Plângere contravenţională. Sentința nr. 3507/2013. Judecătoria GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3507/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 05-04-2013 în dosarul nr. 11773/233/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3507
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 05.04.2013
Președinte – I.-M. C.
Grefier – M. V.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect „plângere contravențională, formulată de petentul A. M. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliției al Județului G.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul prin avocat D. S. M., cu delegatie la dosar, lipsa fiind intimatul și martorul H. V..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin. 10 din Regulamentul de ordine interioară, în sensul că s-a depus la dosar procesul verbal de căutare la domiciliu al martorului H. V., din care rezultă că nu a fost gasit la domiciliu, după care,
Apărătorul petentului învederează instantei faptul că martorul H. V., nu este de găsit și solicită înlocuirea acestuia cu martorul M. I., un client fidel, prezent în sala de judecată.
Față de imposibilitatea audierii martorului H. V., vazand și art. 186 alin. 3 C pr. civ., instanța admitere cererea și dispune înlocuirea martorului H. V. cu martorul M. I..
Instanța procedează la audierea martorului Modga I., sub prestare de jurământ, conform art. 193 C.pr. civ., declarația acestuia fiind consemnată în scris, citită, semnată si atașată la dosar, potrivit disp. art. 198 C.pr. civ.
Întrebat fiind, apărătorul petentului arată că nu mai are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanta constată cauza in stare de judecata și acordă cuvantul pe fond.
Petentul prin apărător solicită admiterea plângerii formulate, anularea procesului verbal ca nefondat, exonerarea de la plata amenzii și înlăturarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile. Precizează că dovedit cele sustinute in plangere cu depozitia martorului audiat la acest termen de judecată, faptul că pe sensul de mers al petentului, pe marcajul pietonal nu se afla niciun pieton în traversare cât si faptul că petentul purta centura de sigurantă. Mai arată că petentul a refuzat să semneze procesul verbal. Solicită să se țină cont de faptul că petentul este șofer de microbuz și ar rămane fără serviciu, daca s-ar mentine procesul verbal.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.06.2012, sub nr._, petentul A. M. în contradictoriu cu intimatul I.P.J G. – Poliția Municipiului G. – Serviciul Rutier, a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal . nr._ din data de 17.06.2012, solicitând instanței anularea acestuia, exonerarea de la plata amenzii și înlăturarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile.
În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că a fost sancționat în mod neîntemeiat, întrucât pe marcaj nu se afla niciun pieton în traversare. Petentul a învederat instanței că la data respectivă circula pe . 40 către IREG iar după sensul giratoriu de la magazinul General a fost oprit de un echipaj de poliție spunându-i-se că nu a acordat prioritate de trecere unei persoane. Potrivit susținerilor petentului agentul constatator i-a spus că în momentul în care acesta a trecut marcajul pietonal, o persoană începuse să treacă ., însă petentul arată că și în acea situație, pietonul nu ar fi fost pe sensul său de mers ajungând doar la prima linie de tramvai situată pe celălalt sens de deplasare.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 și ale O.G. nr. 2/2001.
La plângere a fost atașat, în original, procesul verbal contestat și dovada de circulație (f. 5-6).
Legal citat, intimatul nu a depus întâmpinare în cauză însă la solicitarea instanței a depus la dosar raportul agentului constatator (fila 15).
Plângerea contravențională este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor raportat la prevederile art.15, lit. i din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.
Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și art.1, pc.1 și 3 C.pr.civ., fapta sancționată fiind săvârșită pe raza circumscripției Judecătoriei G.. Plângerea contravenționale este introdusă în termenul legal prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
La termenul de judecată din data de 26.10.2012, în cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri și a fost încuviințată proba testimonială cu martorul H. V.. La termenul de judecată din data de 05.04.2013 instanța a dispus înlocuirea martorului H. V. ca urmare a imposibilității acestuia de a fi audiat, cu martorul M. I. care a fost audiat, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei ( fila 33).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține:
În fapt, prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 17.06.2012 petentului A. M. i s-a aplicat o sancțiune de 4 puncte amendă, în cuantum de 280 lei și măsura a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile, în temeiul art. 100 alin. (3) lit. b din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice precum și sancțiunea amenzii în cuantum de 140 lei și 2 puncte penalizare pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002 .
Prin procesul verbal contestat s-a reținut că la data de 17.06.2012, ora 15:30, petentul a condus microbuzul cu nr. de înmatriculare_, pe .. 1 Decembrie 1918 către . la trecerea de pietoni din zona Piața Energiei neacordând prioritate de trecere pietonilor aflați în traversare pe trecerea marcată și semnalizată corespunzător. Totodată s-a reținut că petentul nu purta centură de siguranță .
În drept, potrivit art. 34, alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal . nr._ din data de 17.06.2012, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Deși procesul verbal nu a fost semnat de către petent, acesta poartă semnătura unui martor asistent.
Deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Potrivit dispozițiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Instanța mai reține că procesul verbal analizat reprezintă un act administrativ care, în anumite condiții, se bucură de prezumția de temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cat și în practica instanțelor judecătorești, astfel că poate fi calificată drept o prezumție prevăzută de lege, în sensul pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului îl dă acestui concept (a se vedea Hotărârea A. împotriva României din 4 octombrie 2007). Prezumția de temeinicie menționată este însă una relativă, legea permițând, deci, răsturnarea ei prin proba contrară.
De altfel, instanța are obligația de a respecta prezumția de nevinovăție care presupune, totodată, nemijlocire și contradictorialitate.
În prezenta cauză, instanța apreciază că sancțiunea principală a amenzii contravenționale în cuantum de 280 lei aplicată unei persoane fizice pentru o contravenție la regimul circulației pe drumurile publice, este suficient de gravă pentru a determina instanța să concluzioneze în sensul că față de petent a fost formulată o „acuzație în materie penală” în sensul dat acestei sintagme de jurisprudența CEDO. Pe cale de consecință, prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul, se impune cu forță superioară.
Suspendarea dreptului de a conduce este luată de drept și reprezintă o măsură care nu are la bază o prezumție de vinovăție a conducătorului auto vizat, deoarece acesta are posibilitatea de a contesta elementele constitutive ale contravenției ce face obiectul procesului în fața instanței. Prin urmare această sancțiune nu are un caracter punitiv, ci are caracter preventiv, întrucât privește protecția interesului public față de riscul potențial pe care îl prezintă un conducător auto suspectat de încălcarea gravă a regulilor de circulație rutieră și îndeosebi față de pericolul pe care îl prezintă ignorarea dispozițiilor legale pentru participanții la trafic (decizia de inadmisibilitate a Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza Michel Pewinski v. Franța, 7 decembrie 1999).
De asemenea, instanța amintește că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Prin urmare, instanța constată că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 17.06.2012 reprezintă un mijloc de probă și conține constatările personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit, instanța apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
În ceea ce privește prezumția de legalitate și temeinicie recunoscută proceselor-verbale întocmite de agenții statului, Curtea EDO a arătat că în principiu astfel de prezumții pot să aibă o valoare probatorie în procedura internă, însă acestea nu trebuie să aibă o valoare absolută și exclusivă. O hotărâre prin care se stabilește vinovăția unei persoane, nu poate să se întemeieze exclusiv pe prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal. Astfel, deși, prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de constatare a contravenției este recunoscută în principiu de către instanță, aceasta nu poate înfrânge singură prezumția de nevinovăție, astfel cum este instituită de art. 6 paragraf 2 CEDO.
Pentru a forma convingerea instanței, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că petentul ar fi săvârșit fapta reținută în sarcina sa prin procesul-verbal de constatare a contravenției, prezumția de legalitate și temeinicie a acestuia ar trebui susținută și cu alte elemente probatorii, în vederea coroborării acestora. Intimatul trebuie să prezinte probe în sprijinul acuzației pe care o formulează.
Pe cale de consecință, intimatul nu a produs probe care, prin coroborarea cu prezumția de legalitate și de temeinicie a procesului-verbal, să fie de natură a forma convingerea instanței cu privire la săvârșirea faptei de către petent, mai presus de orice îndoială rezonabilă și să fie apte astfel de a înlătura prezumția de nevinovăție garantată de art. 6 CEDO.
În ceea ce privește procesul-verbal contestat de petent, instanța reține că agenții de poliție nu au întocmit documentație suplimentară și nu au procedat la audierea distinctă a pretinsului contravenient, nu au audiat nici o altă persoană deși, față de ora și locul săvârșirii pretinsei contravenții, respectiv pe o artera din centrul orașului, la o oră la care se prezumă că traficul este destul de intens, o astfel de sarcină nu apare ca fiind excesivă. Instanța apreciază că se putea proceda și la audierea altor persoane, care, datorită naturii contravenției, ar fi putut să perceapă direct și nemijlocit faptele (eventual chiar pietonul care se angajase în traversarea străzii). În măsura în care nu s-ar fi identificat nici o persoană care să poată dă relații despre fapta săvârșită de petent, agenții statului ar fi trebuit să menționeze acest aspect. Numai în măsura în care agenții de poliție ar fi administrat un minim de probatoriu care să indice vinovăția petentului, ar fi revenit acestuia sarcina de a proba lipsa de temeinicie a acelor dovezi.
Probatoriul care se impune a fi administrat într-o astfel de cauză, cu un grad redus de complexitate, nu trebuie să se instituie în sarcina agenților statului o sarcină excesivă, fiind suficientă producerea unui mijloc de probă care să se coroboreze cu prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal. De asemenea, valoarea acestei prezumții poate să fie diferită în funcție de posibilitatea reală a agentului de a administra și probe suplimentare. Or, în speță, față de momentul și locul constatării pretinsei contravenții, precum și față de natura acesteia, ar fi putut să administreze probe (chiar și planșe foto sau înregistrare video) sau să indice motive temeinice care l-au împiedicat în acest demers, întocmirea doar a raportului agentului constatator nefiind suficient pentru a susține prezumția de temeinicie a procesului verbal contestat.
