Pensie întreţinere. Sentința nr. 4939/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 4939/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 14-05-2013 în dosarul nr. 16970/233/2012
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 8637
JUDECĂTORIA G.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4939
Ședința publică din data de 14 Mai 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: P. C. R.
GREFIER: F.-C. N.
La ordine se află cererea de completare a dispozitivului Sentinței civile nr. 1211 pronunțată la data de 12.02.2013 de Judecătoria G. în dosarul nr._, având ca obiect „pensie întreținere – majorare pensie întreținere”, formulată de reclamanta A. A. M., cu domiciliul în mun. G., ., ., Mezanin, jud. G., în contradictoriu cu pârâtul A. G., domiciliat în mun. G., ., ., jud. G..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reprezentanta reclamantei, avocat B. C., cu delegație la dosar, lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Instanța acordă cuvântul cu privire la cererea de completare dispozitiv, de față.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea cererii de completare a dispozitivului Sentinței civile nr. 1211 pronunțată la data de 12.02.2013 de Judecătoria G. în dosarul nr._ .
Arată că reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată majorarea pensiei de întreținere și plata cheltuielilor de judecată.
Mai arată că potrivit dispozițiilor art. 1523 alin. 2 lit. d Cod civil, fiind vorba despre o obligație succesivă neglijată de către pârât, operează punerea în întârziere.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de completare dispozitiv.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 06.03.2013, reclamanta A. A. M. a solicitat completarea dispozitivului sentinței civile nr. 1211/12.02.2013 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, în sensul obligării pârâtului A. G. la suportarea cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul de avocat.
În motivare a arătat că prin sentința menționată instanța nu s-a pronunțat asupra cererii reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată nedispunând nimic cu privire la onorariul de avocat, deși și acesta a fost solicitat și dovedit.
În drept s-au invocat prevederile art.281 indice 2 cod procedură civilă.
Pârâtul legal citat, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și exprima punctul de vedere.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține că cererea de completare a hotărârii este întemeiată pentru următoarele considerente:
În fapt, reclamanta A. A. M. a formulat acțiune, în contradictoriu cu pârâtul A. G., prin care a solicitat obligarea acesteia la plata pentru minora A. I. D. a unei pensii de întreținere majorate.
Totodată a solicitat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, depunând la dosar și dovada achitării onorariului de avocat (filele 16-17 dosar). Totodată, la termenul de judecată din data de 12.02.2013 cu ocazia acordării cuvântului pe fondul cauzei, reclamanta prin apărător a solicitat cheltuieli de judecată (fila 45 dosar)
În drept, potrivit art. 2812 C.pr.civ., se poate completa dispozitivul unei hotărâri dacă instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere.
Instanța reține că reclamata prin apărător a solicitat potrivit mențiunilor din practicaua sentinței civile nr.1211 din data de 12.02.2013 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._ admiterea acțiunii și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1211/12.02.2013 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, a fost admisă cererea formulată de reclamantă astfel încât instanța constată că cererea de completare a hotărârii este întemeiată, întrucât prin avocat ales, a făcut dovada cheltuielilor de judecată – onorariu de avocat în cuantum de1000 lei și față de durata și complexitatea procedurii, apreciază că acestea sunt rezonabile.
Având în vedere considerentele, instanța va admite cererea reclamantei și va dispune completarea sentinței civile sentinței civile nr. 1211 din data de 12.02.2013 pronunțată de Judecătoria G. în sensul că va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de completare a dispozitivului Sentinței civile nr. 1211 pronunțată la data de 12.02.2013 de Judecătoria G. în dosarul nr._, având ca obiect „pensie întreținere – majorare pensie întreținere”, formulată de reclamanta A. A. M., cu domiciliul în mun. G., ., ., Mezanin, jud. G., în contradictoriu cu pârâtul A. G., domiciliat în mun. G., ., ., jud. G..
Dispune completarea sentinței civile nr.1211/18.12.2012 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr_ în sensul că obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1000 lei reprezentând onorariu avocat.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi 14.05.2013.
Președinte, Grefier,
C. R. PopaNeagu F.-C.
Red. Dact. Jud, C.R.P./ 05.06.2013
Gref. N.F.C./ 4 ex./05.06.2013
.>
← Curatelă. Sentința nr. 8516/2013. Judecătoria GALAŢI | Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 4952/2013.... → |
---|