Curatelă. Încheierea nr. 28/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Încheierea nr. 28/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 04-06-2013 în dosarul nr. 21143/233/2012
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 8637
JUDECĂTORIA G.
SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
Camera de consiliu din data de 28 Mai 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: P. C. R.
GREFIER: F.-C. N.
La ordine se află cauza civilă având ca obiect „curatelă – anulare dispoziție”, promovată de către petenta B. R., cu domiciliul în mun. G., ., ., jud. G., în contradictoriu cu intimatul G. B. I., cu domiciliul în mun. B., ., jud. B..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns petenta și intimatul personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G., având în vedere că domiciliul intimatului se află în mun. B., jud. B., și acordă cuvântul cu privire la excepție.
Petenta și intimatul lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției invocată din oficiu.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei G..
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru deliberare, potrivit dispozițiilor art. 260 alin. 1 Cod de procedură civilă;
DISPUNE:
Amână pronunțarea cauzei la data de 04.06.2013.
Pronunțată în ședința publică din data 28.05.2013.
Președinte, Grefier,
C. R. PopaNeagu F.-C.
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 8637
JUDECĂTORIA G.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5774
Ședința publică din data de 04 Iunie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: P. C. R.
GREFIER: F.-C. N.
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra cauzei civile având ca obiect „curatelă – anulare dispoziție”, promovată de către petenta B. R., cu domiciliul în mun. G., ., ., jud. G., în contradictoriu cu intimatul G. B. I., cu domiciliul în mun. B., ., jud. B..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 28.05.2013, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea asupra excepției necompetenței teritoriale la 04.06.2013, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei, constata următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 30.10.2012, sub nr._ /2013, petenta B. R. a solicitat anularea dispoziției de curatelă nr 1411/8.04.2012 prin care a fost instituită curator al intimatului G. B..
În motivarea cererii petenta a arătat că a fost asistent maternal și curator al intimatului dar a precizat că este necesară această anulare ,deoarece intimatul a fost reintegrat în familia naturală conform hotărârii nr.317 din data de28.08.2012.
Cererea nu a fost motivată în drept.
La cerere, au fost anexate în copie cartea de identitate a intimatului și dispoziția nr. 1411/8.04.2011 a Primarului municipiului G..
Din oficiu, instanța a dispus efectuarea referatului psihosocial la domiciliul intimatului.
În ședința din camera de consiliu din data de 23.04.2013, petenta a precizat obiectul acțiunii și a arătat instanței că solicită încetarea măsurii de curatelă instituită pentru intimat.
La termenul de judecata din data de 28.05.2013, instanța a invocat din oficiu, excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei G., pe care a reținut-o spre soluționare cu prioritate fata de fondul cauzei, in condițiile art.137 alin.1 Cod proc.civ.
Analizând excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei G., instanța reține următoarele:
Potrivit art. 185 din Codul civil, dacă au încetat cauzele care au provocat instituirea curatelei, aceasta va fi ridicată de instanța de tutelă la cererea curatorului, a celui reprezentat sau a celor prevăzuți la art. 111.
De asemenea, potrivit art.179 Cod Civil, în cazul prevăzut la art. 178 lit. a, competența teritorială aparține instanței de la domiciliul persoanei reprezentate.
În cauza de față, intimatul are domiciliul în orașul B., județ B., localitate aflată în circumscripția teritorială a Judecătoriei B. astfel cum rezultă din copia cărții de identitate a intimatului (fila 13).
Pentru aceste considerente, instanța apreciază că excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G. este întemeiată, motiv pentru care, urmează a o admite si va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G., invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a cauzei civile având ca obiect „curatelă – anulare dispoziție”, promovată de către petenta B. R., cu domiciliul în mun. G., ., ., jud. G., în contradictoriu cu intimatul G. B. I., cu domiciliul în mun. B., ., jud. B., în favoarea Judecătoriei B..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi 04.06.2013.
Președinte, Grefier,
C. R. PopaNeagu F.-C.
Red. Dact. Jud. C.R.P./ 03.07.2013
Gref. N.F.C./ 3 ex./ 11.07.2013
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 9771/2013. Judecătoria GALAŢI | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... → |
---|