Plângere contravenţională. Sentința nr. 9087/2013. Judecătoria GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9087/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 07-10-2013 în dosarul nr. 3423/233/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SENTINȚA CIVLĂ NR.9087
Ședința publică din 07.10.2013
Președinte – A. S.
Grefier – M. O.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea cauzei civile privind pe petent D. A. G. și pe intimat I.P.J. G., având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16.09.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când instanța a reținut cauza spre soluționare și având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 23.09.2013, 30.09.2013 și 07.10.2013.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.02.2012 sub nr._, petentul D. A. G. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Județean de Poliție al Județului G. – Brigada de Poliție Rutieră, anularea procesului verbal . nr._/03.02.2012, precum și exonerarea sa de la plata amenzii în cuantum de 280 lei și înlăturarea sancțiunii complementare constând în suspendarea dreptului de a conduce pentru 30 de zile. În subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că procesul verbal contestat este nelegal și netemeinic întocmit. Astfel, a susținut petentul că actul atacat este anulabil deoarece, pe de-o parte, descrierea faptei e incompletă, agentul neconsemnând numărul de înmatriculare al autoturismului condus de petent, împrejurare care face imposibilă de stabilit persoana responsabilă, iar pe de altă parte, încadrarea juridică a faptei este incorectă și totodată nu i s-a adus la cunoștiință că are dreptul de a face obiecțiuni. A mai arătat contestatorul că a fost oprit la aproximativ 300 de metrii de intersecția în care se susține că s-a săvârșit fapta, că în intersecția în discuție nu era niciun alt autovehicul la momentul la care el a pătruns și că deși cele consemnate în procesul verbal nu corespund realității, el a semnat procesul verbal de contravenție deoarece, având permis de conducere de puțin timp, a fost intimidat de controlul agențiilor intimatului.
În dovedirea plângeri întemeiată în drept pe disp. O.U.G. 195/2002 și O.G. 2/2001 petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a probei cu martori.
Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 15 lit. p din Legea nr. 146/1997, raportat la art. 36 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată prin Legea nr. 180/2002, și de plata timbrului judiciar, conform art.1 alin.3 din Ordonanța Guvernului nr. 32/1995, aprobată prin Legea nr. 106/1995, fiind depusă in termen legal.
Intimata nu a formulat întâmpinare, însă la solicitarea instanței a depus la dosarul cauzei raportul agentului constatator (f. 18).
Instanța a încuviințat pentru petent proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba testimonială, depoziția martorei D. G. fiind consemnată și atașată la dosar la fila 38.
La dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri în copie: procesului verbal . nr._/03.02.2012, raportul agentului constatator (f. 18). A nr._/18.06.2013 a I. G. (f. 32), cazier auto (f.33), schiță cu locul incidentului (f. 39-40).
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/03.02.2012 petentul a fost sancționat cu 4 puncte amendă în sumă de 280 lei, pentru că în data de 03.02.2012, ora 18.25, a condus autoturismul Mitsubishi pe . a pătruns în intersecție cu . acorda prioritate de trecere autovehiculelor care circulau pe drumul prioritar, punând astfel în pericol siguranța traficului rutier, contravenție prevăzută de art.100 alin. 3 lit.c din O.U.G. nr. 195/2002 și sancționată de art. 100 alin. 3 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată. De asemenea, s-a dispus și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute: numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice denumirea și sediul acesteia, a faptei săvârșite, a datei comiterii acesteia, a semnăturii agentului constatator . Totodată procesul verbal este semnat de petent.
Cât privește motivele de nelegalitate susținute de petent, apreciază instanța că acestea sunt neîntemeiate.
Astfel, reține instanța că agentul constatator a descris în mod corespunzător fapta săvârșită, elementele consemnate în procesul verbal fiind suficiente și permițând instanței să efectueze controlul specific. Referitor la dreptul de a formula obiecțiuni, în procesul verbal s-a consemnat că petentul nu are obiecțiuni, iar acesta este semnat de petent. Mai mult, nerespectarea cerințelor art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 atrage nulitatea relativa a procesului-verbal care, pentru a produce efecte juridice trebuie să fi produs petentului o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal. Or, în condițiile în care petentul a beneficiat de posibilitatea de a face cunoscute obiecțiunile sale si de a fi analizate de o instanța independenta si imparțiala prin promovarea plângerii contravenționale, nu i s-a adus vreo vătămare dreptului său la apărare care sa nu poată fi înlăturată în alt mod. Totodată constată instanța că, contrar susținerilor petentului, fapta consemnată în procesul verbal corespunde încadrării juridice reținute de agentul constatator.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în materie de circulație rutieră, art. 6 alin. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omunlui nu se opune aplicării unui mecanism care nu face altceva decât să instaleze o prezumție relativă de conformitate a unui proces-verbal cu realitatea, prezumție fără care ar fi practic imposibilă pedepsirea încălcărilor cu privire la circulația rutieră (Cauza H. și alții v. Romaniei, decizie de inadmisibilitate din 13 martie 2012, paragraf 12).
Dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002, cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, paragraf 60).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008 ).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Având în vedere principiile mai sus menționate, instanța constată că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Astfel, instanța reține că, contrar susținerilor petentului, contravențiile reținute în sarcina contestatorului nu fac parte dintre cele care se constată în mod obligatoriu cu mijloace tehnice, obligativitatea constatării contravenției cu un mijloc tehnic omologat, fiind prevăzută de O.U.G. nr. 195/2002 numai în cazul contravențiilor care sancționează conducerea autovehiculului sub influența băuturilor alcoolice și depășirea vitezei maxime admise, celelalte contravenții pot fi constatate direct de către agentul de circulație, potrivit art. 109 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, constatările persoanale ale agentului constatator fiind suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Potrivit art. 100 alin. 3 lit. c) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile fapta conducătorului autovehiculului de a nu acorda prioritate de trecere vehiculelor care au acest drept.
Prin raportare la probatoriul administrat, se retine că în cauză nu s-a probat existența unei situații de fapt contrare celei consemnate în procesul verbal contestat.
Reține totodată instanța că petentul a semnat procesul verbal fără obiecțiuni, aspect care nu constituie o probă irefragabilă de recunoaștere a vinovăției, însă impune în sarcina contestatorului obligația de a justifica atitudinea substanțial diferită, concretizată în contestarea ulterioară a temeiniciei procesului verbal.
Declarația martorei D. G. va fi înlăturată de instanță ca fiind subiectivă, martora fiind mama petentului și prin urmare încadrându-se în categoria persoanelor prevăzute de art. 189 alin. 1 C.pr.cv.
Mai mult, instanța apreciază ca fiind neverosimile afirmațiile martorei în sensul că, fiind la acel moment în mașină cu fiul ei, l-a sfătuit să nu semneze procesul verbal, însă a fost nevoită să părăsească autovehiculul anterior finalizării întocmirii procesului verbal deoarece era necesar să ducă animalul de companie care-i însoțea imediat în locuință, timp în care contestatorul a semnat procesul verbal.
Prin urmare, având in vedere cele de mai sus, în măsura în care petentul nu a făcut nicio dovadă contrară celor reținute în procesul verbal, instanța va constata că cele reținute în procesul verbal sunt date conforme realității.
În aceste condiții, reținând că procesul-verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, iar petentul nu a făcut proba netemeiniciei acestuia, instanța constată că petentul se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa
Cu referire la individualizare sancțiunii contravenționale, trebuie avut în vedere că fapta reținută în sarcina acestuia prezintă o gravitate sporită, aducând atingere valorilor sociale protejate de legea specială ce reglementează domeniul circulației rutiere – O.U.G. nr. 195/2002, al cărei scop enunțat în art. 1 alin. 2, este de asigura desfășurarea fluentă și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și de a ocroti viața, integritatea corporală și sănătatea persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, de a proteja drepturile și interesele legitime ale acestora, a proprietății publice și private, cât și a mediului.
În consecință, luând în considerare și faptul că petentului i s-a aplicat amenda în cuantumul minim prevăzut de lege, prin raportare la dispozițiile art. 21 alin. 3 și art. 5 alin. 6 din O.G. nr. 2/2001, instanța apreciază sancțiune aplicată ca fiind corect individualizată si proporțională cu gradul concret de pericol social al faptei comise.
Instanța consideră că că numai astfel poate fi asigurată finalitatea preventivă ce însoțește orice sancțiune, iar înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului nu se justifică prin raportare la pericolul social concret al faptei săvârșite, această sancțiune răspunzând situației actuale în care numărul accidentelor generate de neacordarea priorității, grave și foarte grave, inclusiv cu pierderi de vieți omenești, este într-o îngrijorătoare creștere.
Sancțiunea suspendării dreptului de a conduce este luată de drept și reprezintă o măsură care nu are la bază o prezumție de vinovăție a conducătorului auto vizat, deoarece acesta are posibilitatea de a contesta elementele constitutive ale contravenției ce face obiectul procesului în fața instanței. Prin urmare această sancțiune nu are un caracter punitiv, ci are caracter preventiv, întrucât privește protecția interesului public față de riscul potențial pe care îl prezintă un conducător auto suspectat de încălcarea gravă a regulilor de circulație rutieră și îndeosebi față de pericolul pe care îl prezintă încălcarea regulilor de circulație pentru participanții la trafic (decizia de inadmisibilitate a Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza Michel Pewinski c. Franței, 7 decembrie 1999).
Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunile aplicate sunt corect individualizate, astfel încât urmează să respingă plângerea în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/200
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petent D. A. G., domiciliat în G. ..25 .,în contradictoriu cu intimatul I.P.J. G., cu sediul în G. ., împotriva procesului verbal . nr._ încheiat la data de 23.02.2012.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.10.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. A.S. / Dact. M.O. / 5 ex /03.12.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 568/2013.... | Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 01/2013.... → |
|---|
