Plângere contravenţională. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 13/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 13-12-2013 în dosarul nr. 4736/233/2013
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr._
Ședința publică din data de 13 Decembrie 2013
Președinte – R. D.
Grefier – V. A.
Pentru astazi fiind amanata pronuntarea solutionarii plangerii contraventionale formulata de petentul Ș. M. împotriva procesului verbal de contraventie emis de Politia Locala Galati.
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data 06.12.2013, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, care face parte integranta din prezenta hotarare, cand instanta, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru astazi, 13.12.2013, cand a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G., sub nr._, Ș. M. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal . nr._/05.10.2012 încheiat de Poliția L. G., solicitând anularea acestuia.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că a aflat de sancțiunea contravențională în momentul în care a dorit să plătească impozitele locale, întrucât se afla la bordul navei în portul C., unde lucrează 15 zile, iar 15 zile este liber.
În drept, plângerea nu a fost motivată.
În dovedire, petentul a depus înscrisuri (filele 3-5)
Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității plângerii.
Potrivit art. 248 C.pr.civ, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a pricinii.
Față de excepția tardivității plângerii, instanța o va admite pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 31 alin. 1 din OG 2/2001 împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Conform art. 27 din OG 2/2001, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.
În cauză, petentului i-a fost comunicat procesul-verbal prin afișare la domiciliul său, ocazie cu care s-a încheiat procesul-verbal din 10.10.2012 (fila 5).
Este adevărat că în perioada 01.10._12 petentul a fost îmbarcat pe o navă în portul C., așa după cum rezultă din adeverința nr. 93/17.01.2013 (fila 13).
Potrivit art. 186 NCPC, partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării.
În cauză, petentul s-a întors la domiciliul său în data de 16.10.2012, astfel încât de la această dată ar fi putut lua la cunoștință despre procesul-verbal de contravenție, fiind încă înăuntrul termenului procedural de 15 zile.
Petentul a introdus plângerea la data de 19.02.2013. Chiar dacă s-ar considera începutul termenului ca fiind data de 16.10.2012, data încetării împiedicării, plângerea a fost introdusă după expirarea termenului procedural de 15 zile.
Pentru aceste motive, instanța va admite excepția tardivității introducerii plângerii și va respinge plângerea contravențională ca tardiv introdusă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția tardivității introducerii plângerii.
Respinge plângerea contraventionale formulata de petentul Ș. M. domiciliat in Galati, . Levaditti nr.14, ..4, împotriva procesului verbal de contraventie emis de Politia Locala Galati, cu sediul in Galati, ., ca tardiv introdusă.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.12.2013
PREȘEDINTE GREFIER
Red.R.D./Tehnored.V.A.- 5ex.
13.01.2014
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 21/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Încheierea nr. 16/2013.... → |
---|