Pretenţii. Sentința nr. 253/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 253/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 16-01-2013 în dosarul nr. 3411/233/2012

Dosarul nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

SENTINTA CIVILA NR. 253

Ședința publică din data de 16.01.2013

Președinte – G. N. C.

Grefier – A. C. N.

La ordine fiind soluționarea cauzei civile ce are ca obiect „pretenții” formulata de reclamanta S.C. E. S.A. – Sucursala de F. a Energiei Electrice Muntenia Nord Ploiești – Agenția de F. a Energiei Electrice G.,cu sediul in .,jud. Galati,în contradictoriu cu paratul S. V.,cu domiciliul in Galati, . nr.1, ..

La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare au lipsit părțile.

Instanța având în vedere că lipsesc părțile, în temeiul art. 104 alin 13 din R.O.I. al instanțelor judecătorești lasă cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, la ordine, au lipsit părtile.

Procedura de citare este completă.

De pe actele dosarului s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința privind stadiul in care se află judecata,după care;

Instanța,in baza disp. art. 1591 alin. 4 C.pr. civ., verificându-si competenta se constată competentă material, teritorial si general să soluționeze prezenta cauză.

Instanța - având in vedere ca procedura de citare este legal îndeplinita,conform dispozițiilor art.134 C.pr.civ.,constata ca este prima zi de înfățișare si,în temeiul art. 167 alin. 1 C.pr.civ., încuviințează pentru reclamanta proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind ca acestea sunt pertinente, concludente si utile dezlegării pricinii.

Constatând ca nu mai sunt cereri de formulat si probe de administrat,instanța constata cauza in stare de judecata si o retine spre soluționare.

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 24.02.2012 pe rolul Judecătoriei G., sub nr._ /2011, reclamanta S.C. E. F. S.A. – A.F.E.E. G., în contradictoriu cu pârâtul S. V., a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea acestuia la plata sumei totale de 370,30 lei (debit, penalități și cheltuieli de judecată).

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în baza relațiilor comerciale dintre părți a furnizat pârâtei energie electrică, facturând lunar acest serviciu. Pârâtul a primit prin poștă facturile emise, confirmând sumele prin necontestarea lor, însă nu și-a respectat obligația contractuală de plată a energiei electrice, achitând parțial sau neachitând facturile emise, după cum urmează: factura nr._/14.08.2011, în valoare de 70,23 lei, din care a rămas de achitat 69,95 lei, factura nr._/07.09.2011 în valoare de 69,03 lei, factura nr._/10.10.2011 în valoare de 51,64 lei, factura nr._/02.11.2011 în valoare de 92,07 lei și factura nr._/12.01.2012, în valoare de 552,76 lei. În această situație, reclamanta a calculat și penalități, în baza contractului dintre părți.

A mai arătat reclamanta, că a fost îndeplinită procedura prevăzută de art. 7201 C.pr.civ., însă pârâtul nu i-a dat curs și apreciază că, în prezent, are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva acestuia.

În drept a invocat dispozițiile art. 7201, art. 7203 C.pr.civ., art. 11 din Anexa nr. 1 a Deciziei A.N.R.E. nr. 57/1999, H.G. nr. 977/2003, H.G. nr. 978/2003, H.G. nr. 1007/2004.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu acte, depunând la dosar chitanța de plată nr._, facturile emise, calculul penalităților, convocarea la conciliere și dovada primirii acesteia (f. 4-17).

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 34,6 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei (f. 15).

Pârâtul C. I., legal citat, nu a depus întâmpinare și nici nu a fost prezent în fața instanței pentru a-și exprima un punct de vedere cu privire la acțiunea reclamantei.

În ședința publică din 16.01.2013, instanța a admis, în temeiul art. 167 C.pr.civ., și a administrat, pentru părți proba cu înscrisuri.

Analizând probele administrate în cauză, instanța constată că cererea reclamantei este întemeiată pentru motivele care se vor arăta în continuare.

Acțiunea este legal timbrată, potrivit art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 3 alin. 1 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art.1 pct.1 raportat la art. 5 C.pr.civ.

În fapt, reclamanta ..A. – Sucursala de F. a Energiei Electrice Muntenia Nord Ploiești prin Agenția de F. a Energiei Electrice G. a furnizat energie electrică pârâtului S. V., la locul de consum situat în mun. G., ., nr. 1, ., jud. G..

În baza acestor raporturi, în perioada august 2011 – ianuarie 2012, reclamanta a emis pe numele pârâtului facturi fiscale reprezentând contravaloare energie electrică consumată, după cum urmează: factura nr._/14.08.2011, în valoare de 70,23 lei, din care a rămas de achitat 69,95 lei, factura nr._/07.09.2011 în valoare de 69,03 lei, factura nr._/10.10.2011 în valoare de 51,64 lei, factura nr._/02.11.2011 în valoare de 92,07 lei și factura nr._/12.01.2012, în valoare de 552,76 lei, însă pârâtul nu a achitat contravaloarea serviciilor de care a beneficiat, deși a fost notificat în acest sens de către reclamantă. Suma datorata de pârât, conform facturilor depuse la dosarul cauzei si precizărilor reclamantei, este de 335,45 lei.

