Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr. 15/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 15/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 15-11-2013 în dosarul nr. 18607/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIE CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._ PJ Ședința publică de la 15.11.2013 Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. V.
GREFIER V. Ț.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind petentul D. D. prin av.T. NICUȘOR și intimata ASOCIAȚIA JUDEȚEANĂ A PESCARILOR SPORTIVI DIN G., având ca obiect modificări acte constitutive persoane juridice - excepția de nelegalitate a Decretului Președintelui României nr. 73/06.02.2012.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că petentul D. D. prin av.T. NICUȘOR a depus la dosar note scrise prin e-mail și prin registratura instanței, după care;
În baza dispozițiilor art.167 Cpr.civ, admite proba cu înscrisuri, cele depuse la dosarul cauzei, ca fiind pertinentă, concludentă și utilă cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
În dosarul nr._ petentul a invocat nelegalitatea Decretului Președintelui României de numire a magistratului care judecă respectiva cauză. A susținut petentul că funcțiile si posturile de judecători și de personal auxiliar nu au fost înființate legal, astfel încât Decretul nr.73 din 08.02.2012 de numire în funcție, mai înainte de înființarea funcției si postului de judecător în structura Judecătoriei G., este nelegal.
A mai arătat că decretul este nelegal si pentru că nu menționează codul numeric personal al persoanei astfel numite.
A arătat, apoi, că este nepermis ca o otreapă numită ilegal în funcție să participe la judecarea cauzei, afirmând despre magistratul respectiv și că este falsificator și instabil psihic.
A mai susținut și inexistența Judecătoriei G..
În cauză, a fost dispusă disjungerea cererii privind nelegalitatea Decretului Președintelui României, formandu-se astfel prezentul dosar, în care a fost admisă cererea de abținere a respectivului magistrat.
Analizând actele si lucrările dosarului, reține următoarele:
În dosarul nr._ al Judecătoriei G. având ca obiect „ modificări acte constitutive" petentul, în calitate de intervenient, a invocat violarea principiului legalității în procedura
de emitere a Decretului Președintelui României nr.73 din 08.02.2012 de numire a judecătorului, solicitând judecarea cauzei fără a se ține seama de acest act administrativ.
P. înscrisul depus la termenul din 15.11.2013, petentul a invocat nelegalitatea decretului de numire a judecătorului din prezenta cauză, împotriva căruia a învederat faptul că a formulat și sesizare penală, nelegalitatea hotărârii CSM nr.385 din 20.05.2010 și a reiterat susținerea privind inexistența instanței.
A concluzionat că se impune admiterea excepțiilor de nelegalitate invocate si judecarea cauzei fără a se ține seama de decretul de numire în funcție a judecătorului din prezenta cauză.
În drept, potrivit dispozițiilor art.723 alin. 1 C.proc.civ. (in prezent art.12 alin. 1 NCPC), drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului in vederea căruia au fost recunoscute de lege.
Instanța constată că cererea formulată de către petent nu se constituie într-o veritabilă excepție de nelegalitate în sensul dispozițiilor art. 4 din Legea nr.554/2004 ci doar într-o incerca-re de tergiversare a judecății. Este relevant în acest sens că prin invocarea ulterioara a aceleiași pretinse excepții de nelegalitate cu privire la decretul de numire a magistratului ce ar urma să judece asupra primeia, ceea ce se urmărește de fapt este perpetuarea unei situații de imposibilitate a judecării pretinsei excepții si implicit suspendarea sine die a judecării cauzei în care a fost invocată pentru prima dată, ceea ce nu poate fi admis.
Necenzurând cererile formulate de către părți prin prisma dispozițiilor art.723 Cod proc.civilă, se ajunge la situația ca termenul de soluționare a litigiului să fie la dispoziția părții care este mulțumită de situația de fapt ori de drept existentă si care tinde deci, la menținerea acestei situații, prin împiedicarea sau doar prin amânarea pronunțării unei hotărâri judecătorești prin care să se soluționeze cauza.
