Plângere contravenţională. Sentința nr. 2238/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2238/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 08-03-2013 în dosarul nr. 8882/233/2012
Dosar nr._
„Operator de date cu caracter personal nr.8637”
ROMANIA
JUDECATORIA GALATI
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2238
SEDINTA PUBLICA DIN 08.03.2013
P. – D. G. N.
GREFIER - G. M.
Pe rol fiind solutionarea cauzei civile avand ca obiect „plangere contravențională” formulata de petentul M. N. in contradictoriu cu intimata Politia Locala Galati.
La apelul nominal efectuat in sedinta publica, au lipsit partile.
Instanța, având în vedere că lipsesc părțile, în temeiul art. 104 alin. 13 din R.O.I. al instanțelor judecătorești, lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, la ordine, au lipsit părtile.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a expus referatul cauzei de grefierul de sedinta, care arata ca petentul nu a depus imputernicirea avocatiala a avocatului P. J., dupa care;
Instanta invoca din oficiu exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant si retine cauza spre solutionarea exceptiei.
INSTANȚA,
Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Galati sub nr._, in data de 22.05.2012, petentul M. N. a formulat plangere impotriva procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria_/08.05.2012.
În motivarea cererii, a aratat ca procesul verbal nu cuprinde mentiunile obligatorii prevazute de art. 16 alin. 1 din O.G. 2/2001. A mai invederat faptul ca fapta retinuta in sarcina sa nu prezintă un pericol social, fisetul metalic care se afla sub fereastra sa nu incalca dreptul de proprietate al niciunui locatar, gratarul despre care s-a facut vorbire in procesul verbal, este un gratar vechi, amplasat in gradina blocului cu mult inainte de a se muta el în . plangerii, anularea procesului verbal de contraventie, exonerarea de la plata amenzii.
In drept, a invocat disp. O.G. 2/2001, solicitându-se judecarea cauzei și în lipsă.
Cererea a fost semnată de av. P. J., fără a-i fi atașată împuternicirea avocațială.
Legal citat, intimatul a formulat Intampinare, prin care a solicitat respingerea plangerii.
În vederea soluționării excepției lipsei dovezii calității de reprezentant, invocată din oficiu, instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă, instanța procedează la analizarea mai întâi a excepțiilor, indiferent că sunt de procedură sau de fond, care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii. Excepția lipsei dovezii calității de reprezentant este o excepție de procedură, peremptorie și absolută, ce urmează a fi analizată cu prioritate.
Potrivit art. 67 alin. 1 Cod procedură civilă, părțile pot să-și exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar, iar conform art. 83 alin. 1 Cod procedură civilă, justificarea calității de reprezentant se face prin procura care se alătură cererii, în original sau în copie legalizată. În cazul avocaților se impune depunerea împuternicirii avocațiale.
În cauza de față, petenta a formulat prezenta cerere prin avocat P. J., care a semnat cererea de chemare în judecată, fără însă a atașa împuternicirea avocațială care să îi ateste acest drept.
Această lipsă nu a fost complinită până la termenul de judecată acordat în acest scop, pentru care petentul a fost citat expres cu această mențiune, semnând dovada de îndeplinire a procedurii de citare, însă apărătorul petentei nu s-a prezentat în instanță pentru a depune împuternicirea avocațială.
În concordanță cu prevederile art. 68 alin. 1 Cod procedură civilă rezultă că exercițiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare trebuie anume specificat în procură, în sensul identificării litigiului pentru care este acordat.
Conform art. 161 C.pr.civ., când instanța constată lipsa capacității de exercițiu a drepturilor procedurale a părții sau când reprezentantul părții nu face dovada calității sale, se poate da un termen pentru împlinirea acestor lipsuri, iar dacă lipsurile nu se împlinesc, instanța va anula cererea.
Petentul sau apărătorul său nu au depus dovada calității de reprezentant, prin urmare față de dispozițiile art. 68 alin. 1 Cod procedură civilă, și în conformitate cu art. 161 Cod procedură civilă, instanța va admite excepția și va anula cererea de chemare în judecată pentru lipsa dovezii calității de reprezentant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, invocată din oficiu.
Anulează actiunea avand ca obiect „plangere contravențională” formulata de petentul M. N., cu domiciliul in Galati, .,., . in contradictoriu cu intimata Politia Locala Galati, cu sediul in Galati, ., jud. G., ca formulată de o persoană lipsită de calitate de reprezentant.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.03.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
„Vă atragem atenția că datele menționate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de Legea 677/2001, fapt ce conferă obligativitatea protejării, conservării și folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege”
Red.D.G.N.
Dact.G.M./5ex./01.04.2013
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 04/2013. Judecătoria... | Somaţie de plată. Încheierea nr. 12/2013. Judecătoria GALAŢI → |
---|