În drept, în rezolvarea conflictului temporal de legi existent între dispozițiile vechiului cod civil (de la 1864) și cele ale Noului Cod Civil (Legea nr. 287/2009 republicată), instanța va face aplicarea normelor Codului civil vechi, deoarece, potrivit art. 3 Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului Cod civil, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Noului Cod civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.

Potrivit art. 969 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, acestea fiind ținute să își îndeplinească întocmai obligațiile asumate. În cazul în care obiectul litigiului îl constituie o obligație de a da, cum este obligația de a plăti o sumă de bani, creditorul are obligația sa dovedească existența acesteia, în sarcina debitorului operând o prezumție de vinovăție, iar dacă acesta nu dovedește îndeplinirea obligației, se prezumă ca nerespectarea acesteia provine din vina sa, urmând a fi astfel obligat la plata de despăgubiri către creditor.

Potrivit art. 11 lit. a) din contractul de furnizare a energiei electrice la micii consumatori casnici nr. S0038933 din 02.04.2002, pârâtul s-a obligat să achite la termen și integral contravaloarea energiei electrice furnizate.

Potrivit art. 14 alin. 3 din același contract, neachitarea facturii de către consumator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage după sine penalități pentru fiecare zi de întârziere, potrivit formulei indicate în contract.

În sensul art. 4 C.. fapte de comerț celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natura civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul.

Potrivit dispozițiilor art. 43 C.. și plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile. Or, conform art. 14 alin. 3 din același contract, neachitarea facturii de către consumator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage după sine penalități pentru fiecare zi de întârziere, potrivit formulei indicate în contract.

Din ansamblul materialului probator rezultă că pârâtul îi datorează reclamantei suma de 335,45 lei, reprezentând contravaloarea facturilor emise în temeiul contractului încheiat, respectiv contravaloarea serviciilor furnizate și a penalităților calculate în temeiul contractului încheiat între părți.

Instanța apreciază că creanța reclamantei este certă, existența sa rezultând din facturile emise. De asemenea, creanța este lichidă, întrucât cuantumul acesteia este determinat în facturile fiscale emise de reclamantă. Creanța este si exigibila, deoarece este ajunsa la scadență, odată cu termenul de plată prevăzut în factura.

Din actele și lucrările dosarului, nu reiese împrejurarea potrivit căreia consumatorul, în speță paratul, ar fi contestat valoarea vreunei facturi.

Deși notificat, în baza dispozițiilor art. 7201 C.pr.civ, pârâtul nu a dat curs invitației și nu a achitat debitul restant.

Față de această situație, instanța reține că pârâtul este în culpă procesuală, întrucât, deși a beneficiat de energie electrică nu a înțeles să achite contravaloarea acesteia.

Dată fiind neachitarea, de către pârât, a sumelor reprezentând contravaloarea energiei electrice furnizate, reclamanta a calculat penalități de întârziere, așa cum rezultă din anexele la facturile prezentate de creditoare.

Având în vedere considerentele expuse, instanța, constatând că sunt întrunite cerințele din lege, în sensul ca este vorba de o creanță certă, lichidă și exigibilă, reprezentând obligația de plata a unei sume de bani asumată prin contract, instanța, în temeiul art. 969, art. 1073, și art. 1066 C.civ., va admite cererea și va obliga pârâtul să plătească reclamantei sumele solicitate.

Având în vedere aceste dispoziții legale, instanța va obligă pârâta să achite reclamantei suma totală de 335,45 lei, din care 243,38 lei reprezentând contravaloare energie electrică, iar 92,07 lei taxă de deconectare.

În baza art. 274 C.pr.civ., îl va obliga pe pârât, ca parte căzută în pretenții, la plata către reclamantă a sumei de 34,9 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv 34,6 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. E. S.A. – Sucursala de F. a Energiei Electrice Muntenia Nord Ploiești – Agenția de F. a Energiei Electrice G., cu sediul in .,jud. Galati, în contradictoriu cu pârâtul S. V., cu domiciliul in Galati, . nr.1, .,jud. Galati.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei totale de 335,45 lei, din care 243,38 lei reprezentând contravaloare energie electrică, iar 92,07 lei taxă de deconectare.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 34,9 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de a formula recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 16.01.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. N. C. A. C. Nitoi

Dact. GNC /Dact.ACN

4 ex./ 31.01.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 253/2013. Judecătoria GALAŢI