P. urmare, s-ar ajunge ca dreptul reclamantului la un proces echitabil, drept prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană și care include dreptul de a avea acces efectiv la justiție (în sensul de a obține o hotărâre în care instanța să dispună cu privire la cererea sa), precum și dreptul de ai fi soluționată cererea într-un termen rezonabil, să devină un drept iluzoriu, în condițiile în care, doar prin manifestarea de voință a unui intervenient, cum este cazul de față, fără ca cererile acestuia să fie cenzurate, s-ar suspenda procedurile în fața instanței.
Inadmisibil este, pe de altă parte și modul în care înțelege petentul să își formuleze cererile, prin raportare la limbajul lipsit de demnitate și de minimă decență folosit.
Potrivit jurisprudenței CEDO, folosirea unui limbaj provocator și injurios de către un reclamant poate fi considerată o exercitare abuzivă a dreptului de a introduce o cerere în sensul art. 35 § 3 din convenție [a se vedea Apinis împotriva Letoniei (dec), nr._/06, 20 septembrie 2011; Rehâk împotriva Republicii Cehe (dec), nr._/01,18 mai 2004; Manoussos împotriva Republicii Cehe și Germaniei (dec), nr._/99, 9 iulie 2002; Duringer și alții împotriva Franței (dec), nr._/00 și_/02, CEDO 2003-II (extracte); și Stamoulakatos împotriva Regatului Unit, nr._/95, decizia Comisiei din 9 aprilie 1997].
Instanța observă, în acest sens, că reclamantul folosește un limbaj inadmisibil atunci când se referă la un magistrat. Potrivit dicționarului, termenul „otreapă" folosit de către petent înseamnă „om de nimic, fără caracter, lipsit de voință, secătură, lepădătură".
Fără a mai relua si celelalte expresii utilizate și aprecieri făcute la adresa magistratului, instanța consideră că afirmațiile reclamantului sunt injurioase și jignitoare până la un nivel care depășește limitele criticii normale și reprezintă o sfidare la adresa întregii ordini de drept. Un astfel de comportament este contrar scopului dreptului unei persoane de a introduce o cerere, reprezentând o exercitare abuzivă a acestui drept, abuz ce nu poate fi admis.
În consecință, o astfel de cerere se impune a fi respinsă ca reprezentând o exercitare abuzivă a dreptului de a o introduce.
Instanța constată, apoi, că toate afirmațiile petentului sunt făcute cu vădita rea-credință, într-un scop chiar contrar ordinii de drept, așa cum este, de exemplu, nerecunoașterea existenței instanței la care s-a adresat cu o cerere.
Reaua-credință a petentului reiese și din solicitarea acestuia de ai fi judecată cererea de către judecătorul a cărui calitate de magistrat o neagă, fapt ce reiese din invocarea de către acesta a dispozițiilor art. 4 alin.3 din Legea nr.554/2004, dispoziții potrivit cărora în cazul în care a constatat nelegalitatea actului administrativ cu caracter individual, instanța în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate va soluționa cauza, fără a ține seama de actul a cărui nelegali-tate a fost constatată.
Apoi, însăși însoțirea unei cereri de o plângere penală împotriva judecătorului chemat să o soluționeze denotă rea-credință si intenția de a exercita o presiune asupra magistratului respectiv, ceea ce este inadmisibil.
Față de cele anterior reținute, instanța urmează să respingă cererea ca fiind inadmisibilă și să facă aplicarea dispozițiilor legale privind sancționarea exercitării abuzive a drepturilor procesuale prin formularea unor astfel de cereri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de petentul intervenient D. D., ca inadmisibilă.
În temeiul dispozițiilor art.1081 alin. 1 pct.1 lit.a Cod proc.civilă, dispune amendarea petentului D. D. domiciliat în G., ..R1, . și cu domiciliul ales în G., ., ., parter, jud.G., cu suma de 700 lei.
Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare în ceea ce privește dispoziția de amendare.
Cu drept de cerere de recurs în termen de 15 zile de la comunicare în ceea ce privește
fondul.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15.11.2013.
Președinte Grefier
Red.C.M.V/tehred.V.Ț 5ex./29.11.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 04/2013. Judecătoria GALAŢI | Pretenţii. Sentința nr. 5883/2013. Judecătoria GALAŢI → |
---|