În condițiile în care intimatul nu a probat vinovăția petentului mai presus de orice îndoială rezonabilă, nu a operat o răsturnare a sarcinii probei, iar a cere petentului să producă probe în fața instanței echivalează cu o cerere de demonstrare a nevinovăției; cu toate acestea, petentul a înțeles să se folosească de depoziția martorului M. I., fila 33, ca fiind persoana care se afla în microbuzul condus de acesta, mai exact în spatele șoferului, depoziție care este da natură să creeze un dubiu cu privire la veridicitatea celor consemnate de organele statului în condițiile în care acesta din urmă a arătat prin audierea nemijlocită în fața instanței că în momentul în care petentul a traversat marcajul pietonal, nu se afla nicio persoană în traversare.
Mai mult decât atât, instanța reține faptul că din modul de descriere a faptei contravenționale în procesul verbal contestat nu reiese dacă pietonul se afla sau nu pe sensul de deplasare al petentului, indicându-se doar că acesta nu a acordat prioritate unei persoane aflate pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător.
Instanța are în vedere faptul că potrivit art. 135 lit. h din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se afla pe sensul de mers al vehiculului.
Nerespectarea acestei prevederi legale se sancționează, potrivit art. 100, alin. (3), lit. b din O.U.G. nr. 195/2002 cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni (4-5 puncte amendă) și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
Totodată, conform art. 72, alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, pietonii au prioritate de trecere față de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajați în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate și semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor.
În aceste condiții instanța reține că dubiul există asupra procesului verbal contestat și operează în favoarea petentului. Astfel, probatoriul administrat este de natură a potența prezumția de nevinovăție a petentului și a combate cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenției.
În condițiile în care, în cauză, intimata nu a produs nici o probă în sprijinul prezumției de legalitate și de temeinicie a procesului-verbal de constatare a contravenției, sub aspectul săvârșirii de către petent a faptei de a nu acorda prioritate pietonilor și față de atitudinea petentului astfel cum a fost menționată mai sus, există un dubiu rezonabil cu privire la existența faptei și săvârșirea acesteia cu vinovăție.
Având în vedere cele expuse mai sus, instanța reține că petentul nu se face vinovat de săvârșirea faptei prevăzute de art. 100 alin. (3) lit. b din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Potrivit art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 3 constituie contravenție nerespectarea obligației de a purta, în timpul circulației pe drumurile publice, centura de siguranță ori căștile de protecție omologate, după caz și se sancționează potrivit art. 99 alin. (2) din același act normativ cu amendă din clasa I de sancțiuni
Cu privire la săvârșirea faptei prevăzute de art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002 instanța reține că din probele administrate în cauză nu reiese o situație contrară celei consemnate în procesul verbal. Instanța reține că deși martorul M. I. a arătat că petentul purta centură de siguranță în momentul în care a fost oprit de echipajul de poliție, instanța apreciază că susținerea acesteia este subiectivă în condițiile în care acesta se afla pe scaunul din spatele șoferului astfel încât i-ar fi fost dificil să observe dacă într-adevăr petentul purta sau nu centură de siguranță exact în momentul opririi acestuia de către agenții constatatori.
În aceste condiții instanța apreciază că petentul se face vinovat de săvârșirea acestei fapte contravenționale reținute în sarcina sa.
Referitor la sancțiunea aplicată pentru această din urmă faptă prin procesul-verbal de contravenție contestat, instanța le socotește legale și proporționale cu gradul de pericol social al faptelor, fiind dispusă sancțiunea amenzii în cuantum minim iar sancțiunea complementară a 2 puncte penalizare este prevăzută de lege.
Pentru toate aceste considerente, instanța va admite în parte plângerea contravențională formulată de petent împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 17.06.2012 și va anula în parte procesul verbal în sensul că va exonera petentul de la plata amenzii de 280 lei aplicată pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 100 alin. (3) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Totodată va înlătură sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.
Celelalte dispoziții ale procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției vor fi menținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul A. M., domiciliat în G., ., nr. 29, . în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliției al Județului G., împotriva procesului verbal . nr._ încheiat la data de 16.06.2012.
Anulează în parte procesul verbal . nr._ încheiat la data de 16.06.2012 și exonerează petentul de plata amenzii contravenționale în cuantum de 280 lei aplicată pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 100 alin. (3) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice .
Înlătură sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.
Menține celelalte dispoziții ale procesului verbal.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 05.04.2013.
Președinte, Grefier,
I. M. C. M. V.
Red I.M.C / Dact M.V /5ex / 18.04.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... | Plângere contravenţională. Încheierea nr. 20/2013.... → |
|---|
