Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 6627/2013. Judecătoria GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6627/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 21-06-2013 în dosarul nr. 10697/233/2013
Dosar nr._
Dosar executare nr.2721/2012
B. D. Gont, L. Gont și
M. P.
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SENTINȚA CIVILĂ NR.6627
Ședința din Camera de consiliu din 21.06.2013
Președinte – M. K.
Grefier – M. O.
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de petent B. D. G., L. G. ȘI M. P., cu sediul în București . nr.45 sector 2, pentru creditor C. A. CARLIGEL R., cu sediul în C. ..173 . jud. C., în contradictoriu cu debitorul S. C., domiciliat în Azuga . . ., având ca obiect încuviințare executare silită.
S-a dispus soluționarea cauzei fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G. și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub numărul_, B. D. Gont, L. Gont și M. P. a solicitat instanței să încuviințeze executarea silită a debitorului S. C., la cererea creditorului C.. Av. C. R., în baza titlului executoriu – contract de asistență juridică nr.27/2006.
Cererea a fost legal timbrată.
La data de 19.06.2013, creditorul a depus precizări prin care a arătat că solicită executarea silită prin poprire asupra terților oraș Azuga, județ Prahova, B. M. V. și terțul O. D. V., ultimii doi cu sediul respectiv domiciliul în Sibiu, jud. Sibiu.
Conform art.334 alin.1 teza I Cod proc.civ., instanța învestită cu soluționarea unei cereri necontencioase își verifică din oficiu competența, iar conform art.373 alin.2 Cod proc.civ., competența teritorială în materie de executare silită este de ordine publică.
În aplicarea acestor dispoziții legale, instanța din oficiu a ridicat excepția necompetenței teritoriale de a Judecătoriei G., pe care o reține spre soluționare cu prioritate față de fondul cauzei în condițiile art.137 alin.1 Cod proc.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, asupra excepției necompetenței teritoriale, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 373 ind.1 Cod proc.civ., încuviințarea executării silite se dispune de către instanța de executare.
În același sens, conform art.453 alin.1 Cod proc.civ., în cazul popririi, competența aparține executorului judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului sau al terțului poprit.
Din coroborarea acestor dispoziții, instanța constată că în cazul popririi, competența de încuviințare a executării silite revine instanței de la domiciliul sau sediul debitorului ori al terțului poprit.
În aplicarea dispozițiilor legale menționate, instanța reține că în cauză, creditoarea a solicitat încuviințarea executării silite prin poprire asupra a trei terți popriți, unul cu sediul în oraș Azgua, județ Prahova, la domiciliul debitorului, iar ceilalți doi cu sediul respectiv domiciliul în Sibiu județ Sibiu.
În aceste condiții, instanța constată că nu au rezultat aspecte care să atragă competența teritorială a prezentei instanțe sesizate, singurul element comun ce permite stabilirea competenței teritoriale a instanței rămânând domiciliul debitorului, aflat în localitatea Azuga județ Prahova, în raza de competență teritorială a Judecătoriei S..
Față de toate aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 373 raportat la art. 158 alin. 1 si alin. 3 Cod procedura civila, prezenta instanță urmează a admite excepția necompetenței teritoriale invocate din oficiu și a declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei S..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G..
Declină competența de soluționare a cauzei civile formulată de petent B. D. G., L. G. ȘI M. P., cu sediul în București . nr.45 sector 2, pentru creditor C. A. CARLIGEL R., cu sediul în C. ..173 . jud. C., în contradictoriu cu debitorul S. C., domiciliat în Azuga . . ., având ca obiect încuviințare executare silită, în favoarea Judecătoriei S..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.06.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. M.K. / Dact. M.O. / 4 ex /09.07.2013
| ← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 183/2013. Judecătoria GALAŢI | Plângere contravenţională. Încheierea nr. 03/2013.... → |
|---|








