ipoteca constituită de reclamanți.(f. 115-117)
Instanța constată că în convenție sunt prevăzute o . dobânzi penalizatoare, comisioane, penalități, garanții și asigurări, toate prevăzute în sarcina împrumutaților, care, împreună cu comisionul de risc, creează o disproporție vădită între drepturile și obligațiile asumate de părți.
Așadar, dezechilibrul pe care-l genereaza aceasta clauza este dat de faptul ca el nu reprezinta un cost actual al creditului ci, in cel mai rau caz, reprezinta o asigurare pe care banca si-o ia impotriva riscului intrarii consumatorului in incapacitate de plata. Prin urmare, acest cost este unul eventual si nu unul actual (cert). Cu toata aceasta incertitudine, parata l-a incasat lunar si nu l-ar fi returnat reclamantilor dupa unul sau mai multi ani de derulare a contractului fara incidente de plata, eventual la rambursarea integrala a creditului, in contractul incheiat de parti nefiind inserata nicio clauza in acest sens.
Astfel, in situatia in care reclamantii isi indeplinesc intocmai obligatiile de plata, in favoarea paratei va opera o imbogatire fara justa cauza.
Comportamentul contractual al reclamantilor nu putea fi cunoscut de la inceput de catre parata, astfel ca a incasa un comision de la o persoana care nu ridica suspiciuni cu privire la seriozitatea si bonitatea sa, nici la incheierea, nici cu ocazia executarii contractului, reprezinta un abuz din partea paratei.
Prin urmare, se poate reține că punerea în sarcina reclamanților, anticipat și nediferențiat, a tuturor riscurilor pe care le-ar putea întâmpina pârâta, contravine bunei-credințe.
Lipsa unor prevederi clare în ce privește aplicarea comisionului de risc conduce la încasarea unor sume de bani care nu pot fi justificate prin prestarea unui serviciu de catre bancă, deoarece ar fi la latitudinea exclusivă a pârâtei să aprecieze în ce condiții și pentru ce situații ar putea opera asigurarea riscului.
Așa fiind, instanța constată că sunt întrunite condițiile cumulative prevăzute la art. 4 alin.1 din Legea nr. 193/2000, clauza privind comisionul de risc fiind abuzivă deoarece poate fi interpretată exclusiv de pârâtă și doar în favoarea sa.
În ceea ce privește comisionul de administrare, prevăzut de art. 5.1 lit. b din Actul adițional la contractul de credit nr._/2007, instanța reține de asemenea caracterul abuziv al acestuia, pentru considerente expuse anterior. Astfel, acest comision reprezintă de fapt o redenumire a comisionului de risc, aspect rezultând din cuantumul și definiția contractuală a acestuia, precum și din susținerile pârâtei. (fila 53)
În aceste condiții, instanța va constata nulitatea absolută a clauzelor cuprinse în art. 5 lit. a din
Condițiile Speciale și art.3.5 din Condițiile Generale din contractul de credit nr._/13.07.2007 încheiat între părți, precum și a clauzei cuprinsă în art. 5.1 lit. b din Actul adițional la contractul de credit nr._/13.07.2007 și va dispune anularea parțială a contractul de credit nr._/13.07.2007 și a actului adițional, în sensul înlăturării clauzelor constatate ca fiind abuzive.
Referitor la cererea privind restituirea sumelor încasate de bancă cu titlu de comision de risc, instanța reține că nulitatea reprezintă o sancțiune de drept civil ce constă în desființarea retroactivă a unui act juridic încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale.
Prestațiile efectuate în baza clauzei lovite de nulitate se restituie, dând eficiență principiului de drept clasic al repunerii părților în situația anterioară (restitutio in integrum).
În aceste condiții, instanța va obliga pârâta să restituie către reclamanți suma de 1294,17 euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând comision de risc încasat în perioada 16.07._10, suma de 942,67 euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând comision de administrare încasat în perioada august 2010 – martie 2013.
Reclamanții sunt îndreptățiți, în temeiul prevederilor OG 9/2000 și OG 13/2011, la actualizarea acestor sume cu dobânda legală aferentă calculată de la data plății fiecărei rate de comision către pârâtă și până la data restituirii efective către reclamanți.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei să nu mai încaseze comisionul de risc, având în vedere efectele nulității ca sancțiune de drept civil, instanța îl va respinge ca fiind rămas fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea având ca obiect „acțiune în constatare” formulată de civile formulată de reclamanții D. D. și D. S. domiciliați în G., .. 33, ._ în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S.A. cu sediul in ., ȘOSEAUA P., nr. 42, . 10 .
Constată nulitatea absolută a clauzelor cuprinse în art. 5 lit. a din
Condițiile Speciale și art.3.5 din Condițiile Generale din contractul de credit nr._/13.07.2007 încheiat între părți, precum și a clauzei cuprinsă în art. 5.1 lit. b din Actul adițional la contractul de credit nr._/13.07.2007.
Dispune anularea parțială a contractul de credit nr._/13.07.2007 și a actului adițional, în sensul înlăturării clauzelor constatate ca fiind abuzive.
Obligă pârâta să restituie către reclamanți suma de 1294,17 euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând comision de risc încasat în perioada 16.07._10, suma de 942,67 euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând comision de administrare încasat în perioada august 2010 – martie 2013, împreună cu dobânda legală aferentă fiecăreia dintre aceste sume, calculată de la data plății către pârâtă si pană la data restituirii efective către reclamanți.
Respinge ca fiind rămas fără obiect capătul de cerere privind încetarea încasării comisionului de risc.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 04.04.2013.
Președinte,Grefier,
Red.D.G.B.03.05.2013
Dact.M.R./ 5 ex.16.05.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8778/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 704/2013.... → |
|---|
